KorAP: Find »[drukola/base=apăsa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...399 >

9,963 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

chiorâș, părea să ia seama la cuvintele sale. Poate că e mai bine să mai reflectăm... Nu e cazul să ne grăbim, murmură messer Pietro. Deja era ceva, se gândi Dante. Măcar sămânța Îndoielii izbutise să o semene. Știa că apăsase pe clapa care trebuia, fără a-i mai deranja pe Platon și pe Aristotel. Cât de sonor era glasul aurului, față de acela al virtuții și al rațiunii. — Da, Îi putem răspunde papei că Îi vom furniza arbaletierii de Îndată ce vom fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pe birou după o sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste mărul lui Adam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste mărul lui Adam. Nu vei ieși viu de aici... niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
atunci când, pe scena pustie a unui teatru, actorii Își fac pe rând intrarea spre a da viață reprezentației. Steaua zorilor, divina Ishtar care le cerea preoteselor sale să Își jertfească trupul, acuplându-se cu necunoscuți. Își luă capul Între mâini, apăsând puternic pe tâmple, ca și când ar fi vrut să oprească, pentru o clipă, confuzia din gânduri. Dacă măcar tu, tată, m-ai putea ajuta! se surprinse el gândindu-se. — De ce m-ai ales pe mine drept călăuză? răspunse glasul drag al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
se surprinse el gândindu-se. — De ce m-ai ales pe mine drept călăuză? răspunse glasul drag al lui Vergilius. Pentru că ești cel mai mare. — Nu. M-ai ales pentru că sunt mort. Iar morții nu fac umbră. Un zgomot de pași apăsați dincolo de ușă, apoi o serie rapidă de bătăi hotărâte Îl smulseră din reverie. De acum cunoștea acele semnale. — Messer Durante, trezește-te. Poetul se grăbi să deschidă și se pomeni față În față cu Bargello, gâfâind, Îmbrăcat În armura obișnuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
după ce terminau de citit, Îl fixau pe poet. Căutau un semn de Îndoială, umbra unei nehotărâri pe chipul său ascuțit. Însă el rămăsese impasibil, susținând privirea celorlalți cu fermitate. — Ei bine, să fie așa cum spui domnia ta. Vorbise cel mai vârstnic. Apăsă inelul cel gros pe care Îl purta pe degetul arătător Într-un tampon de fetru muiat În cerneală și, după o ultimă ezitare, aplică sigiliul. — S-a făcut, se mărgini să adauge trecându-i lista vecinului de la dreapta sa. Rând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

