1,941 matches
-
unui adevăr incifrat, „ascuns” dincolo de text: Rațiunea condamnă mitul; ea Îl exclude, Îl gonește ș...ț; dar ostilitatea filosofiei este una de principiu: căutarea esenței, a rațiunii de a fi, excluderea narării de povestiri. Miturile trebuie să fie considerate niște alegorii, adică un limbaj indirect În care adevărurile fizice și morale autentice sunt ascunse. A sesiza aceste adevăruri ascunse sub haina mitului Înseamnă să faci inutil Învelișul, de Îndată ce el a fost străpuns (P. Ricoeur, 1968, p. 1042). Interpretarea alegorică a mitului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
transformare fantezistă a unor evenimente istorice reale (de la Evhemerus la istoricii și folcloriștii moderni); b) un limbaj „poetic” prin care sunt exprimate cunoștințe despre lumea fizică și socială (de la Theagenes din Regium și Lucretius la Lang, Tylor, Frazer); c) o alegorie prin care sunt prezentate valori morale (de la Diodor din Sicilia și Denis din Halicarnas la moraliștii Iluminismului); d) o „boală a limbajului” care deformează cunoștințele despre fenomenele astronomice (M. Müller); e) o ideologie, adică o „explicație deformată” a relațiilor sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un fel de mod de existență și gândire, capabil să mențină realitatea evenimentelor, dar transferând-o În alt plan al conștiinței, care ar putea fi, pe rând, mistic, alegoric, tautegoric etc. (G. Dorfles, 1975, p. 73). Sau: „mitul, ca și alegoria, este un mod de a gândi, care se joacă cu realitatea și adevărul, negând-o și depășind-o pe prima, autopropunându-se ca adevăr, ca probabilitate, ca posibilitate, ca deziderat; acesta este dansul cu adevărul” (P. Albouy, 1969, p. 63). „Mitul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Caragiale, direct sau prin reminiscențe afective. Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale se raportează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nici viața, nici arta.48 Mai clară este filiația în cazul Tabletelor din Țara de Kuty (1933), care au fost adesea raportate la Călătoriile lui Gulliver, ignorându-se textele caragialiene Cronica fantastică și Cronica sentimentală, în care satira lua forma alegoriei pentru a implica, în lipsa comentariului direct, "chinizarea" sau "tâmpenia" contemporanilor. Și la Arghezi diatriba indirectă este avantajul vădit al alegoriei, menționat cu satisfacție în formule de genul: Pentru că ne găsim în Kuty, putem vorbi pe șleau"49. Mai pregnant însă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
adesea raportate la Călătoriile lui Gulliver, ignorându-se textele caragialiene Cronica fantastică și Cronica sentimentală, în care satira lua forma alegoriei pentru a implica, în lipsa comentariului direct, "chinizarea" sau "tâmpenia" contemporanilor. Și la Arghezi diatriba indirectă este avantajul vădit al alegoriei, menționat cu satisfacție în formule de genul: Pentru că ne găsim în Kuty, putem vorbi pe șleau"49. Mai pregnant însă decât în Cronica fantastică a lui Caragiale, unde ironia este suverană, absurdul devine cheia descifrării satirei la Arghezi: Miniștrii aveau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și impresia că autorul narator își asumă rolul de ghid obiectiv. De la început suntem invitați să remarcăm neutralitatea tonului: "Observați bine că narez numai faptele; nu fac nici un comentariu."149 Ceea ce nu înseamnă că nu se va folosi de puterea alegoriei pentru a implica, în lipsa comentariului direct, "chinizarea" contemporanilor. Finalul dezvăluie abilitatea caragialiană de prestidigitator ironic: "Mă iartă domnul meu, dacă mi-am uitat datoria de cicerone, lăsându-vă un moment, pe doamna și pe d-ta, pentru a mă adresa
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
d-ta, pentru a mă adresa Chinezilor mei. V'o jur că am făcut-o numai dintr-o mișcare interioară instantanee și nerezistibilă de sinceră admirațiune"150. Supralicitând însă, "onestul" amfitrion se dovedește viclean și în maniera de decodare a alegoriei, prin glisarea către o chestiune auxiliară, cea a "rătăcirii" cititorului în spațiul ficțiunii sale, problemă a cărei soluționare devine pretext pentru renunțarea la masca ironiei și asumarea retrospectivă a curajului denunțării: Cum vi se pare, grațioși cetitori, apocalipsul meu? Ce
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
plan artistic. Dar, așa cum precizam la începutul capitolului, dacă la Caragiale, în ciuda grotescului și a caricaturii, realitatea rămâne recognoscibilă, la Eugen Ionescu și la toți scriitorii absurdului, substituirea artei ca mimesis prin arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când Caragiale are intuiția absurdului, deține acel simț al detectării sale în formele ridicolului absolut și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
