8,186 matches
-
deodată am dat cu ochii de Stroeve. Am zâmbit, căci înfățișarea lui atât de rotundă și totuși atât de speriată era imposibil să nu-ți stârnească un zâmbet. Dar apoi, când m-am apropiat am observat că are un aer ciudat: jalnic și deznădăjduit. Părea doborât de tristețe și totuși ridicol, ca un om care a căzut în apă așa îmbrăcat cum era și fiind salvat de la moarte, măcar că e groaznic de speriat, simte că s-a făcut de râs, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
scrisorile. — Nu ții seama de curiozitatea feminină. Crezi că poate rezista la o asemenea ispită? — Poate, când e vorba de mine. I-am aruncat repede o privire. A plecat ochii în jos. Răspunsul acesta al lui mi s-a părut ciudat de umilitor. Era, deci, conștient de faptul că ea îl privește cu o indiferență atât de înrădăcinată încât vederea scrisului lui n-avea nici cel mai mic efect asupra ei. Dar chiar crezi că o să se întoarcă vreodată la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
toți pereții casei vechi e câte un tablou de-al meu în ramă frumoasă, aurită. Strălucea pur și simplu de mândrie și fericire. Mi-am amintit de scenele acelea reci pictate de el, cu țărani și măslini. Probabil că arătau ciudat în ramele lor strălucitoare pe pereții casei țărănești. — Drăguța de ea, socotea că a făcut o adevărată minune pentru mine când m-a văzut ajuns pictor datorită strădaniilor ei, dar poate că la urma urmei era mai bine pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tras puțin înapoi ca să-l văd mai bine și am dat cu piciorul de cuțitul acela de paletă căzut jos. M-au trecut fiorii. Acum începeam și eu să simt ceva din emoția care-l cuprinsese pe el. Am fost ciudat de impresionat. Parcă deodată aș fi fost transportat într-o lume în care se schimbaseră valorile. Stăteam acolo, pierdut, ca un străin într-o țară în care reacțiile omului față de lucrurile familiare sunt cu totul altele decât cele cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
urmă am avut-o. Nu știu exact ce anume din felul cum mi-a spus acest lucru a avut darul extraordinar de a-mi sugera intensitatea violentă a dorinței lui. Era deconcertant și cam scârbos. Viața lui era în mod ciudat detașată de lucrurile materiale și trupul lui parcă uneori se răzbuna groaznic pe spirit. Satirul din el punea brusc stăpânire pe toate și el era neputincios, căzut pradă unui instinct care avea întreaga vigoare a forțelor primitive ale naturii. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
știu prea bine ce anume, dar nici nu sunt așa de sigur că cea mai bună cale de a-l spune este pictura. Când mi-am imaginat că văzând tablourile am să găsesc un indiciu pentru a-i înțelege caracterul ciudat, mă înșelasem. N-au făcut decât să-mi sporească uimirea pe care mi-o stârnea el. Eram și mai nedumerit decât înainte. Singurul lucru care mi se părea clar, și poate că și aceasta era doar o închipuire, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dau seama că ceea ce am scris despre Charles Strickland trebuie să pară teribil de nesatisfăcător. Am redat întâmplările care mi-au ajuns la cunoștință, dar ele rămân obscure pentru că nu cunosc rațiunile ce au dus la ele. Lucrul cel mai ciudat, hotărârea lui Strickland de a se face pictor, mi se pare arbitrară și cu toate că trebuie să fi avut pricinile ei în împrejurările vieții sale, eu nu le cunosc. Din discuțiile cu el n-am izbutit să culeg nimic. Dacă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
el s-a ținut la distanță și - judecând după conversația lui în anii aceia - nu-l impresiona nimic în mod deosebit. Poate când s-a dus la Paris era prea bătrân ca să mai cadă victimă srălucirii vieții pariziene. Oricât de ciudat ar putea să pară, mie mi-a făcut întotdeauna impresia că e nu numai un om practic, dar că are și bunul simț concret al omului de rând. Presupun că în perioada aceasta viața lui a fost romantică fără ca el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
frumoase, a golfului Neapole sub luna galbenă sau a Coborârii în mormânt pictate de Tizian. E posibil ca Strickland să fi urât descătușarea normală a poftei sexuale pentru că lui i se părea brutală în comparație cu satisfacția creației artistice. Mi se pare ciudat până și mie, după ce am descris un bărbat crud, egoist, brutal și senzual, să spun că a fost un mare idealist. Și totuși asta e realitatea. Trăia într-o sărăcie mai mare decât un meseriaș oarecare. Muncea în orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
