3,362 matches
-
cânta ca înainte de căsătoria lor. Imaginea care-mi stăruie în memorie e a unei ființe de o ermetică obișnuință a discreției, ce transforma orice suferință în taină. Când nu lucra, stătea cu o mână în poală și cu alta la bărbie, acoperindu-și, cumva, simbolic, gura pungită, fără să se plângă niciodată de ceva. Tot ce se întîmpla era, în logica ei, hotărât de Dumnezeu. Nu lipsea în nici o duminică de la biserică și respecta cu sfințenie toate rânduielile creștinești, încît, probabil
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
aceea "frică de a trăi". "Depinde de cauze...", îndrăzni Julius, dar doctorul Luca nu-l lăsă să termine: "Cui îi pasă de cauze? Cu cine poți împărți o disperare?" Mai goli un pahar, își șterse picăturile de vin prelinse pe bărbie și mormăi: "Un idiot, băiete, rămâne un idiot și după ce a trecut prin rai...". Părea doborât de băutură. Brusc, se ridică în picioare, găsind chiar puterea să încerce un zâmbet tulbure: "Spun prostii. Sunt un bătrân neserios". Afară, îi aștepta
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
chiar necesar, un puști, copilul unor oameni nevoiași de la hipodrom, care-i aștepta În fiecare zi ca să aibă grijă de automobil. Îl chema Manuco și-i spunea domnișoară, cînd Îi deschidea portiera și aștepta să-și lege baticul alb sub bărbie și să-și aducă aminte de numele lui, răsplătindu-l cu un zîmbet. De cealaltă parte a automobilului, Julius Închidea portiera și o ruga să se grăbească fiindcă probabil Începuse slujba. Bum, bum, bum, totul răsuna În biserica aproape goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încîntătoarea neatenție a lui Susan: „Dar, draga mea, Îi spuse, supa pe care o mănînci e rece și așa trebuie servită“. O iubi și mai mult cînd ea Își sprijini cotul de masă cu un gest adorabil și-și Îngropă bărbia În palmă, deschizînd niște ochi imenși și distrați și făcînd un efort disperat de a se Întoarce la realitate și de a-și aduce aminte că gazpacho este un fel de supă care-i place lui Juan Lucas În octombrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fereastra clasei și curtea, trebuia să scoată capul și să respire și Cano reuși pînă la urmă, reuși făcînd pentru prima dată acel gest ciudat și trist. Își feri ochii Într-o parte și pe urmă, plecîndu-și capul pînă-și sprijini bărbia În piept, spre umărul stîng, Își frecă fața de cămașă, mutîndu-și cravata pînă la umărul celălalt. Desigur că și În ziua cînd au strîns bani În folosul misionarilor Cano a făcut acest gest atît de ciudat și de trist la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
atinse cu crenguța și-i spuse Julius. În timp ce el voia s-o șteargă englezește. „Julius, bunicuța mi-a dat voie să te invit sîmbătă să bem un ceai.“ Imediat Își feri privirea Într-o parte, plecîndu-și capul și sprijinindu-și bărbia În piept, spre umărul stîng, frecînd-o apoi de cămașă, trăgîndu-și cravata spre umărul celălalt. Julius abia reuși să-i spună un da timid și amîndoi se Îndreptară În tăcere spre rîndul de cîte doi care se forma fiindcă sunase clopoțelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
față o băltoacă, așa Încît pînă la urmă făcu un soi de triplu salt și se trezi pe un teren viran, cu picioarele acoperite de un strat de praf uniform. Julius simți că privirea Îi fuge Într-o parte, că bărbia i se Înfige În piept și că, răsucindu-și capul, cravata i se deplasează spre umărul drept. Se simți trist și Înfrigurat, dar obișnuința Îl sili să meargă Înainte. Drumul pe străzile care duceau spre casă nu era chiar atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
atunci s-o moralizez prostește: „Vezi, Irina? Ți-am spus de la-nceput că ai făcut o tâmpenie? Uită-te-acum la tine. Ce s-a ales din talentul tău, din tot ce ai fi vrut odată să faci?“ Mă așteptam să lase bărbia în piept și să plângă, spășită, dar deodată mi-a aruncat o privire ironică și trufașă, de parc-ar fi spus: „Știi ce, las-o baltă cu rahaturile astea...“ Era ca și când sub dis perarea ei circumstanțială încă ar fi subzistat
