11,853 matches
-
cruce la gât "vezi să nu te faci popă !" i-am spus : doar nimeni nu purta cruce la gât decât popa satului, un bătrân venit de cine știe unde, care ne lăsa să luăm mere și nuci din curtea bisericii dacă nu călcăm pe pământul de acolo, că spunea el " îs numa' morminte peste tot". De asta lumea zicea că e oleacă "dus". Așa era de când "i-au dat drumul...", se șoptea prin sat. Dar noi nu înțelegeam mare lucru și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
admirată, măcar o singură dată, numai și numai eu, dintre toate... și să se ducă vestea de mine peste toate timpurile". Îngerul stătu ce stătu, dar cum celelalte nu spuneau nimic, oftă și-și luă zborul. Domnul nu-și putea călca promisiunea așa că făcu să strălucească piatra aceea, ea singură, zi și noapte, în toate culorile curcubeului. Nimeni nu mai văzuse o asemenea piatră până atunci. Ziua se lua la întrecere cu soarele, iar noaptea lumina drumul până hăt, departe... Vestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
castele, ba oameni, ba animale, ne-am luat la harță ca de obicei nu ne băteam, doar ne împingeam și ne stropeam cu apă (care acum nu mai era așa curată), dar mi-a dat râsu-n plâns când văru-meu a călcat peste animalele mele (îmi închipuiam că erau o turmă de cămile) și le-a făcut una cu pământul. Am vrut și eu să-i fac la fel (construise ditamai castelul), mi-am făcut vânt dar... am lunecat și am căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
jug, atunci necazul tău l-ar duce cel mai puternic ; doar știi că la jug, cel care-i puternic trage mai tare și duce mai mult, ba, dacă merge mai repede, te duce și pe tine, ca și când n-ai mai călca pământul. Între tine și Fiul Lui Dumnezeu, cine crezi că e mai puternic ? Cui îi dai tu necazul și greutățile la jug ? Am tăcut mult timp. Parcă mi se luase un munte de pe suflet. Dar, deodată, am sărit în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
putut lua păcatul neascultării asupra Lui. Și, odată cu păcatul ăsta, a luat și toate poverile, necazurile și păcatele noastre și s-a lăsat să fie omorât de om, ca ispășire pentru omorul pe care omul îl făcuse la început, când călcase porunca Lui Dumnezeu. Bine, dar dacă El L-ar fi rugat pe Dumnezeu să-i ierte oameni, Tata Lui nu L-ar fi ascultat?! De ce a mai fost nevoie să moară ?! Vezi, tu, puștiule, dac-ai să dai tu acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dar și - mai ales - aportul fundamental al mulțimilor de anonimi. Adică al acelora care, de fapt fac istoria, dar și suportă consecințele ei. Că doar din mintea lor a răsărit vorba cu roata istoriei, cea care pe ei i-a călcat de fiecare dată, atunci când i s-a năzărit să se Întoarcă. Sau să meargă mai departe, trecând peste toți și peste toate. Și acest nou roman al lui Vasile Ilucă - „Hanul cercetașului” - conține, Întărind spusele mele, elementele acelei structuri de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
plecat pe front, și cealaltă jumătate - poate cea mai 6 5 zdrențuită - o purtam eu... Doamne! Nu da omului cât poate duce! - cum spunea biata “mamaia”, gazda mea - draga de ea... De nu era această ființă divină, astăzi nu mai călcam spre spitalul Spiridoniei, unde scumpul meu Nicu este operat”... Și fulgii Îi mângâiau cu gingășie obrazul pe care aducerea aminte de acele vremuri i-a aruncat o umbră de tristețe. De multe ori i se Întâmpla ca durerea adunată În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să nu mi faceți necazuri, venind toți În spital. Așa nu-l veți ajuta cu nimic pe bolnav. ― Pi matali ti ascultăm ca pi tata’ nostru. ― Mergeți sănătoși. De bolnav avem noi grijă. Cu mâinile În buzunarele pardesiului, doctorul Gruia călca apăsat. S-a despărțit cu greu de Maria, pe care a lăsat-o În Maternitate... O puzderie de Întrebări Îi torturau mintea. “Oare Dumnezeu mă poate ocroti măcar În ziua asta? În ceasul acesta de maximă tensiune, pe fondul fericirii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
