2,427 matches
-
tra la la! — Te rog! intervine din nou domnișoara Garnier. Este cineva din Charleroi pe acolo? Doamna Pereira este cuprinsă de un acces de tuse. Bobby o simte foindu-se pe scaun. Încă o dată se aude zgomotul îndepărtat al unor clopoței și masa începe să se clatine. — Te rog! Domnișoara Garnier pare disperată. Charleroi? Ai văzut pe cineva? Te rog! Ai văzut? Domnișoara Garnier va rămâne dezamăgită. Mica Orhidee nu mai vorbește. După mai mulți clopoței și mișcări ale mesei, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
aude zgomotul îndepărtat al unor clopoței și masa începe să se clatine. — Te rog! Domnișoara Garnier pare disperată. Charleroi? Ai văzut pe cineva? Te rog! Ai văzut? Domnișoara Garnier va rămâne dezamăgită. Mica Orhidee nu mai vorbește. După mai mulți clopoței și mișcări ale mesei, se aude din nou vocea lui Blue Pearl. — Frecvențele spirituale sunt cam ocupate. Lanțul auriu dintre cele două lumi este mai puternic în seara asta. Mai sunt două spirite aici, ale unor tineri. Tineri soldați, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
preoții locali, și se îndrăgosti. Pe măsură ce-și depăna povestea, ochii pastorului ardeau cu asemenea pasiune, încât, în câteva clipe, imaginea vagă a lui Malcolm care începuse să se insinueze într-un colț al minții ei, asociată cu sunetul clopoțelului de la intrarea în prăvălie și cu mirosul de medicamente și săpun parfumat, a fost complet ștearsă. Pentru ea, el deveni imediat Andrew: încă de pe când sta să-l asculte, ignorând piciorul lui Malcolm care o tatona, sorbea vorbele pastorului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sau trei angajați ai hotelului. Deși n-a făcut nimic rău, Bobby nu crede c-ar putea să dea o explicație. Își răstoarnă scaunul pe spate și o rupe la fugă. Opriți hoțul! strigă mătușa Dorothy, cu vocea ei de clopoțel. Bobby se îndreaptă cu pași repezi spre intrarea principală. Din fericire, în holul de la intrare nu este nimeni pe fază și ajunge în stradă fără a fi oprit. Singura pierdere este pălăria Curzon, care-i cade când încearcă să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
undeva, să bea ceva mai întâi, mai precis la Egyptian Room, vai de abia aștept, e foarte modern, foarte americănesc, oh, dar ce știți voi despre asta și, cumva, ajung afară, într-un loc fără nici un semn doar cu un clopoțel în dreptul căruia scrie Mother Taylor’s, și fetele au dispărut, odată cu portofelul și pălăria lui Paul și orice altceva, lumea se scurge pe străzile lunecoase ca sângele dintr-o rană. Gertler strigă la naiba, la naiba cu voi toți! uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și semnificativ. Ca acele corpuri celeste ale căror traiectorie necesită riglă de calcul și tabele de conversie pentru a o calcula, Jonathan, o particulă fără casă, intră într-o coliziune. Un eveniment care schimbă totul, pentru totdeauna. Începe cu un clopoțel și scrâșnetul unui lanț neuns. O bicicletă dă colțul de la muzeul Ashmolean, iar pe ea este o fată. Bridgeman se dă la o parte din calea ei, dar pentru o secundă ea îl privește în ochi. Ochi albaștri. Lumea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a apărut în viața lui astăzi, Star dispare. El încearcă să-i spun cât de rău îi pare pentru incidentul cu bicicletele, iar ea îl sărută pe amândoi obrajii, urându-i să aibă o vară frumoasă, apoi dispare din ceainărie, clopoțelul deasupra ușii de la intrare vestindu-i ieșirea. El se întreabă dacă nu cumva a făcut ceva rău, dar nu se poate gândi la nimic. Nu i s-a părut supărată. Părea fericită. Se întoarce la colegiu năucit, dar jubilând. Pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
numele rostite de el nu par să aibă aceeași greutate ca atunci când le rotește ea. Ea începe curând să se joace cu colierul, să se uite melancolic la paharul gol. O femeie impozantă vine spre centrul încăperii, sunând dintr-un clopoțel de argint. Lady Tredgold solicită atenția invitaților săi, anunțând că marele eveniment al serii va începe. Fiul ei va citi din volumul încă nepublicat „Crepusculul unui continent“. Selwyn face un pas înainte, urcându-se pe un taburet de lemn sculptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
