3,025 matches
-
bune... Când sorii se sting și când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să, văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
coridor și Velasco veni cu o lumânare în mână și se uită înăuntru. După ce se încredință că toți dormeau liniștiți, se îndepărtă în vârful picioarelor. În vis, era din nou în valea sa. Un cer jos, plumburiu, care stătea să cearnă ninsoare, acoperea lacul. Învăluiți în niște haine de paie numite la ei în vale „velințe” și încălțați cu cizme de paie, samuraiul și Yozō așteptau cu suflarea tăiată la marginea apei presărate ici-acolo cu zăpadă înghețată. Dintr-un desiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Ștefan Octavian Iosif S-a înserat. Ușor se-nalță fumul De prin ogeaguri către bolta vastă, Domol coboară turma de pe coastă, Umplând cu larma de talange drumul. Blând, florile, în liniștea lor castă, Își dăruiesc văzduhului parfumul, Și noaptea-și cerne peste toate scrumul... Ici-colo numai licăre-o fereastră... Un clopot plânge-o clipă, și-apoi tace... Luceafărul în alba-i strălucire Răsare sus... Și-atâta sfântă pace Domnește-acuma peste-ntreaga fire, Ca sufletul aripile-și desface Ca să se piardă
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
pridvorul prins de vită, Cu paianjeni în gârlici. Intră slobod, ies pe ușă, ca o rază jucaușă, Miile de rândunici. Te-a uitat de-o viață drumul, nu mai suie seara fumul Hornului pe-ntins hotar, Carele n-o să le cearnă, cum vin grele din povarnă, Primitorul tău umbrar. Surugiii de-a călare n-o să-ți bea în drumul mare łuica de-aur și nicicând Pe haiducii lați în spete, lăutari pe îndelete, N-o să-i mai auzi cântând. Han uitat
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
sub tensiune căzute la pământ. A stat întins carbonizat, tot pe masa asta, dar nu ca un creștin, cu mâinile pe piept, ci cu ele la prohab, ținându-și urinarul, căci nu i-au mai putut fi descleștate... Mi-am cernut toată viața; i-am dat faldurile la o parte, cotrobăind în cele mai întunecoase unghere, în căutarea greșelii pentru care am fost atât de aspru pedepsit. Mi-am cercetat corpul, să găsesc un semn malefic din naștere, vreo pată cafenie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
un fotoliu în mijlocul labirintului stilizat, reprezentat de mozaic. Pilaștrii înalți, imitând arborii, se răsfrângeau brusc la nivelul ochilor Bătrânului în arcuri boltice, sculptate ca niște ramuri înfrunzite ce se întretăiau într-un joc grațios de linii, acolade și volute. Vitraliile cerneau o lumină difuză de culoarea șofranului. Mierle negre cu cioc portocaliu zburătăceau pe sub bolți, căutând parcă o ieșire. Dar nu stâlpi de piatră sculptați ca niște arbori erau ceea ce văzuse el, ci două șiruri de trunchiuri groase și înalte de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
piatra șlefuită conține memoria logodnei sale seculare cu apa râului Memoria obiectelor limbaj straniu și cod secret, interzis îndeobște pământenilor! Locurile în care, cu predilecție, îi plăcea Bătrânului să cotrobăie erau podurile caselor vechi, cu aerul lor stătut și lumina cernută prin hublouri murdare, cu liniștea lor de temple părăsite în grabă, prin care timpul abia se mai târâie cu foșgăit imperceptibil de cari și molii. îl fascina aglomerarea aparent dezordonată de sipete, boarfe și vechituri, de care nimeni nu mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
PLÂNG Îmi vine uneori să plâng cu întristare Că viața e precum un val pe mare Și alții vin în urma mea ca floarea Și moștenirea lor și-a mea-i uitarea. Iarna și vara mereu mi-aduc durere Aștept să cearnă norii în tăcere Stropii de ploaie și fulgii de ninsoare, Atunci eu simt că totu-n mine piere Și viața precum frunza se duce-ncet și moare. Eu plâng de câte ori îmi vine Și inima îmbătrânește-n mine De copilaș în
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
