2,720 matches
-
avut - o în lume. Mario!... așa-i că astfel te cheamă! nu se poate să te cheme altfel... tu!... nu-ți pot zice altfel... Adio! Adio! Și, cu toate că scrisese, totuși o speranță de-o dureroasă dulceață, deșartă dar singură, îi amețea sufletul lui. El își închipuia că ea va putea fi a lui. Ea! toată lumea era cuprinsă în acest cuvânt. Când gândea cum i-ar lua capul ei de aur în mâni și i-ar topi ochii cu sărutările lui, când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata bancei și-l sărută, cu ochii pe jumătate închiși, de nenumărate ori. El nu simțea nimic... asemenea unui copil amețit de somn pe care mama îl dezmiardă. {EminescuOpVII 129} S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. "D-zeul meu! - gândi ea speriată - dacă m-ar fi văzut cineva? - Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata băncei și-l sărută cu ochii pe jumătate închiși de nenumărate ori. El nu simțea nimic... asemenea unui copil amețit de somn pe care mama îl desmiardă. S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. D-zeule! gândi ea speriată. Dacă m-ar fi văzut cineva? Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest om poate să-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata bancei și-l sărută cu ochii pe jumătate închiși de nenumărate ori. El nu simțea nimic... asemenea unui copil amețit de somn pe care mama îl desmiardă. S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. D-zeul meu! - [D-zeule! ] gândi ea speriată - dacă m-ar fi văzut cineva? - Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest om
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
O veselie grotescă, urâtă se desemna pe fețele amîndorora. Alături era o cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac a jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele amețite de ploaie și de frig. Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limba sa metalică, spre-a da lumei, ce nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului nopții. P-ici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fel de fel, cânta încet și pe nas, apoi a pus-o într-o groapă, au aruncat țărână deasupra ei de-au acoperit-o... M-am întors acasă... Nu vorbisem neci o vorbă de trei zile și minunea aceasta îmi amețea capul meu cel mic. Nu știu ce simțeam, dar mă coprinsese frica grozavă că n-o să mai văd pe mama... Mă duceam de-o căutam în casă, o căutam pretutindenea... îmi părea că-i aud glasul ei cel dulce și încet, {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe-ale ei, ea se duse de se așeză pe fotoliul de lângă piano și deschise coveltirul. M-am repezit și la fotoliul acela și, aruncîndu-mă în genunchi, am coprins cu beție talia ei cu amândouă mînile și-mi apăsai capul amețit de amor în poalele ei. Astfel, în atitudinea această, ea-și întinse brațele pe clape și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
capul amețit de amor în poalele ei. Astfel, în atitudinea această, ea-și întinse brațele pe clape și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet melancolic și voluptos, care se pierdea încet, încet. Îmi ridicam capul, priveam cu atâta amor în fața ei roșită de căldură și strînsoa-ea brațelor mele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i secera cu miile și ura cea cumplită a celorlalte popoară contra a tot ce-i maghiar! Și toate astea le propagau deșerții în numele poporului maghiar care, bun și blând cum sunt toate popoarele, până-n marginele unde nu l-au amețit, părea pre destinat să trăiască în pace și-n frăție cu românii. Dar ei au esplicat rău și fals foile cărții Destinului și au pătat șirurile sale cu sânge. Senina dicțiune a lui Dumnezeu:... {EminescuOpVII 198} trăiți în pace, căci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acel om? strigai din toate puterile mele, cu toate că părea că un demon cu degete de lemn îmi strângea gîtul!... Mă repezii la el... dar un cioclu mă pocni cu pumnul în frunte, încît îmi scăpărară ochii scântei verzi și căzui amețit pe spate. Nu știu cât am zăcut astfel, când m-am trezit însă eram culcat pe-o bancă de piatră din colțul bisericei și la capul meu veghea Ioan! - Cine-i acel om? fură primele cuvinte ce le putui pronunța. - Cine!... Ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de iarnă: soba ce duduie, lemnele ce trosnesc, ceaiul aromat, cățeii simpatici, jucăuși. „Iată-mă - scrie poetul amicului Ion Ghica - În sfîrșit, la mine acasă, printre ai mei, dintre care două nepoțele și patru căței, care mă sărbătoresc și mă amețesc cu ciripitul și lătratul lor. Mi-am găsit căsuța căptușită pentru iarnă, grație prevederii Paulinei, și biroul meu renovat, numai Îndemnuri de lucru! De aceea, ca un om cuprins de o sete arzătoare, am dus la buză cupa sacră și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai repede. Desigur, citea necontenit, reușind să rețină aproape totul, dar zilele păreau scurte, iar cărțile din bibliotecă păreau să nu se mai sfârșească. Îi întreba pe călugării mai bătrâni, pe octogenari, cum să facă să citească mai repede, îi amețea de cap cu întrebările lui, iar aceștia, de-acum departe de orice ispită, inclusiv de cea a cititului, răspundeau cu un surâs, ridicându-și brațele spre cer. Plecând de la acestea, fu poreclit "călugărul puț" și apoi "călugărul burete". La vremea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Ludovic și Richelieu l-au primit imediat și a primit o chilie ce aducea mai curând cu salonul unui cardinal decât cu cea a unui eremit. A primit daruri, cărți, veșminte, obiecte din aur. Nu-i venea să creadă, era amețit. Dar eu cum am să pot să vă recompensez? Cu știința și gândirea ta, fra' Tommaso, și cu afecțiunea ta pentru Franța pe care o consideri un fel de cetate a soarelui. Cine i se adresa și-i arăta atâta
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
macini, în amintirile tale, până ajungeai un pumn de țărână... Ai călcat legământul... N-am jurat... gemu bătrânul. Eu nu... — Pentru că nu era nimic sfânt pe care să juri. Nu mai era nimic al tău. Vocea se roti în jur, amețindu-l : Voiai să taci și erai silit să vorbești. Iar acum vrei să vorbești și ai să fii silit să taci... Vocea venea acum din spate. Bătrânul se târa, îndepărtându-se. Vocile îl lăsară să se îndrepte spre ușă, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unghere. Îi mângâie colțurile gurii, apoi coborî arătătorul, încet, spre gât, simți artera și apăsă ușor, până când pulsul ei îi răspunse. În locul unde sângele era atât de aproape, o mângâie de-a lungul gâtului arcuit, până la claviculă. Cosmina închise ochii, amețită de mângâierea aceea. Degetul coborî către piept, respirația ei deveni tot mai grea, el îi descheie nasturii de la bluză și degetul căută, prin despicătura sânilor, sfârcul din dreptul inimii. Atingerea fu atât de ușoară, încât fata, gemând ușor, nu mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pildă. — Cât am lipsit, l-au scos pe Ionuț de la reanimare... — Nu mai avea ce face acolo. Mănâncă singur, poate să- și ducă lingura la gură. Ba chiar, azi de dimineață, s-a ridicat în capul oaselor. A cam amețit, dar a reușit, până la urmă. Îi dă înainte cu gerunziul, dar simt că a început să iasă din prezentul continuu. Mai greu, adică știe cum îl cheamă, dar nu știe cine i-a pus numele ăsta. — Mă duc să-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fereastră. Rămase privind. Iacob al lui Zevedei aștepta lângă poarta spitalului. — Ce vezi ? întrebă Ionuț. — Nimic, lume care intră și iese. Fata se apropie și îi întinse mâna. El se căzni să se ridice, rămase așa câteva clipe, clătinându-se. — Amețesc puțin, dar îmi trece... Totul e să stau cu ochii deschiși, altfel mă ia cu amețeală. Acum, arată-mi... Privea cu nesaț. Cosmina socoti că înălțimea e cam aceeași cu a balconului lui. Îl lăsă să-și reînnoade firul. Acolo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
