2,082 matches
-
cu construcție ergativă pentru că fenomenul e marcat morfologic. În limbile acuzative, destituirea pacientivului nu are nicio implicație asupra celuilalt termen nuclear al construcției tranzitive. Polinsky (2005) formulează o opinie convergentă: nu există o corelație de principiu între ergativitate și antipasiv. Alternanța tranzitiv−antipasiv este mai vizibilă în limbile ergative, în care presupune o schimbare de marcare a subiectului (din ergativ în absolutiv). Productivitatea antipasivului este legată de anumite grupuri de limbi înrudite sau învecinate: mayan, salish, limbile nakh-daghestaneze, austroneziene, australiene. Manning
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
austroneziene, australiene. Manning (1996: 73), urmându-l pe Postal (1977)71, arată că limbile acuzative au două construcții asemănătoare antipasivului, constând în: (a) ștergerea obiectelor nespecifice: John ate the burger/John ate 'Ion a mâncat burgerul/Ion a mâncat'; (b) alternanța conativă: Mary kicked the ball/at the ball 'Maria a șutat mingea/în minge'. Dixon (1994: 147) interpretează ca structuri antipasive construcțiile tranzitive englezești în care obiectul direct nu este exprimat, corespunzătoare tipului (a) de mai sus: He is drinking
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Pat hit at the door, 'Pat lovește ușa/Pat lovește în (la) ușă'. Urmându-i pe Guerssel et al. (1985)72, pe Levin (1993)73 și pe van der Leek (1996)74, autoarele consideră perechile de structuri ca reprezentând o alternanță conativă, una dintre variațiile de realizare argumentală de tipul obiect direct/oblic. Polinsky (2005), referindu-se la același tip de structuri, afirmă că alternanța conativă din engleză reprezintă o situație asemănătoare variației tranzitiv−antipasiv, forma antipasivă fiind corelată cu anularea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
73 și pe van der Leek (1996)74, autoarele consideră perechile de structuri ca reprezentând o alternanță conativă, una dintre variațiile de realizare argumentală de tipul obiect direct/oblic. Polinsky (2005), referindu-se la același tip de structuri, afirmă că alternanța conativă din engleză reprezintă o situație asemănătoare variației tranzitiv−antipasiv, forma antipasivă fiind corelată cu anularea afectării pacientului și cu marcarea oblică: The hunter shot the bear > the bear died 'Vânătorul a împușcat ursul' > 'ursul a murit' The hunter shot
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbile ergative, aducând contraexemple din limbi neergative care au antipasiv: nahuatl, soninke. Și în limba română există construcții similare celor din engleză și din franceză, discutate în bibliografie, care corespund atât tipului (a) − ștergerea obiectelor nespecifice −, cât și tipului (b) − alternanța conativă (obiect direct − obiect prepozițional): (a) Ion bea țuică > Ion bea Ion mănâncă sarmale > Ion mănâncă Ion cântă la pian > Ion cântă (b) Ion lovește sacul de box/în sacul de box Câinele roade osul/la os Maria tricotează puloverul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de antipasiv în limbile acuzative răspund numai parțial definiției date de Dixon (vezi supra, 6.1.): deși aceste construcții corespund primelor trei criterii din definiția dată de Dixon (structura tranzitivă devine intranzitivă, A devine S, O devine periferic − în cazul alternanței conative − sau este complet eliminat − în cazul ștergerii obiectului nespecific −), ele contravin ultimului criteriu, nefiind asociate cu o marcare explicită, marcare evidentă în cazul pasivului. Prin urmare, răspunsul la întrebarea " Există antipasiv în limbile acuzative?" trebuie nuanțat: construcțiile din engleză
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
va câștiga în fața competitorilor săi. Motivația arhitecturii propuse de MD: nu se justifică un Lexicon generativ, adică nu există un Lexicon extrasintactic în care să aibă loc orice tip de formare a cuvintelor sau derivare de la un cuvânt la altul. Alternanțele aparțin deci sintaxei. În teoria adoptată de Embick (2004a) există și un alt component al gramaticii, Enciclopedia, care cuprinde sensuri speciale, construcții cu verbe ușoare, dar și simple rădăcini. 2. ABORDĂRI DE TIP SINTACTIC ALE DISTINCȚIEI TIPOLOGICE ACUZATIV/ERGATIV Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
chiar definiția lui: Cazul care depinde nu de o anumită selecție lexicală sau de un rol tematic, ci de structura propoziției; acuzativul e structural pentru că se schimbă în pasivizare; ergativul e structural pentru că se schimbă în antipasivizare și în alte alternanțe precum încorporarea numelor. Davison (2004) adoptă tot ipoteza statutului de Caz structural al ergativului: acesta nu este legat de rolurile tematice, chiar dacă multe subiecte tranzitive ergative poartă rolul tematic Agent; ergativul este legitimat de proiecțiile funcționale Timp și Aspect (autoarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un somnifère/ Un somnifère le fait dormir ' El doarme cu un somnifer'/' Un somnifer îl face să doarmă'. Așa cum se poate observa, autorul include sub pasivizare mai multe fenomene care astăzi sunt tratate distinct de majoritatea lingviștilor: pasivul cu auxiliar, alternanța cauzativă (vezi Capitolul 3, 5.), construcțiile medii și impersonale, variațiile reflexiv/nonreflexiv care afectează verbele ergative (vezi Capitolul 3, 6.1.), cauzativele ergative. Este interesant de observat că autorul consideră verbele de tipul a intra (pe care astăzi le-am
