21,099 matches
-
un inventator de rime rare, plin de ingenuitate și de har.” “Poezia este arta de a face să intre marea intr-un pahar.” “Poezia este dimineața omenirii, istoria sentimentelor Înălțătoare, Îndemnul permanent către bine si adevăr.” Noaptea și-a Întins aripile peste Întreg cuprinsul, dar eu nu m-am lăsat prinsă În mrejele ei. N-am reușit să pun geană peste geană, renunțând În gând de mii de ori la acest proiect. S-a făcut dimineață și zorii băteau În geam
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
am și făcut. Am Închis ochii și, pentru câteva clipe, m-am simțit ca o adevărată domniță din vremea lui Petru Rareș. În sfârșit! Și mâine e o zi! Această expresie mi-a rămas Întipărită În minte, urmărind filmul „Pe aripile vântului”. O adevărată lecție de viață! Încercam să-mi fac tot felul de planuri, dar nici unul nu avea un contur precis. Toate se dilatau, se deformau sub vălul din ce În ce mai dens de Întuneric. ... Altă zi... M-am trezit cu o durere
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
semnele prevestesc că ființa este În mare pericol. Cine poate opri această autodistrugere!? Poate un mare cataclism! Nu-l doresc, dar universul are alte legi care nu țin cont de firul de nisip care a visat să devină pasăre cu aripi atât de mari și larg deschise... Încât să acopere tot cerul. Iată nimicnicia! Iată... N-am Încotro și trebuie să revin la realitatea În care am fost aruncată. Înainte de plecare, au apărut doi tineri, fată și băiat, care Îl căutau
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
luptat tot drumul între ele. La biserică, deja era multă lume, era la începutul Sfintei Liturghii. Eu nu pricepeam nimic, vecina îmi șoptea. Primul lucru care mă impresionă mult fu cântările din strană, la auzul lor sufletul meu parcă prindea aripi și căuta să zboare, nu era loc în el destul pentru a putea intra tot frumosul și plăcutul pe care îl trăiam. Uitasem de timp. În fiecare slovă, pe care o puteam înțelege, descopeream o lume nouă. La sfârșitul slujbei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
urmașa crăișorului munților. Nu știți ce înseamnă asta? Nu-i bai, o să muriți proști". O spune cu cel mai fermecător zâmbet. Se pierde în mulțime cu o eșarfă de mătase naturală atârnând după ea. Brațele, eșarfa plutesc în aer ca aripile unei păsări mari. Întinse pe nisip, mângâiate de aerul cald al dimineții, Silvia m-a adus la plajă cu noaptea în cap, o întreb: "Cum era bărbatul după care ți-ai pierdut capul?" Râde, ezită, dar nu mă las. Probabil
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
vârtej în colbul străzii, lumina de aici mă face să cred că sunt într-un vis, unul cu imagini mai colorate și mai coerente, Silvia aleargă în fața mea la câteva sute de metri, îi văd eșarfa fluturând în urma ei ca aripa unei păsări mari, aleargă Silvia, aleargă, de ce nu-și găsește liniștea, ar trebui să fie fericită, are o stare bună, este sănătoasă, trăiește într-o țară însorită, e liberă, dar ea aleargă strigându-și nefericirea pe "ulițele" Sydney-ului de parcă ar
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ochii uscați, fără lacrimi, cu un zâmbet amar pe față. Vacarmul din jurul nostru se întețește, pe monitoare spectacolul a ajuns la apogeu, copiii se plimbă printre trupuri adormite, clopoței fosforescenți, steluțe și păsări zburătoare flutură în jurul căpșoarelor lor, unii au aripi, o câmpie întreagă de trupuri prăbușite la pământ, doar copiii mai stau în picioare, pentru ei de-abia a început distracția, în curând cerul se va umple de o ploaie de artificii, așteaptă de un an spectacolul focului, atunci se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
uită în înaltul cerului, de acolo plouă cu lumini multicolore, o ploaie lungă, aproape nesfârșită, din sute de mii de trupuri izbucnesc ovații, trupurile se înalță la cer, pentru o clipă toți de aici din această câmpie par să aibă aripi, doar eu am rămas așezată pe pătură, cu mâinile în poală, cu ochii uscați, cu un zâmbet amar pe față. În timp ce trenul mă duce spre Hornsby, casa mea vremelnică, mă gândesc că secolul douăzeci și unu începe schizoid, călătoresc la sute de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cum le-ați zis, nimeni nu le poate stinge, decât tot noi, țiganii. Nu există o altă nație pe pământ să-și hrănească focul ce arde în ființa oamenilor săi cu atâtea vise; să le potolească sau să le dea aripi. Ei își oglindesc chipul