firești, Despi, fiindcă cele care ni se impun nu sunt ale noastre. Sunt străine și false din toate punctele de vedere... ― Doamne, cât de puțin știu din cele ce ar trebui să știu!... Tu mai ai norocul să nu fi călcat Încă În mocirla plămădită de comuniști. Și bine ar fi să nu se Întâmple... Asta depinde numai de tine, Despi. Am speranța că vei rămâne mereu tu Însăți. Tu, cea cu spirit de om pus În slujba celor suferinzi, cărora
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Cerești - și ai mei. ― Mă bucur tare că gândești așa, Despi. ― Altfel nu se poate, tati. Dar nu mă Întrebi de ce am venit la tine? ― Nu. Dar un șef de salon - ca tine - are mereu probleme profesionale și uneori Își calcă pe orgoliu și vine la „cel bătrân” să ceară un sfat - a conchis Nicu, cu zâmbet cald. ― Uite un nou motiv În plus să-l iubesc pe tati. Altul ar fi pus Întrebarea ca la tribunal: „Ia spune, ce probleme
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
După câteva minute bune, timp În care cei doi și-au făcut de lucru cu ceștile de cafea, directorul a deschis vorba: ― Cum credeți că trebuie să ne comportăm pe viitor cu acest mancurt care a intrat și continuă să calce cu ciubotele În sufletele și conștiința noastă? ― Trebuie să-i inducem ideea că pierderea cunoștinței este o problemă de sănătate foarte gravă, cu urmări neprevăzute. La aceasta se adaugă traumatismul cranian, care nu se știe ce urmări poate să aibă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cu botniță, ca vițeii, când vrei să-i Înțărci... ― Dar de nu era nasul, Își belea obrazul - l-a completat altul, cu icnet de râs. ― De unde obraz, frate? Mai subțire era talpa ciubotei lui Ivan. A lui Ivan care a călcat țara asta În picioare... Îi cunosc foarte bine, fiindcă am avut de-a face cu ei! - a intervenit cu năduf alt pacient. ― De unde se deduce că Dumnezeu nu bate cu bățul. Vede al cui e sacul cu făină - a filozofat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sau ne schilodea, ai stat ascuns după fundul nevestei, strigi la mine ca la un rândaș? Să Îndrăznești să scoți doar un singur cuvânt și... - a scrâșnit Petrică, În timp ce scotea scântei din privirile umbrite de sprâncenele stufoase și bine Înspicate... Călca apăsat!... Poftește! - a fost răspunsul profesorului la bătăile În ușă ale lui Petrică... ― Bine te-am găsit, Nicule, și iartă-mi figura asta de zurbagiu! ― Da’ ce s-a Întâmplat, omule? ― Iaca că tocmai am avut oarece „discuție amicală” cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a răspuns cercetașul râzând. Gruia a coborât bagajul și apoi i-a ajutat și pe ei... Abia atunci și-a dat seama cât de mult i-a cuprins bătrânețea... Se mișcau mai greu, cu multă băgare de seamă să nu calce nepotrivit... Pentru tata Toader, fiecare pas făcut pe scările vagonului era un efort vizibil. Îl durea piciorul rănit... Când Gruia a pus mâna pe valiza din scândură vopsită În verde, cercetașul l-a atenționat: ― Ai grijă, dragu’ tatii, cum Îmbli
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Întâlnesc pe fratele meu Petrică. ― În clipa asta plecăm, fiindcă sunt gata și Tudorel cu Maria... Becurile din Înaltul stâlpilor de pe marginea Sărăriei slobozeau o lumină firavă. Cei patru, și cu Tudorel cinci, mergeau fără grabă. ― Să știți că noi călcăm acum pe Sărăria Nouă - a ținut să precizeze Gruia, mai mult pentru tata Toader, care era un curios din fire. ― Da’ de ce Îi spune Sărăria Nouă? - a Întrebat tata Toader. ― Fiindcă mai la vale este și o Sărărie Veche. Taman
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sergent cu un cap mai Înalt ca mine, care, fără altă vorbă, mi-a spus: „De aici Înainte, gura mică și pasul Întins!” Sau, cum ar spune unul de colo, din mahala: „Ciocul mic și pasul mare”. Și a pornit călcând apăsat, fără să se uite Înapoi ca să vadă dacă eu Îl urmez au ba... Și mergea omul! Nu glumea deloc! Eu gâfâiam În urma lui și Îmi spuneam În gând: „Aista Îi de la țară. Nu-i târgoveț cum nu-s eu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
oarecum jenat, a zâmbit amintirii... ― Da’ tu, măi Petrică, nu mă ierți deloc. ― Te-am iertat de atunci, Toadere. Altfel nu ajungeam să fim ca frații... Și cum spuneam. Mă lasă până la urmă să trec În față... Se Întunecase binișor. Călcam ca pe ace... Nu știi ce este În jurul tău. Scăpasem de desișul din luncă. Începea să se arate loc aproape gol. Ici-colo, câte un grup de tufari. De undeva, din dreapta... mi s-a părut că se aude glas de om
