3,631 matches
-
Era mai bine să-ți mai fi pus un pulover. — Am trei pulovere pe mine. Fata se Întoarse cu o sticlă maro foarte subțire și turnă băutura În ea. Tânărul domn Îi mai dădu cinci lire. Apoi ieșiră. Fata era amuzată. Peduzzi se plimba În sus și-n jos după colțul clădirii, ferindu-se de vânt și ținând undițele. Haideți, spuse. Duc eu undițele. Ce contează dacă mă vede cineva cu ele? N-o să se ia nimeni de noi. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lemn-dulce, spuse fata, punând paharul pe masă. — Așa se-ntâmplă cu toate. — Da, aprobă fata. Totul are gust de lemn-dulce. Mai ales lucrurile pe care le-ai așteptat atâta - cum ar fi absintul. — Hai, termină. — Tu ai Început. Eu mă amuzam. Mă distram doar. — Păi, hai să-ncercăm să ne distrăm. — Bine. Asta și Încercam să fac. Am observat că munții arată ca niște elefanți albi. Nu-i o chestie deșteaptă? — Ba da, este. — Și am mai vrut să-ncerc băutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
băgă mâna În buzunarul de la șorț, scoase un pumn de monede și numără restul. Țăranul Îl luă și ieși. Imediat ce acesta plecă, hangiul intră și Începu să vorbească cu paracliserul. Se așeză la masa lui. Vorbeau În dialect. Paracliserul era amuzat de ceva. Hangiul era scârbit. Apoi paracliserul se ridică-n picioare. Era scund și avea mustață. Se aplecă peste fereastră și se uită-n stradă. — Uite-l că intră. — Unde, la Löwen? — Ja. Schimbară din nou câteva vorbe și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Mungo Park sau ca mine trăiește mult și poate va mai trăi atât cât să vadă moartea vreunui membru al acestei secte literare și să vadă În ce fel nobil Își va face acela ieșirea. Tot timpul cât m-am amuzat ca naturalist mi-a trecut prin cap că, dacă buna-cuviință este un lucru excelent, unii trebuie totuși să fie necuviincioși, dacă e să facem ca specia noastră să meargă mai departe, și asta pentru că poziția care ne-a fost prescrisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Toții catolicii sunt la fel, spuse Fontan. Un catolic e la fel ca oricare altu’. Nu cred că Schmidt e catolic. Ar fi foarte caraghios să fie. Eu, una, nu cred. — Il est catholique, Îi spusei. — Schmidt e catholique, se amuză madam Fontan. N-aș fi crezut. Doamne, il est catholique. — Marie va checher de la bière, Îi spuse Fontan. Monsieur a soif - moi aussi. — Da, sigur, răspunse madam Fontan din camera cealaltă. Coborî și auzirăm treptele scârțâind. André citea În colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
trib peste a ei, o bătrână Își vârî capul Înăuntru. Se grăbi să ia pătura de pe Heidi, Întorcând-o invers și arătând spre ciucuri, care trebuiau să fie mereu la picioare, niciodată la cap - era strict interzis. Pe Heidi o amuză atenția pe care femeia o acorda unor asemenea detalii. Ce relevanță putea să aibă poziția păturii tocmai aici? După ce Heidi se instală, Marlena Împrumută lanterna spunând că lui Esmé Îi e frică de Întuneric. De fapt, Esmé adormise deja. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Înainte de a se rătăci, Harry Bailley o Învățase să-și dreseze câinele să facă tot felul de chestii. — Nu are rost să amâni dresajul până ajunge să facă lucruri care nu Îți plac. Un cățeluș e foarte dornic să te amuze mereu, Însă tu trebuie să Îl răsplătești pentru giumbușlucurile pe care vrei să le repete. Fie un lătrat, un dat din coadă, un căscat. Sau atunci când se lasă pe lăbuțele din față și Își menține partea din spate În aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
o ață invizibilă. Se mișca În sus când bucata Îi era deasupra capului și-n jos, când trebuia să se aplece până la răsplată. —Bravo, fetița! striga Esmé recompensând-o. Așa Își petrecuse zilele lungi din junglă, iar cățelușa mereu o amuzase. Într-o zi, Esmé Îi spuse lui Rupert: —Uite! apoi o privi cu seriozitate pe Cuțu-Cuțu: Închină-te stăpânului. Cățelul se lăsă În jos, fundul Îi era nemișcat În aer, coada Îi flutura. Ce tare! exclamă Rupert. Esmé se Înfioră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