căci tot ce ni se Întâmplă este, aproape evident, programat să producă tocmai așa ceva.“ Arthur Schopenhauer „Când te-ai trezit azi de dimineață dispăruse tot ce aveai până acum. La zece și jumătate Îți făcea capul ding-dang. Zdrăngăneai ca un clopoțel din creștetul capului până-n tălpi, aidoma unei voci care Îți spunea că există ceva ce ar trebui să știi. Aseară pluteai, dar azi ești atât de abătut - oare nu tocmai În clipe din astea te Întrebi dacă o să afli vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Bladesey se uită la 0000 mănâncă pentru prietenul tău n, amintindu-i În amănunt de cum a fost umilit Eu. Mănâncă 0000000000000000000000000 — Nu cred asta0000000000000000000 mănâncă 0000000frică și Încordare.— Ba s-o crezi, spun eu laconic 000000000000000 mănâncă 000000000și rahatu’ de clopoțel ș-al meu e o halbă și o 00000000000000000000000 da 000000000000 Confratele Clifford Bl00000000000000000000000 da 000000000000e deja are o mutră Îngrijorată ca În noa0000000000000000000000000000000000000i tânăr. Ne Înfigem În băuturi, Blade000000000000000000000000000000000000000000k Îi prezintă o perspectivă diferită, m000000000000000000000000000000000000o mare farsă, dar va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
în dialectul său natal. Fusese crescut în Albemarle Sound, Carolina de Nord, unde armele erau o necesitate, nu un moft. Fusese învățat să le respecte. Folosirea lor însemna concentrare. Chiar și cele mai simple împușcături - la țintă, vreun șarpe cu clopoței, șarpe-mocasin, căprior - puteau să aibă urmări neplăcute dacă nu te concentrai la țintă. Viața era tot cam așa. Și Bell știa că orice s-ar întâmpla în Cavou acum, trebuia să rămână concentrat la singura lui sarcină: protejarea lui Bell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
însa al datinei popor! Strălucitoare capre cu lâna colorată Și toboșari din basme săltând într-un picior.” În mijlocul acestor vechi obiceiuri populare, copiii Nică sau Nicolae, atenți la frumusețea spectacolului, își îndreaptă gândurile spre trecut, dar și spre viitor: Sau clopoțeii molcomi cernuți pe-ntreaga vale, Care-aducea colinde la noi în lung convoi, Când ascultam la geamuri, și palma dumitale Îmi mângâia obrajii îmbujorați și moi” Îl vedem pe poetul din Poiana Mărului visător, înfiorat de frumusețea lucrurilor ce-l înconjoară
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
niște lumânări de flacără verde; un zarzăr mic și-a răsfirat crenguțele ca spinii; parfumul cireșilor înșirați într-o fascinantă simfonie de culori de-a lungul străzilor; copacii se dezbracă; Despre flori: un fir de ghiocel plăpând; ghiocelul argintat; gingașul clopoțel; bănuții de păpădie; aroma tare a florilor de salcâm; cei dintâi ciorchini albi; ciorchini ca de struguri; mireasma florilor albe; nuferii - comori de galbeni între trestii; nuferii - potire plutitoare; vești de petala de cicoare; crizantema - floare de aur; orhidee - bijuterie
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
îndelungata iarnă, a sosit cu mândrul său alai primăvara anotimpul florilor. Ferestrele amorțite se deschid pentru ca lumina soarelui crud să pătrundă odată cu boarea caldă în case. Din februarie primăvara dă semne de venire. Din Făurar, firul de ghiocel plăpând cu clopoțelul alb și gingaș, s-a ivit de sub plapuma de nea. Vântul de primăvară adie ușor, iar pe dealurile râncezi încep să apară pete negre care răpesc tot mai mult din pânza albă a iernii, transformând-o într-o cămașă peticită
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
când în când, câte o frunză împreunată de boabele de rouă se desprinde, plutind ușor spre iarbă mirosind a răcoare. Din ce în ce mai des, cerul își plânge cu lacrimi mărunte și dese seninul pierdut al verii. În școli, răsună clinchetul zglobiu al clopoțelului, vestind elevii că pentru ei a început un nou an școlar. În livezi, merele zâmbesc rumene în obraji, îndemnând oamenii să le culeagă. Nucii își trimit către pământ roadele grele, care cad cu zgomot și își leapădă haina verde, iar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
oprit. Nimeni și nimic nu pare a vrea să spună ceva. Rășina brazilor preacuvântează celor patru colțuri ale camerei. Misterul începe a se contura stângaci: mireasma neîncepândă a rășinii proaspete și dulci se profilează pe pereți învingând. Clinchet violet de clopoțel trezește însă focul din cămin și camera la viață. Afară valurile se rup, zbătându-se în mâinile furiosului viscol. Irisul înghețat pe ochiul rece al iernii este albastru, tăios, precum glasul pescărușului rănit venit dinspre mare. Jos, în zăpadă, zace