important. Își amintiră atunci că ar fi putut cumpăra pe nimic pânze care acum valorau sume imense și nu-și puteau ierta felul cum scăpaseră acest prilej. Era acolo un negustor evreu pe nume Cohen, care ajunsese într-un mod ciudat în posesia unuia dintre tablourile lui Strickland. Era un franțuz vârstnic și mic de statură, cu ochi blânzi și un zâmbet plăcut; pe jumătate negustor, pe jumătate marinar, avea un cuter cu care se avânta îndrăzneț printre insulele arhipelagurilor Paumotu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
râu să ne scăldăm în timp ce Ata pregătea cina, și după ce am mâncat ne-am așezat pe verandă. Am fumat și am sporovăit. Tânărul avea o armonică și cânta melodiile la modă prin music-hall-uri cu vreo zece-doisprezece ani în urmă. Sunau ciudat în noaptea tropicală, la mii de mile de orice lume civilizată. L-am întrebat pe Strickland dacă nu-l supără promiscuitatea în care trăiește. „Nu“, mi-a zis. Îi plăcea să-și aibă modelele în preajmă. Curând, după câteva căscaturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
aștepta nici nu cerea de la proprii lui semeni - și anume, înțelegere și compătimire. Am încercat să-i vorbesc căpitanului Brunot despre uimirea care mă cuprindea auzind ce povestește, și o vreme nu mi-a răspuns. — Nu este chiar așa de ciudat că eu cel puțin am avut înțelegere și simpatie pentru Strickland, mi-a spus el în cele din urmă, căci deși poate nici unul din noi n-o știam, de fapt amândoi aveam același țel. — Cum ar fi putut doi oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dragoste, încât sunt surzi și orbi la orice altceva de pe lume? Sunt la fel de puțin stăpâni pe ei ca și sclavii legați de băncile unei galere. Pasiunea care-l robea pe Strickland nu era mai puțin tiranică decât dragostea. — Vai, ce ciudat că-mi spuneți una ca asta! i-am răspuns. Cu multă vreme în urmă am avut ideea că e posedat de un diavol. Era pasiunea care-l ținea în puterea ei pe Strickland, pasiunea de a crea frumusețe. Asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pentru a-l dobândi sunt în stare să zdruncine înseși temeliile lumii lor. Așa era și Strickland, numai că în cazul lui frumusețea lua locul adevărului. Nu puteam simți pentru el altceva decât o profundă compătimire. — Și asta e foarte ciudat. Un om căruia el i-a făcut un mare rău mi-a spus că simte o milă profundă pentru Strickland. Am tăcut un moment, apoi am reluat: Mă întreb dacă aici ați găsit explicația unui caracter care întotdeauna mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-l adusese se așezase între timp pe verandă, unde o bătrână zăcea întinsă cu spinarea la perete și-și răsucea țigări de-ale băștinașilor. Ata făcu un semn către ușă. Doctorul, întrebându-se furios de ce se poartă, toți atât de ciudat, intră și-l găsi acolo pe Strickland curățându-și paleta. Pe șevalet era un tablou. Strickland, îmbrăcat doar într-un pareo, ședea cu spatele la ușă, dar se întoarse când auzi tropăitul ghetelor. Se uită speriat la doctor. Fu surprins să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
verde la fel de înmiresmat ca primăvara și la fel de pur ca apa sclipitoare a unui pârâiaș de munte. Cine ar putea spune ce fantezie chinuită dăduse naștere acestor fructe? Ele își aveau locul într-o grădină a Hesperidelor din Polinezia. Era ceva ciudat de viu în ele, de parcă ar fi fost create într-un stadiu al istoriei înnegurate a Pământului, când lucrurile nu erau încă fixate într-o formă irevocabilă. Erau luxuriante într-un mod amețitor. Erau încărcate de aromele grele ale tropicelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
forță enormă. Acum, când rana fusese spălată de sânge, iar capul Îi fusese repus În poziția sa naturală, urma loviturii aplicate apărea impresionantă. Prin fâșiile de carne luceau vertebrele cervicale. Poetul Își trecu degetul arătător peste marginile gâtului retezat. - E ciudat... murmură el. - Ce? - Aici sunt urmele a două lovituri adânci. Spada a intrat cu vârful, traversând gâtul. Apoi, asasinul a mișcat-o spre dreapta, smulgând carnea și oasele. De două ori, În același fel. Două lovituri asemănătoare, dar În mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
