198,134 matches
-
afierosit lui Dumnezeu și să-L slăvească pe Acesta și să fie pnevmatofor, tot așa cum este și sufletul cu care este unit. Spunând pe de altă parte, că trupul nu este pentru desfrânare (I Cor. 6, 13), Sfântul Apostol Pavel arată vădit că, dedându-se acestei patimi, omul se folosește în chip nefiresc de trup. Omul desfrânat disprețuiește voia lui Dumnezeu în ceea ce privește folosirea trupului: Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră; să vă feriți de desfrânare, ca să știe fiecare dintre
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
fiara care este în noi caută satisfacere, hrană. Nesatisfăcută această patimă urlă prin mânia pe care o stârnește. Păcatul desfrânării spurcă atât pământul cât și văzduhul. Despre pângărirea pământului vorbește Sfânta Scriptură a Vechiului Testament (Levitic 18, 25-27), unde se arată că fărădelegile oamenilor au pângărit pământul. În zilele noastre, erotismul colectiv al maselor vulcanizate, dezgustul general îi neliniștește profund pe psihiatrici care încep să vorbească despre o foarte stranie desexualizare a umanității. Iubirea ruptă de spiritual produce ravagii mentale, aceasta
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
Poate mai avem de așteptat decenii"), Gheorghe Grigurcu caută, între timp, trăsăturile "promoției 2000" și găsește, în principal, două: o anume aderență la avangardiști și "atracția către sex, asociată unui registru imaginativ și lexical ostentativ vulgar". Mult mai inflamat se arată însă Cornel Ungureanu care anunță prăbușirea "Centrului" și afirmă categoric existența unei "Românii a regiunilor". "Cel mai bun traducător român al lui Nietzsche locuiește de-o viață în satul Belint", anunță criticul timișorean, deși Cronicarului i s-ar fi părut
Complexul canonic la români by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11758_a_13083]
-
greșelile "trădătorului". Sângele rece al lui Iliescu a funcționat ireproșabil chiar în situații mai dificile decât acestea: complotul împotriva lui Ceaușescu, transformarea minerilor în trupe de șoc subordonate scopurilor sale politice, eliminarea oamenilor primejdioși din partid etc. O analiză atentă arată că PSD-ul a fost obligat să se descotorosească de Iliescu nu din rațiuni interne, ci pentru că așa i-a cerut presa. În teritoriu, Iliescu rămâne la fel de popular, iar Geoană la fel de necunoscut. Există, așadar, suficiente motive pentru a nu exclude
Un țar de tranziție by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11759_a_13084]
-
Simona Vasilache Nu știu cum ar fi arătat capetele de copil ale lui Tonitza dacă le picta, bunăoară, cu tușa deformantă a unui Hieronymus Bosch. Ar fi avut, poate, ceva din juisarea paradoxală a corpurilor iremediabil bolnave și din grația înșelătoare a serviciului de porcelaine cu defect. Așa
Kinderscenen by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11763_a_13088]
-
de imaginarul eminescian și, reciproc, cum modelează reprezentările sociale gata constituite ale acestei opoziții creația poetului reprezintă (...) principala cale către o regândire a operei eminesciene." Evitând sociologismul vulgar, Caius Dobrescu demontează mai întâi imaginea meteorică a geniului sustras contingențelor istorice, arătând ecourile spiritului vienez în opera lui Eminescu, precum și convergențele acestuia cu principalele orientări literar-filosofice din epocă (romantismul Biedermeier, naturalismul, estetismul, darwinismul, vitalismul nietzschean ș.a.). Nu numai că opera eminesciană nu iese prejudiciată dintr-o asemenea confruntare, dar ea relevă un
"Politicile" imaginației by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11768_a_13093]
-
numai la una închinată lui Jules Verne nu. Istoricul nu-și motivează în mod direct interesul pentru scriitorul francez. Nu aflăm dacă a fost una dintre lecturile de căpătâi ale copilăriei sau demersul său exegetic se motivează exclusiv prin interesul, arătat și în alte cărți, pentru personajele pe care istoria le-a transformat în mit. Pentru mine, fan declarat al lui Jules Verne de la care am învățat despre literatură cam tot atât ca de la Proust, cartea a fost o adevărată desfătare
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
-i scrie biografia, ocupându-se, practic, de critica receptării, Lucian Boia ne spune cam tot ce trebuie știut despre viața și opera scriitorului francez. Confruntat încă din epocă cu prejudecățile minoratului romanului popular pentru adolescenți, posteritatea lui Verne s-a arătat surprinzătoare, nu însă și inexplicabilă: "Romanele lui sunt basme ale epocii moderne, care fac modernității concesiile necesare pentru a-și asigura credibilitatea". În primul rând prin constanța interesului față de cărțile sale în mai toată lumea și, mai ales, prin tentația hermeneutică
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
