8,708 matches
-
conștiinței naționale. Biografiile dedicate unor personalități ale Evului Mediu românesc fac demonstrația originii române a domnitorilor Dimitrie Cantemir, Radu Șerban, Ioan Corvin, Mihai Viteazul, cărora li se evidențiază calitățile morale, politice, militare și culturale. Cărturarul așază la baza civilizației românești Antichitatea clasică și istoria romanilor, subiect a două dintre contribuțiile sale: Istoria romanilor (1829-1830), prelucrare după O. Goldsmith, ce popularizează idei din Montesquieu, și Anticile romanilor acum întâia oară românește scrise (1832-1833), o compilație extinsă ce prezintă organizarea societății și a
BOJINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285799_a_287128]
-
astronomic pe moșie). Era un om de cultură, cu preocupări întinse și variate, științifice și literare. Coresponda cu Alexander von Humboldt și redacta în patru limbi, semnând Basarabeanu, Din Caracușeni, K.S.-Ciurea. Studiile Despre Basarabia și cetățile ei vechi și Antichitatea Orheiului au apărut, în 1848, în „Memoriile Societății de Istorie și Antichități” din Odessa, iar o Schiță asupra puterii florei basarabene i-a fost publicată în 1864. Alte articole au ca subiect religia, superstițiile (Creștinătatea și mănăstirile din Basarabia, Privire
STAMATI-CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
variate, științifice și literare. Coresponda cu Alexander von Humboldt și redacta în patru limbi, semnând Basarabeanu, Din Caracușeni, K.S.-Ciurea. Studiile Despre Basarabia și cetățile ei vechi și Antichitatea Orheiului au apărut, în 1848, în „Memoriile Societății de Istorie și Antichități” din Odessa, iar o Schiță asupra puterii florei basarabene i-a fost publicată în 1864. Alte articole au ca subiect religia, superstițiile (Creștinătatea și mănăstirile din Basarabia, Privire asupra demonologiei), dar și problema țărănească (Câte ceva din existența țăranilor basarabeni și
STAMATI-CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
a științei; alții, cu individualismul și pragmatismul modului de viață contemporan; alții, în fine, cu secularismul generalizat al epocii noastre. Astfel, aproape toate fațetele modernității devin manifestări ale unei anticristologii up to date. Înainte de a începe cercetarea noastră în perioada Antichității creștine, se cuvine să abordăm problema semnificației „ultime”, potrivit expresiei lui Paul Tillich, pe care o are mitul de mai bine de două mii de ani. Ce reprezintă el din punct de vedere filozofic? Examinarea mitului Anticristului este, de fapt, o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de lămurit. Ne mulțumim să observăm că, spre deosebire de Irineu, care insistă asupra aspectului cantitativ al diviziunii ultimului imperiu, Hipolit adaugă o nuanță de ordin calitativ, potrivit căreia descompunerea va duce la apariția regimurilor democratice, disprețuite de toți filozofii politici ai Antichității, de la Herodot la Polibiu, trecând pe la Platon, Aristotel și Cicero. Pe de altă parte, imperiul nu va „muri de moarte bună”, ci va suferi, la rândul său, un fel de pedeapsă‑martiriu. Hipolit deschide un nou dosar, pe tema judecății
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în contextul lor teologic, dar mai ales politic, în care magia joacă rolul de armă ideologică: „Accesul nemijlocit la lumea supranaturală, invocarea spiritelor, posibilitatea de a influența cursul aștrilor sau hotărârile zeilor, perspectiva unirii cu divinitatea, făceau din vrăjitorie, în Antichitate, un fel de suprareligie, situată deasupra autorității Statului, imposibil de controlat, capabilă de lucruri extraordinare”. Potrivit aceluiași autor, „magia este considerată o activitate ucigașă”. Denunțând creștinismul ca pseudoreligie, care primejduiește însăși existența Imperiului, Celsus aduce o discuție de ordin teologic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de ordin teologic pe terenul alunecos al politicii. Aproape în aceeași perioadă, un alt personaj, supărător pentru putere, Apoloniu de Tyane, avea aceeași soartă. Cum bine a demonstrat F. Heintz, acest tip de reacție vizează orice profet taumaturg de la sfârșitul Antichității, orice personaj învestit cu puteri excepționale și susceptibil de a destabiliza, prin aceasta, ordinea existentă. Care erau, concret, faptele reprobabile imputate celor încadrați în această categorie? „În sistemul juridic roman, învinuirea de vrăjitorie desemna mai întâi celebrarea riturilor nocturne și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Commodian” Legenda neroniană apare de asemenea în operele lui Commodian, Carmen apologeticum și Institutiones, având o deosebită importanță, fiind integrată în trama scenariului anticristologic. „Commodian, scrie Antonio Salvatore, editorul său italian, este poate cel mai enigmatic și problematic scriitor al Antichității creștine.” Într‑adevăr, nu există nici o informație sigură în legătură cu viața și opera sa. Cronologia oscilează între secolele al III‑lea și al V‑lea. Nimeni nu poate susține astăzi, cu argumente plauzibile, cea din urmă datare. Toate indiciile de ordin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ghid al sfârșitului lumii” diortosit. Nu ne vom opri asupra conținutului acestui capitol, pe care îl traducem integral în cele ce urmează. Remarcăm doar, cu titlu anecdotic, că Theodoret întocmește aici cea mai completă listă a apelativelor Anticristului din întreaga Antichitate. Tiranul eshatologic apare rând pe rând ca: ® ϑ™洀< <2ΔφΒΤ< 8ςΦϑΤΔ, ® <ϑ∴2γ≅Η ∗∀∴:Τ<, ® ϑ↑Η 2γ∴∀Η ΒΔ≅Φ0(≅Δ∴∀Η 8→ΦϑΖΗ, Β∀:Β <0Δ≅Η ∗∀∴:Τ<, aceasta bineînțeles alături de denumirile tradiționale, întâlnite la Pavel sau în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