moftangiului" politician sau "savant", a triunghiului conjugal și a "omului mecanomorf"4, iar la cel tematic, interferențe se constată în tratarea temei familiei, în schimb, nivelul stilistic reprezintă teritoriul indivizibil cel mai vast, integrănd parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea, precum și procedeele antiliteraturii. Este necesar să precizăm de la început că nici unul dintre aceste elemente care pot sugera descendența caragialiană a lui Urmuz, nu poartă stigmatul epigonismului ci, dimpotrivă, dezvăluie transmutația
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a politicii. Absurdul activităților sale diurne și nocturne poate fi eclipsat de interpretarea într-o cheie alegorică ce servește rechizitoriului antipoliticianist. Urmuz este foarte apropiat aici de Caragiale din perioada de debut, autor al Cronicelor fantastice, ușor de decriptat ca alegorii. Ismail apare astfel ca o variantă de "Sinecord"57, în primul rând întrucât este "compus din ochi, favoriți și rochie"58, așadar, la propriu deficitar de organul afectivității, și apoi prin alte atribute comportamentale care corespund locuitorilor din cetatea caragialiană
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
său copil"67. Încifrarea presupune aici atât ilustrarea metaforică a lipsei de interes sau de chemare pentru studiu, sugerate prin "sila" cu care, fără să asimileze, doar fragmentează și "insalivează" o materie primă nerafinată, esență de cunoaștere pură, cât și alegoria rolului de intermediar al dascălului, capabil doar de transmiterea informației într-o formă porționată, digerabilă, și nu de pătrunderea sensului acesteia. În această caricaturală ipostază de formator de educație cu o inedită metodă de "aplicațiune", Stamate pare o reducție a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pelicanii" din teatrul lui Strindberg, este invariabil "sentimentul puternic și neînvins de tată"79, "sentimentul patern"80, care zădărnicește mereu eforturile de eliberare din chingile relațiilor de cuplu. În afara enunțurilor ironice, preponderente între strategiile de eclipsare a sensului real intenționat, alegoria servește aceluiași scop de ocultație ingenioasă a elementelor de imoralitate în lumea lui Urmuz, și, uneori, în cea a lui Caragiale. Astfel, sedus de pălnie, Stamate "începu să-și taie în fiecare noapte, cu foarfeca, legăturile ce-l țineau legat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mâini, cu o iuțeală vertiginoasă, pe o scară mobilă de lemn, la capătul căreia își rezuma rezultatul observărilor sale în afară."81 Deși nu atât de străvezie, ca în relația extraconjugală a lui Stamate, sub aparența absurdului din ritualul posesiunii, alegoria actului sexual ascunde asemenea întunericului nopții și rușinoasa pățanie a diavolului din povestirea Calul dracului, al cărei comic reiese din discrepanța dintre aparența de fragilitate și epuizare a bătrânei cerșetoare și nebănuita ei "virilitate" care-l vlăguiește pe Prichindel. Sub
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
strategie a acestui text caragialian, dublarea palierelor de interpretare: "În această ipostază "de la miezul nopții", al doilea cuplu practică până în zorii zilei un joc care in aparența este fabulos, dar care poate fi interpretat în planul absent al "palimpsestului", ca alegorie a unui joc erotic interzis." în Caragiale și Caragiale.Jocuri cu mai multe strategii, ed. cit., p. 188. 83 I. L. Caragiale, Opere,III, Nuvele, povestiri, amintiri, versuri, parodii, varia, ediție critică de Al. Rosetti, Șerban Cioculescu, Liviu Călin, cu o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
căuta într-una noi expresii pentru disprețul pe care-l resimțea față de mulțimea oamenilor și purtarea lor, așa cum credea că le-a cunoscut în timpul participării (sau al încercării de a participa) la viața politică. El se desfată cu imagini și alegorii ce pot exprima acest sentiment. Îl pune pe Gulliver să călătorească spre Liliput, pentru a ridiculiza prin acest popor de prichindei cultura europenilor. Iar cînd Gulliver ajunge, după aceea, la poporul uriaș din Brobdingnag, găsește prilejul, prin relatarea lui Gulliver
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele și din tot trupul, câte două, parte bărbătească și parte femeiască...". 19 Vița de vie și vinul sunt menționate de 441 ori în Biblie. Vechiul și Noul Testament le evocă mereu în alegorii, în simboluri și în relatări. 20 Apropo de potopul biblic, Jean Bottéro observa că "pare puțin probabilă ideea unei astfel de inundații într-o țară cu coline și cu un teren propice scurgerilor în pantă precum Palestina, fără o apă
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