altfel, cel mai frumos din carte. Un capitol foarte interesant este și acela în care Lucian Boia reconstituie relația dintre scriitor și Pierre-Jule Hetzel, editorul său, cel care îi publicase pe Balzac, Stendhal sau Hugo. Vasta corespondență dintre cei doi arată controlul foarte mare al editorului în scrierea cărților (îl convinge ca în locul strigătului final "Independență!" al căpitanului Nemo să pună "Dumnezeu și Patria!"). Hetzel impunea masive modificări, unele esențiale și chiar rescrieri, îi refuza cărți întregi și avea tot timpul
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
convenite, acolo unde excelența lui era de necontestat... Jules Verne pe care îl cunoaștem nu ar fi existat fără Hetzel." Scriitorul era deschis la negocieri (uneori își adapta textele după desenele deja făcute ale celor care îi ilustrau volumele) și, arată Lucian Boia, sugestiile și ideile editorului sunt de cele mai multe ori remarcabile. Într-o singură chestiune, Verne nu cedează niciodată: la insistențele editorului de a trata politic anumite teme. Confruntând textele cu epistolarul dintre cei doi, Lucian Boia demonstrează cu asupra
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
cei doi, Lucian Boia demonstrează cu asupra de măsură inaptitudinile ideologice ale scriitorului, precum și pe acelea de a scrie subiecte de dragoste. Urmărit de pericolul de a se repeta (deja i se reproșa variația pe aceeași temă), Verne s-a arătat foarte disponibil la înnoire și chiar la pastișarea scriitorilor preferați: Poe, Dumas, Dickens sau Fenimore Cooper. In capitolele finale, Lucian Boia corectează câteva teorii pe care le consideră "manipulări postume". În primul rând pe cele care îl acreditează în mod
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
sau Fenimore Cooper. In capitolele finale, Lucian Boia corectează câteva teorii pe care le consideră "manipulări postume". În primul rând pe cele care îl acreditează în mod aberant pe Verne cel anticomunard, antidreyfusard și antisocial drept scriitor de stânga. Apoi arată că statutul inferior al femeii și al negrilor în cărțile sale, precum și imaginea evreului-cămătar-lacom se explică prin faptul că întregul secol XIX era rasist și prin imaginarul specific: "clișeele sunt cele care abundă în opera verniană". Nici vorbă de rasism
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
fundamentează chiar actul în sine al scrisului caragialean. Fizica, adică materia, constituie un dat pe care Caragiale îl înregistrează cu speranța de a-l epuiza și de a trece dincolo de el, la nivelul sensului. Cum sensul, însă, întîrzie să se arate, Caragiale preferă marginea, de unde poate privi și materia, și pe sine cu ironia care nu e altceva aici decît un semn al conștiinței inconsistenței. E felul lui de a se salva și de a fi. Caragiale nu se luptă să
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
o dezinvoltură care poate fi taxată de pudibonzi drept indecență, deși tocmai această postură psihosomatică, atît de neconvențională, alcătuiește o probă de candoare. Cochetăria feminină e, firește, ambițioasă, producînd forme livrești și recurgînd la bucle caligrafice: "Nu mai știu cum arăt/ aici unde ochiul face înconjurul său nevăzîndu-se/ aici unde nisipul te face una cu pămîntul astupîndu-te/ Scriu pe nisip: Nexus Plexus Sexus/ Minodora Mitrodora Nimfodora pînă cînd/ nisipul o ia razna (eu pe nisip într-o dungă) (...) Blînd peste umăr
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11789_a_13114]
-
o geantă. Helena o prinse de braț pe Miriam-Lieba. - Uită-te. - Nu vă speriați, fetelor!, spuse necunoscutul, apropiindu-se de ele. Stați pe loc și lăsați-mă să vă privesc. Desigur, tu ești Helena. Dar dânsa cine-i?, adăugă el arătând spre Miriam-Lieba. - întrebarea e: cine ești dumneata, zise Helena. Dar, deodată, își dădu seama. La conac exista un portret al tatălui ei din tinerețe și tânărul acela era aidoma lui. - Ești Lucian! De necrezut! - Nu mi-ai spus încă cine
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
Iampol - mai tot timpul e acolo. Wojciech doarme ziua-ntreagă - și când nu doarme e beat. Barbara e pe jumătate oarbă. Magda își vede de treburile ei în bucătărie. Să urci de-a dreptul la etajul trei. Nimeni nu se arată acolo. Nu se face foc, dar... - Când se-ntoarce tata? - Seara târziu, uneori deloc. - Pot să mă furișez chiar acum? Mă doboară somnul. - E și un pat acolo. Așteaptă, mă duc să văd. Helena porni, uitând că mai avea încă
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
câinii asupra lor. La baluri, evreii de curte erau siliți să se îmbrace în blănuri de urși pentru a-i distra pe oaspeți. Acum noi suntem victimele. Unde ai învățat limba poloneză? - Cu un profesor și citind cărți. - Dar nu arăți a evreică. - Sunt însă evreică. - Desigur, totuși... Sunt aici și am impresia că visez. Parcă aș fi murit. Și în- tr-adevăr am murit, dacă nu trupește, atunci sufletește. Revăzând locurile astea cunoscute, simt că revin puțin la viață. Dar, știu