mea să devină și mai consistentă, când am pătruns În cabină și mi-am aruncat rapid privirea către tabloul de comandă, am observat că avea cel puțin șase-șapte butoane. Cam multe pentru doar două etaje... Tovarășul meu de drum a apăsat pe unul dintre ele, mormăind din nou ceva neinteligibil, și liftul a pornit lin. Atunci am Înțeles: coboram. Cum apetitul meu pentru subterane, catacombe, peșteri și alte forme de underground este extrem de limitat, În sensul că lipsește cu desăvârșire, Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
eventuală confruntare bilaterală, dețineam șanse reale, mai ales dacă aveam ghinionul să ratez prima lovitură. Troppo pericoloso, vorba personajului dintr-un vechi film al lui Sergio Leone... Ajuns În fața unei uși capitonate În negru, Însoțitorul meu s-a oprit, a apăsat butonul plantat pe perete și, pentru prima oară, a schițat un vag zâmbet politicos În direcția mea: - Poftiți, sunteți așteptat. Așteptat? De cine, mă rog frumos? Dacă m-am mulțumit să Întreb doar În gând, a fost numai pentru că taciturnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Heautontimorumenos care rostește celebra replică precizează limpede că nu face decât să citeze vorbele altcuiva, un autor contemporan cu Terențiu, al cărui nume istoria, ingrată cum e, nu l-a reținut. - Dacă mister Adam dorește micul dejun, este rugat să apese butonul galben de lângă comutator. Vocea cu inflexiuni profesionale venea dintr-un difuzor din perete și aparținea unei femei tinere, dacă auzul meu Își conservase acuratețea; În orice caz, avea un timbru plăcut și odihnitor. Of course, mister Adam dorea micul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
rog să mă crezi. Așa... Pune-l pe masă și nu te mai mira atât: am bănuit manevra de la Început. Intenționat m-am Întrerupt și te-am urmărit atent: când te-ai ridicat, ai băgat mâna În buzunar și ai apăsat butonul de pauză. Vroiai, probabil, să nu irosești banda pe un dialog care n-avea a face cu povestea propriu-zisă, fiindcă la un moment dat trebuia să schimbi casetele, nu? Îmi Închipui că te-ai fi cerut la baie ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
cu oameni de știință, ci și cu altfel de oameni, mai practici și mai predispuși să rezolve cu promptitudine mafiotă feluritele dileme de adaptare ale recalcitranților. Zoran putea fi unul dintre ei. Pe el chiar Îl vedeam În stare să apese pe trăgaciul unei arme fără să clipească. Ba mai și zâmbind, de deasupra... Mi-am amintit cum fusese chemat la Consiliu atunci când se anunțase pseudomoartea doctorului Wagner: la fel chemi un polițist când se petrece o infracțiune. Ceva nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Vă amintiți cumva când ați primit ultima oară o astfel de indicație? Am crezut că Sonia Anderson va rămâne măcar puțin pe gânduri, că va căuta un timp În memorie. Da de unde! Răspunsul a venit imediat, de parcă, Întrebând, aș fi apăsat tasta de pornire a unui automat high technology. - 1992, imediat după apariția cărții lui Francis Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om. Ni s-a cerut să urmărim cu atenție ecourile stârnite de lucrarea colegului dumneavoastră nipono-american În mediile academice, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
așezat doar mâna pe brațul meu drept, strângându-l ușor. În semn de Înțelegere? De solidaritate? De tandrețe? N-am apucat s-o Întreb. Mâna ei mi-a părăsit brațul Într-o mișcare rapidă și imediat am simțit cum Îmi apasă buzele cu palma. A stins lanterna și a șoptit: - Sst! Vine cineva... Mi-am Încordat auzul, strivind, În același timp, cu talpa țigara neterminată și Încercând să percep vreun zgomot din direcția tunelului - locul pe care Eva Îl țintea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
vădit surescitat. Doar În astfel de cazuri Îmi vorbea la modul ăsta oficial, o știam foarte bine. - Ce faci dacă te afli față-n față cu cineva care te țintește cu un pistol și ai și tu unul În mână? Apeși pe trăgaci sau te lansezi Într-o perorație despre iubirea pentru aproapele tău? a continuat fizicianul excedat. - Exagerezi... - Ba nu exagerez deloc. Poate simplific grosier, dar, pe fond, chestiunea În acești termeni se pune. Gândește ca un istoric, nu ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
dincolo de prag. Primul reflex mi-a trimis instantaneu mâna către locul unde bănuiam că se află comutatorul: pe peretele din stânga, ca În orice Încăpere a cărei ușă se deschide către dreapta. Acolo era. Cu o fracțiune de secundă Înainte să apăs, m-am oprit fulgerat de o altă spaimă: dacă poarta nu se Închide automat și trebuie să rostesc din nou ceva cu glasul lui Wagner, iar de data asta nu-mi mai iese, ce mă fac? Peste două-trei ore urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
servea, de vreme ce În Încăperea cu pricina n-avea acces decât Magistrul?! Mă rog, cu excepțiile de rigoare... După recunoașterea de ansamblu, operată din priviri, stând nemișcat lângă comutatorul de la intrare, de pe care nu-mi desprinsesem Încă degetul, gata să-l apăs În orice clipă, am făcut câțiva pași În interiorul hardughiei. Treaba asta mi-a adus un folos destul de modest, deși am găsit resurse de curaj să pătrund și pe coridoarele laterale, pe care nu le văzusem decât parțial, cât timp Întârziasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
atunci, nu-mi aduc aminte să ne mai fi intersectat pașii. - În ultimele trei zile, cumva...? - Absolut sigur nu, aș fi reținut... Așa mă gândeam și eu, a rostit meditativă Eva, deschizând ușa și făcându-mi semn să intru. A apăsat comutatorul și a continuat misterioasă: - Ar fi fost imposibil să se Întâmple altfel, de fapt, chiar și Într-un loc ca acesta, unde e posibil orice. - Ce vrei să spui cu asta? am ricanat. - Exact ce-am spus. Era imposibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
singură tastă. Funcționează pe o frecvență unică, nu poate fi interceptat și e mai tare decât bariera electromagnetică plantată În jurul Centrului, care Împiedică orice comunicare cu exteriorul sau dinspre exterior. Dacă se Întâmplă ceva grav, dar numai În cazul ăsta, apeși butonul și vei intra instantaneu În legătură cu mine. Încă o dată: o faci numai dacă situația devine extrem de gravă! Repet și subliniez: extrem de gravă, fără nici o ieșire. Poate se petrece o minune, poate dă Domnul să avem un car de noroc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
aplecat Într-o poziție nefirească, prizonier, parcă, al amintirilor lui tenebroase. M-am temut că i s-a făcut iarăși rău și cred că nu eram departe de adevăr. A găsit forța să se remonteze pentru un timp scurt, a apăsat butonul soneriei prin care Își chema Îngrijitorii și a mai adăugat cu glas slab: - Aceasta este povestea. Întrevederea nostră a luat sfârșit și te rog să nu mă mai cauți vreodată. Dacă ai Întrebări, Încearcă să găsești singur răspunsurile. Acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