regalității mesianice) și Goliat (1Rg. 17,49). . Pentru o mai bună înțelegere a trimiterilor istorice și politice cuprinse în această a doua parte, trebuie avute în vedere atât cărțile 1 și 2 Macabei, cât și relatarea lui Flavius Iosephus din Antichități iudaice XII, 240-XIII, 229. . Dan. 9,27; 11,31; 12,11; 1Mac. 1,44‑59. . C. Saulnier și Ch. Perrot, Histoire d’Israël, vol. 3, Paris, 1985, p. 116. . Cf. de asemenea Zah. 2,6; 6,5; Dan. 8,8
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
M. Dulaey, V.P., pp. 309‑313. Ipoteza unei surse comune celor doi autori nu este exclusă, dar ne pare puțin probabilă. . De mortibus persecutorum 2, 6. . Viața lui Lactanțiu nu poate fi reconstituită cu ușurință. În legătură cu el, nu găsim, în Antichitate, decât două mențiuni scurte, ambele la Ieronim; prima în De uiris illustribus, 80, a doua în Chron. ad. a. Abraham 2333 (II). Vezi introducerea făcută de Moreau la De mortibus persecutorum, unde sunt citate fragmentele în cauză. Vezi de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acesta, au fost adoptați termenii glumă și anecdotă, pentru desemnarea unor categorii. Deși specia pare să fi apărut mult mai târziu decât basmul și legenda, prin fenomenul de poligeneză motive ale ei au fost depistate încă în operele literare ale Antichității. Circulând de la un popor la altul (mai ales în Evul Mediu), a suferit în continuare un proces de selecție și de adaptare la realitățile specifice, contaminându-se uneori cu alte narațiuni. Prin larga lor răspândire, cărțile populare au avut un
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
d’action, leur silence et leur parole”5... Cei câțiva ani - nu prea mulți, vreo treizeci și ceva - de când au început să apară cercetările privind istoria femeilor, cercetări care, încercând să lumineze condiția femeii (numeroase și remarcabile cele consacrate unei Antichități „feminine”; vezi mai jos în această carte), și-au șlefuit din mers uneltele, seturile de concepte, unghiurile de analiză, sunt departe de a fi izbutit să clarifice această problematică deosebit de complexă. Aplecați asupra acestei categorii omogene (pentru vremea veche discriminarea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
widowhood and family solidarity in the Renaissance, Ann Arbor, University of Michigan Press, 2000), mai larg - văduvele Renașterii italiene (Catherin King, Renaissance women patrons: wives and widows in Italy c. 1300-c.1550, New York, Manchester University Press, 1998) sau cele ale Antichității târzii (Law, society and autority in late antiquity, Ralph W. Mathisen [ed.], Oxford - New York, Oxford University Press, 2001; Joëlle Beaucamp, Le statut de la femme à Byzance [4e - 7e siècle], mai ales vol. II: Les pratiques sociales, Paris, 1992) sau ale
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
au fost editate de Colette H. Win sub titlul Veufs, veuves et veuvage dans la France d’Ancien Régime (Paris, Honoré Champion Éditeur, 2003) și constituie contribuții substanțiale de istorie socio-culturală a văduviei în secolele al XVI-lea - al XVIII-lea38. Antichități orientale și occidentale Văduvele, care erau ucise și menite să-și întovărășească soții defuncți în mormânt, fuseseră soții ale unor căpetenii ori ale unor personaje importante. în lumea de dincolo - replică exactă a celei de aici - mortul trebuia să fie
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fuseseră soții ale unor căpetenii ori ale unor personaje importante. în lumea de dincolo - replică exactă a celei de aici - mortul trebuia să fie însoțit de obiectele de primă necesitate, de arme, de slugi și evident - de soție 38. în Antichitate și chiar mai târziu, în Evul Mediu, destule popoare practicau sacrificiul văduvelor. Moartea, socoteau aceste populații - între ele sciții, tracii, slavii, lituanienii, germanicii; la fel, popoare aparținând unor civilizații primitive din Africa, din Asia orientală (indienii - care au fost obligați
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve”. Din vremea grecilor celor vechi (în a căror mitologie tronează Niobe, fiica lui Tantal, faimoasa „mater dolorosa” a Antichității, cu o poveste care i-a interesat pe Homer, pe Sofocle, pe Ovidiu, pe Skopas ori Praxiteles) au stăruit câteva nume de văduve. între ele, cel al Aspaziei din Milet, soția iubitoare al lui Pericle („muza lui Pericle” - i-au
