3,254 matches
-
el, nici de povestirea aceasta, spune-i, dacă vrei, nuvelă, deși era destul de scurtă, era mai degrabă o schiță... Se întrerupse, privind visător, aproape absent, cum chelnerul așeza ceștile de ceai și farfuria cu sandwich-uri. - Mulțumesc, Petrache, spuse când chelnerul, clipind din ochi cu înțeles, apropie cu mare atenție paharul cu coniac plin până în vârf. Te rog, nu te jena, adăugă văzând că fata rămăsese cu ochii ațintiți asupra farfuriei. Încearcă întîi unul cu șuncă... Sorbea, pe rând, o linguriță de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe care arareori, numai rareori, izbutim să-l descătușăm, să-l lăsăm liber să-și ia zborul, să se înalțe, și atunci, o dată cu el, se purifică, și se înalță, și sufletul nostru, sufletul fiecăruia din noi. Antim o ascultase turburat, clipind la răstimpuri din ochi, parcă s-ar fi trudit să se trezească dintr-un vis. - Te rog, taci!, izbucni deodată cu un glas sugrumat, aproape de nerecunoscut. Taci! repetă. Maria îsi retrăsese mâna și rămase stingherită, cu privirile plecate. În acea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aceea compactă, rea, fără figură. Le auzea strigătele și, din când în când, cineva se oprea lângă el, îl apuca de braț și îl întreba amenințător: "Încotro a fugit? Spune repede, încotro a fugit? unde s-a ascuns?..." Înghițînd anevoie, clipind des ca să alunge viziunea, Ieronim implora Corul: "E absurd! Nu e vorba de ea. Spuneți-le că s-au înșelat!..." Zadarnic. Vedea și auzea tot mai clar, tot mai puternic, mulțimea aceea care-l înconjura, continuând să alerge, parcă împinsă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ar fi să-ți indici direct vîrsta, fapt în genere mult mai apreciat; • situația familială (căsătorit /necăsătorit /divorțat); • stagiul militar (în cazul domnilor: satisfăcut / nesatisfăcut). "Viața mea particulară nu-l interesează pe cel care mă angajează", vei gîndi fără să clipești. Și, în principiu, nimic mai adevărat. Dar programul pe care dorești să-l petreci alături de familie este totuși un element de stabilitate, care nu trebuie neglijat și, ca atare, merită să fie adus în atenția angajatorului. Fii concis și indică
by Suzana Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1100_a_2608]
-
cum să scape. Și ea, simțind fără îndoială asta, cu ochii pironiți în albul tavanului- un tavan pe care îl urmărea în cele mai mici neregularități ale lui -, cu buzele strânse peste dinții albi, mici și ascuțiți, și pe urmă, clipind des și mărunt, lăsând să-i scape printre pleoapele întredeschise sclipiri de răutate ; o privire piezișă, mulțumită de nereușita lui pe care putea s-o contemple. — Nu te mai tot zgârma atât, uite cum ai ajuns s-arăți... îi zise
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
neatent și o lasă să cadă la loc, în pomieră. Poftim în ce plate speculații s-a lăsat antrenat ! Ia un alt plic, îl deschide afundându-se în lectură și își mișcă mecanic, repede genunchiul și, încă și mai repede, clipește din ochiul stâng : un tic survenit în ultima vreme în momentele de încordare nervoasă, atunci când altceva decât voința lui îi antrenează jumătate de obraz într-o strâmbătură. Mânerul neted al coupe-papier-ului în palma ușor umedă, prea caldă, țipătul hârtiei de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a vorbi mai departe : avea sau nu lacrimi în ochii cam bulbucați - verzi albaștri ? Din pricina genelor lungi ochii îi par înlăcrimați totdeauna și ea, desigur, știe ce farmec special îi dau, pentru că des, și mai mult ca sigur fără motiv, clipește. N-ai știut ce să răspunzi și nici cum să procedezi, astfel că ai rămas tăcând și numai privind-o. Plăcut impresionat, cu toate că și neliniștit, întrebându-te spre ce băteau vorbele ei. Ai vrut apoi s-o convingi să părăsească
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ajuns încât nu pot da de perete o ușă înțepenită ? Iată, totuși, că am deschis-o ! O boare uscată, fierbinte, mă izbește în față ca o răsuflare încărcată de febră, iar albeața luminii o simt pe ochi ca o arsură. Clipesc repede, în dosul sticlei de ochelari cu dioptrii sporite, da, trăsura nu a fost o halucinație. Uite-o... O trăsură obișnuită, de piață, cu coșul tras, se îndreaptă acum spre capătul străzii, dând cu roțile prin hârtoape, ocolind mașina de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu prospețimea... Sigur, devotamentul Sophiei pentru surioara mai mică nu poate fi pus la îndoială, însă comportarea ei lasă de dorit, câteodată, prin rigiditate. Urmează un nou răstimp de tăcere, în care se aude numai sfâșierea aerului, despicat de evantai. Clipind a nedumerire și uituceală, Sophie ripostează, împăciuitoare : — Da, da, parcă mi-amintesc ceva... Mult-lăudata mea memorie trebuie să-mi fi jucat o festă ! Râde. Un bine cunoscut râs perlat care poate foarte bine să nu fie fals, așa cum i se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
