KorAP: Find »[drukola/base=beznă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...127 >

3,162 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

automobilul locotenentului Palacios. Jarul unei țigări În Întuneric Îi trăda prezența la volan. M-am Întors tiptil pînă la scară și am coborît treaptă cu treaptă, pășind cu o precauție infinită. M-am oprit la jumătatea traseului și am scrutat bezna ce inunda parterul. CÎnd venise, Fumero lăsase ușa de la intrarea principală deschisă. VÎntul stinsese lumînările și spulbera Înăuntru volburi de zăpadă. Frunzele uscate și Înghețate dansau pe tavan, plutind Într-un tunel de luminozitate prăfoasă prin care se insinuau ruinele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
spre ieșire. VÎntul Înghețat mă lovi În față. Brațul Îngerului scufundat se zărea În Întuneric. M-am uitat În partea cealaltă. Intrarea spre bibliotecă era la vreo zece metri de baza scării. Anticamera ce conducea Într-acolo era Învăluită În beznă. Am Înțeles că Fumero mă putea observa de la doar cîțiva metri de punctul unde mă aflam, fără ca eu să-l pot vedea. Am scrutat Întunericul impenetrabil asemenea apelor unui puț. Am tras adînc aer În piept și, aproape tîrÎndu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Vreau să fii de față cînd o să-i spun nemernicului cum gemea Nuria Monfort cînd i-am Împlîntat cuțitul În... O siluetă și-a croit drum din neant. Lucind peste umărul lui Fumero, mi s-a părut că zăresc cum bezna se agita În perdele de ceață și cum o figură fără chip, cu privirea arzătoare, aluneca spre noi Într-o tăcere absolută, ca și cînd abia ar fi atins pardoseala. Fumero văzu reflexul În ochii mei Împînziți de lacrimi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
noi Într-o tăcere absolută, ca și cînd abia ar fi atins pardoseala. Fumero văzu reflexul În ochii mei Împînziți de lacrimi și figura i se descompuse Încetul cu Încetul. CÎnd se Întoarse și trase un foc spre mantia de beznă care Îl Învăluia, două labe din piele tăbăcită, fără contur și fără relief, Îi prinseseră gîtul ca Într-un clește. Erau mîinile lui Julián Carax, crescute din flăcări. Carax mă Împinse la o parte și Îl strivi pe Fumero de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Palacios și Îl Împinse cît colo. Am Încrucișat o privire cu Palacios și am știut ce urma să se Întîmple. Fumero ridică pistolul Încet. MÎna Îi tremura, iar revolverul lucea, sclipind de sînge. Carax dădu Înapoi cîte un pas, căutînd bezna, Însă nu avea scăpare. Țeava revolverului Îl urmărea. Am simțit cum mușchii trupului Îmi iau foc de mînie. Grimasa de moarte a lui Fumero, care Își lingea buzele de nebunie și de ură, m-a trezit ca o scatoalcă. Palacios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Moncada după miezul nopții, escortînd trupul celest al lui Rociíto. Am strecurat-o În azilul Santa Lucía pe ușa din dos, care se folosea pentru scoaterea morților pe o străduță care strălucea și mirosea precum esofagul iadului. Odată ajunși În bezna Tenebrarium-ului, Fermín s-a apucat să-i dea ultimele instrucțiuni lui Rociíto, În timp ce eu Îl localizam pe bătrînelul căruia Îi promisesem un ultim dans cu Eros, Înainte ca Thanatos să-i facă lichidarea. Nu uita, Rociíto, că bunicuțul e un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662

doi urlau la lună plină. Pornind de la această revelație și mergând din treaptă În treaptă, Oliver descoperi și calea, sau mai bine zis, scara ce duce spre adevărata mântuire. Scara se afla În el, rezemată de un zid prăbușit În bezna de nepătruns. Bezna nu-l Îndepărta Însă pe Oliver de la misiunea care-i fusese Încredințată de Însuși Tatăl ce viețuia În neantul de deasupra, ce se reflecta În bezna așternută dedesubt. Acesta, coborând pe scară, Îi poruncise să caute adevărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
lună plină. Pornind de la această revelație și mergând din treaptă În treaptă, Oliver descoperi și calea, sau mai bine zis, scara ce duce spre adevărata mântuire. Scara se afla În el, rezemată de un zid prăbușit În bezna de nepătruns. Bezna nu-l Îndepărta Însă pe Oliver de la misiunea care-i fusese Încredințată de Însuși Tatăl ce viețuia În neantul de deasupra, ce se reflecta În bezna așternută dedesubt. Acesta, coborând pe scară, Îi poruncise să caute adevărul revărsat pe pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Scara se afla În el, rezemată de un zid prăbușit În bezna de nepătruns. Bezna nu-l Îndepărta Însă pe Oliver de la misiunea care-i fusese Încredințată de Însuși Tatăl ce viețuia În neantul de deasupra, ce se reflecta În bezna așternută dedesubt. Acesta, coborând pe scară, Îi poruncise să caute adevărul revărsat pe pământ din cer, pe care omul Îl mătura odată cu gunoiul În casa sa și-l ascundea sub preș. Când ridica, târându-se În patru labe, covorul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