sub tensiune căzute la pământ. A stat întins carbonizat, tot pe masa asta, dar nu ca un creștin, cu mâinile pe piept, ci cu ele la prohab, ținându-și urinarul, căci nu i-au mai putut fi descleștate... Mi-am cernut toată viața; i-am dat faldurile la o parte, cotrobăind în cele mai întunecoase unghere, în căutarea greșelii pentru care am fost atât de aspru pedepsit. Mi-am cercetat corpul, să găsesc un semn malefic din naștere, vreo pată cafenie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un fotoliu în mijlocul labirintului stilizat, reprezentat de mozaic. Pilaștrii înalți, imitând arborii, se răsfrângeau brusc la nivelul ochilor Bătrânului în arcuri boltice, sculptate ca niște ramuri înfrunzite ce se întretăiau într-un joc grațios de linii, acolade și volute. Vitraliile cerneau o lumină difuză de culoarea șofranului. Mierle negre cu cioc portocaliu zburătăceau pe sub bolți, căutând parcă o ieșire. Dar nu stâlpi de piatră sculptați ca niște arbori erau ceea ce văzuse el, ci două șiruri de trunchiuri groase și înalte de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
piatra șlefuită conține memoria logodnei sale seculare cu apa râului Memoria obiectelor limbaj straniu și cod secret, interzis îndeobște pământenilor! Locurile în care, cu predilecție, îi plăcea Bătrânului să cotrobăie erau podurile caselor vechi, cu aerul lor stătut și lumina cernută prin hublouri murdare, cu liniștea lor de temple părăsite în grabă, prin care timpul abia se mai târâie cu foșgăit imperceptibil de cari și molii. îl fascina aglomerarea aparent dezordonată de sipete, boarfe și vechituri, de care nimeni nu mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
aleg, când e vorba de omul ăsta nu pot face muncă de conțopist. Pot doar să sper că unelelucruri vor putea fi transmise acestor pagini cu oarecare sensibilitate, dar dați-mi voie ca, măcar o dată în viața mea, să nu cern fiecare afurisită de frază, că iar nu mai sunt bun de nimic. Firele de păr care-i săreau în frizerie constituie primul lucru presant care-mi vine în minte. Ne duceam să ne tundem la fiecare a doua emisiune radiofonică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să te-atingi de mine O dată, înc-o dată, și-nc-o dată... Mi-e frig, mi-e tot mai frig și nici nu-i iarnă Și-n gândul meu e vreme de ispită Cenușă de scânteie răscolită Tristețile încep să mi se cearnă Iar toamna se grăbește spre uitare Cu tot cu întâmplarea netrăită, Cu somnul meu și noaptea mea albită De dorul tău, frumoasă visătoare. Iubire-a fost sau ce?... În noaptea orbilor cu ochi de ceară Cu clipe albe prinse la rever Văd
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ai dăruit dintr-un singur hocus-pocus mirajul nopților albe. Schiez și nu mă satur de lunecarea spre tine. Aurora sufletelor noastre mă amețește și simt aici, în plină noapte, ermitajul din ele. Dragoste de viață Iubesc ploaia, vântul sălbatic, zăpada, cernând singuratic. Și totuși insist și totuși risc, să privesc soarele în adâncul luminii. Razele lui mă învăluie și soare devin! Memento Mă regăsesc la lumina lămpii într-o seară a greierilor. Eu și imaginea mea două umbre ce dispar, născându
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Când trec suspine ce nu se-amână, Ca o melodie a toamnei timpurii. Și stele-adun clipind ușor din gene, Ecoul ce sub cerul gol se-ascunde, Și-adorm în patul nopților perene, Ca pe zăpada liniștii profunde. Iar când noaptea cerne șoapta ca un scrum, Pe lacrimile umbrelor întinse, Prin liniști rătăcite fără drum, Îmi poartă pașii stelele învinse. Am să las gândul să-mi treacă peste chip, Să-mi lunece priviri ca vremea-nceată, Ca în clepsidră firul de nisip
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
iarnă, cu gândul scutură ciorchini de primăvară, întinse ceruri de curcubeu vrea să aștearnă copacul sufletului să-și regăsească iară. Din fulguieli pictate în culori de iarnă, sufletul și-a croit perechi de rădăcini și a pornit prin viață ca să cearnă, în alte suflete icoane îmbrăcate-n flori de crini. Un suflet și o iarnă au înflorit peste zăpezi mugur de îngeri vii au aninat pe ramuri zâmbet de ghiocei pictat-au în amiezi cu flori de gheață pe la geamuri. În
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
scris mama dintre ceruri că i-e dor de pomul vieții că i-e dor de munți, de râuri și de zborul dimineții. Mi-a scris mama dintre nouri că acolo-i soare veșnic și că zilele-s ecouri care cern cenușă-n sfeșnic. Mi-a scris mama, buna mea în curând că-mi va trimite inima-i să-mi fie stea printre nopțile-adormite. Mi-a scris mama din pământuri că i-e dor de primăvară și-mi trimite printre gânduri
