2,862 matches
-
de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăși soare; Părând pe veci a răsări Din urmă moartea-l paște, Căci toți se nasc spre a muri Și mor spre a se naște. Iar tu, Hyperion, rămâi Ori unde ai apune... Cere-mi - cuvântul meu de-ntîiu, Să-ți dau înțelepciune? Vrei să dau glas acelei guri, Ca dup-a ei cântare Să se ia munții cu păduri Și insulele-n mare? Vrei poate-n faptă să arăți Dreptate și tărie? Ți-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ZILELE-ȚI ADAOGI... Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri vieața ta o scazi Și ai cu toate astea-n față De-apururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
la vânat Și peste frunze fără număr Abia o urmă a lăsat. {EminescuOpI 230} DIN NOAPTEA.. Din noaptea vecinicei uitări În care toate curg, A vieții noastre desmierdări Și raze din amurg, De unde nu mai străbătu Nimic din ce-au apus - Aș vrea odată-n vieață tu Să te înalți în sus. Și dacă ochii ce-am iubit N-or fi de raze plini, Tu mă privește liniștit Cu stinsele lumini. Și dacă glasul adorat N-o spune un cuvânt, Tot
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
eliberarea sa, misionarul nu se putu abține să nu zâmbească. Uită-te! unul dintre cei doi slujbași se opri busc și întorcându-și privirea îi arătă cu bărbia grădina interioară ce se vedea prin fereastra de pe coridor. Soarele începea să apună în grădina unde era întinse rogojini de paie. Alături se afla o găleată cu apă și două scăunele aranjate unul în fața celuilalt. Înțelegi ce înseamnă asta? râse celălalt slujbaș parcă disprețuitor și întinzând arătătorul se prefăcu a-și tăia gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
satului clătină din cap ca un copil dojenit. Nu mai avea rost să-l mai întrebe altceva. Bătrânul nu-și mai amintea nici măcar din ce ordin făcea parte fratele japonez sau dacă venise din Mexico. Trebuiau să plece până nu apunea soarele. Mai marele satului le împărți japonezilor o mâncare numită tortilla din pâine de porumb în formă de senbei care avea la mijloc un fel de brânză ce semăna cu tofu. Avea un miros neobișnuit și nu aluneca ușor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mult. Era primul semn de slăbiciune pe care îl zăreau pe chipul misionarului. Tanaka îi îndemnă pe ceilalți, ca pentru a arăta că de acum el era cel care dădea ordine în locul lui Velasco: Atunci, hai să mergem! Curând o să apună soarele. Lăsând în urmă hambarul ce trosnea din toate încheieturile sub limbile mistuitoare ale flăcărilor, japonezii porniră di nou la drum, înaintând cu urechile ciulite prin crângul întunecat de bananieri. Printre trunchiurile albicioase, se zăreau petece de cer înăbușitor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să atingă subiectul. Cam prin locul unde apa râului Tajo își schimbă culoarea căpătând reflexe cafenii, convoiul intră în vechea capitală Toledo. Și aici, turla bisericii construite pe un deal se vedea din depărtare. Era pe înserat. Pe măsură ce soarele uriaș apunea pe cerul auriu, crucea din vârful turlei strălucea să-ți ia ochii în razele amurgului. Asudați, japonezii urcau în tăcere povârnișul pietruit ce ducea către biserică, în timp ce ochii curioși ai oamenilor erau ca de obicei ațintiți asupra lor. Japoneses! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
rugăciunilor locuitorilor de aici, astfel că în cele din urmă reușise să plece împreună cu ceilalți către Madrid de unde veniseră pentru ei patru trăsuri. Japonezii dădură roată cu privirea peste casele și caldarâmurile de piatră luminate de soarele ce sta să apună. Aveau un sentiment nespus de ciudat la gândul că înaintea lor niște compatrioți de-ai lor merseseră pe acest povârniș și priviseră și ei aceste case străine colorate în trandafiriu de lumina amurgului. Niște copii de paisprezece-cincisprezece ani...! murmură Tanaka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sigură că mâine vine. Trebuia să fi venit