la timp focul ce tocmai ajungea la subsuori. Din pricina aceasta, omul-paie se alegea cu nenumărate cicatrici. Legat de toate aceste operațiuni destul de complicate ce se petreceau de obicei după miezul nopții, omul Braic avea temerile sale. Trezindu-se Înconjurat de beznă cu chibritul aprins În mână, el se repezea la geam, Încercând să deschidă oberlihtul și Înțepenea acolo. Dincolo de geam Îl privea un alt om de paie Braic, Înarmat cu o torță sau cu un felinar. Omul Braic se apropia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
acoperit de pene negre și argintii și trupul lui Oliver s-a putut Înălța la cer. Acolo a rămas mult timp planând În locul becului și răspândind o lumină Întunecată-n jur, plină de Înțelepciunea și de adevărul ultim ascuns În bezna cea de nepătruns din om, iar când s-a trezit din nou În pat, legăturile căzuseră, astfel că s-a putut ridica În capul oaselor și a putut citi din Cartea Sfântă pe care o avea la căpătâi. „Corbii nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
și adevărul prim la mănăstirea Golia. Nu avu Însă nici el prea mult succes. Starețul Pafnutie, arătându-i crucea, spuse: „Aceasta-i singura cale ce duce spre lumina lui Hristos... Învățătura ta te face să orbecăiești ca o cârtiță prin bezna răspândită În lume de Îngerii lui Lucifer...” „Mergând pe drumul nostru, noi vrem să atingem nemurirea. Și nu numai atât, intenționăm să-i Înviem, unul câte unul, pe toți morții din mormânt... Să unim lumea aceasta cu lumea de apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
adevărul ultim ce se ascundea acum undeva departe la orizont, dincolo de soarele ce tocmai da să apună. Ochii săi priveau În gol. Și mult dincolo de gol. Dar În gol și dincolo de gol nu se afla nimic În afară de singurătate și de beznă. Și poate nici atât... ...Stând la masa de alături, inginerul Satanovski Își Îndreptă bărbia sa rotundă spre halbele Înșirate În fața lui Bikinski și a lui Lawrence, slobozind pe nări rotocoale de fum galben, ce se Întindeau plutind alene pe terasa plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
sudoare și dispăreau În hău. Privindu-le cum se Învârt ca niște mingi de foc În lumina rece a lunii, Oliver simțea cum, În locul spaimei, În sufletul său pătrunde liniștea desăvârșită. În fiecare noapte, sufletul lui Lawrence se curăța de bezna ce Își făcuse sălaș În pieptul său. Golurile erau umplute de adevăr și de lumină... ...Noimann stătea ghemuit pe pat, În „brațele Sfintei Născătoare”, simțindu-se din ce În ce mai mic și mai neputincios. Oare ce ar fi zis Bikinski, care de felul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
bărbia, care, mișcându-se spasmodic În dreapta și În stânga, scoase un sunet ca de trompetă. Și atunci, bucățile de carne ridicându-se, una câte una, din grămadă, intrară rând pe rând În gura deschisă Într-un rânjet a jonglerului, dispărând În bezna din lăuntru, În timp ce cărțile de joc, care vuiau Într-un vârtej nebun sosit din haos, Îl aduseră pe inginer viu și nevătămat la locul lui pe scaun. Inițial lipsea doar mâna stângă. Dar apăru și ea, plutind, de undeva dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
și o brișcă (sau mai degrabă dricul) În care se aflau o groază de costume ce-i făceau semne disperate, agitându-și neputincioase mânecile În aer, o brișcă sau un dric cu un blazon auriu care apărea și dispărea În beznă. De asemeni, Își amintea cum, ajungând În fața cavoului său din cimitir, văzu, În locul statuii care-l reprezenta În chip de Napoleon, pe Satanovski. Apoi Își amintea cum, intrând În criptă, se Întinseseră toți trei dezbrăcați la piele, plini de confeti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Domnului, grăbindu-se să se Întoarcă În salonul său... Deja mijeau zorile și roua picura din cer. Deasupra lui ardea, ca un bec aprins, Luceafărul de dimineață. Cei trei nu aveau decât să se zbenguie, schimonosindu-și trupurile păcătoase, În bezna din cavou. Frunzele și aripile lui Oliver aveau nevoie de lumină. În față Îl aștepta o zi destul de grea. Pășind În dreptul reclamelor, masterandul se felicita pentru alegerea făcută. Pe scara decăderii, omul ocupa locul cel mai de jos. Gândindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