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină, și inima-mi bătea grăbit când un fir de papură sau de mlajă se clătina. Acum puteam să deosebesc clătirea domoală a vântului, de fiorul ușor, sfios, pe care-l da strecurarea paserei de apă. Deosebeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi, care vestea cel întăi printr-un șuiet adânc sosirea vânturilor. Așa urca lin spre asfințit, și de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzișurile. În țihla măruntă de la margine, lumina se cernea în ploaia deasă și caldă de raze; roiuri de musculițe se roteau ici-colo, țesându-se într-un joc grăbit; sticleau în lumină, pe urmă dispăreau. Un grangur sta nemișcat pe o ramură de fag întinsă spre soare; îi sticleau penele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Băieșu cuprinse de subt umeri pe Hazu și-l trase la umbră, sub răchită. Cămașa, în dreptul coastelor din stânga, era numai sânge, năvălit din răni. Românul abia sufla, cu ochii deschiși mari, cu fața dintrodată întristată, subt umbra pe care o cernea frunzișul verde cenușiu al copacului. În liniștea și-n căldura zilei, glasurile întărâtate ale cositorilor se auzeau depărtate, chemându-se. Boii, lângă adăpătoare, stăteau acuma neclintiți și priveau cu ochii mari și umezi spre cei doi oameni. Băieșu se alătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ascunzișuri. Își zbăteau piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate, își rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind pe lângă umere în jur, ca niște fiare. Mortul se odihnea în liniștea lui, care parcă se cernea din cerul singuratic. Vremuri de bejenie, 1907 Fântâna Hazului a apărut mai întâi în Luceafărul, nr. 6 din 15 martie 1907. Se spune că omorul ar fi fost un fapt real, iar descrierea locului seamănă, conform mărturiilor Profirei Sadoveanu, drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
țâră în prisacă de mă hodineam pe prispa căsuței și mă răcoream cu apa limpede din Fântâna lui Ion. Și-mi era drag tare mai ales adâncul codrului aceluia, miezul lui cu piscuri pietroase. Acolo, departe, în bolțile bătrâne, se cernea umbră ca de amurg și rar câte-o floare de lumină se întindea vie, strălucită, pe covorul moale de o coloare gălbie, dulce-stânsă. Paseri nu zburau, nici n-ajungeau până acolo: le spăria întinsa singurătate. Pârăul Cerbului sărea pe trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
al cărui criteriu de selecție era tema asupririi țărănimii și a clasei muncitoare și „relația dintre exploatați și exploatatori“, prefațatorul anonim scria că în această povestire: „Natura ia parte la zbuciumul interior al personajului. Cerul e plumburiu și ploaia se cerne mărunt, formând noroaie și băltoace“. Haia Sanistc "Haia Sanis" Itc "I" În mahalalele de la miazăzi locuiesc ovreii, grămădiți în căsuțe leproase, pe uliți întortochiate și înguste. Partea aceasta cuprinde mai puțin de un sfert de târg; dar în ea sălășluiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
parcă-s moarte. Pământu-i ca cremenea. Ce s-adulmece cânii? De atâta secetă s-au vârât jigăniile adânc în codru. Eu socot, uncheșule, că cum s-a pișca lumina, se schimbă vremea... Amândoi își ridicară ochii spre luna plină care cernea ca o pâclă argintie peste satul revărsat pe costișă și fulgera în vale pe gârlele Moldovei. Moș Calistru își scutură pletele albe. Nu încă, grăi el, nu se schimbă. După cum scrie la gromovnic, în zilele acestea sunt legate vânturile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acesta Începea, la rîndu-i, s-o iubească pe femeia aceea cu trăsături aspre și să se Încreadă În ea mai mult decît se Încredea În el Însuși. În scurt timp, ori de cîte ori vreo problemă sau vreo umbră se cernea asupra vieții sale, ea și Miquel erau primii, și uneori și ultimii, care o aflau. Odată, Julián Îi povesti Jacintei că Îi găsise pe maică-sa și pe don Ricardo stînd de vorbă În curtea cu fîntîni În timp ce așteptau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]