3,939 matches
-
eu însămi în perioada aceea, de fapt. Mă temeam să umblu pe stradă, mă temeam să vorbesc până și cu vecinii sau cu colegii despre ceea ce se întîmpla. Cu excepția mea toată lumea avea câini, dar nu discutam despre ei. Nici despre becurile sparte. Numai când și când, cineva lăsa, fără voie, să-i scape un "Ați auzit...?" Dar imediat renunța. Bărbia începea să-i tremure și se gândea probabil că era mult mai înțelept să fie prudent, să nu discute nimic. Se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ăsta nu mai putea dormi. Apoi a început să-mi explice. Am aflat că era judecător... "Va să zică de aceea îmi telefona zilnic la ora cinci fix, pentru că era învățat cu punctualitatea", mi-am spus... Luase pe contul lui anchetarea cazului becurilor sparte și nimerise pe o pistă primejdioasă, incredibilă, de care știa numai el. Era sigur că dresorii au spart becurile. Le-au spart ca să terorizeze orașul, să fie nevoie de câini și, fiind nevoie de câini, să fie nevoie de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
telefona zilnic la ora cinci fix, pentru că era învățat cu punctualitatea", mi-am spus... Luase pe contul lui anchetarea cazului becurilor sparte și nimerise pe o pistă primejdioasă, incredibilă, de care știa numai el. Era sigur că dresorii au spart becurile. Le-au spart ca să terorizeze orașul, să fie nevoie de câini și, fiind nevoie de câini, să fie nevoie de ei, să pună stăpânire pe tot și să stăpânească prin frică. Totul se desfășurase, era convins, după un plan diabolic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Cu atâția câini, era nevoie și de dresori, trebuie să înțelegem asta. Altfel nu ne-am mai putea descurca, nu-ți dai seama? Cine ar păzi cîinii? Și dacă am alunga câinii, cine ne-ar apăra de cei care sparg becurile?" Adică tot de dresori, îi replica el. Nu vezi că aici duc toate firele?" Dar nu ajungeau la nici un rezultat și, treptat, a înțeles că ea începuse să-l urască. După una din aceste certuri, excedat, a făcut imprudența să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
hârtii, apoi am privit-o în față. ― Știi ce înseamnă a fi bolnav de frică? ― Bănuiesc că da. ― Nu cumva frica te-a făcut să-ți închipui toate astea? ― Eram un om normal, răspunse ea, când au început să crape becurile și au apărut dresorii. ― Dar cine sânt dresorii ăștia? De unde au apărut? ― Nu știu, ridică Eleonora din umeri. Trebuiau stăpâniți câinii ca să nu mai muște. Așa vorbea lumea. Și pe urmă i-am văzut pe stradă. Aveau toți cizme negre
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
câini lătrând la telefon, să nu vezi în jurul tău decât indivizi care te urmăresc și câini care așteaptă să te muște, să știi că acest spectacol sinistru este pus la cale cu sânge rece din culise, că cei care spărgeau becurile erau aceiași care umblau acum cu câinii și care vroiau să pună mâna cu totul pe oraș, să știi, așadar, toate astea, să vrei să scoți adevărul la lumină, și cine să te oprească? Propria ta soție. Ea să te
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ea să ucidă? Cine a împins-o la asta? A avut ea vreodată instincte criminale care au răbufnit acum? Cei care au împins-o sânt cei care au răspândit frica. Da, ei sânt principalii vinovați. Toți cei care au spart becurile îngrozind lumea, toți cei care au umplut orașul de câini, toți dresorii care au apărut peste noapte, toți indivizii care plimbîndu-se cu câinii de zgardă i-au amenințat soțul, toți cei care au făcut-o să creadă că o primejdie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și am început să scriu, păstrând, firește, ritualul pe care trebuie să-l aibă o pledoarie. Pe măsură ce scormoneam în spuza amintirilor, reînvia, ce-i drept, și vechea mea pasiune justițiară. Atunci mă înflăcăram. Continuam și noaptea, la lumina chioară a becului din sala de așteptare. Afară se auzea vântul, ca un bețiv ce da întruna târcoale gării. Prin geamul murdar se vedeau stelele, dar căldura rămânea înăbușitoare. Aceeași febră existase în atmosferă și în 9, 10 Thermidor. Stranie coincidență, nu? Văzîndu-mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am făcut nici o sută de pași. M-am oprit. La ce bun? Și m-am întors. Atunci s-a întîmplat evenimentul. Aerul mirosea a furtună gata să înceapă. Vântul făcea tabla să țiuie, iar bălțile de lumină ale celor două becuri erau pline de praful adus de pe câmp. Apoi vântul s-a întețit. Parcă se pregătea să dărâme gara. Și, deodată, între două rafale, am auzit un zgomot nou și ciudat. Întâi n-am știut de unde venea. Am bănuit că vântul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să cred. Amândouă limbile ceasului mergeau acum normal. Se întîmplase, cum să vă spun, ca în film când, după un stop cadru, eroii își reiau mișcările și totul reintră în normal. Priveam ceasul, fascinat, așteptând. În clipa următoare, mai întîi becul din sala de așteptare și apoi cel de pe peron s-au stins cu un zgomot sec și peste întreaga gară s-a așternut o noapte neagră, sfâșiată când și când de fulgere. Ciorile cârâiau pe câmp, îmbătate de apropierea furtunii