că, la un moment dat, zăcea lungit În dreapta femeii, simțind pe deasupra frunții o adiere rece. Apoi văzuse cum niște degete, mișcându-se lent, ca-n somn, Încercau să-i Închidă pleoapele. Apoi totul se stinsese și În sufletul lui năvălise bezna. Clipele cădeau peste trupul lui obosit, acoperindu-l Încetul cu Încetul. Timpul se lungea, secundele se colorau, luând forma unor cărți de joc ce cădeau cu nemiluita peste fața sa bolnavă. Noimann Îl simțea pe Satanovski stând nemișcat, În dreapta sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
trandafirii fu cuprins de spasme. Gura i se acoperi de-o spumă albă, care se revărsă pe lespezi. Trupurile bărbaților intrară și ele În trepidații, ca și cum ar fi fost conectate de un fir nevăzut de goliciunea femeii ce palpita În beznă. Gemetele celor trei se contopiră Într-o arie ambiguă, În care sunetele emise de cele trei guri erau acompaniate de cele ițite de alte orificii. Sus-jos, stânga, dreapta. Sus-jos, stânga, dreapta. Și tot așa. Falangele degetelor pocneau. Gingiile clefăiau. Dinții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
degetelor pocneau. Gingiile clefăiau. Dinții clănțăneau În gură. Sus-jos. Stânga, dreapta. Ritmul se Întețea. Se aflau acum toți conectați la aceeași priză. Ritmul devenea halucinant. Și deodată morișca de trupuri se opri din opinteli. O străfulgerare de lumină și apoi beznă. Tăcere urmată de răsuciri și câteva oftaturi. Fulger și iarăși Întuneric. Filmul se volatiliza din nou. Pelicula se răsucea, alcătuind o bandă Moebius. Golurile urmau după plinuri. Plinurile se răsuceau, Învălmășindu-se În goluri. Orificiile se umpleau de vid și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
bună vederea decât pipăitul? Aici nu există nici deasupra, nici dedesubt. Nici stânga, nici dreapta. Lume otova, palpitând, plină prin ea Însăși de senzații. La ce bun mirosul? La ce bun auzul? La ce ar mai putea folosi ochii În beznă odată ce te lași călăuzit de buricul degetelor? La ce ar mai putea folosi gândurile? Conștiința, odată ce navighezi În apele eterului? Și totuși, frânturi de gând mai umpleau din când În când această beznă umedă și lipicioasă... În sfârșit, Noimann se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
ce ar mai putea folosi ochii În beznă odată ce te lași călăuzit de buricul degetelor? La ce ar mai putea folosi gândurile? Conștiința, odată ce navighezi În apele eterului? Și totuși, frânturi de gând mai umpleau din când În când această beznă umedă și lipicioasă... În sfârșit, Noimann se trezi pentru o clipă din delir, apoi căzu pradă aceleiași agitații furbunde. Trupurile se cabrau În aerul Încărcat de mirosuri grele. Gemetele creșteau și scădeau din intensitate, Într-un ritm asurzitor. În cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
pierde fără urmă În neant?! Cu sau fără experimente, viața are un sfârșit. Și atunci, la ce bun să te Împiedici la orice pas de stavile pe care tu sau altul ți le așază În cale? Cui servesc preceptele În beznă? „Cătușe Kandji, cu atingeri catifelate, te eliberează de stresul cotidian. Încearcă pe propria ta piele masajul Kandji, făcând o incursiune Într-un spațiu În care elementele exterioare se vor contopi În interior. Te vei simți mai relaxat, liniștea și răcoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
trei, de fapt patru. Noimann-cinicul, Noimann-penitentul și cineva mereu ascuns În penumbra camerei. Și Încă unul, a cărui aură Întunecată fusese acoperită de numere. Unu-unu, cinci-cinci, șase-șase. Zero-zero. Nimic-nimic. Sus-jos. Jos-sus. Stânga, dreapta. Așa, așa... Mâna penitentului bâjbâia prin bezna umedă. Cifrele i se lipeau ca niște limacși de palme. Unde era numărul câștigător, numărul care urma să-i schimbe cursul sorții? Numărul care reprezenta eul său lăuntric? Golul ascuns Într-un alt gol, din care izvorau speranța și lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Noimann migra În trupul său de aer. Și trupul său de aer era absorbit de vid. Într-o lume a formelor se mișca o singură formă. Răsucindu-se În Întuneric, bărbatul se transforma În femeie și femeia În bărbat. Lumină, beznă. Sus, jos, dreapta, stânga. Reveneau mereu dintr-o stare În alta, asemenea unui pendul ce-și găsise pentru o clipă echilibrul, ajungând În punctul critic. Urcau și coborau, ținîndu-se Înlănțuiți În brațe, Într-o parte și În alta a propriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]