drăcește, chiar și Isaia dănțuia, purtându-și catastiful ca pe un coif. Faraon înteți ritmul, ațâțat. — Andrea pulea cabanos, și pă față, și pă dos, o gagică hacana, da puli, puli, puleaaaa... Și tot așa, până când, împiedicați în pulpanele peticite, amețiți de spirturile amestecate și istoviți, dansatorii se lăsară să cadă unul după altul. Faraon își lăsă acordeonul și se îndreptă din șale. — Tu ! își aminti brusc Calu, arătând spre Marchiză. Nu ți-am văzut mersu’ pe faleză ! Tu ce ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
auzeau voci, doar un vuiet îndepărtat, ca atunci când pui ghiocul la ureche. Privi în sus, spre Pantocrator, apoi se întoarse încet. Parcă stătea nemișcat și ceilalți se învârteau în jurul lui. Când rotirea lor se înteți, Maca închise ochii, să nu amețească. Când îi redeschise, erau la locul lor, privindu-l alungiți, bizantini. Îi cercetă pe rând. Nu știuse că sunt atâția. Unii purtau barbă, cu aceia neasemănarea era evidentă. Pentru ceilalți, Maca trebui să facă un efort să-și amintească de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
curios de forme și experiențe, și cu cât înainta în vârstă i se părea a descoperi la foarte multe femei, mai cu seamă tinere, un prestigiu al bărbatului matur, rece și îndrăzneț cu nepăsare. Ioanide avea un mod de a ameți pe unele femei prin excentricitatea lui volubilă, prin artifîțiile de idei și tensiunea lui spre o faptă glorioasă inedită, care-i procura succese neașteptate de el, în vreme ce nu le avea acolo unde le căuta. Dacă după o perorație arunca ochii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
strică? Încântată de a fi ghicit suferința lui Ioanide și de a-l găsi docil, merse la bufet și pregăti tizana. Însă gestul arhitectului însemna următoarele: "Cînd te gândești că sunt prins aici într-o rețea de nesinceritate! Zăpăcitul îmi amețește pe Pica, o dă în brațele acelui Mirabeau de Dunăre și-mi înstrăinează astfel într-un moment progenitura în care pusesem atâta nădejde. Cel puțin dacă aș salva pe fată." - la, Ioanide, să vezi, e aproape agreabilă. - Ce e asta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
copiilor și, isteț, după căscături repetate, voia să se ridice. - Copii, zise, să trăiți și să fiți fericiți, că numai pe voi văam, așa să-mi ajute Dumnezeu, vă mulțumesc pentru atenție. Mă duc să mă culc puțin, m-a amețit șampania. - Cum, tată, se miră drăgăstos, dar imperios ofițerul, pleci tocmai când vine cafeaua, se poate așa ceva? Hagienuș, care se ridicase pe jumătate de pe scaun, șovăind o clipă, se reașeză la loc, neavând puterea de a contrazice. De altfel cafeaua
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
zveltă și părul gros și mai puțin vrâstat cu alb. Joacă popice și ping-pong. N-am auzit vreodată să fie bolnav, în ciuda feței palide și scobite în obraji. E așa de prudent în toate, încît nu l-am surprins niciodată amețit de băutură. De fapt bea la reuniuni și banchete, dar fiindcă toate gesturile lui sunt mai lente decât ale altora, în timp ce alții beau două sau trei pahare, el bea numai unul, astfel încît nu se bagă de seamă abstențiunea sa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
clerului și misionarism și că l-au dat afară pentru misticism. - Păi ce, domnule Ioanide, seminarul e instituție de tortură? Îi intrase în cap, cine știe de pe urma cărei lecturi, că preotul trebuie să fie ascet, să disprețuiască lumea. L-a amețit pe seminariști, le-a sucit capul. Au început să mănânce numai jumătate din porții, să refuze carnea și vinul când li se dădea. Doi din ei au părăsit seminarul și s-au călugărit. Atunci, făcîndu-se anchetă, s-a descoperit că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să intervin. Mai târziu faci ce vrei. Gavrilcea e părtaș la asasinarea lui Dan Bogdan, nu știu în ce măsură, străin nu este, oricum, te rog să mă crezi. Neliniștea mea e mare în privința lui Tudorel. Să fi alunecat așa de jos, amețit de alții, încît să ajungă un criminal? Să salvăm ce se poate salva. Nu se poate ca tu, fata lui Ioanide, din sentimentalism rău plasat, să te vâri în această speluncă. Vei fi arestată, dacă nu, implicată măcar indirect. Scandal
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]