șocul primei bănuieli i se spulberă foarte repede, chiar în această clipă, el nu mai știe dacă ce a văzut era adevărat ori se află sub delirul minții sale - neurastenice, suspicioase. Privind neatent afară, spre terasa cu clematite, Profesorul Mironescu clipește repede din ochii obosiți : sub axa senină a după-amiezii târzii, umbre neclare, sporite, îi pare că trec fără să atingă pământul. Inutil i-ai făcut nesuferitului de Titi acel discret semn să încheie cu balivernele, el îi tot dă înainte
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
matoli, așa că nu vă puteți opri din rîs. Și pentru că e ultima noapte, ieșiți la o plimbare pe aleile care șerpuiesc printre brazi și ajungeți, după ce urcați un pic, pe un fel de platformă Înaltă, de unde se văd panorama stațiunii clipind undeva jos și luna plină pe cerul ca de operetă. Pățești un atac de melancolie și simți nevoia să rămîi În urma grupului, coborînd pe aleile dintre brazi. Te Întinzi la un moment dat pe asfaltul care mai păstrează căldura zilei
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Tipul, negricios, cu ochii Îngropați Într-o pereche de cearcăne vinete, ne arată un zîmbet uluitor de alb, cu dinți sănătoși. Petcuuu! Daaa! țipă el, zîmbind cu toate măselele. Ia uite că tîmpitu’ era viu. — Daaa, zice el, fără să clipească. Păi atunci Petcu să-ți rămîne numele, Îi zice Rică și Îi pocnește o palmă peste frunte, ceea ce face ca zîmbetul nou-botezatului să-i atingă urechile, În timp ce picioarele Încep să i se bîțÎie sub pătură. Vin părinți, pleacă părinți. Vin
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cît poți tu de tare: Ai grijă ce faci cu cutia aia, nu sta cu curu’ pe viitorul copiilor mei? RÎdem, ne animăm un pic. Petcu pare să Înțeleagă ce vreau, Își rotește ochii, amuzat. — Mă, ai ținut minte? Încuviințează clipind și balansîndu-și destul de imprecis țeasta tunsă. — Ești sigur? Păi atunci dă-i bătaie. — Măi! Îl auzim că strigă (și, deși vocea lui e pițigăiată și fără virtuți dramatice, e Îndîrjită și răzbate). Ai grijă ce faci la cutia! Viitoru’ lu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pun și-o uniformă pe el și-i spun că la el e puterea și-au fătat un monstru. Așa se Întîmplă, nebunia asta e conta gioasă. Ajunge omul nostru bun la inimă să le facă mizerie semenilor fără să clipească, convins că așa se obține mai binele. A-hăăă, cîte nume n-a avut ticăloșia de cînd e omul... Singurul animal de pe planetă care scoate omorul din planul sărac al justificărilor biologice și-l umple cu bogăția noilor lui instincte, Înnobilate
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ei îi atinse ușor brațul. Știa că Stellei nu-i plăcea să fie mângâiată și sărutată - Gabriel n-o sărutase niciodată. — Vrei să rămân lângă tine, vrei să-ți vorbesc? — Spune-mi ceva. Șuvoiul de plâns se potolise, deși, ori de câte ori clipea, Stellei i se desprindeau lacrimi de pe gene. Gabriel, care se pricepea la decodarea mesajelor încifrate, știa că semnificația cuvintelor Stellei era: „Spune-mi orice!“ — E o zi însorită. Nu poți vedea de aici, dar soarele strălucește. — Ai venit cu mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i nevoie să-ți spun că ea nu a avut nici un fel de experiență, e... virgină. Tom avea senzația că se încâlcea din ce în ce în simple forme verbale. Își mută privirea de la fața filozofului și și-o îndreptă, clipind din pricina luminii, spre fereastră. Văzu, în depărtare, două sau trei grădini și un om cățărat într-un copac. Omul stătea călare pe o creangă și ținea ceva în mână, probabil un ferăstrău. Lui Tom îi trecu prin minte că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nebunesc; era incapabil să-și concentreze văzul asupra camerei, după ce scrutase cu atâta intensitate pagina scrisă. Apoi se îndreptă tiptil spre ușă și, fără să privească îndărăt, ieși în coridor, orbit din nou de obscuritate, după lumina soarelui din dormitor. Clipi și privi în