1,950 matches
-
Un apel la autoritate este un tip de argument în logică ce constă în susținerea valorii de adevăr a unei aserțiuni pe baza autorității, cunoștințelor și poziției persoanei care face aserțiunea. Este cunoscut și sub denumirea de argument din autoritate, argumentum ad verecundiam (Latină: argument din respect) sau ipse dixit (Latină: "el însuși spuse"). Este o metodă în obținerea cunoștințelor descriptive
Apelul la autoritate () [Corola-website/Science/311787_a_313116]
-
Un apel la autoritate este un tip de argument în logică ce constă în susținerea valorii de adevăr a unei aserțiuni pe baza autorității, cunoștințelor și poziției persoanei care face aserțiunea. Este cunoscut și sub denumirea de argument din autoritate, argumentum ad verecundiam (Latină: argument din respect) sau ipse dixit (Latină: "el însuși spuse"). Este o metodă în obținerea cunoștințelor descriptive, dar este o eroare logică în contextul logicii, deoarece validitarea
Apelul la autoritate () [Corola-website/Science/311787_a_313116]
-
Cazul opus ar fi atacul ad hominem în care se respinge argumentul pentru că cel care l-a formulat nu are autoritate sau poate fi altfel contestat. Pe de altă parte, nu implică o eroare logică în simpla argumentare că o aserțiune făcută de o autoritate este adevărată, în contrast cu afirmația că autoritatea este infailibilă în principii și deci nu poate fi supusă criticilor. Astfel o aserțiune poate fi adevărată sau valoarea de adevăr nu este demonstrabilă sau poate fi probabilă prin atribuirea
Apelul la autoritate () [Corola-website/Science/311787_a_313116]
-
altfel contestat. Pe de altă parte, nu implică o eroare logică în simpla argumentare că o aserțiune făcută de o autoritate este adevărată, în contrast cu afirmația că autoritatea este infailibilă în principii și deci nu poate fi supusă criticilor. Astfel o aserțiune poate fi adevărată sau valoarea de adevăr nu este demonstrabilă sau poate fi probabilă prin atribuirea ei unei autorități, iar afirmația că acea aserțiune este adevărată poate fi subiect al criticilor și e posibil să reiasă ulterior ca fiind greșită
Apelul la autoritate () [Corola-website/Science/311787_a_313116]
-
afirmația că autoritatea este infailibilă în principii și deci nu poate fi supusă criticilor. Astfel o aserțiune poate fi adevărată sau valoarea de adevăr nu este demonstrabilă sau poate fi probabilă prin atribuirea ei unei autorități, iar afirmația că acea aserțiune este adevărată poate fi subiect al criticilor și e posibil să reiasă ulterior ca fiind greșită. Dacă există o critică ce contrazice aserțiunea unei autorități, simplul fapt că aserțiunea își are originea în acea autoritate nu este un argument pentru
Apelul la autoritate () [Corola-website/Science/311787_a_313116]
-
adevăr nu este demonstrabilă sau poate fi probabilă prin atribuirea ei unei autorități, iar afirmația că acea aserțiune este adevărată poate fi subiect al criticilor și e posibil să reiasă ulterior ca fiind greșită. Dacă există o critică ce contrazice aserțiunea unei autorități, simplul fapt că aserțiunea își are originea în acea autoritate nu este un argument pentru ignorarea criticii. Sunt două tipuri de apeluri la autoritate, în baza autorității în care se are încredere. Cu cât e mai relevantă expertiza
Apelul la autoritate () [Corola-website/Science/311787_a_313116]
-
fi probabilă prin atribuirea ei unei autorități, iar afirmația că acea aserțiune este adevărată poate fi subiect al criticilor și e posibil să reiasă ulterior ca fiind greșită. Dacă există o critică ce contrazice aserțiunea unei autorități, simplul fapt că aserțiunea își are originea în acea autoritate nu este un argument pentru ignorarea criticii. Sunt două tipuri de apeluri la autoritate, în baza autorității în care se are încredere. Cu cât e mai relevantă expertiza unei autorități cu atât mai convingător
Apelul la autoritate () [Corola-website/Science/311787_a_313116]
-
confuzie între cauză și efect. Mai departe este de notat că un riguros concept al adevărului este un subiect destul de complex. Printre cei mai respectați filozofi ai Greciei Antice a fost Pitagora, a carui discipoli erau cunoscuți pentru justificarea propriilor aserțiunilor prin pura referire la aserțiunile maestrului lor cu formula: αὐτὸς έφη ("autos ephe"), sau "el însuși spuse". Această cunoscută practică a fost perpetuată de filozofii și clerul de mai târziu. Din cauza influenței scolasticismului, expresia este cunoscută în tranducerea ei în
Apelul la autoritate () [Corola-website/Science/311787_a_313116]
-
Mai departe este de notat că un riguros concept al adevărului este un subiect destul de complex. Printre cei mai respectați filozofi ai Greciei Antice a fost Pitagora, a carui discipoli erau cunoscuți pentru justificarea propriilor aserțiunilor prin pura referire la aserțiunile maestrului lor cu formula: αὐτὸς έφη ("autos ephe"), sau "el însuși spuse". Această cunoscută practică a fost perpetuată de filozofii și clerul de mai târziu. Din cauza influenței scolasticismului, expresia este cunoscută în tranducerea ei în latină ca ipse dixit. În