din astea! Nu te eschiva cu impresii psihologice. Ce-i cu carnetul ăsta de culoarea morții? Răspunde-mi la întrebare! Aici eu pun întrebări! răcni sever Filip, izbind cu pumnul în ladă, mimând autoritatea unui anchetator. Apoi pufni în râs, amuzat de perplexitatea care se așternu pe fața lui Carol, cărui nu i venea să-și creadă urechilor... E un fel de jurnal, continuă Filip. Un aide-mØmoire. Memoria mea e slabă și selectivă. Nu rețin decât unele lucruri, câteodată inutile, în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
său, de pe lada de lemn a leului. Carol mânui ligheanul de tablă, izbindu-l de picioarele de fier ale patului. Fu chiar surprins de ciudata vibrație a obiectului, care scotea un sunet de parcă și-ar fi strigat numele: "Ligheaaaauuunn!". Se amuză lovind de câteva ori obiectul cu voce omenească, dar Filip nu se mișcă din loc, se apropie de el și-l privi cu atenție. Ochii îi erau deschiși și aveau un luciu nefiresc, de parcă n-ar fi fost privirea lui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
erau vreo două ore și ceva pînă la sosirea trenului, ca să nu ne plictisim, ne-am hotărât s-o luăm pe jos până la gară, în șir indian, printre liniile de cale ferată. Mergeam încet pentru că n-aveam nici o grabă, ne amuzam cu remarci hazlii pe care ni le aruncam unul altuia ca la pimpong. Doi muncitori lucrau de zor, fumând și astâmpărându-și din când în când setea cu o dușcă dintrun lichid maroniu, destul de neplăcut presupun, de vreme ce se strâmbau după
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
acasă, amândoi, lângă fereastră, ne întreceam să prindem din fugă frunzele copacilor apropiați, cu exclamații, bucurii și regrete copilărești și, ca din întîmplare, ne atingeam mâinile. De pe banca din față, profesorul S. deschidea vag pleoapele lăsate greoi, și ne zâmbea amuzat de vreun vis scurt sau de aventura ce se înnoda, în fața lui, tot mai puternic la fiecare stâlp de telegraf. Am continuat la București conversațiile lungi și neînsemnate fără să ne fi făcut vreo mărturisire anume, dar simțindu-ne complici
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
glume, mirele și mireasa. Fusese domnișoara de onoare și avusese cavaler. M-am enervat că nu mai eram luat în seamă și prefera, în locul discuțiilor intelectuale, flecărelile mahalalei. Ca să fiu sincer, m-a durut mai ales petrecerea la care se amuzase fără mine. Eram gelos, îmi dam seama, și mă supăram, căci mă găseam ridicol. Sentimentul geloziei nu pretinde neapărat dragostea. Eu nu iubeam, eram convins de asta. Nu făceam nici un sacrificiu, aveam veșnic necazul de a fi legat fără voie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe scara învîrtită, pe când, pe deasupra capului meu, reîncepuseră conversațiile dintre pod și pivniță. În poartă, Irina îmi spuse: "A apărut luna!" Vorba mi se păru fără nici o noimă. Irina vorbea deseori de rudele ei și totdeauna le critica sau se amuza pe socoteala lor. Nu o dată punea în mișcare scene hazlii. Am avut nedelicateța, în fața complectei ei îngăduințe, să râd din ce în ce mai tare. " Ce curios lucru: toți ai tăi au ceva strâmb în ei. Poartă haine demodate și sclipitoare, amestecă româneasca cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
chiar un candidat, la țară, la o mătușă. Când mi-a spus Irina, râzând, istoria, am trimis-o să-l vadă și, dacă se poate, să-l accepte. La întoarcere mi-a povestit toată prostia candidatului și eu m-am amuzat cel dintâi. ( Am trimis-o ca să încerc să găsesc o modalitate de a scăpa de ea, în același timp, să-i văd repulsia față de alții și întoarcerea ei și mai nebună spre mine.) În imposibilitatea de a găsi vreo scăpare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă persecuta brusc, în miezul unor gânduri, pe care le crezusem primordiale, o prăjitură colorată pe care n-o puteam s-o alung din minte cu cât mă încăpățînam mai mult s-o uit, conștient în același timp că mă amuz, neputînd-o s-o alung. Și totuși, continuam cu persecuția spre Irina, pe care mi-o închipuiam distrată, plictisită, enervată, doritoare s-o las mai iute în pace, cu plăcerea de a mă simți și a apărea caraghios, plăcere egală cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă revoltam (cu durere, văzând ce ușor o înțeleg, și cu perversitatea de a-i strica planurile), arătând că mi se pare stupid obiceiul acesta. Ea atunci, cu un ton de copilă mică de tot, îmi explica, mîngîindu-se că "o amuză" să primească daruri (ca și cum nu darul ar avea vreo importanță, ci gesturile ce-l întovărășesc). Irina, care atât de ușor renunța la părerile ei literare sau la oricare alte credințe, aici insista. Într-o astfel de ocazie am avut o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
