1,931 matches
-
și pare a vesti poporului principiile "Dreptate, Egalitate și Frățietate". În patea de jos a alegoriei se vede un iobag român, legat cu lanțuri grele. Ca o continuare, Mișu Popp a modelat în ghips un monument miniatural după această alegorie. Alegoria sculptată însă, s-a pierdut. Mișu Popp a fost un cunoscut bibliofil, acesta fiind deținătorul unei biblioteci impresionante pe care puțini intelectuali români ardeleni și-au putut-o permite. A avut în componența ei ediții germane și franceze de litografii
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
nou Marte”). Pe "reversul" medaliei, în centru, putem vedea un grifon spre stânga purtând inscripția („Perugia”), pe zgardă, în timp ce alăptează doi gemeni. Piccinino este asemănat cu noii Romulus și Remus, alăptați de simbolul orașului natal. Inscripțiile latine și clarifică această alegorie. Jos se citește inscripția („operă a p[ictorului] Pisan[ell]o”).
Medalia lui Niccolò Piccinino () [Corola-website/Science/327524_a_328853]
-
semne" miraculoase, prin care este atestată starea divină lui Iisus și în jurul căruia este structurat Evanghelia. Este încă o problemă în discuție între teologi, dacă povestea se referă la o transformare materială reală a apei în vin sau este o alegorie spirituală. Interpretată alegoric, vestea bună și speranța care se degajă din povestire este, în cuvintele nașului când a gustat vinul cel bun: "" Toată lumea servește vinul bun la început și apoi vinul slab după oaspeții sunt beți. Dar tu ai ținut
Nunta din Cana Galileii () [Corola-website/Science/324196_a_325525]
-
Unirea Principatelor Române. În 1858, pictura Unirea Principatelor, a fost litografiată și difuzată în tiraj de masă. Litografia, tipărită la Wonneberg, din care un exemplar se afla la Palatul Patriarhal (fost și Palatul Camerei Deputaților) din Dealul Mitropoliei, este o alegorie: la partea superioară Sfânta Treime, protectoare; jos, pe pământ, un înger încoronat, care strânge mâinile celor două țărănci, simbolizând cele două principate unite. Pe o treaptă, mai jos, alte două femei: Justiția și Istoria, sunt martore la acest act solemn
Petre Alexandrescu (pictor) () [Corola-website/Science/326731_a_328060]
-
metempsihoză, atunci când sufletul unei persoane este transferat unei alte ființe vii. O altă dovadă este tapiseria, lipsa de trecut sau de recunoaștere a calului și, desigur, profeția care se referă la nemurirea familiei Berlifitzing. Povestirea poate fi citită ca o alegorie, un avertisment că un suflet uman poate fi copleșit de răul pe care l-a creat, deși Poe însuși nu sugerează un astfel de înțeles. Un astfel de rău poate fi creat de ura și mândria unei persoane. Poe imită
Metzengerstein () [Corola-website/Science/325678_a_327007]
-
acestuia, producând cinci romane: "De la Praga până în China", "Vrăjitorul din Munții Altaz", "Călătorie către centrul Pământului", "În jurul lumii într-o secundă" și "O vizită din preistorie". Din păcate, până în zilele noastre s-a păstrat doar ultimul dintre aceste romane, o alegorie a venirii la putere a Nazismului și a înfrângerii sale ulterioare. Viața familiei Ginz s-a schimbat odată cu începutul celui de-al doilea război mondial. Legile rasiale germane prevedeau că copiii proveniți din mariaje interetnice trebuiau deportați în lagăre după
Petr Ginz () [Corola-website/Science/325695_a_327024]
-
lui Poe, "Aventurile lui Arthur Gordon Pym", s-a sustras unei interpretări universal acceptate. Eruditul Scott Peeples scria că este „în același timp o falsă narațiune de explorare non-ficțională, saga de aventuri, bildungsroman, păcăleală, plagiat de jurnal de călătorie și alegorie spirituală” și „unul dintre cele mai derutante texte majore ale literaturii americane”. Biograful James M. Hutchisson scrie că intriga „urcă pe noi culmi de ingenuitate ficțională și coboară în noi abisuri de prostie și absurditate” în același timp. Unul dintre