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unic al inergativelor este extern, iar argumentul unic al inacuzativelor este intern/generat în poziția de complement). Aceste clase de verbe nu sunt rigide, putând exista mai multe tipuri de treceri: ● treceri între tranzitive și inacuzative, o ilustrare a fenomenului alternanțelor de tranzitivitate (alternanța cauzativă − vezi infra, 5.): Ion deschide ușa > Ușa se deschide Nevasta îl îmbătrânește pe Ion > Ion îmbătrânește; ● treceri între inergative și tranzitive, prin adăugarea unui complement intern, de unde și posibilitatea de a trata inergativele ca tranzitive cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este extern, iar argumentul unic al inacuzativelor este intern/generat în poziția de complement). Aceste clase de verbe nu sunt rigide, putând exista mai multe tipuri de treceri: ● treceri între tranzitive și inacuzative, o ilustrare a fenomenului alternanțelor de tranzitivitate (alternanța cauzativă − vezi infra, 5.): Ion deschide ușa > Ușa se deschide Nevasta îl îmbătrânește pe Ion > Ion îmbătrânește; ● treceri între inergative și tranzitive, prin adăugarea unui complement intern, de unde și posibilitatea de a trata inergativele ca tranzitive cu încorporare obligatorie și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzativ, însă, odată cu Burzio (1986), s-a impus denumirea de verbe ergative (această extindere a termenului a fost criticată de Dixon − vezi Capitolul 1, 4.2.) Există lingviști care separă și din punct de vedere terminologic verbele care intră în alternanța cauzativă de cele care nu acceptă această alternanță. Haegeman (1994: 333) arată că nu există motive pentru ca verbul din exemplul (c) să fie considerat inacuzativ: (a) The ennemy sank the boat ' Dușmanul a scufundat vasul' (b) The boat was sunk
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
denumirea de verbe ergative (această extindere a termenului a fost criticată de Dixon − vezi Capitolul 1, 4.2.) Există lingviști care separă și din punct de vedere terminologic verbele care intră în alternanța cauzativă de cele care nu acceptă această alternanță. Haegeman (1994: 333) arată că nu există motive pentru ca verbul din exemplul (c) să fie considerat inacuzativ: (a) The ennemy sank the boat ' Dușmanul a scufundat vasul' (b) The boat was sunk ' Vasul a fost scufundat' (c) The boat sank
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prototipice) și cele derivate (unii lingviști nu sunt de acord cu existența acestei distincții − vezi infra, 5.3.), nici în legătură cu relația derivativă dintre varianta inacuzativă și cea tranzitivă a unui verb derivat, care va fi discutată în secțiunea referitoare la alternanța cauzativă − vezi infra, 5. 3.2.2. Clasificarea semantică A doua clasificare urmărește identificarea subclaselor semantice de verbe inacuzative. Borgonovo și Cummins (1999)13 au arătat că inacuzativele (telice) se împart în două clase: (a) de schimbare de stare; (b
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca verb fie de stare, fie de schimbare de stare, it. arrosire este un verb de schimbare de stare cu cauză internă, iar neerl. blosen este inergativ, cu cauză internă și nu denotă o schimbare de stare. Aceste verbe acceptă alternanța cauzativă și nu sunt atestate cu obiecte interne. 3.2.2.2. Verbele care descriu o configurație spațială (Levin și Rappaport Hovav 1995: 97, 126, 127, 131, 132, 142, 163, 164) au un comportament complex, admițând atât utilizarea noncauzativă, cât
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mișcare nondirecționată, sunt verbe cu cauză internă, deci au comportament inergativ (e): (e) They slowly swam apart ' Ei au înotat încet în direcții diferite'. Relativ puține verbe de mișcare (mai ales cele care implică o schimbare de poziție) participă la alternanța cauzativă. Comportamentul verbelor de mișcare este diferit de la o limbă la alta − neerlandeza, germana, italiana folosesc auxiliarul corespunzător sensului 'a avea' pentru verbele care denotă modul de deplasare și pe cel corespunzător lui 'a fi' pentru sensul de mișcare direcționată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
stative; sunt verbe diadice, dar care nu au o reprezentare lexico-semantică cauzativă; toate aceste trei tipuri de verbe (existență, apariție și dispariție) cer prezența implicită a unui argument locativ; apar în inversiunea locativă, acceptă inserția expletivului there, dar nu acceptă alternanța cauzativă. Mulder și Wehrmann (1989)21 consideră că verbele de existență descriu evenimente care implică doi participanți, Temă și Locativ, dar sunt verbe monadice, care iau ca argument o propoziție redusă. Ideea este preluată și de Levin și Rappaport Hovav