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a întîmplat cu mine? Mi-am pierdut oare mințile?" În starea asta m-am repezit pe peron și cum trebuia probabil să-mi descarc în ceva disperarea am lovit cu toată puterea cu pumnii în ceas. Și, deodată, cele două becuri s-au aprins. Sunetul ceasului s-a schimbat din nou. Numai minutarul mergea acum. Iar când am revenit la telefon, în receptor nu se mai auzea nimic. Dumneavoastră pricepeți ceva din toate astea? După ce s-a oprit furtuna, m-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
culturală. Nu fusesem în Alba Iulia de prin 1994-95, când, după un colocviu sibian al revistei Transilvania, Mircea Braga și Iacob Mârza m-au dus întru hipnoză bibliotecărească la Bathyaneum. Rețin că, în inconștiența mea, voi fi călcat pe niscai becuri din relația ortodoxie grecocatolicism, nepricepând de ce frații își refuză conlucrarea în favoarea dușmanilor comuni. Ce am descoperit acum a fost de-a dreptul copleșitor. O cetate medievală substanțial restaurată, oricând rivalizând cu suratele din Apusul și Centrul Europei. Am rătăcit de
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
de la primitivitate la civilizație se face fără nici o tranziție. Brusc. Și fără nuanțe. Nu-i exclus ca motelul și magazinul "cu de toate" să fi fost construite pentru terenul de golf, care face parte, se pare, din "visul american". Două becuri mari ard inutil în fața magazinului, în plin soare. Nimeni nu se sinchisește, însă, de asta. Clienții motelului circulă pe alei, până la terenul de golf, în cărucioare electrice. Probabil, dacă în California ar fi admise jocurile de noroc, lângă terenul de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
bolnav. Ajunși la casa sărăcăcioasă în care locuia acesta, bunul Moș Crăciun coborî cu sania în curte, luă din magazie o lopată și săpă o groapă în dreptul ferestrei, unde plantă brăduțul pe care-l găti cu cele mai frumoase podoabe: becuri, globulețe colorate, lumânări, artificii, dulciuri și multe, multe jucării. Brăduțul râdea de fericire, încât crengile i se scuturau, și odată cu ele și podoabele care scoteau un clinchet, ca de clopoței. Niciodată nu fusese atât de fericit ca acum! Abia aștepta
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
și îngrijite și cine rămâne fără ele e trist... - Mami, de ce unii lovesc cu mâinile?! De ce strivesc flori și gândăcei? De ce rup cu dușmănie cărțile de colorat? De ce zgârie bănci și pereți și trunchiuri de copaci?! De ce sparg baloanele și becurile?! De unde atâta răutate, mami? întrebă Steluța aproape plângând. - Fetița mea, tot răul din lume și toată durerea sunt de la cel rău. El pune răutate în suflet și atunci mâinile arată această răutate provocând distrugere și durere. - Mamă, ce trist! Nu
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
acces al fiecăuia de a face din modul divin de a trăi, stilul organic purificator, ziditor, suitor prin tot ceea ce simțim, gândim, înfăptuim. Devenirea noastră trebuie să aibă sens ascendent, transcendent. Prin și între cărți, intelectualul se aprinde ca un bec învingător al umbrelor, incertitudinilor, temerilor, întunericului... Cărțile au o putere fascinantă pe care ecranele electromagnetice, oricât de colorate, de guralive și de dimensionate, n-o pot avea. Imaginile se izgonesc unele pe altele, ca și vorbăria, care te privează de
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
general: ”visam cu ochii închiși, cântând doar în gând colindele”... De Sfintele Paști în Jilava, fostul fort nr. 13, la 12 metri sub pământ, umezeala era continuu-prezentă și deținutul-scriitor prezintă culoarele sumbre, soba ”godin de pe vremea burgheziei”, rece și iarna, becul ”chior”, camerele vechiului Reduit (centru strategic al fortului 13) “erau croite cam pentru 60 de oameni fiecare”. La sosirea scriitorului, erau ”cam câte 160 de oameni”; peste ”șerpărie” se înălțau cele două rânduri de priciuri pe care totă lumea stătea