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
În mijlocul orgiei lor, o persoană misterioasă intră și își face drum prin fiecare dintre camere. Prospero moare după confruntarea cu acest străin, la fel pățind și oaspeții. Povestirea prezintă multe tradiții ale ficțiunii gotice și este adesea analizată ca o alegorie cu privire la inevitabilitatea morții, deși unii critici se opun considerării operei ca un text alegoric. Au fost realizate multe interpretări diferite, încercându-se să se identifice adevărata natură a bolii. Povestirea a fost publicată pentru prima dată în mai 1842 în
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
pentru mintea umană, arătând diferite tipuri de personalitate. Imaginea sângelui și a timpului indică, de asemenea, corporalitatea. Ciuma poate, de fapt, reprezenta atributele tipice ale vieții umane și ale mortalității. Acest lucru ar implica faptul că întreaga poveste este o alegorie despre încercările inutile ale omului de a opri moartea; această interpretare este general acceptată. Cu toate acestea, există o dispută cu privire la modul în care ar trebuie să se interpreteze „Masca Morții Roșii”; unii sugerează că nu este alegorică, în special
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
al revistei "The American Museum of Science, Literature and the Arts" editate la Baltimore de Nathan C. Brooks. El a fost inclus mai târziu în povestirea „Prăbușirea Casei Usher” ca un poem scris de Roderick Usher. Poemul servește ca o alegorie despre un rege din timpuri care „demult s-au dus”, căruia îi este frică de forțele răului care-l amenință pe el și pe palatul lui, prefigurând sfârșitul iminent al lumii. Referindu-se la includerea poemului în „Prăbușirea Casei Usher
Palatul bântuit () [Corola-website/Science/325831_a_327160]
-
in care Saint-Exupéry a fugit în America de Nord în urma căderii Franței în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, asistat prima dată de autor și scris în memoriile lui, "Zboruri la Arras". Fabula pentru adulți, conform unei analize, este de fapt "o alegorie a vieții lui Saint-Exupéry - căutarea lui după certitudini din copilărie și pace interioara, misticismul lui, credința lui în curajul omenesc și fraternitate, și dragostea lui adânca pentru soția lui Consuelo dar, de asemenea, o aluzie la caracterul torturat al relației
Micul prinț () [Corola-website/Science/329554_a_330883]
-
străzilor Lipscani și Eugeniu Carada (până la acea dată numită strada Karagheorghevici), în colțul Palatului Vechi al Băncii Naționale. În cadrul Băncii Naționale au fost propuse două variante: statuie și bust. A fost aleasă varianta în formulă academistă a bustului acompaniat de alegorii, simboluri și reliefuri. Principalii susținători ai variantei au fost liberalii Vintilă Brătianu (ministru de finanțe) și Constantin Bibicescu (directorul Băncii Naționale). Monumentul a fost demolat în 1948 (din alte surse în 1952, 1953-54) din rațiuni politice și probabil distrus, în
Monumentul lui Eugeniu Carada din București () [Corola-website/Science/329618_a_330947]
-
de gresie au rămas pe fațada vestică. Sculpturile au fost realizate de artiștii Hans Brandstetter, Karl Lacher, Karl Peckary, Emanuel Pendl și Rudolf Vital. Statuile din nișe reprezintă câțiva austrieci importanți (printre care și unii împărați habsburgici) și patru mari alegorii: „Arta”, „Știința”, „Comerțul” și „Industria”. Acestea au fost refăcute începând din anul 2001 și amplasate în locurile în care se aflau inițial.