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte!..." ca un comandant care nu îngăduie nici o șovăire. Îi lipăiau pașii pe uliță, parc-ar fi fost desculț, iar pintenii zăngăneau regulat, subțire și dulce, ca niște clopoței de argint într-o depărtare nehotărâtă. Întâi câteva siluete negre și două căruțe venind de pe front, la pas, cu răniți... Își iuțea mersul fără să-și dea seama, ca și cum ar fi vrut să ajungă undeva la oră fixă. Și era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe o targă, luptându-se cu o boală misterioasă, întorcându-se acasă cu semnul rușinii pe față, alungat din spital. Mi se pare că văd o perdea mișcându-se și pe fiica vecinilor de dedesubt privind o clipă pe fereastră, clopoțeii agățați în părul ei ne acompaniază pașii făcuți cu mare efort, ne oprim între etaje pentru a ne odihni, picioarele aproape că i s-au îndoit sub propria greutate cu un trosnet ascuțit al încheieturilor, iată că ușa apartamentului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dragoste, o pojghiță de spermă care se cojește acum cu ușurință, ca un lucru ce nu mai poate fi înlocuit. Din spatele draperiilor îmi zâmbește o zi veselă și senină de primăvară, părea că în pântecele soarelui s-a ascuns un clopoțel de aur, iar acum se leagănă fericit, strigându-ne să ieșim în lume, să ne bucurăm de drăgălășenia ei, dar pentru noi este deja mult prea târziu, s-a făcut dintr-odată mult prea târziu. Stă cu ochii holbați, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă mai sinchisesc să neg, somnul va șterge oricum toate șoaptele acestea fără sens, deja nici eu nu mai știu dacă să cred ceea ce spune, când mă grăbesc dimineața la mașină, obosită și îngrijorată, mă întâmpină un clinchet limpede de clopoței, este ca și cum ciurde întregi de oi ar undui pe șosele printre clădiri, apoi o văd pe fiica vecinilor pășind înaintea mea cu coșurile pline, este aceea care fusese în India și are clopoței la glezne, la mâini și în păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îngrijorată, mă întâmpină un clinchet limpede de clopoței, este ca și cum ciurde întregi de oi ar undui pe șosele printre clădiri, apoi o văd pe fiica vecinilor pășind înaintea mea cu coșurile pline, este aceea care fusese în India și are clopoței la glezne, la mâini și în păr, o privesc cu o sete inexplicabilă și îmi amintesc, ia zi-mi, nu povesteai tu la un moment dat că există nu știu ce medic indian care te-a salvat? Ea râde, nu este indiancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
tânăra sa Doamnă Ruxăndrița ce sforăia încetișor alături, Sima-Vodă trase de șnurul din dreapta patului, să cheme feciorul din casă. Nu se auzi nimic. Vodă se sculă oftând din toți rărunchii, se duse la ușă, o deschise și se uită la clopoțelul de deasupra ei: cineva îi luase limba, putea el să o tot tragă de șnur. — Vasâle! - striga Sima-Vodă. Vasâle, feciorul de casă, apăru din odaia de-alători, cu ochii umflați de somn, împleticindu-se. Arăta ca vai de el, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de aramă, oameni buni! - Dacă nu ne ocupau Rușii, În ’40, zice mama, ar fi vândut șirestul: Îl bătea gândul să-și aurească arama - aurilă! Că a văzut el, la târg, la biserici, aramă aurită, Morcov darămit! Morcovilă Prepeleac! - Dar clopoțeii?, face tata. La un moment dat, pe rază de kilometri nu mai găseai clopoței pentru vite, pentru steaua de Crăciun: cumpăraseră Mănenii tot ce clincănea, ca să-și pună „muzică” la streșini - le lipeau de limbi pene de gâscă și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fi vândut șirestul: Îl bătea gândul să-și aurească arama - aurilă! Că a văzut el, la târg, la biserici, aramă aurită, Morcov darămit! Morcovilă Prepeleac! - Dar clopoțeii?, face tata. La un moment dat, pe rază de kilometri nu mai găseai clopoței pentru vite, pentru steaua de Crăciun: cumpăraseră Mănenii tot ce clincănea, ca să-și pună „muzică” la streșini - le lipeau de limbi pene de gâscă și când bătea vântul, să te ții clopoțeală... - Nu sunau urât... Dar fluierele lui Moș Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mâinile cu degetele rășchirate sub ochii tătărușați ai devușcăi și le agită: Scolco? Scolco? Devușca, la Început se ferise - să nu-i scoată bătrânul ochii. Dar acum a priceput - și râde! Râde, de parc-ar cânta; râde, gâdilată, cu mulți clopoței În glas și spune ceva În limba ei. E rândul nostru să nu pricepem. Devușca arată pe degete: unu, doi, cinci, nouă... - Ian auzi! Zice că nouăsprăce, „traduce” Moș Iacob. - Asta-am Înțăles-o, că și noi știm să numărăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]