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
de la poartă pentru cunoștința mea din tren, iar la pășirea pragului casei pentru doamna Mihaela Popescu - verișoara d-nei Lucreția. Aprinsesem luminile în toată casa. Le-am invitat în camera de oaspeți. Musafirele sunt plăcut impresionate atât de lumina puternică a becurilor, cât și de căldura casei prin centrala de apartament. Ne așezăm la un taifas corespunzător momentului, doamnele interesându-se de sănătatea mea, precum și de un anumit program de lucru pentru viitor. Le-am spus că nu stau degeaba, că am
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
față, la asfalt, și-n spate, la coama pietroasă și ornată cu brazi, a muntelui măreț. Gard mare, modern, solid, din piatră de râu și fier forjat, înmprejmuia întreg domeniul lui Covrigel. Alee asfaltată, de la șoseaua principală, BucureștiBrașov; stâlpișori cu becuri fluorescente în cap, îi conduceau, pe clienți, cu tot cu autoturisme, direct în spatele domeniului, la parcarea minunată. S-a întâmplat să vină ziua de naștere a lui covrigel. Careva, dintre angajați,într o seară, a rostit, la plesneală: ce-ar fi, patroane
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
se șterge totul din minte în afară de motivul pentru care te afli acolo. Te golești de tine însuți. Noaptea, văzând că nu reușesc să ațipesc, am aprins lumina. Luasem cu mine cărțulia cu sfaturi pe care și le da Marc Aureliu. Becul chior, vederea slăbită și confuzia simțurilor provocată de nesomn, făceau lectura un chin, de aceea am renunțat și am ascultat concertele haitelor de câini din curtea spitalului. În paralel, îmi reproșam că am ajuns un fel de marionetă a angoaselor
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
alături de Cinthia și Vilma, care-și rosese pînă În carne vie trei unghii, Îl căuta din priviri pe Victor. Copiii se Întorseseră În grădină și așteptau acolo ca mama sau șoferul să vină să-i ia acasă. Luminaseră totul cu becuri de toate culorile și fețele guvernantelor erau palide, aproape la fel de albe ca șorțurile. Singura lor grijă era ca nu cumva să se murdărească iarăși copiii, căci nu mai era mult și aveau să vină ca să-i ia acasă. Îi strigau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dar nu Îndrăznea să Înainteze. Și apoi, pentru prima dată Într-o casă de oameni, În mijlocul sufrageriei, fiindcă nu exista salon de primire, o găină se uita la el chiorîș, dînd semne vădite de nervozitate, sub lumina slabă a unui bec care atîrna de tavanul umed, În orice clipă se putea produce un scurt circuit și un incendiu și toată familia ar fi rămas pe drumuri. Și el nu mai știa unde să se uite și se uita Într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care-și soarbe ceaiul Înghițind odată cu lichidul și bucățile de pîine pe care le-a lăsat să se moaie și mușcă Îmbucături uriașe murdărindu-și mustața și mestecă de zor, plescăiturile acestea sînt singurul zgomot, ascuțit ca un junghi sub becul reumatic și se repetă datorită foamei cumplite și vesele a lui Carlos, se repetă și capătă treptat un ritm, se transformă Încet-Încet Într-un comentariu, sîntem gata să zîmbim, voi fi din nou Julius și aici, o să rîdem cu toții, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
comentariu, sîntem gata să zîmbim, voi fi din nou Julius și aici, o să rîdem cu toții, pînă și Guadalupe se uită la ei surdă, pesemne crede că mai trebuie să mestece În oala ei ca o căldare și poate de aceea becul face să se Întunece plescăiturile cu o clipă mai Înainte decît cere ritmul și umezeala căsuței Îi pătrunde pînă la oase. S-a lăsat noaptea În Florida și mustăcioara lui Carlos s-a prefăcut Într-un smoc de firicele muiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să străbată cît mai repede „vestibulul“ fără lumină, avînd grijă să nu-și scrîntească o gleznă În crăpăturile dintre dale, cîteva chiar lipseau cu totul și să străbată „vestibulul“ uitîndu-se la lumina care se vedea dincolo de ferestrele murdare, sub lumina becurilor atîrnate foarte sus, toți sînt niște oameni foarte ciudați, niciodată n-am mai văzut niște oameni ca ăștia. Intră o școlăriță, fetele care merg la școală nu pot să stea aici, dar școlărița deschise poarta și Julius se opri, mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]