Primăria din Graz () [Corola-website/Science/328015_a_329344]
-
să piardă uneori simțul realității și să se detașeze de lumea exterioară. Creșterea vertiginoasă a lui Cucoaneș care-l determină să se refugieze în grabă în munți și să rupă contactul cu semenii săi este, în opinia lui Culianu, o alegorie a superiorității mentale a lui Corneliu Codreanu față de oamenii vremii sale, neputincioși în a-l înțelege. În "Jurnalul portughez", Eliade a infirmat o astfel de interpretare, el notând că macrantropia este "„o formulă concretă și pitorescă a geniului și a
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
1837, de către regele Ludovic-Filip I, în Muzeul de istorie al Castelului din Versailles (sala Marengo inventar MV 1567). Cea de-a patra versiune a fost comandată pentru palatul de la Milano al Republicii Cisalpine. Inițial, era vorba să se creeze o alegorie cu titlul "Bonaparte dând din nou viață Republicii Cisalpine", dar guvernul italian a abandonat proiectul din cauza pretențiilor financiare ale pictorului, considerate a fi prea mari. Guvernul a acceptat în loc de alegorie o replică a portretului ecvestru. Directorul muzeelor, Dominique-Vivant Denon, a
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
al Republicii Cisalpine. Inițial, era vorba să se creeze o alegorie cu titlul "Bonaparte dând din nou viață Republicii Cisalpine", dar guvernul italian a abandonat proiectul din cauza pretențiilor financiare ale pictorului, considerate a fi prea mari. Guvernul a acceptat în loc de alegorie o replică a portretului ecvestru. Directorul muzeelor, Dominique-Vivant Denon, a fost însărcinat la 29 martie 1803 să expedieze portretul lui Napoleon tinerei Republici Italiene și vicepreședintelui ei, Francesco Melzi d'Eril: Livrat în 1803, tabloul a fost confiscat de austrieci
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
a lui Nicolas-André Monsiau, pe care a văzut-o probabil la salonul de artă din 1787. La începutul perioadei Consulatului, pictorii se întrec să glorifice figura noului stăpân al Franței prin picturi alegorice, precum cea a lui Callet care, în "Alegoria bătăliei de la Marengo" (Muzeul Versailles), îl reprezintă pe Napoleon în costum roman însoțit de simbolurile înaripate ale victoriei, sau cea a lui Pierre-Paul Prud’hon care, în "Triumful lui Bonaparte", îl reprezintă pe Primul Consul într-un car, însoțit de
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
înaripate ale victoriei, sau cea a lui Pierre-Paul Prud’hon care, în "Triumful lui Bonaparte", îl reprezintă pe Primul Consul într-un car, însoțit de figuri înaripate. David alege să-și glorifice modelul într-o reprezentare care se apropie de alegorie, dar fără simboluri. Nu este prezentă aici nici Victoria înaripată, nici carul celest și nici măcar cununa de lauri. Calul ridicat pe picioarele din spate dă impresia că își va lua zborul, iar acest sentiment este întărit de vântul care-i
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
numeroase ansambluri. În anii maturității s-a orientat către muzica de operă, în genul căreia a scris lucrările: "Neamul Șoimăreștilor", "Pădurea Vulturilor", "Luceafărul de ziuă" (balet cu cor după o baladă maramureșeană), "Inger și demon" (după poezia lui M. Eminescu), alegoria lirică "Dreptul la viață", "Irinca" (balet cu cor în trei acte), "Cu țurca" (tablou coralcoregrafic). În domeniul vocal-simfonic a scris "Ioan al Saftei", "Liturghia valahă", "Din scripturi". Creația sa cuprinde și patru simfonii, o suită simfonică, un concert pentru flaut
Tudor Jarda () [Corola-website/Science/330349_a_331678]
-