demult. Și după aia, În oraș, o să se ocupe de piciorul tău și o să facem niște distrugere de aia bună. Nu de asta oribilă, cu vorbe. Vrei să bem ceva? Soarele a apus deja. — Crezi că ar trebui să bei? Eu o să beau una. Să bem amândoi. Molo, letti dui whisky cu sifon! — Ar trebui să-ți pui cizmele, ca să nu te muște țânțarii. — Mai Încolo, după ce-o să fac o baie... Se-nsera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de pământ. Privi cerul printre crengile copacilor și-și Închise ochii. Îi deschise din nou și privi În sus. Sus, printre coroane, adia vântul. Își Închise ochii din nou și adormi. Se trezi Înțepenit și cu dureri. Soarele aproape că apusese. Sacul era greu și curelele i se Înfipseră-n carne când Îl ridică. Se aplecă, cu sacul În spate, Își ridică valiza și, ieșind din pădure, o porni spre râu prin lanul de ferigi. Știa că n-are cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fel de cântare nemaiauzită. Când Mădălina închise cartea auzi în văzduh un zbârnâit ca de aripi de cărăbuș. Până să se dumirească, se pomeni lângă ea cu un pitic cât o lingură de supă, și cum tocmai în clipa aceea apunea soarele, piticul spuse: "Bună seara!" cu o voce de clopoțel. Mădălina băgă de seamă că noul sosit ședea pe un covor mic, cam vechi, zdrențuit și întrebă: "Covorul fermecat?" Piticul strânse din umeri și Mădălina îl întrebă iar: "Te-ai
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
să uit Isuse prețul, Ce L-ai plătit cu sânge sus pe munte, Când între Dumnezeu și bietu-mi suflet Te-ai așternut Isuse, sfântă punte Cum aș putea, de aș putea vreodată.. S-adun din mii de veacuri ce-au apus, Mareț ocean de lacrimi de iubire, Care s-au scurs din ochii Tăi Isus? O, nu mai vreau să Te-ofensez Isuse, Ci vreau ca să Te bucuri Domnul meu, Căci m-am întors acasă lângă Tine, Și-o veșnicie-Ți
Risipitoarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83248_a_84573]
-
eu, În van Însă. Nu eram un Nat. Sau eram? Oamenii nebuni de multe ori nu știu că sunt nebuni. Oare nici eu nu știam că eram un Nat? Trebuia să găsesc un mod să dovedesc că nu sunt. Soarele apusese. Afară erau douăzeci de grade. —Doamnelor și domnilor, spuse Walter, vă rog să vă dați ceasurile Înapoi la ora șapte. Există o diferență de nouăzeci de minute Între China și locul unde suntem acum. Prietenii mei erau prea bolnavi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sunt mai multe decît boabele de nisip din mare; peste mama tînărului, aduc un pustiitor ziua în amiaza mare, fac să cadă deodată peste ea necazul și groaza. 9. Cea care născuse șapte fii tînjește, își dă sufletul, soarele ei apune cînd este încă ziuă: este roșie, acoperită de rușine. Pe cei ce mai rămîn, îi dau pradă săbiei înaintea vrăjmașilor lor, zice Domnul." 10. "Vai de mine, mamă, că m-ai născut, pe mine, om de ceartă și de pricină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
durea tare, dar parcă îmi pulsa. Și tușeam. Toți cei din jur tușeau. Își scoseseră batistele și le țineau în dreptul gurii. Am urcat scările și am ieșit afară. Cerul era de un roșu aprins. Sunt zile în care, chiar după ce apune soarele, roșeața tot mai rămâne pe cer, nu? Deși cerul e roșu, se lasă întunericul. Exact așa arata. Împrejur se întunecase. Eram uimit. Nu știam ce e cu mine. Pe ici-pe colo erau oameni întinși pe jos. Se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
construit pe potriva infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
luminoase. Părea că procesiunea continuă. Sfinți cu lumânări în mână se lăsau duși de ape pe plute improvizate. Pășea fără gânduri, în rând cu ei. Soarele răsărea în stânga, printre crengi, în timp ce luna, plină și palidă după o noapte de veghe, apunea în dreapta. Avea aurul de o parte, argintul de alta și apa la picioare semn bun pentru călătorie. Mirosea puternic a pelin trezit din somn și bivoli negri îi traversau drumul pentru a se afunda în mâlul răcoros de pe marginea apei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