propensiuni în fabulos și exotic. Cartea probează posibilitățile autorului prin performanțe în realizarea miracolului halucinatoriu (Pasărea din vis), a hibridului om-animal (A doua înfrângere a lui Ion Roteanu), a fantasticului care relativizează spațiul și timpul (Chiriașii de la Casa șchiopului), a alegoriei privind creatorul și creația (Capcana albă). V. se situează astfel evident pe direcția scrisului artist al prozei contemporane: povestitor înclinat către „pitoresc și culoare delirantă în linia prozei lui Fănuș Neagu”, el „nu construiește psihologii, ci schițează tipuri și situații
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290656_a_291985]
-
istoric, RL, 1987, 47; Constantin Trandafir, Un roman istoric, T, 1988, 3; Romul Munteanu, Romanul unei societăți aberante, „Baricada”, 1991, 10; C. Constantin, „Castelul de papură”, ST, 1991, 8; Mircea Popa, Crepusculul unei lumi, TR, 1991, 44; Constantin Dram, Între alegorie și structură. Clasicism și textualism, CL, 1998, 4; Emil Manu, O carte care prezintă un muzeu imaginar?, VR, 1998, 7-8; Constantin Trandafir, O parabolă a spațiului concentraționar, F, 1998, 9; Constantin Trandafir, Criza romanului?, F, 1998, 10. M. In.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290656_a_291985]
-
mâinii este tocmai ipostaza secretă, procesul de dilatare al aspectului intern ca un aparat simbolic, fie pe linia unei amplificări mistice, fie în identificarea unei interpretări antitetice: 1.primul limbaj cere o interpretare obișnuită, 2.al doilea limbaj trimite spre alegorie, 3.al treilea limbaj este secret și mistic: funcția și semnificația limbajului mâinii depind de diferitele contexte culturale, prezente și trecute; limbajul mâinii reprezintă o conștientizare a relațiilor dintre diferite limbaje; în civilizația modernă, limbajului mâinii trimite spre “gândire sălbatică
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
Pierderea credinței, idolatria, trufia, necumpătarea, compromisurile în alianțe, preluarea obiceiurilor străine erau manifestări ale desfrânării poporului lui Israel iar experiența de viață a profetului Osea (în ebraică, salvator) și profeția lui Iezechiel (în ebraică, Dumnezeu va întări, va adeveri) exemplifică alegoria desfrânării. Pentru a înțelege gravitatea desfrânării, Dumnezeu i-a cerut profetului Osea să se căsătorească cu o desfrânată (Gomer), să aibă copii cu ea, s-o ierte și, astfel încercat, să-și ducă poporul la pocăință: Și a grăit Domnul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
pus la îndoială existența ca poetă, acceptând-o doar ca și curtezană. Publicarea volumului Opere, al Louisei Labé în 1555, de către editorul ce tipărise pe poetul renascentist Petrarca, a avut răsunet. Au fost apreciate sonetele ei în stil Petrarca, elegiile, alegoria Debat de Folie d'Amour a fost comparată cu Elogiul prostiei al lui Erasmus. Lucrările ei au fost traduse în germană de poetul Rainer Maria Rilke, în engleză, de Robert Greene. În limba română, prin traducerile Veronicăi Porumbacu și ale
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
deplină luciditate. Respingând formula literară suprarealistă, onirismul românesc din anii ’60 își descoperă afinitățile cu suprarealismul pictural (De Chirico, Magritte, Dalí, Victor Brauner) și cultivă stranietatea subiectului, asociată cu perfecțiunea tehnică. Atașat încă de la început, în pofida declarațiilor teoretice, recursului la alegorie, Ț. evoluează spre o proză poetică în sens esențial, care, ca și poezia modernă, nu poate fi repovestită, parafrazată ori rezumată și reclamă o lectură literală. Pe de altă parte, recurgând la autoreferențialitate, la înscenare și la deconspirarea artificiului generator
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
și reclamă o lectură literală. Pe de altă parte, recurgând la autoreferențialitate, la înscenare și la deconspirarea artificiului generator de ficțiune, scriitorul face foarte devreme operă de pionierat în materie de textualism. Culegerea Exerciții conține proze scurte, descifrabile ca mici alegorii difuze, dar pregnante, ordonate după un scenariu biografic ilustrând vârstele omului. Ultimele trei piese pot fi citite ca pledoarii pro domo, manifeste (alegorice) în favoarea asumării riscurilor experimentului artistic novator. Texte asemănătoare, onirice, cu miză metafizică, grupate în mici cicluri, vor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
imoralitate, pe când oaia năzdrăvană e o fetiță cu care protagonistul are relații erotice vinovate ș.a. -, mitul e revitalizat pe coordonatele actualității. Secvența finală, memorabilă, reprezintă o nuntire cosmică tulburătoare, construită în registrul carnavalescului tragic și al onirismului alegoric, replică la alegoria morții din finalul baladei folclorice. Cuvântul nisiparniță (1994), carte bilingvă (textul începe în limba română, treptat apar tot mai frecvent ample secvențe în franceză, astfel încât spre sfârșit curge exclusiv în limba franceză), este jurnalul textualist și autoreferențial al migrării lingvistice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]