inițiativa ei pereții camerelor regale au fost acoperiți cu catifea din Genoa. De asemenea pereții de la etajul al doilea, unde se afla "Marea Sală de Mese", au fost acoperiți cu fresce ilustrându-i pe Apollo, Minerva și Hercule într-o alegorie de "Virtus Heroica" (Vitejie Eroică), Hebe simbolizând "Venustas" (Frumusețea) completată cu panoplii. Fiica lui Sieniawska, Maria Zofia Czartoryska, a mobilat palatul cu șeminee noi din marmură albă și roșie și oglinzi cu rame bogate în stil rococo. În contractul cu
Palatul Wilanów () [Corola-website/Science/329120_a_330449]
-
socrealiste cele mai ostentative a fost: "Cărămida" ("Podaj cegłę"), de Aleksander Kobzdej, și "Mulțumesc, tractoristule" ("Podziękowanie traktorzyście") ilustrat aici, precum și "Tovarășul Bierut printre muncitori" ("Towarzysz Bierut wśród Robotnikow") de Elena și Juliusz Krajewski. În sculptură, a existat o tendință spre alegorii sculptate în piatră preaslăvind muncitorul obișnuit, utilizate în principal în scopuri arhitecturale, cum ar fi cele care înconjoară Palatul Culturii și Științei din Varșovia, inclusiv cea mai mare parte a busturilor din ipsos ale oficialilor comuniști din aparatul de partid
Realismul socialist în Polonia () [Corola-website/Science/329194_a_330523]
-
echilibru psihosocial. Prin intermediul acestui proces va lua naștere teofania. În islam, religia și tradița urmează căi separate, căci islamul a moștenit ideologia culturilor care au precedat-o, adăugând acesteia propriile idei și concepte, în care simbolul ("ramz") și ramificațiile sale - alegoria ("riwaya", imaginea ("sura"), epifanizarea ("tanhiz") - își găsesc locul în totalitate . La rândul lor, simbolurile sunt fie obișnuite (steagul , culoarea verde-caracteristică islamului), fie capătă diferite sensuri în funcție de contextul socio-cultural, aceste sensuri fiind subordonate unor arhetipuri, formate de către inconștient. Toate aceste arhetipuri
Simboluri în islam () [Corola-website/Science/329364_a_330693]
-
oferă o descriere a lui Sinan ca fiind „frumos la înfățișare, potrivit la înălțime, cu ochi mari negri, măsliniu la față, elocvent în exprimare, puternic în argumentație, cu o viziune clară asupra lucrurilor, rapid în improvizație și neîntrecut în filosofie, alegorii, poezie și astronomie”.
Rașid al-Din Sinan () [Corola-website/Science/330944_a_332273]
-
2002) și a realizat dramatizări comice și carnavalești după Mark Twain ("Prinț și cerșetor" și "Regele și yankeul", adaptare după "Un yankeu la curtea regelui Arthur") și Ion Creangă ("Un boț cu ochi din Humulești" și "Harap Alb"). Piesele sunt alegorii fantasmagorice cu personaje simbolice care alunecă spre tărâmul suprareal ("Constelația Ursului", "Balansoar pentru maimuțe") sau drame polițiste cu accente etice ("Dubla dispariție a Marthei N...", "Plus sau minus viața"). Personajele predilecte ale lui Ștefan Oprea sunt tineri idealiști însetați de
Ștefan Oprea (critic de teatru și film) () [Corola-website/Science/337031_a_338360]
-
vesta lor: aceasta este, probabil, un portret al fiului pictorului, Giuseppe Maria. În spatele lui se observă o altă figură, presupusă a fi un autoportret al artistului. Ignoranța, învinsă, cade trăgând cu ea un duh cu aripi, care ține un liliac, alegorie a viciului. Această reprezentare celebrativă, dragă stăpânilor casei, este, de asemenea, un exemplu de maturitate artistică a lui Tiepolo, puternic influențat de modelele lui Veronese. Carpoforo Mazzetti, elev al altui artist ticinez, Abbondio Stazio, a decorat cu stuc alcovul în
Palatul Minotto-Barbarigo () [Corola-website/Science/333483_a_334812]