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
spațiul putnean l-a ajutat pe ingeniosul Voievod să obțină pentru ctitoria sa (bogat dăruită „cu multe odoară, și veșminte scumpe, și cu multe moșii”) „cinstea cea mai înaltă decâtŭ toate mănăstirile ce sântŭ în Moldova”. Convenind că gloria și antichitatea bisericii lui Dragoș, evocate de Vodă ca argumente, sunt incontestabile, toți cei de față „s-au miratu de înălțata minte a mării sale”. Cu planul ei triconc alungit, biserica mănăstirii - impresionantă ca dimensiuni - este un veritabil vestitor al viitoarelor izbânzi
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o excepție - văduv: „veselie”491), majoritatea repartizează acestui element oniric, mai cu seamă când este vorba de femeie, conotații din sfera negativului. Visele din această categorie prevestesc ceva, sunt premonitorii 492, și explicațiile de acest tip vin de demult, din Antichitate. Artemidoros Daldianul, un grec trăitor în veacul al II-lea d. Hr. (i se spunea astfel fiindcă maică-sa era originară din Daldis, localitate din Lydia), autor al unui Onirokritikon, nu excludea nici el explicările pozitive: „Când o femeie visează
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lumea de dincolo” îi ofereau cititorului din Veacul de Mijloc o sumedenie de compuneri: „călătoriile” (descendente), „vedeniile” și „visele” (gen bine dezvoltat în mediul călugărilor). Aceste texte apocrife - unele de veche tradiție: voiajurile extramundane - preluate de literatura creștină, având o antichitate considerabilă, îi furnizau cititorului informații și-i satisfăceau nevoia de narație 513 (neîncetând să moralizeze, căci acest tip de scriere de evaziune a avut întotdeauna niște valențe compensatorii care au acționat și la nivel estetic, și la nivelul constructelor imaginarului
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și păstrată în două „redacții” (în ms. nr. 167 B. A. R., din 1639, și în ms. nr. 279 B. A. R., din 1668) cu o filiație încă nelămurită, editată în câteva rânduri 618, este o consolație, specie cultivată în Antichitatea greacă și acceptată și după izbânda creștinismului, cu firești modificări în structura argumentației. Discursul lui Toader din Feldru (pe care cred că trebuie să ni-l imaginăm ca pe o „inserție” cultă într-o „reprezentație” dominată de semnele ritualice aparținând
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Terapia pietrelor (1992), ca și în cele din Ieșirea din labirint (1997), S. se relevă - cum a remarcat și critica - drept un poet modern, care uzează de spiritul parodic, de paradox și jocul de limbaj. Inserțiile livrești, de la Upanișade, miturile Antichității grecești la Kant și filosofia modernă, conferă o textură filosofică liricii lui S., în care Ovidiu Ghidirmic vede „un poet al arhetipurilor”. De asemenea, în lucrările dramatice cele mai izbutite personaje sunt extrase din mitologie, dar desacralizate prin transpunere în
SORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289797_a_291126]
-
seria pieselor de sorginte livrescă, rame ale dilemelor de odinioară și de azi, scrieri care aveau să îi confere un loc aparte în peisajul dramaturgiei românești. Reunite în volumul Socrate. Platon. Diogene câinele (1974), trei piese aduc în scenă spațiul Antichității elene și se fac ecoul unor meditații vizând problemele teatrului și al unor întrebări și reflecții privind contemporaneitatea. S. nu își propune să dramatizeze biografiile unor personaje istorice, ci se concentrează asupra confruntării dintre ideile filosofice și realitatea vieții, asupra
SOLOMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
punct de vedere practic, caritatea este actul de binefacere care exclude orice beneficiu pentru cel care-l practică. Filantropia este una dintre principalele virtuți morale, desemnând „iubirea de oameni” (etimologie: În greacă philos = a iubi, anthropos - omă. Semnificația sa În Antichitate era de iubire pentru oameni, fără deosebire de rasă sau naționalitate. În epoca modernă, ea desemnează mai mult interesul teoretic și practic pentru fericirea umanității. Filantropiei i se opun acele atitudini morale contrarii care sunt filautia (În greacă philautia = iubirea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cad victime, nu sunt nenorociri, ci acte sau ritualuri de Încercare la care este supusă ființa umană, inevitabile În decursul existenței acesteia. Prin ele, persoana iese mai Întărită și mai Înțeleaptă, sau sfârșește prin a cădea definitiv Învinsă. Spre deosebire de morala Antichității clasice, precreștine, care vedea În situația tragică rezolvarea vinovăției și, prin aceasta, restaurarea umanului, morala creștină oferă o nouă perspectivă. În conformitate cu morala creștină, condiția umanului trebuie păstrată și salvată ori de câte ori ea este amenințată. Persoana umană, creație a lui Dumnezeu, este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]