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
urmare a faptului că proprietățile acestei clase de verbe sunt diferite de la o limbă la alta. În bibliografia consultată, am identificat o singură încercare de acest fel, pentru limba japoneză − Jacobsen (1992)24 − care prezintă un inventar al verbelor cu alternanță cauzativă din această limbă, identificând 341 de astfel de unități verbale. 3.3.1. Principii de stabilire a inventarului Pentru limba română, singurul test sintactic pe care l-am putut folosi pentru stabilirea inventarului este adjectivarea participiului, celelalte teste sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
între alții, că distincția inacuzativ/inergativ se corelează cu distincția aspectuală telic/atelic (vezi infra, 4.4.): verbele din clasa piacere, considerate inacuzative cel puțin în italiană, sunt atelice în abordarea aspectuală (deci inergative). Reinhart (1996: 42−44) propune pentru alternanța Experimentatorului o analiză asemănătoare cu alternanța cauzativă (pentru modelul lui Reinhart, vezi infra, 5.3.3.2.): (a) Max hates/admires/likes/fears thunders 'Max urăște/admiră/iubește/se teme (de) furtună' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Temă [−c−m
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se corelează cu distincția aspectuală telic/atelic (vezi infra, 4.4.): verbele din clasa piacere, considerate inacuzative cel puțin în italiană, sunt atelice în abordarea aspectuală (deci inergative). Reinhart (1996: 42−44) propune pentru alternanța Experimentatorului o analiză asemănătoare cu alternanța cauzativă (pentru modelul lui Reinhart, vezi infra, 5.3.3.2.): (a) Max hates/admires/likes/fears thunders 'Max urăște/admiră/iubește/se teme (de) furtună' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Temă [−c−m] (b) Thunders surprise/worry/excite/frighten
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
om înrudit/învecinat cu mine). Verbele psihologice care nu au variantă cauzativă nu acceptă adjectivizarea participiului (*copil sinchisit de școală/suferit de inimă). În sfârșit, autorii care optează pentru considerarea verbelor psihologice ca fiind ergative pe baza participării acestora la alternanțe de tipul celei cauzative au formulat rezerve cu privire la rolurile semantice ale argumentelor. 3.3.1.2. Verbele de măsură (de tipul a măsura, a cântări, a valora, care, conform GALR, se construiesc cu un "circumstanțial" cantitativ obligatoriu) au fost studiate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lucru trebuie corelat cu poziția de obiect intern din D-Structură. Grupul de măsură primește Cazul acuzativ inerent în interiorul VP și nu are rol tematic (în poziția [NP,IP]). Asemănările dintre aceste verbe și cele inacuzative ar fi participarea la alternanța cauzativă și imposibilitatea pasivizării. Acceptarea analizei inacuzative presupune însă numeroase compromisuri: adoptarea fără rezerve a analizei propuse de Belletti și Rizzi pentru verbele psihologice și pentru cele de mișcare; acceptarea faptului că un Caz structural, acuzativul, poate fi atribuit nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
grup locativ. Comparând situația din limba română cu descrierea făcută de Levin și Rappaport Hovav (1995) pentru limba engleză (vezi supra, 3.2.1.1.), se observă că nu toate verbele de schimbare de stare din limba română participă la alternanța cauzativă − numai cele derivate, nu și cele primare −, contrar generalizării propuse pentru engleză. Este adevărat însă că ponderea verbelor derivate este considerabil mai mare decât a celor primare. Deși în engleză, ca și în româna actuală, verbele din această subclasă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
trăit (toată viața) la țară. Observația că, în engleză, anumite verbe care exprimă configurația spațială acceptă utilizarea tranzitivă (vezi supra, 3.2.2.2.) poate fi reformulată mai "tare" pentru română: majoritatea verbelor (cele derivate) din această subclasă semantică acceptă alternanța cauzativă. 3.3.2.3. Mișcare direcționată: ● reflexive: a se apropia, a se cățăra, a se clinti, a se cocoța, a se deplasa, a se duce, a se îndrepta, a se întoarce, a se învârti, a se mișca, a se
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marginea pădurii Ion a mers în mâini până la școală; *omul mers în mâini până la școală 32 Ion a zburat până la Londra ca să se întâlnească cu Maria; *omul zburat până la Londra. Deși în engleză relativ puține verbe din această subclasă acceptă alternanța cauzativă (vezi supra, 3.2.2.3.), în română observația nu este valabilă, numărul verbelor derivate fiind considerabil mai mare decât al celor primare. 3.3.2.4. Existență, apariție, dispariție: ● reflexive: a se ivi, a se rătăci (primare); a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]