2,837 matches
-
trecu prin cerdacul cel lung deasupra căruia streșinele ieșite erau suspendate de stâlpi albi... trecu ca o umbră și, când intră în chilia lui, răsuflă lung. Nu era să întreprindă un lucru estraordinar? - Întunericul îngreuiat cu miros de rășină a chiliei lui era pătruns numai de punctul roș al unei candele care ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat și flori de sub icoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. Un greier răgușit cânta în sobă. El aprinse o lampă neagră, împlută
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îi deschise săltarul și dădu într-adevăr de niște legături de hârtii galbene și veștezite, legate cu fire de ață albastră... el le scoase, se uită la ele, apoi le puse pe masă. - In momentul acesta intrară doi oameni în chilia lui pe cari Dan nu-i mai văzuse. Unul din ei, pleșuv și uscat, veni să-i cerce pulsul, celălalt vorbea cu Ruben. Ruben îi arătă hârtiile... omul se uită iute prin ele... fără îndoială, zise el pentru sine. De când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. În zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate - ici un sfânt, colo un cățel svîrcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii {EminescuOpVII 119} pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
auzise nimica, numai cât că barca lui Francesco, în care el se pornise pe mare, se găsise sfărâmată la țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. În murii liniștiți ai monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre grădină și mare; și adesea, trăgând zăvorul la ușă ca să {EminescuOpVII 132} nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate ce se pierdeau în orizon, la prăvălatica
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai auzise nimica, numai cât că barca lui Francesco, în care el pornise pe mare, se găsise sfărâmată pe țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. In murii liniștiți ai monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre grădină și mare, și adesea, trăgând zăvorul la ușa-i, ca să nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate ce se pierdeau în orizon, la priveliștea * grădinei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acea elementară și întunecoasă plăcere care, asemenea nașterei și morții, sunt întunecoase și tâmpite momente de uitare, de neconștiință, de o viață vegetativă și fără înțeles. {EminescuOpVII 153} [X: MOARTEA CEZAREI] 2284 În sara aceasta se-nnourase și Cezara, închisă în chilia ei, plecîndu-și capul între oalele cu flori cum ședea lângă fereastă, își răzima fruntea de geamuri și trăncănea cu degetele în ele. Ea zâmbea cu șireție. Niciodată Ieronim nu fusese cu sufletul mai deschis, niciodată n-o iubise atâta, decât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l mângâia, apoi îmbrobodi o perniță ș-o pălmui, o puiculi, ca și când ar fi copilul ei... Vremea se-ntunecase și ploaia începuse a plezni repede dar monoton în geamuri. Din când [în când ] câte un fulger strălumina pe un moment chilia, astfel încît, sub această repede strălucire, toată casa și obiectele păreau a tresări, a avea viață, ceea ce constituie fantasticitatea luminei de fulger. Ea s-apropie de fereastă. Era o vreme cumplită afară. Nouri se grămădeau negri pe cer, rupți de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
între cre [n]gile-i aplecate oasele albite de curgerea apelor a unui om cu barbă lungă, a cărui profeție se-mplinise. {EminescuOpVII 155} CEZARA* (E) I In zidul monastirei, privit din grădină, se văd feresti cu gratii negre, ca de chilii părăsite, numai una e toată întrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze se văd, în oale, roze ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastă dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
feresti cu gratii negre, ca de chilii părăsite, numai una e toată întrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze se văd, în oale, roze ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastă dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate - ici un sfânt, colo un cățel în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bonete, papuci, în fine, o carte de schițe răsipită pe perete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata înaltă, haine călugărești spânzurate într-un cui. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu mai auzise nimica, numai cât că barca lui Francesco, în care el pornise pe mare, se găsise sfărâmată la țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat de mult. În zidurile liniștite ale monăstirei ea se găsi pe sine însăși. Chilia ce i se rânduise era cu fereasta-nspre grădină și mare; și adesea, trăgând zăvorul la ușă ca să nu fie supărată de intrarea nimănui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate, la prăvălatica grădină, frumoasă și sălbăticită. Alte dăți, pierzîndu-se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. In zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, cu ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd, în oale, roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastă, dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