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
anume istorie culturală, indicînd influențele moderne asupra limbajului literar românesc, în special modelele lexicului filozofic sau artistic. Persoană este atestat la sfîrșitul secolului al XVII-lea, la Dosoftei: "o față, adică o personă" (în Molitvenic de-nțăles, Iași, 1681), așa cum o arată Dicționarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche (1992), de la care preia datarea și Dictionnaire des emprunts latins dans les langues romanes (2004). E un context caracteristic pentru situarea termenului în limba veche (în care echivalentele sale erau față și obraz
Persoane, personaje, personalități... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11794_a_13119]
-
mele nu te vei supune/ Care eu acuș' de-amărunt ț'oi spune...ť// Tocma când fărșea ceste cuvinte,/ Copila cu fața coperită/ Ce-l făcuse de jele să cânte/ Doară vrând să-l aducă-n ispită,/ Desvăluindu-și obrazul s'arată,/ Și iacă povestea lui curmată". Romica nu rezistă până la capătul cântecului, iar punctul critic se arată a fi simpla rostire a unei norme. în continuarea acestei idei vom găsi și explicația eșecurilor succesive ale intervențiilor cerești. Altfel decât la Homer
Patimile cititorului-model - note despre topografia Țiganiadei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/11791_a_13116]
-
fărșea ceste cuvinte,/ Copila cu fața coperită/ Ce-l făcuse de jele să cânte/ Doară vrând să-l aducă-n ispită,/ Desvăluindu-și obrazul s'arată,/ Și iacă povestea lui curmată". Romica nu rezistă până la capătul cântecului, iar punctul critic se arată a fi simpla rostire a unei norme. în continuarea acestei idei vom găsi și explicația eșecurilor succesive ale intervențiilor cerești. Altfel decât la Homer, de pildă, fiecărei stabilizări impuse de divinitate i se găsește un apendice destructurant. Ce altceva este
Patimile cititorului-model - note despre topografia Țiganiadei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/11791_a_13116]
-
necesare, ca și alte trimiteri, în cazul altor autori. Dar, în principiu, e bine că antologia nu riscă să se încarce bibliografic, căci fiecare autor clasic, de la Dosoftei la Lucian Blaga, atrage după el o întreagă bibliotecă de comentarii. Cum arată structura sumarului antologiei lui Ion Buzași, pentru a da o idee despre originalitatea și preferințele selecției? Până la Eminescu, sunt prezenți în sumar: Niceta din Remesiana (un poem tradus din latină), Dosoftei (trei psalmi), Samuil Micu (cinci versificări pe teme biblice
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
demult Moțatul, în cît îi ia să crească smocului ca de rață din creștetul lui ori, mai ales, în cîți ani au trecut de la a doua venire a Preacuratei, "care de trei ori s-a pogorît din ceruri ca să-i arate sprijin și încredere". Adică în lățimea fîșiei de piele uscată care desparte fiecare două crestături de pe degetul lui arătător, un răboj viu pe care ține socoteala. Onufrie acesta e un "iertat", precum cei care odihnesc și nu prea acolo unde
Falange și falanstere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11786_a_13111]
-
și defectele. Sunt mai întâi niște exagerări inutile, pete de cerneală pe epiderma fină a celor Șase femei. Ar fi putut să se lipsească, Virgil Duda, de replica unei babe înțelepte ("Domnișoară, zice, tare frumos format de păsărică ai! Și arată spre blugii mei care erau într-adevăr foarte ficși!"), ori de unghiile manichiurate (!) ale unui bătrân șofer de țară, numai bune să pipăie dedesubturile pasagerelor luate peste rând. O problemă și mai serioasă apare la asamblarea efectivă a cărții. Este
Socialismul sexual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11790_a_13115]
-
Mircea Mihăieș Urât lucru să ataci pe la spate, după ce ai fost învins, pe cel care te-a doborât în luptă dreaptă! Efectul e jalnic, iar imaginea deplorabilă: pari un cățel neputincios care-și înfige colții în manșeta trecătorilor. Cam așa arată Adrian Năstase, omul scos pe tușă de Traian Băsescu. Fostul campion epistolar al României a renunțat, pe moment, la moda scrisorilor, pentru a încerca să-și refacă imaginea prin conferințe de presă. După ce a compromis ideea de guvernare, liderul pesedeilor
Ciupitura, avantajul, tunul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11782_a_13107]
-
definitiv la Iași pe la 1801. În poezia Omagiul unei umbre, care deschide ultimul volum, Vis și căutare, poetul își autentifică încă o dată originea în vechiul cărturar : "Născut aici, în țara cu mituri titanide, / Strămoș al meu, Dimitrie Philippide" și se arată mîndru că moșu-său, întîiul, a dat țării de adopție numele de România: "Te-ai alipit de țara ce-ți dete adăpost / Și-n scris întîia oară zicîndu-i România / Și dîndu-i clar, tu cel dintîi în lume, / Firescul și cuprinzătoru-i
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11796_a_13121]