în lumina lunii și culeg stelele de pe bolta înaltă și când bântuie furtuni, își iau țigăncile, le duc în cort și le pun sub perne stelele adunate în taină, în nopțile de veghe. Și să vă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mental pe băiatul care cu câteva clipe în urmă se aflase atât de aproape de ea. Se simțise rănită că acesta îi respinse gestul ei de tandrețe. Când voise să-l alinte pe creștet, în clipa aceea Vișinel se retrăsese sub aripa Rafirei, de parcă ea ar fi vrut să-l lovească. Rafira privise scena ca pe una neavenită, dar nu reacționase în nici un fel. Ina continuă: - Rafira dragă, cineva... povestea aceasta e mai lungă... Stăpânindu-și cu greu lacrimile, la pronunțarea fiecărui
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ar fi stat deasupra unui foc, ale cărei flăcări îi cuprinsese întregul trup. Dintr-o pornire, care se afla dincolo de ea, făcu câțiva pași prin încăpere întinzând mâinile amândouă către acesta, gata-gata să-l îmbrățișeze. Voia să-l ia sub aripa ei, să audă din gura lui cuvântul mamă, să-l strângă tare, tare lângă ea, să-l contopească cu ființa sa. Mihăiță însă evită întâlnirea. Alergă către Ina, cerându-i prin gesturi fără cuvinte ocrotire. Rafira ca intrată în transă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
lui Vișinel scoaseră câteva sunete nemelodioase, dar se distrară în felul lor. Pe Vișinel îl pasionă până într-atât jocul de șah, încât aproape că uită de șatră. Luat de val, se trezi că pasărea neagră a nopții bătea cu aripile ei de întuneric în ferestre. Atunci se pregăti să plece. Intuindu i intenția, Alex îi spuse: - Cum să pleci? Se apropie miezul nopții! Șatra e departe. Dormi la noi, apoi dimineață, te duc eu cu mașina. Părinții tăi nu se
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Ina mai departe, cu siguranță trăia sentimente asemănătoare cu ale ei. Se atașase de băiat, îl crescuse cu toate greutățile și sacrificiile ce le incumbă viața în șatră, de la primele lui zile de viață până la această vârstă. Îl ocrotise sub aripile ei și-i dăruise, o dată cu inima, dragostea pe care numai o mamă poate fi în stare să trăiască acest sentiment, cu toată intensitatea. * Sosi și ziua verdictului: hotărârea privind paternitatea celor doi copii. Alex și Ina se înfățișară în sala
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
iei cu tine pe șantier și să găsești ceva potrivit pentru el? - Nu-ți dai seama, replică el fără a-i da Inei răgazul să-și continue ideea, că ar fi o mare greșeală! Orice i-ar cere maistrul sub aripa căruia l-aș da, lui Vișinel i s-ar părea că e persecutat pentru că e fiul inginerului. Nu s ar simți bine nici când ar fi scutit de anumite munci mai puțin plăcute. Nu, nu e bine!, conchise el. Și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
lacrimile agățate cu firele nevăzute ale unor dorințe de bine pentru fiul ei, niciodată apuse, se rostogoliră pe obrajii arși de acea clipă, o clipă fără egal. Vișinel se apropie mai mult de grupul părinților, deschise larg mâinile ca două aripi cuprinzând cât putu mai mult pe ocrotitorii săi, vădit pregătit să le destăinuie un gând îndelung tăinuit: - Mama Rafira spune că sunt al ei, mama Ina spune, de asemenea, că sunt al ei. Le aparțin deopotrivă, nu tăgăduiesc, dar eu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
că fiecare se gândea în sinea sa : întotdeauna glasul iubirii, al dragostei, s-a dovedit a fi mai puternic decât glasul sângelui. Cine și cum poate să se împotrivească acestui strigăt al vieții!? * Cei doi miri păreau că plutesc pe aripile unei păsări de vis care zboară fără opreliști peste spații și timp, lipsindu-se de cuvinte. În ochii lor scânteiau bucurii enigmatice, gânduri... Se vede că întotdeauna în afara cuvintelor există ceva care ar putea da glas multor porniri sufletești, mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
privilegiată de membri cu carnetul roșu al partidului unic. Poate că ar fi fost mult mai nimerit să apelez la un mag exorcist, dar, provenind dintr-o familie extrem de religioasă, i-am iertat pe toți cei care mi-au frânt aripile încă de la primele zboruri timide de copil, iar mai târziu m-au ținut departe de ierarhiile cu origini sănătoase, lucru pe care nu-l regret, dar și departe de lumea civilizată de afară. Imaginea tatei, arestat în miez de noapte
