10,418 matches
-
conducea impasibil, dar Îmi supraveghea atent, cu ochii lui ca o imensitate verde, fiecare mișcare În oglinda retrovizoare din interior. Ploaia Încetase. Ne aflam În plin câmp, șoseaua era pustie, iar acul vitezometrului oscila Îngrijorător În jurul gradației 160. Cel mai blând eufemism În măsură să-mi definească starea ar fi neliniște. M-am stăpânit cât am putut și am pus, cu indiferență mimată, Întrebarea perfect stupidă: - N-am ajuns Încă? - După cum se vede, a răspuns sec taciturnul. - Totuși, patru ore nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
se vede primăvara venind. Zi după zi, pădurea a așteptat nerăbdătoare venirea primăverii. A sperat cu fiecare crenguță și rădăcină că mai prinde o primăvară. La un moment dat luna i-a dat veste bună: călare pe raze de soare blânde, se vede venind primăvara. La auzul acestei vești mult așteptate, pădurea și-a pus straie verzi și a pornit o sărbătoare cât un anotimp de lungă. A ținut să anunțe în cele patru zări că este bine și că a
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
așișderea tu cu cititul. Ut pictura, lectura. Nu umbla încrâncenat după înțelesuri și pricini acolo unde însuși izvoditorului îi scapă, ci tolănit cum bine-ți șade la umbra istorisirilor în pârg, lasă creionul roșu în iarbă și privește cu ochi blânzi, somnoroși, ce frază frumoasă am scos. Așa! Să-i lăsăm acum o vreme pe Metodiu și pe han, pe Iovănuț și pe Huruzuma, să se bucure de dulceața vieții de tabără și să ne aruncăm privirea peste stepă. Ce zărim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Oiță bârsană, de ești năzdrăvană... începu Metodiu pe nerăsuflate. Și de-a fi să mor în câmp de mohor, să-i spui lui vrâncean și lui ungurean ca să mă îngroape aice pe-aproape... — E bine! Așa e! zise cu glas blând uriașul. Lăsați mâinile jos și iertați, da’ altfel n-aveam cum vă cunoaște. Ședeți. Episodul 20 CĂLDURĂ MARE LA HOTARE — Doamne, măi rumâne, prin ce spaimă ne-ai trecut sufletele! - glăsui Metodiu lăsându-și mâinile jos și, o dată cu ele, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
comandă spătarul. Episodul 52 TĂCUTUL BROANTEȘ N-apucă spătarul Vulture să-și termine vorba, că în dreapta lui răsări ca din pământ cu tacâmuri, șterguri, pahare, țigăncușa Cosette. Nescrise-s legile-omenești! Cunoști câte-un om de ani de zile, îl știi blând, ascultător, la locul lui, un exemplu pentru toți ceilalți și dintr-o dată auzi că l-a călcat tramvaiul. Sau chiar tu, care-ai avut o viață obișnuită, fără mari evenimente și care te-ai străduit să-ți faci mereu datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
urmări peripețiile pline de neprevăzut ale vioilor călugări Metodiu și Iovănuț pe drumul lor spre Cetatea de Scaun a Moldovei, ci, așezați undeva la umbră pe dealul Copoului, îi vom aștepta să intre în urbe, aruncându-ne asupra orașului o blândă, pioasă privire. Vă leato șapte mii și ceva, Iașul, poreclit de tătari „Târgul de foc” din cauza deselor incendii, de cazaci „Târgul celor o mie de cărări” din cauza excelentului vin alb, de turci „Târgul suspinelor”, din cauza deselor maziliri, și de moldovenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndrepte coloana. — Ba nu, cuvioșia ta! - șopti emoționat Iovănuț. Vreau și eu poveri pe spate-mi; vreau și eu să simt greutatea cuvântului Domnului! Atunci apleacă-l și pe el puțin, Doamne - se rugă Metodiu - apleacă-i puțin ceafa cu blânda-Ți mână și pune-i în spate ceea ce, dacă-Ți aduci aminte, mi-ai pus și mie, dar nu-l încovoia prea tare de vrei să n-ajungem în împărăția Ta decât șchiopi și gângavi. — Amin! - șopti Iovănuț. — Și-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la Papa și spuneți-i că eu, Sima-Voevod, sunt gata să-i lovesc pe osmalâi cu primul prilej potrivit! — Măria-Ta!... - făcu uimit Ximachi. — Am zis! - îi tăie vorba Voevodul și se sculă în cârjă. Apoi grăi cu glas mai blând: Ruxăndriță, porumbița mea, până deseară la ospăț, n-ai vrea să mergem să facem nani? — Nani? - ganguri Ruxăndrița. Ba da, vreau, vreau! - și bătu din palme ca un copil, sărind cu putere în picioare. Episodul 81 MÂHNIRI Pe când Vodă, întovărășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sări sprintenă de pe sofa doamna Potoțki. Era îmbrăcată într-un capot vișiniu de casă, decoltat, ce-i punea în valoare biblioteca de nuc maroniu, înțesată de volume legate în piei. Primul care păși în salon fu Metodiu. Aruncă o privire blândă, dar scurtă