un târziu, cu crupele arse, cu botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante la care Bătrânul și călugărul fuseseră martori mistuia și purifica acum iarmarocul. Ziua era pe sfârșite și soarele apunea, însângerând ținutul și aruncând umbre prelungi peste câmpie. în vârful muntelui se opriră să-și tragă sufletul. Priviră cărarea șerpuitoare pe care urcaseră, cu nostalgia cu care îți privești, cu ochii minții, firul vieții. Ea începea din ceea ce rămăsese din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
un proiect politic bine structurat și pe termen lung în afara lui Traian Băsescu? Vă întreb și eu asta dor așa, ca un bun cetățean și alegător cu carte de alegător în regulă. Dar până când eroul scrierilor mele de acum, va apune dincolo de orizontul politic, dați-mi voie să mai trag în el, măcar la foc, cu foc... Păzea, „șoșoiul”! „Ia dom’ șăf iștea doi lei și dă-ne și nouă nește „crastaveți” mâncați-aș ochii matali”. Nici nu știam cum să
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
un "dragă" la început și "sărutări" la urmă. Așa își scriu îndrăgostiții și acestea sunt mijloacele de a întreține focul nestins? A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: " Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
resemnat. Orice-aș fi, sub coloritul Dat de cupa cu Cotnar, Vreau să văd sărbătoritul Tot așa, la centenar! 24 februarie 2004 REFLECȚII (CLI) Executăm în chip tăcut Tot ce străinul spune; Așa făcut-am și-n trecut, Speranța iar apune. * „La calendele grecești” Vom ajunge fericiți, Doar atunci și nu cu-acești Lideri zilnic ghiftuți. Eu scriu, rescriu și-apoi transcriu Nimicurile mele; Să nu le puneți în sicriu, Rămână probă ele. Fără lacrimi și durere Bunul simț și sentimentul
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
de gunoi. 25 februarie 2004 CUVINTE DE SFAT La muc de candelă-n amurg, Atâta cât mai este, Cuvintele încă mai curg În rând, în rând și peste. Sub raza cât un vârf de ac, Ce-i gata de-a apune Când rele nu mai pot să fac, Dau numai sfaturi bune. Am fost și încă-s ipocrit, Căci năzdrăvan e visul Cu pofta deplin încuscrit, Deși-i retras permisul. Totuși, vă spun, așa cum sunt, Urmați-mi slova sfântă, Căci doar
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
aceștia se aflau mai la înălțime; totuși, călătoria cu caii pe o cărare atât de strâmtă, invadată, în mai multe locuri, de mărăcini ce ieșeau din tufărișul crescut printre copaci, se dovedi o întreprindere mai dificilă decât prevăzuseră. Pe când soarele apunea, Audbert și cei patru huni ieșiră într-o mică poiană, ce se deschidea chiar la picioarele pintenului stâncos pe care îl luaseră ca reper. Un gâlgâit surd indica prezența unui izvor prin preajmă. Oprindu-și calul la liziera pădurii, marcomanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe cercetași, coloana urcă torentul pe o distanță de circa jumătate de milă, ținând caii cu copitele în apă. Nimeni nu vorbea, însă foarte curând Sebastianus distinse, mai întâi în șoaptă, apoi tot mai intens, ecoul unui bubuit depărtat. Soarele apunea și, pe când lumina zilei se stingea domol, feluritele nuanțe de verde ale vegetației din jur dispăreau tot mai mult sub vălul uniform al unui cenușiu trist, prăfos. în fine, încetul cu încetul, spațiul dintre cele două maluri începu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am luat-o. Am aprobat, de fapt, propunerile lui Eudoxiu fiindcă toți cei de aici speram că hunii ne vor ajuta să ne cucerim libertatea, în vreme ce acum e sigur că ei vor doar să facă din noi niște sclavi. Soarele apusese deja înapoia unor dealuri îndepărtate și câțiva băieți aprinseseră torțele, a căror lumină pâlpâitoare proiecta reflexe curioase pe chipurile tuturor participanților la adunare și pe pereții coșcoviți, unde ici și colo încă se mai vedeau resturile unor fresce. Cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]