petrecută împreună și după orice-aș fi făcut. Totdeauna despărțirile erau disperate. Pentru a și le întîrzia, făcea, fără ezitare, sacrificii zilnice. Dar dacă separațiile dintre noi erau mai lungi, imediat se simțea o oarecare răceală din partea ei. Dacă se amuzase cu alții, nu mai contenea să povestească amuzamentul, și simțeam o atmosferă streină, cu toate că faptul de a-mi povesti tocmai mie toate detaliile mă făcea să nu mă impresionez prea mult. Astfel, se duse într-o zi cu toată familia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zi, însă, nu mai înceta să-mi povestească și să-mi critice, dar cu un ton în care se simțea că s-a distrat, chiar făcând aceste critice. Îmi spuse apoi lămurit: "Am făcut cunoștință cu ziaristul X. M-am amuzat tot timpul cu el, e un băiat foarte inteligent" etc. Nu m-am putut opri să nu-i spun: După cum se vede, nu m-ai regretat prea mult!" Când despărțirea era mai mare, se simțeau și mai mari schimbări în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a mea, pe nici o cunoaștere a ei, ca să-și poată da seama întrucît îi pot fi eu - și nu altul - indispensabil, și se lăsa în voia instinctelor care o făceau, capricios să se sacrifice, să dispereze, să spere, să se amuze și să mă uite. Ne-am făgăduit să ne vedem săptămânal, și s-a ținut multă vreme de făgăduială, făcând drumul lung și obositor până la orășelul unde trebuia să ne întîlnim. Atunci revederile erau pasionate, îmbrățișările repezi și puternice, iar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
îi este de "biserică". Numai timbrul. Cuvintele îi sunt lumești. Minte cuprinzătoare, imaginează cu ușurință spiritele celorlalți. Marți. Suport mai ușor pe Dascălul. Seara a venit la mine la pat cu o bomboană... Irina, lângă mine, citește ce scriu. O amuză. E bună, așa de bună cum nu se mai poate. O simt caldă. Dar sunt chinuit. Pe vapor mi-am găsit dezlegarea. Cu Irina alături, singuri în noapte, tremurând sub frig, am plâns împreună. Și ne întrebam: Nu e așa că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mic în mijlocul munților, lângă Sinaia. Casă țărănească, cu cerdac, cu patru camere și cu antrețel la mijloc. Camera noastră cu oale pe pereți, cu perne multe cu broderie românească, cu mobile țărănești diferite. Când ne-am găsit acolo, exultam, ne amuzam pe socoteala camerei. Găseam colțuri stil "Louis XIV", "Louis XV" (un scăunaș cu trei picioare) sau "Empire", și ligheanul reprezenta epoca burgheză a lui Louis-Philippe. Viață pașnică de studii. Seara, culcarea la ora nouă. Mă sculam cu soarele și citeam
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rău. Prin bănuieli pe care mi le produce, încrederea se va înlătura pentru totdeauna din conștiința mea. Personalitatea ei e simplă și nu merită poate atâtea întrebări. A fost îndrăgostită de mine, nu așa de teribil însă ca să nu se amuze cu alții în lipsa mea, să nu flecărească, să nu facă planuri în care nu aveam rol, să-mi asculte povețele, să nu se gândească că nu va putea rămâne fată bătrână, cu frica vecinică de a o părăsi. Desigur, despărțirea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
m-aș simți ridicol! Eu, care îmi băteam joc de bărbații care făceau concesii femeilor! Până unde merge umilința mândriei mele! Sunt totuși lucruri pe care nu le-aș face... Poate... De-aș ști că iubește pe altul sau se amuză cu altul, n-aș chema-o. Totuși... m-aș duce la dânsa, aș lăcrima, aș spune vorbe tainice cu planul vag de a o redeștepta și a o întoarce. Știu eu de tot ce aș fi în stare? În armonia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Gina a asistat la o scenă de un comic monstru și, desigur, păcat că n-am văzut-o ca s-o descriu. Cred că era așa de interesant, încît aș fi uitat că mă privește personal și m-aș fi amuzat ca la teatru. Irina în mijloc și toți ceilalți pe de lături. Secretul plesnise. Marcu întreba buimac: "S-a putut să ai un așa mare secret sufletesc și eu să nu știu nimic?" Ceilalți țipau pe diferite tonuri: "Rămîi aici
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]