doamnei și zise în polonă: — Obișnuit nu sunt a intra în încăperi unde ochii mei pot fi izbiți de neascunsa maiestate a unei femei date într-un atât de frumos pârg. Veți înțelege astfel, scumpă doamnă, emoția firească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strigând la capătul micului traseu: „Fiiiive o’clock teeeeea!” Din Castilia s-a repezit într-o suflare Don Felipe Gonzales de Cierta Soledad, aducându-i prințesei o cămașă intimă de purpură pe care stătea zugrăvit la loc discret un taur blând. Ducatul milanez și-a trimis și el emisarul însoțit de o gondolă încărcată cu trandafiri și trasă pe uscat de vânjoase sclave etiopiene. Prințul Siegrid din Germania de Nord i-a adus prințesei un inel de argint forjat în formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gândi?”, întrebă lovănuț. „Bineînțeles, zise îngerul. Și tu poți gândi, dar la ce bun? Vino cu mine!” și zicând aceste, îl apucă de mână pe Iovănuț care simți cum este săltat și dus pe sus de-o forță puternică și blândă. Ochii i se-nchiseră ca de la sine și când îi deschise, se văzu în fața unui sobor de vreo 12 călugări care stăteau pe scaune în jurul unei mese unde odihnea o carte mare. Fiecare avea la îndemână foi de pergament, pene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aceasta fiind de altfel și principala atracție pentru curioșii din toate părțile pământului care erau aduși cu corăbiile din exteriorul lagunei și lăsați, doar 12 ore, să admire încântătoarele monumente arhitectonice și umane agonizând într-un dulce crepuscul pe valurile blânde ale senectuții. în fiecare dimineață de marți și sâmbătă, când turiștii debarcau cu forfota lor obișnuită, sute de bătrâni venețieni, bocănind cu bastoanele, cârjele sau împingând roțile cărucioarelor pentru faza ultimă, se înghesuiau pe chei în așteptarea vizitatorilor pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
primăvara icrele moldovene ale zglobielor femele de la gura Siretului așteptau lapții masivilor pești europeni din Dunăre, dând astfel locului aura și agitația specifice marilor întâlniri prietenești de oști, Barzovie-Vodă, cu lacrimi în ochi, spătarul Vulture, cu nările umflate de aerul blând al Moldovei de Jos, tăcutul Broanteș, cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înconjură casa boierului Petre Stoenescu. Toți simțeau nevoia să-și exprime într-un fel sau altul compasiunea pentru această vădită, dezastruoasă nereușită a unei inoportune nopți de dragoste a perechii boierești. Când dormea Răducu, slugile umblau pe vârfuri. Un bivol blând care-l speriase pe copilaș când îl scoseseră prima oară în curte fu tăiat fără milă. Boierul vecin cu care Stoenescu era la cuțite încă din tinerețe, îi dărui pe nepusă masă două sate și-o pădure, „așa, ca să aibe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
discretă de limpede apă, de undeva din fundul ogrăzii se auzi o izbitură seacă, urmată de un muget sumbru. Se pregătea prânzul și-n fața acestei evidențe, gândindu-se că pentru desfătarea de mai târziu a palpitândelor lor stomacuri un blând suflet de bovină se înălța acum la ceruri, oaspeții se simțiră o clipă rușinați. Văzând stânjeneala lor, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu grăi: — După semnele ce le am, nu mă îndoiesc că am dinainte-mi oameni de seamă. Părea-vi-s-ar oare o greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu păr castaniu cârlionțat, înainte de a se învăța cu rigorile vieții monahale și-ale gramaticii latine (va păstra de-a lungul întregii sale vieți o ușoară aversiune pentru prepozițiile cu cazul ablativî învață să vorbească cu păsările, gâzele și celelalte blânde animale din grădina mănăstirii, asemeni întemeietorului ordinului ce-i veghea creșterea. Urcă, nalt și uscățiv, treptele ierarhice ale ordinului, facându-se repede remarcat prin lucrările sale timpurii, singurele de altfel, modele de demonstrație scolastică lecturabile și astăzi: De fonte miseriarum (Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