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Șchiopăta cu un picior, iar cu celălalt se-mpingea în podea ca să zboare. Nu privea nimic, mergea ghidată parcă de un simț misterios. S-a oprit la fel de brusc în fața altei vitrine și, făcând mișcări fine și de neîn țeles cu bărbia și degetele, a așteptat să se apropie din nou copiii. Care nu se-nghionteau, nu râdeau, nu se uitau pe pereți, cum fac de obicei micuții aduși cu japca-n muzee, ci se târau fascinați, ca niște cap tivi, pe
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
este vreun prieten de-al dumnealui. Ori, chiar, o admiratoare. În sală a izbucnit o furtună de râsete. Faptul acesta o încurcă vădit pe tovarășa Epaminonda. Nu știe ce să mai spună, cum să reacționeze. Privește cu furie către asistență. Bărbia-i tremură, obrajii-i sunt, parcă, tumefiați. “Sunteți o adunătură, asta sunteți, nu educatori, nu profesori, nu pedagogi, ci pleava societății...!” “Tovarășa Apostol, vă rog să vă retrageți afirmația. Cum de vă permiteți să jigniți un întreg colectiv?” Dar EA
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Ce dracu’ știu eu? Nu trebuie să dai o reprezentație pentru el, Mark. Băi, ce-ți pasă ție? Tu ești aia care vrea să stau aici. Cu ce te ajută oamenii de aici? întrebă Weber. Bărbatul-copil deveni contemplativ. Își mângâie bărbia rasă. Parcă ar fi vorbit despre politică sau religie. Păi, știi ce e aici. E... ei, știi tu: un azil. Acolo unde te duc când ești făcut praf și nu mai are nimeni nevoie de tine. —Tu te-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întuneric, cu câteva pietre împrăștiate. —Oklahoma City. Din ce în ce mai rece. —În același domeniu? —Aproape. Acolo am lucrat la o instituție publică mare. Ce v-a adus în Nebraska? Ea zâmbi și-și înclină capul, de parcă ar fi ținut un măr sub bărbie. Presupun că n-am mai suportat agitația și nebunia metropolei. Ceva îndepărtat o preocupa. Demascată, deveni timidă. Expresia ei îl agita, deși el o ceruse. Se uită în altă parte. Doar apariția lui Mark Schluter în ușa de la baie reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ăla și gata? Ce dracu’, doar pun chestiile alea la treabă, nu se-ncurcă. Ai stat vreodată într-un tub din ăla? Nebunia dracului. Zici că-ți meșterește creierul ca într-un atelier auto. Și nu te poți mișca. Ai bărbia legată. Te face total varză, dacă nu ești deja varză. Cititor de minți computerizat. O lăsă baltă până la Grand Island. Vara pe râul Platte - mirajul scânteietor, peretele de un verde-cenușiu al căldurii aplatizante care făcea din prerie imaginea tipică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o mână în mare parte nevătămată și sensibilă înflorind pe fața lui Lionel D., un pacient care suferise o amputație. Dacă era atins pe pomeți, Lionel simțea atingerea în degetul său mare care nu mai exista. Dacă era mângâiat pe bărbie, o simțea în degetul mic. Când se dădea cu apă pe față, simțea cum lichidul i se scurge pe mâna sa dispărută. Weber opri dușul și închise ochii. Timp de câteva clipe, afluenți calzi continuară să-i șiroiască pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tipul ăsta era...? Cine era? Ce căuta în mașina ta? Mark ridică mâinile. Toată lumea să se calmeze. Regruparea. Știu că era acolo pentru că-l țin minte. E ca momentul ăla dintr-un thriller în care tipul își duce mâna la bărbie și-și scoate fața de latex. Ții minte? Pe cine...? Ce tot spui? Bine, deci Mark nu-l ține minte chiar pe autostopist. Dar ține minte că a vorbit cu el. Așa cum vorbește acum. Probabil că-l luase ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
degrabă bâjbâi“? Chiar și susținut de mâna ei, tot nu-și putea controla brațul neputincios. Tot corpul lui tremura de parc-ar fi încercat să ridice deasupra capului ceva mult mai greu decât el. Ea se aplecă și-i ridică bărbia. —Ascultă-mă. Ei sunt niște nimeni. N-au nici o putere asupra ta. Îi luă câteva clipe ca să-și dea seama cine sunt ei - tribunalul opiniei publice. — E evident că au, spuse el. Aveau mai multă putere decât avea el însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