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
rusască - mi-am dat seama că erau trimiși să dibuie cam ce face și ce gânduri are inamicul. Numai că nu-i trăgea ața la așa o treabă. Tot din vorbele lor mi-am dat seama că locul pe unde călcau ei este un drumeag paralel cu șoseaua. Și, de tare ce le păsa de ordinul primit la plecarea În misiune, și-au făcut un culcuș În niște tufe dintr-o văiugă, au aprins câte o țigară din mahorcă și turuiau
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Zgomotul a venit de undeva din stânga. Tensiunea pe care o strecura Petrică În povestire se oglindea cu limpezime pe chipurile celor din preajmă. A continuat pe același ton: „Treaba Îi cam albastră, Petrică, flăcăul moșului Dacă o luăm la stânga, Îi călcăm pe coadă pe cercetașii lui Ivan” - a apreciat Toader. Atunci mi-am spus și eu părerea: „Eu cred că ar fi bine să mergem drept Înainte și, după spusa colonelului, trebuie să Întâlnim șoseaua și podul. După ce băieții de la divizie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
am oprit... Am căutat un adăpost cât am putut mai bun Într-un câmp deschis și am rămas cu ochii pe grupul de magazii. La un moment dat, ne-a Înghețat sufletul În noi. Nici la trei pași În fața noastră, călcau Înciubotați doi militari ruși. Purtau puștile În mâini precum țin haidăii ciomagul când se plimbă În jurul cirezii de vite. I-am urmărit cu atenție... „Asta-i o patrulă. Trebuie să stăm până ne dăm seama cât durează până vor trece
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și după vârstă”. „Hopaaa”!!! - Îmi zic eu. „Aista Îi isteț, nu șagă!” Dar Îl Întreb: „Ia spune-mi, cum ai dedus tu astea?” „Păi, cel mai tânăr purta boneta - ca orice tânăr - mai puțin militărește. Mai pe o sprânceană. Și călca cu pas elastic, ca atunci când mergi În sat la fete”... „Vezi, dacă n-ai fost În sat la fete, nu știi mare lucru despre tinerețe” - mi-am zis eu cu admirație față de Undiță. „Acum, Însă, ar cam fi cazul să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
țineți pumnalele la Îndemână În orice clipă” - a ordonat Toader. ― Da’ știu că era exigent, tata Toader - nu s-a abținut Gruia să puncteze povestirea. ― Dar și comandant - a completat Petrică lauda. Mergeam În fața șirului, cu atenție deosebită. Undiță Îmi călca pe urme. Când am ajuns În punctul unde fusesem dimineață, ne-am oprit. „De aici, Undiță trece În față, eu după el, iar voi veniți la vreo zece pași În spate. Deși aveți ranițele grele, călcați ca visul - le-am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
jumătate de ceas. La un moment dat, o scurgere de zăpadă stârnită de nu știu unde, de pe marginea prăpastiei, a curs În fața noastră... Am rămas Înfipți ca doi stâlpi! Urechea și ochii vibrau de Încordare... „Abia a nins și zăpada este pufoasă. Călcăm fără zgomot doar. Nu cred că am fi putut atrage atenția nici celei mai vigilente santinele” - gândeam eu. Peste puțin timp, am pornit mai departe. Nici un semn că cineva ar fi observat prezența La un moment dat, Păpădie, care mergea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
care nu aveau somn și cântau și a doua oară - l-a Încurajat Petrică. ― Să nu crezi tu, fratele meu, că cocoșii aceia nu aveau somn sau altă treabă. Aveau de „lucru” cât lumea, că puicuțile abia așteptau să fie călcate. Da’ așa i-o lăsat Dumnezeu, cu misiune să le spună gospodarilor cât Îi oara, că la Începutul lumii doar n-o fost ceasuri. ― Întrebarea-i de ce cântă cocoșii numai noaptea, la ore fixe, și nu cântă și ziua? - a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
urcat și, după ce s-au așezat bine Între pernele trăsurii, Gruia a vorbit: ― Să mergem până spre casa lui Sadoveanu și apoi În capătul de sus al Sărăriei. ― Dorința clientului e poruncă pentru mine. Hai, Surule tată!... Calul depăna calea călcând cu eleganță. Birjarul Îl lăuda din când În când: ― Așa, băiatul tatii. Să arătăm dragilor noștri clienți că știm să alergăm de mai mare dragul... Când luna urcase câteva prăjini pe cer și Îi privea cu față argintie, Maria și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]