petrecea această parte a poveștii noastre, papa Grigorie al XV-lea se plimba cufundat în gânduri pe una din aleile înverzite din spatele catedralei Sf. Petru. De fapt, „cufundat în gânduri” nu e poate cea mai nimerită expresie; nu gândurile încercau blândul creier al acestui om potrivit de statură, cu păr rar, cu nas mic, răsucit ștrengărește spre cer, ci aburoase reverii ce se apropiau ușor de pragul somnului. O tufă de coacăze în care se împiedică, fiind gata să se răstoarne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nevoie de căldură; frica asta a mea seamănă mai degrabă cu o milă, Îmi stîrnește vorbe drăgăstoase de alint, un fel de șmecherie magică prin care Încerc să cîștig bunăvoința unor ființe ostile aciuite pe lîngă casă, cerîndu-le să fie blînde cu trupul meu și al celor dragi mie. De suflet nu mă prea sinchisesc, de parcă el s-ar afla doar În puterea mea și e de ajuns dacă Îi port singură de grijă. Trupul Însă, fiind asemenea tuturor celorlalte corpuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
două ficțiuni, Între două desene pe care le crezi identice, Încerci să le suprapui, prea multe linii tremurate, nu se mai potrivește nimic. Această trudnică lucrare de reconstituire. Chipurile, vocile, detaliile, lumina de atunci - cine e această umbră atît de blîndă acum În declinarea timpului, altădată tiranică În incandescența ei orgolioasă și aceste mișcări tandre, docile, care-ți Împresoară fruntea, rapacitatea lor de atunci, Încărcată de o senzualitate violentă și toate femeile și toți bărbații, colegii, prietenii estompați sub lumina difuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
strălucitoare. Fotografiile Îngălbenite pe care le ținea Într-o cutie de pantofi, Înfățișau un bărbat frumos, În costum gri, Încheiat la două rînduri, purtînd o pălărie de fetru moale cu borul lăsat, alături de o femeie tînără, suplă, cu ochi foarte blînzi. Părea să nu le lipsească nimic pentru a fi fericiți. Absolvise dreptul, ajunsese directorul unei secții importante la telefoane, scotea și o revistă, scria el Însuși versuri. Într-o zi s-a primit un denunț. După opt luni de detenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
la Luci, și se Întorcea cu un carton de cataifuri și cu flori. Toate aceste păpuși pe care le scot din cutii prăfuite, le răsucesc cheița și le fac să se miște În paginile mele Îmi par prea cuminți, prea blînde. Să fie de vină bătrînețea mea care lăcrimează la fiecare infirmitate și găsește scuzabil orice cusur sau poate comit cu bună știință un fals din teama de a nu leza orgolii, de a nu profana amintiri. Nu știu cum voi rezolva acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
verzi ale frunzișului sîni Îngîndurați să desprindem de pe ramuri triste și singure, să mușcăm urechea azaleelor și pașii soldaților tineri să ne treacă prin creier nostalgia niciodată gustată a pămîntului făgăduit. O, tarantula, tragic scarabeu cu ochi verzui lingînd pubisul blînd al Sulamithei, prin nori se deschid magazine cu parfumuri de citron și de mosc și nările ogarilor care am fost leapădă stîrvuri mici de resentimente. Vocea călugăriței deghizată la telefon, invitația ei Într-un pat vesel și drăgălaș la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
eresuri și-n lumi imaginare plăsmuind o realitate paralelă mai suportabilă cît am cîștigat și cît am pierdut am cîștigat Înțelepciunea lenei a răbdării a supunerii am pierdut violența reacției la durere scoatem În răstimpuri zbierete metafizice sîntem niște asini blînzi și placizi așteptăm) — Ce putem face doamna Oprișan, se schimbă vremurile, se schimbă lumea... Zici că ai fost pe jos pînă la Ciurel și cum e? — Deh, ce să zic, frumos. DÎmbovița Îi Înc-o dată pe cît ierea de lată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
poartă În marsupiul ei În cele patru colțuri ale casei, Închinîndu-i sîngele nou zilei care Începe și soarelui dătător de putere, În această noapte În care toată partea bărbătească a neamului nostru vii și morții deopotrivă țin sfat, invocă spirite blînde, mituiesc, conjură, În această noapte foaia pe care scriu pare un acoperiș bătut de grindină, Într-atît cuvintele se stîrnesc din senin, aduse de necunoscute vînturi, din necunoscute spații - „el se va naște!“ rostesc, cum aș spune „Sesam deschide-te!“, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care-și refuza diminutivul. O femeie tînără, o trestie tremurătoare Îl Învăluie În neliniștile ei, Își desface părul, Îi Întinde pe apă ca pe un năvod: vino rață de-l răsfață și tu pește de mi-l crește, cheamă necuvîntătoarele blînde, Înduplecă stihia, alungă cu brațul chipul letargic al lunii de la fereastră, așteaptă ziua Înaltă, cadența ei imperială. Maximilian se naște azi, În venele lui subțiri se pregătește Într-o sacră alchimie sîngele nostru viitor. E un ceas de rugăciune acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]