dreapta și în stânga. Nu era țipenie de om. Ba da, era cineva, o femeie, rezemată de zid, alături de ușa pe care scria „Intrarea strict oprită“. Diane. Din momentul în care se îndepărtase „ca o vidră“ de prezența acvatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu Hattie, nu s-ar putea, în cele din urmă, să stabilească relații de perfectă afecțiune cu fetița lui Hattie? Înclinat cum era spre melancolie, existau totuși momente când John Robert Rozanov uita cu totul că era bătrân. John Robert clipi în lumina domoală, noroasă, a camerei în care nu fusese aprinsă nici o lampă și în care pâlpâia și fâsâia alene flacăra roză a focului de gaz. Observă uimit cât de mult crescuse Hattie. Nu o mai văzuse de aproape un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
am văzut. Atunci te rog să le citești acum. Așază-te la masa și citește-le. Așază-te. Tom se așeză pe un scaun lângă masă. Citi articolul din Gazette. Îl citi cu greutate, pentru că tiparul era șters și neclar; clipea întruna și trebui să citească fiecare frază de două ori. După aceea citi și relatarea din The Swimmer pe care Rozanov i-o așternuse în față. Când citise prima dată nota clin Gazette, Tom sărise peste pasajul cu „imboldul profesoral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
închise aparatul de radio, goli într-un vas o scrumieră supraâncărcată de mucuri și de scrum și împinse cu piciorul, sub un scaun, un portjartier care mai rămăsese pe jos. În cameră se răspândise un iz de rufărie nespălată. Tom, clipind din ochi, privi prin încăperea care i se părea atât de ticsită de obiecte, încât avea impresia că el și Diane vor trebui să stea nemișcați, cu mâinile țeapăn lipite de trup. La început, nu reuși să zărească vreun scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înecat în abur. Ușile mari, de bronz, bătute în ținte sub frontonul lor de piatră, erau larg deschise. Răzbea un zgomot înăbușit, sacadat. Tom se apropie. Atinse una dintre uși și își retrase pe dată mâna: metalul frigea. Trecu pragul, clipind des, cu genele ude din cauza vaporilor. În fața lui, și dedesubt, i se înfățișară o puzderie de lumini sclipitoare. Stătea pe un fel de podeț sau galerie îngrădită de bare, de la care coborau în dreapta și în stânga șiruri de scări de metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zăcea cu fața în iarbă și, la început, când preotul îi cuprinse umerii cu brațul, păru adormit sau leșinat. — George, George, sunt eu, părintele Bernard, am venit după tine, trezește-te! George tresări, se răsuci pe o parte, deschise ochii, clipi de câteva ori, apoi îi închise din nou. — George... nu te neliniști... sunt eu... am să te ajut. George întinse o mână, îi apucă poala sutanei și o ținu strâns. Spuse: — L-am ucis pe John Robert. L-am înecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vedea strada luminată de soare. Se oprise și Nestor nu putea desluși prea bine de bună seamă că îl observa din depărtare. Dar unde privea femeia-manechin? Avea ochi atât de vii încât Nestor așteptă câteva clipe să vadă dacă nu clipește. Unde privea? Nimic din lumea concretă din jur nu-i putea zugrăvi pe chip acea expresie de satisfacție senină. Cu siguranță nu-și dorea ieșirea la iarbă verde care se petrecea în vitrina alăturată. Nu-și dorea nimic din toate
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
gloanțele trase, așezau țintele la piciorul unei ridicături de pământ. Loco-tenentul-major îi zicea mamelon și râdea așteptându-se la un potop de măscări, așa cum de bună seamă venea din partea trupeților cu care era el obișnuit. T.R.-iștii însă nici nu clipeau îndărătul ochelarilor, iar lui rânjetul i se ștergea de pe față în timp ce își muta privirea de la unul la altul și nici nu-și mai dădea osteneala să-și ascundă dezamăgirea. Iar dezamăgirea, o știau cu toții, putea deveni în orice moment aversiune
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de satisfacție neascuns. Premiantul de anul trecut. Între colțul ochiului și vârful sprâncenei subțiri, un loc neobișnuit de înalt și arcuit spre tâmplă îi dădea un aer zeflemitor și sigur pe sine când te fixa drept în ochi, fără să clipească, ironic, în aparență fără niciun motiv. Către sfârșitul anului școlar, în curte, privea și el din când în când cerul tulbure de arșiță, dar seceta nu părea să-l îngrijoreze, cum de altfel nu-l îngrijora nimic. Are tot ce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]