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Sistemele mari și puternice aplică cerințele standard și oferă birouri separate persoanelor care lucrează în departamentul de imagine. Ideal ar fi ca fiecare compartiment din cadrul departamentului să aibă un birou separat, iar toate aceste birouri să fie amplasate într-o aripă a sediului central al sistemului. De asemenea, șeful departamentului de imagine trebuie să aibă un birou de protocol, unde să poată avea loc, într-un ambient cât mai plăcut posibil, discuții cu orice jurnalist interesat de sistemul pe care consilierul
Campanii şi strategii de PR by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Administrative/904_a_2412]
-
puteau fi și "dintrăia". El pricepu imediat și pâș-pâș țopăi spre dormitor, cu discreție În mișcări, ca o pisicuță ce calcă ferit, ocolind băltoacele. Urcă În pat și, cu umerii ușor ghemuiți, se strecură sub mâna mamei ca sub o aripă. Asta-mi place mie mult fiindcă, de fiecare dată când o văd, nu știu care mă ține În brațe mai tare tu sau tata -, căci mâinile vă sunt foarte apropiate. Iar tu de acolo râzi cu gura până la ceafă și semeni cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
care țopăia Împrăștiată printre crengi și frunze. De la un timp tăcerea devenise insuportabilă, iar mama și cu mine nu ne mai regăseam În gesturile noastre obișnuite și ne priveam neputincioși, traversați de o expresie stranie. Cu o zbatere confuză de aripi, o pasăre cu penaj roșu se ivi de niciunde, dintre ramuri și frunzele boltite ale galeriei de viță de vie care ne Împresura geamul. Mișcând din cap Înainte și Înapoi, iute și sacadat, pasărea privea neîndoios În camera noastră. Mama
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
țipat derutat, zăpăcit de-a binelea. Apoi a venit și durerea. O senzație tăioasă, care-mi ghilotină inima, Împânzind-o cu-o spaimă adâncă. Și-am Început să zbier, alergând Îngrozit spre casă și Împrăștiind pete mari și roșii peste aripile frumoșilor mei Îngeri de zăpadă. A sunat cineva. Mă Îndrept să deschid. E bătrâna lăptăreasă - a venit, probabil, după banii datorați, care s-au tot adunat În ultima vreme. Nu știu de ce mă privește tulburată, cu fața schimonosindu-i-se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe el... palma-i plină de sânge, mușcată de o gură cu dinți fioroși... fluturele imens, descoperit În liniștea unei nopți de vară pe prispa casei de la țară... freamătul zarzărilor Înfloriți, care, atunci când se scuturau, Îl făceau să plângă Îndelung... aripile cu... Apoi imaginile se Înroșeau și se topeau aglomerate, Învolburându-se ca Într-un carusel scăpat de sub control, Într-un vârtej amețitor, care se surpa continuu, până când nu mai rămânea nimic. Doar gustul sărat al broboanelor sărate de sudoare, care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
a trandafiri și ameți Îmbătat de mireasmă. Supărat că se abandonase Într-atât somnului și sufocat peste măsură, Îngerul se ridică de pe turla bisericii și, Înălțându-se vijelios, căută iritat un aer mai curat, În care să-și poată dezmorți aripile. Negru Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu Îl poartă. Cântarea cântărilor Traversa una din marile piețe când auzi, ca dintr-o trezire, concertul dezlânat și monstruos al orașului. Forfota trecătorilor, tânguitul motoarelor, țipetele claxoanelor și clănțănitul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
picioarele subțiate, alungite, cu tălpile Îngropate În praful acela cenușiu, care i se desprindea În pături de pe tot corpul. Cu mari sforțări reuși să ajungă până la fereastră și se cocoță cu dificultate pe pervazul geamului deschis. Briza serii Își flutura aripa prietenoasă spre el, iar deasupra puzderia infinită de stele măcina timpul etern. Simțea crescând Înlăuntru, cu fiecare clipă scursă, o senzație apăsătoare de gol, ca și cum ar fi Înghițit un balon mare, de aer, care Îi substituia Întreg trupul. Percepu un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fereastra unde aștepta el, Îl ridică preț de o clipă În aer și-l risipi apoi În boarea umedă a dimineții, chiar În clipa În care, În spatele ușii zăvorâte, se auzeau ciocăniturile repetate ale unor degete nerăbdătoare. Trimișii Se dedică aripilor nevăzute ale Mirelei, Doi Îngeri se Îndreaptă să-l caute pe vrăjmaș drept spre colibă și acolo Îl găsesc. J. Milton- Paradisul pierdut Locuiesc la parterul unui bloc vechi, cu patru etaje. Oaza de vegetație sănătoasă, care-mi scaldă vecinătatea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]