Apelul la autoritate () [Corola-website/Science/311787_a_313116]
-
doctorat înainte de 1989 din cauză că editurile i-ar fi impus modificări în consens cu ideologia timpului. Lucrarea a fost citită de H.H. Stahl în anul 1984 și, deși acesta nu i-a comunicat nici o opinie, Schifirneț avea să descopere mai târziu aserțiunea marelui sociolog: „S-ar cădea a fi tipărită și lucrarea lui , " Formele fără fond în gândirea românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea"“. Teza de doctorat va fi publicată, în anul 2007, sub titlul " Formele fără fond
Constantin Schifirneț () [Corola-website/Science/311007_a_312336]
-
În principal, este vorba despre un roman polițist care ilustrează ideea susținută de Asimov, cum că science fictionul este o "aromă" ce poate fi aplicată oricărui gen literar, nu doar un gen limitat. Asimov a scris romanul ca răspuns la aserțiunea editorului John W. Campbell cum că genul polițist și science fiction sunt incompatibile. Campbell spunea că un scriitor science fiction ar putea inventa "fapte" din viitorul său imaginar despre care cititorul nu ar avea cunoștință, rezolvând astfel enigmele. Asimov a
Cavernele de oțel () [Corola-website/Science/309665_a_310994]
-
a relativității simultaneității a fost introdusă de Hendrik Lorentz în 1895, dar ideea nu a fost înțeleasă pe larg în forma sa modernă până la introducerea de către Einstein a relativității restrânse. În particular, Einstein a dedus eșecul simultaneității absolute din două aserțiuni:
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
lui Adrian Dinu Rachieru, "Nichita Stănescu — un idol fals ?" (2006), criticul literar Ion Pachia Tatomirescu remarcă: «Recenta carte a d-lui prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru consacrată „fenomenului Nichita Stănescu”, bineînțeles, cu un titlu punând sub semnul interogației o aserțiune grigurcuistă (cf. Gh. Grigurcu, "Amurgul idolilor", Buc., Ed. Nemira, 1999), abordează într-adevăr un caz de sociologie literară, în cele cinci secțiuni ale volumului: "Despre gloria inerțială (Nichita între Gicu și Alex), În zarea transmodernismului, Despre „nichitizare” (Nichita Stănescu — un
Adrian Dinu Rachieru () [Corola-website/Science/310721_a_312050]
-
că nu se afla în stare de război și nu s-a angajat în acțiuni de luptă pe teritoriul celor trei state, de aceea cuvântul „ocupație” nu poate fi utilizat în acest caz. Ministerul de externe al Rusiei declară că „Aserțiunile cu privire la „ocuparea” de către Uniunea Sovietică și cu privire la pretențiile corespunzătoare ignoră toate realitățile legale, istorice și politice și sunt de aceea complet nejustificate”. Diferiți istorici afirmă că oficialii ruși încearcă o nouă rescriere și falsificare a istoriei. 1 septembrie, 1939, Germania
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
stare de război cu cele trei state și nu s-a implicat în nicio activitate de luptă în regiune, iar, datotită tuturor acestor fapte, nu se poate vorbi de „ocupație”. Ministerul de externe rus a declarat în mod oficial că: "Aserțiunile despre «ocuparea» de către Uniunea Sovietică și revendicările conexe ignoră toate realitățile legale, istorice și politice și de aceea sunt total netemeinice”. Mai înainte de 1940 După ce statele baltice și-au proclamat independența, Rusia Bolșevică a invadat la sfârșitul anului 1918. În conformitate cu
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
s-au luptat în mod eronat între ele, soldându-se cu moartea multor nevinovați și s-au creat conflicte fictive și haos, care au susținut și au legitimizat astfel necesitatea venirii la putere a grupului din jurul lui Ion Iliescu. Există aserțiuni că aceste confuzii au fost intenționat generate de către Militaru, acesta dezvinovățindu-se spunând într-un interviu că nu-i cunoștea acestuia numele și că ordinele sale au avut asemenea rezultate din lipsă de informații. Nicolae Militaru a fost înaintat în
Nicolae Militaru () [Corola-website/Science/304804_a_306133]
-
constituie realitatea devenită inteligibilă sub formă logică, "modelul", sistem simbolic care permite accesul la structură. Unele modele aparțin unei categorii logice stricte, ca acelea utilizate de Lévi-Strauss în lucrarea sa "Structures élémetaires de la parenté" (1949); altele sunt constituite din simple aserțiuni, având între ele raporturi de opoziție, de corelație sau de generare (vezi seria "Mythologiques", 1964-1971). Există modele conștiente și modele construite: primele sunt acelea care pun în mișcare sistemul social al unei populații, celelalte sunt acelea (re)construite sau descoperite