neobservată de Metodiu, care grăi: — Frate Vasea, văd că tovarășii dumitale nu se simt tocmai bine de când, fără vreun gând rău, poposit-am la masa voastră. Au ce să fie? Este cumva de vederea prăfuitei noastre sutane prilej de întristare? Apasă-vă ceva pe suflet? Simte cugetul vostru urcând dinspre stomac greața acelei băuturi despre care, necunoscând-o prea bine, mi s-a spus că trezește în om dorința nu numai de a judeca lumea, ci și de a o schimba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
de ceilalți, făcându-și cu toții pe furiș cruce. Până și Vodă, trecând o dată la vânătoare prin smârcurile Vasluiului și auzind că-n apropiere ar exista un copil de-o urâțenie nemaivăzută, se abătu pe la curtea lui Stoenescu, merse cu pas apăsat la pătuț, așteptă ca tatăl să ridice emoționat de cinstea ce i se făcea pânza de deasupra, aruncă o privire înăuntru, spuse cu vocea sa bărbătească: „Da, într-adevăr, este foarte urât” și-apoi, spre uimirea escortei care-l aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

sine înțeles că, fiind capul familiei, trebuia să ia o hotărâre de care depindeau viețile tuturor. La rândul său, Gacel se uită la ei ca și cum ar fi vrut să le citească gândurile, deși își dădea bine seama că greutatea răspunderii apăsa doar pe umerii săi. Oricare-ar fi fost părerea lui, avea să fie acceptată, fiindcă el era inmouchar-ul micului clan și purta gloriosul nume al tatălui său. Se așeză la umbra palmierului, își făcu de lucru în nisip, privi îndelung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Trebuia să lase vânatul să se apropie pas cu pas și să mănânce lujeri, mișcându-se în voie în toate părțile, deoarece în singurătatea aceea un glonț era o adevărată avere ce nu trebuia risipită, iar un bun vânător nu apasă niciodată pe trăgaci până când nu e sigur că nu va rata ținta. Răbdarea este pentru tuaregi ca o a doua piele în care intră chiar în momentul când sunt capabili să gândească. Răbdarea era arma care-i ajutase să supraviețuiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
era evident că în acele momente îi era rușine că este cine este, că trăiește așa cum trăiește și că aparține unei rase care nu avea nici cea mai vagă idee de cum naiba funcționau acele aparate miraculoase. Imensitatea ignoranței sale îl apăsa de parcă ar fi dus în spate cea mai grea dintre cămilele sale, pentru că, în acest caz în particular, ignoranța nu era în contradicție cu inteligența. Gacel Sayah nu era dintre cei ce disprețuiesc ceea ce nu înțeleg. Nici dintre cei ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
faci? — Moartea lui Maurizio Belli m-a făcut să mă răzgândesc. — Și ce-o să se întâmple cu acea faimoasă mână? — Nimic. Viața lui Milosevic nu valorează nici cât degetul unui mort. Acum știu, și știu de asemenea că moartea aceasta apasă ca o piatră pe conștiința mea, dar nu pot să dau timpul înapoi. Au fost mai multe morți... - îi aminti interlocutorul său. Și toate din aceeași cauză. — Dar de celelalte nu mă simt răspunzător - zise. Să lupți împotriva imohagilor în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]