gratii negre, cu ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd, în oale, roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastă, dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate - ici un sfânt, colo un cățel svîrcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru. iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe un scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cât că barca lui Francesco, în care el se pornise pe mare, se găsise sfărâmată la țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. În murii liniștiți ai [zidurile liniștite ale] monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese [rînduise ] era cu fereasta-nspre grădină și mare; și adesea, trăgând zăvorul la ușă ca sa nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate ce se perdeau în orizon, la prăvălatica grădină
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și-am ieșit, căci auzeam pașii bătrânului trosnind pe din fața casei, pe cărările înghețate ale bătăturei. Ieșii pe din dos și, trecând prin grădină, sărind gardul, am trecut ca purtat de vânt peste câmpie, fericit și aprins... și intrând în chilia mea cea umilită, mă simțeam fericit ca un rege asupra acelor camerazi horăinzi. La lumina fumegândă a lampei am scris versuri, ce le-am găsit în urmă rătăcite printre hârtiile mele și pe cari ți le citez întocmai: Când sufletu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
știa și din toate acestea se simțea exclus. Îl văzuse pe Talpă înlemnit, iar în adâncul lacului vedea un somn uriaș adormit la adăpostul unei pietre, în mâlul pufos. Îl vedea apoi pe Hrisofan, mutul, alergând cu pași mărunței spre chilia părintelui Damaschin, apoi, împreună cu acesta, fugind spre poarta mare. Din urma lor veneau alți doi călugări mai tineri, cu un felinar cu feștilă și ceară. Unul dintre călugării cei tineri a urcat încetișor pe scara porții până la ferestruică, de unde, văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
perpelească icoana făcătoare de minuni. Zogru era pierit de frică, simțea pala focului până în creier, dar când focul a mușcat din lemn, i-a venit sufletul la loc; i se părea că prinde viață, hrănit și eliberat în același timp. Chiliile aproape că au rămas neatinse, dar mănăstirea s-a cam ruinat, iar podul și poarta au fost mistuite fără urmă. Călugării au rămas în continuare acolo, slujind în biserica cea mică din fundul curții, până în 1512, când Neagoe Basarab a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
într-un negustor, până la Șotânga, iar de-acolo, prin pădure, cu un țigan, plecat să culeagă clei. Pe la prânz era ajuns la mănăstire cu țigan cu tot și nu găsea nici o cale să intre. Tocmai terminaseră noile porți și acum chiliile și bisericuța din fund erau împrejmuite bine cu zid de piatră și porți din lemn curat. Nu ieșea nimeni, nu venea nimeni. Până la urmă, a bătut în poartă și, pentru că ușierul n-avea de gând să deschidă, și-l tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vrea, Zogru, cu fața lui de țigan umil, a cerut să-l vadă pe părintele Teodosie. Călugărul a ieșit, în fine, pe poarta nouă, iar Zogru a și sărit la gâtul lui, întorcându-se vesel și cu altă față spre chilie. Cum a căzut seara, s-a dus pe locul în care fusese vechea poartă, care acum era puțin mai departe decât cea nouă. Stătea pe malul lacului și zâmbea ca Robert De Niro, când pregătește ceva. Nu știa prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu șuncă sărată. Am băut și o jumătate de cană de vin, ca să-i asigurăm că era bun și curat. După care ne-am tolănit pe jos ca să ne culcăm, având bâtele lângă noi. Veteranul s-a retras într-o chilie, cinci soldați s-au postat în camera unde erau paturile de dormit, li s-a adus de băut și celor doi din turn, precum și celui de pază de la poartă. Când am auzit că încep să sforăie, ne-am strecurat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tot anul 650 și o parte a anului 651. Chiar înainte de venirea neașteptată a lui Ansoald, duhovnicul meu își trăia ultimele zile de viață. Cu câteva ceasuri înainte de a-și da duhul, m-a chemat. A fost dus într-o chilie, îngrijit fiind de un călugăr, astfel încât să nu fie tulburat de ceilalți. Căpățâna lui se străduia să-și tragă suflarea din corpul tot mai împuținat, și cu greu se mai făcea auzit. Mi-am dat seama că degetele lui mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
picta, când eram mic și încă nu știam să citesc văzându-l pe părintele Ioan punându-și ochelarii când citea am crezut că puterea cititului îi vine de la acel misterios obiect, două cercuri de sticlă, părintele Ioan nu e în chilie, ochelarii lângă cartea deschisă, a ieșit chemat de fratele Rafael, eu stau cuminte pe laviță, e frig afară, cum a deschis părintele Ioan ușa, un val de frig, tentația e mare, stau în șezut pe laviță, picioarele mele nu ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]