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
neobosit s-a îndreptat spre toate fenomenele naturii. Dar în special în domeniul geografiei s-a impus ca o autoritate prin lucrarea sa „Despre Ocean” (II, 2, 1). Sosit la Gadeira pentru a studia mareele și poate pentru a verifica aserțiunile precursorilor săi Eudoxos și Pytheas, Poseidonios a descoperit pe cer steaua Canopos semnalată de astronomul din Cnidos (II, 5, 14) și a observat soarele apunînd în ocean, ca și variația apei în puțurile locale (III, 1, 5; III, 5, 7
Poseidonios () [Corola-website/Science/313172_a_314501]
-
nu poate avea o funcțiune riguros demonstrativă, ci una de atitudine critică. Rațiunea nu legitimează adevărul unei teorii, ea este implicată în critica teoriei însăși și are astfel sarcina de a individualiza eventualele erori ascunse în cuprinsul teoriei respective. Dacă aserțiunile de bază nu vin în contradicție cu experiența, sau dacă tentativa rațiunii de a falsifica coordonatele expuse nu are un rezultat pozitiv, înseamnă că teoria este adevărată, cel puțin în mod provizoriu, ținând seama de faptul că afirmațiile considerate în
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
în rezolvarea problemelor realității (raționalism metodic). Raționalismul critic, de exemplu, nu se întreabă cum poate fi dovedită valabilitatea unei teorii științifice, ci caută să descopere dacă teoria respectivă nu conține erori și ce anume trebuie întreprins în cazul descoperirii unei aserțiuni eronate. Până la Karl Popper, în problema cunoașterii științifice se considera că, argumentarea unei teorii ar putea fi posibilă prin metoda inducției, adică prin generalizarea unui fapt, pornind de la observații individuale. Raționalismul critic neagă eficiența inducției și propune ca alternativă metoda
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
viitorului, în care conflictele să fie rezolvate prin discuții și apel la rațiune. În consecință, se combate orice fel de punere sub tutelă de către o autoritate, se condamnă intoleranța și ideologiile, totalitarismul sub orice formă și iraționalismul. Intenția obținerii unor aserțiuni valabile cu ajutorul teoriilor duce în mod obligatoriu la necesitatea recunoașterii realității. În lucrarea sa ""Logik der Forschung"" ("Logica cercetării", Viena 1934), Karl Popper dezvoltă ""Teoria falsificării"" drept condiție fundamentală a cercetării științifice. În contrast cu reprezentanții "Cercului vienez", Popper respinge principiul inducției
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
așezate concetric în jurul nucleului. Această imagine poate fi numită și distribuție de probabilitate. De aceea "n", numărul atomic al lui Bohr, pentru fiecare orbită este cunoscut și ca "sfera n" în modelul tridimensional al atomului. Aceasta a condus la următoarea aserțiune a lui Heisenberg: dacă nu s-a efectuat nici o măsurătoare a electronului atunci el nu poate fi descris ca fiind situat într-o anume locație ci în întreg norul simultan. Cu alte cuvinte, mecanica cuantică nu poate oferi rezultate exacte
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
ca o particulă să se afle într-o anumită stare cuantică. Heisenberg a mers mai departe și a spus că o particulă aflată în mișcare începe să existe doar odată cu observarea ei. Oricât de stranie și ne-intuitivă pare această aserțiune, mecanica cuantică ne spune totuși care este locația orbitei electronului, norul său de probabilități. Heisenberg vorbea despre particula însăși și nu despre orbita sa care are o distribuție de probabilitate cunoscută. Este important de notat că cu toate că Heisenberg a folosit
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
jurnalele de fizică.) Răspunsul original al lui Bohr către Einstein a fost că particulele legate fac parte dintr-un sistem indivizibil. Critica lui Einstein a dus la decenii de cercetări fundamentale legate de legătura cuantică. Aceste cercetări par să confirme aserțiunea lui Bohr cum că două sau mai multe particule legate cuantic trebuie privite ca un tot unitar și, mai mult, că dificultățile apar doar insistând asupra realității consecințelor măsurătorilor care oricum nu sunt efectuate. Se poate spune că Dumnezeu chiar
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Profesor universitar în capitala Moldovei, Aron Densușianu (1895) nu uită nici o clipă zona sa de baștină (născut la Densuș, județul Făgăraș), motiv pentru care nu va ezita să respingă teoria odobesciană, a obârșiei în spațiul macedo-român, și să formuleze o aserțiune privind originea mocănească a Mioriței. Ținutul Făgărașului și al Mărginimii Sibiului, pastoral prin excelență, i-a inspirat lui Aron Densușianu scenarii suficient de vrednice pentru a fi crezute. Multe decenii mai târziu, cercetările sistematice ale lui Adrian Fochi în această
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]