degetelor marginea de sticlă pentru a-i determina grosimea. - Și zici că provine dintr-o placă de cinci picioare? murmură neîncrezător. Apoi Își apropie limba, ca și când ar fi vrut să vadă ce gust are. - Argint... zise aproape În sinea lui. Ciudat. - Ce e ciudat? - M-aș fi așteptat la ceva modern, pe bază de plumb. Când colo, nu-i decât argint. Dacă e așa cum spui, atunci perfecțiunea i se trage doar din extraordinara șlefuire și transparență a pastei sticloase. - Cine ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sticlă pentru a-i determina grosimea. - Și zici că provine dintr-o placă de cinci picioare? murmură neîncrezător. Apoi Își apropie limba, ca și când ar fi vrut să vadă ce gust are. - Argint... zise aproape În sinea lui. Ciudat. - Ce e ciudat? - M-aș fi așteptat la ceva modern, pe bază de plumb. Când colo, nu-i decât argint. Dacă e așa cum spui, atunci perfecțiunea i se trage doar din extraordinara șlefuire și transparență a pastei sticloase. - Cine ar fi putut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui. Îi zvârli o monedă și luă cana. Sorbind Încet din vinul acrișor, observa scena. Sala era plină de bărbați, o adunătură neobișnuită chiar și pentru o tavernă mare și cunoscută ca aceea. Se așteptase la așa ceva și totuși era ciudat că nu existau femei. Nici una din muierile acelea cu veșminte colorate care, Îndeobște, se ofereau prin asemenea locuri. Nici măcar un chip, nici măcar un glas feminin. Și nici măcar vreo rândășiță ori vreo fată care să servească pe la mese, ca și când, printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
reprezentând două octogoane concentrice. - Vezi? Un soi de roată, cum Îți spuneam. - Și ce i-a spus Arrigo vameșului? - Nimic. Că era un simplu instrument pentru studiile lui. Dante se adâncise În gânduri, continuând să fixeze desenul. - Sigur că e ciudat, Îl auzi dintr-o dată pe Duccio spunând. - Ce? murmură, dezmeticindu-se. - Că Arrigo e găzduit la dominicani. - Și ce e așa ciudat? - Destule, după cum vorbesc călugării. În tinerețe, Arrigo a fost novice la franciscani, pe vremea fratelui Elia, urmașul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un simplu instrument pentru studiile lui. Dante se adâncise În gânduri, continuând să fixeze desenul. - Sigur că e ciudat, Îl auzi dintr-o dată pe Duccio spunând. - Ce? murmură, dezmeticindu-se. - Că Arrigo e găzduit la dominicani. - Și ce e așa ciudat? - Destule, după cum vorbesc călugării. În tinerețe, Arrigo a fost novice la franciscani, pe vremea fratelui Elia, urmașul lui Francisc. Și, după cât de mult se iubesc cele două ordine... Cine știe de ce nu s-o fi dus la Santa Croce... - Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îndepărtă, schițând un semn de salut. Dante și Arrigo Îl urmăriră din priviri până când se făcu nevăzut. - Disputa dintre Constantinopol și Vatatzes al Niceei? repetă Dante după un moment de pauză. Arrigo zâmbi slab. - Da. Să nu ți se pară ciudat, messer Alighieri. Erau ani neliniștiți, dominați de demonul multiplului. Multe domnii, mulți Împărați, mulți dumnezei. Dante strânse din buze. - Dumnezeu este Unul, Arrigo. Celălalt izbucni În râs. - Se pare că nimic nu te poate urni din certitudinile dumitale. - Cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îi reveniră În minte cuvintele pline de mânie ale cardinalului: poate că, Într-adevăr, cei patru Cavaleri ai Apocalipsului ajunseseră la Florența. Bărbații schimbară Între ei o privire În tăcere, iar apoi Monerre fu cel care vorbi cel dintâi. - E ciudat să ne Întâlnim În mijlocul unui pod, locul unde cei din vechime Își imaginau că se Îndeplinesc momentele cruciale ale destinului. - Poate fiindcă, soarta găsește că e mai ușor să acționeze, pe un pod, acolo unde drumul se Îngustează, iar scăparea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cred că ceea ce scriu este destul de departe de adevăr, dar îi vedeam salutându-se grav, scoțându-și pălăria, ca doi oameni pe care îi desparte tot, dar care au totuși în comun aceeași lume de zi cu zi. Cel mai ciudat era că Destinat venea rar la RĂbillon, și cu toate astea el avea masa lui, la care nu stătea nimeni trei sferturi din an, ceea ce însemna o pierdere însemnată pentru Bourrache, dar acesta nu ar fi dat masa altcuiva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]