scop pur medical. Ea trecu pe lângă el în bucătărie, chinuindu-se să-și scoată haina în timp ce-i întindea mâna lui Daniel. Bine te-am regăsit. —Ho, hop-așa. Vrei să-mi spui că voi doi vă știți? Ea își trase bărbia înapoi și se încruntă. De obicei, asta înseamnă „bine te-am regăsit“. —Ce Dumnezeu se întâmplă? Toată lumea cunoaște pe toată lumea. Când lumile intră în coliziune! —Liniștește-ți inimioara aia. În viața asta totul se explică, nu știai? Povesti despre dezbaterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe un călcâi, în poziția Virasan, și se holbează la toate felurile de mâncare sofisticate pe care le gătise ea. Acum avea să iasă la iveală. Acum avea să plătească pentru salvarea asta. De unde știi toate astea? — Am văzut schițele. Bărbia lui se înalță, cade și se înalță iar. Un fel de încuviințare caustică. —Și... când aveai de gând să-mi spui? — Tocmai ți-am spus, răspunde ea, cu palmele deschise, arătând spre mâncare - dovada ei. Nu e dispusă să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
e printre ultimii. Când se strecoară afară pe ușă și o vede, se oprește, surprins. Ea se întoarce și se apropie de el, încercând să nu gândească, murmurându-și cuvântul mortal - o vrajă protectoare. El îi iese în cale. Ține bărbia ridicată, iar ochii lui se plimbă peste tot. — Doamne, spune el. Cum arăți... O dorește, chiar și acum, chiar și după tot ce-i făcuse. Poate mai mult, din pricina asta. Vrea s-o ducă în spatele tufișurilor de floare-de-foc și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lipit, chiar și căldura asta va fi numai pentru tine de-acum încolo, așa, acum ai adormit, stai într-o parte, cu căpșorul culcat pe brațul mamei, cu sfârcul ei încă între buze și cu un strop de lapte pe bărbie, ești ca un mic animal de pradă sătul sau ca un înger senin venit din alte lumi, dormi, puiule, mama rămâne aici lângă tine, nu mai are putere să-și dorească nimic, toate dorințele i s-au risipit odată cu alăptatul
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
copilului, îl alăptez. Simplu. Nu-mi pasă unde sunt, în România sau în UK. Vă sugerez să vă exprimați indignarea mai degrabă față de tipele de la pagina trei din tabloidele din țara asta (this country) care pozează dezbrăcate (fac semn cu bărbia în direcția lui bărbatu-su). Tipele alea, de la pagina trei, ar trebui să vă indigneze. Nu eu și copilul meu. Are dreptate. Sunt complet de acord, zice o doamnă două scaune mai încolo, cu accent irlandez. — Ai dreptate, zice Toma
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
aflată aproape de barele rotitoare, oamenii se retraseră despărțindu-se În două grupuri, iar doctorul de pe ambulanță Înaintă urmat de doi Însoțitori, dintre care unul ducea o brancardă strînsă sul. Doctorul de pe ambulanță era un evreu tînăr cu buze groase, cu bărbia ușor teșită, avea o mustăcioară moale și o expresie cam plictisită, arogantă și indiferentă, Întipărită pe chip. Purta o tunică albastră, o bonetă albastră cu cozorocul ridicat pe frunte și, În timp ce Înainta pășind Încet și indiferent pe pardoseala de ciment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
avea gîtul vînjos și fața negricioasă. Vorbea calm, În colțul gurii, cu cel care-i punea Întrebări și care-și făcea Însemnări Într-un carnețel negru. Acesta avea o față gălbejită și fleșcăită, ochi obosiți și o gușă fleșcăită sub bărbie. Cei care rămăseseră pe loc și gustaseră cu lăcomie pînă la ultima picătură savoarea conversației stăteau acum tăcuți, privind neîncetat mortul cu un sentiment de proprietate, aproape fizic, sumbru, nesătul, cleios, care parcă se contopea cu obiectul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ceea ce s-a întâmplat aici pare să transceadă decretele obișnuite, legale sau criminale. Izbucni: - Trebuie să înțeleg că pot să fiu legat în felul acesta fără să mi se aducă la cunoștință faptele de care sunt învinuit? Blayney își împinse bărbia înainte. - Tu ești un caz aparte, Și eu am dat ordinul. Rânji. Și oamenii aceștia mi-au dat ascultare, cum era și normal. - De aceea m-am adresat lor. Sunt părtași la un abuz. Rolul lor este al unor automate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ridicat capul și mi l-am sprijinit în mîini. Într-o ceață de apă și abur l-am văzut pe David. Buclele negre de-a curmezișul frunții și depășindu-i urechile prin care se scurgea apa. Sprîncenele, fruntea largă și bărbia grea, buzele cărnoase. Nasul mîndru cu ochii de fiecare parte, care întotdeauna priveau ironic, doar acum nu, în acest moment ireal dintre trezie și vis. Umerii lui și relieful mușchilor pe piept și pe brațe. Burta, nu plată, ci cu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]