16,530 matches
-
cu telefon din aripa cea mai întunecată a clădirii în care fusese instalat Serviciul încă de la înființare. Lui Radul Popianu nu-i venea să-și creadă ochilor. În fața lui, aplecat peste borcanul de un sfert de litru, mînuind lingurița cu coadă lungă, argintată, mînca preocupat, cu înghițituri mici, însuși Leonard Bîlbîie, omul pe care putea, foarte bine să nu-l fi găsit niciodată în ditamai orașul. Știa doar că fusese angajat la firma Mott, dar tot așa știa că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-i ardă o tablă, ori să răspundă invitațiilor la petrecerile organizate prin rotație de împuterniciții Comisiei Dunărene, se pierdea în stufărișuri ca să prindă broaște, țipari, lipitori și alte jigărănii scîrboase? Umbla în văzul lumii cu un soi de minciog cu coadă lungă, de care atîrnau mai întotdeauna răgălii, frunze ude, cîte un mormoloc încurcat în fire, lintiță. Purta pantaloni scurți, coloniali, englezești și o cască de plută, le primise în dar de la împuternicitul britanic cînd împlinise cincizeci și cinci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ochii peste ea, și ieși alene din încăpere. N-avu puterea să se miște, de fapt se gîndi că prințul trebuie să-l spioneze cumva, își întinse gîtul ca și cum ar vrea să privească undeva, pe fereastră, în grădină și cu coada ochiului citi: "Parola garnizoanei pentru ziua Z este Pavel-Palanca. Pentru Z + 1 este Tudor-Tîrgu Jiu. Să ne ajute cel de Sus." Simți cum i se usucă gura. Totul se învălmăși în mintea lui, acum chiar că i-ar trebui un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seama că pentru fiecare membru al fasciei tot ce se petrece este mult mai important și mai serios de luat în seamă decît toată viața de pînă atunci. Ar putea fi considerați niște copii, nu, un copil care călărește o coadă de mătură crede absolut că este un călăreț adevărat, că stă într-o șa adevărată și dacă și-ar pune mintea cineva i-ar descoperi atunci bătături pe poponeață. Diferența dintre inșii ăștia și copii este că, în vreme ce copiii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în clipa următoare Scufița Roșie ori chiar un automobil care scrîșnește din frîne, indivizii din Vulturul Alb au o fixație, să silească lumea întreagă în recunoașterea ordinii lor, dreptății lor, jocului lor. Cum s-ar spune, toată lumea să călărească pe cozi de mătură și să facă și bătături pe fund!" Și caii, caii adevărați?", întrebă Mihail sincer interesat, fără urmă de glumă. "Ah, caii, caii adevărați nici nu mai există, de vreme ce locul le-a fost luat de cozile de mătură. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să călărească pe cozi de mătură și să facă și bătături pe fund!" Și caii, caii adevărați?", întrebă Mihail sincer interesat, fără urmă de glumă. "Ah, caii, caii adevărați nici nu mai există, de vreme ce locul le-a fost luat de cozile de mătură. Iar, dacă din întîmplare le va ieși unul în cale, desigur că va fi împușcat. Mi-au dovedit, domnule Mihail, mi-au dovedit că, din cauza imaginației lor reale, sînt în stare să împuște nu cai, ci oameni. Săracul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Învâlvoiată și creață, era deja Înspicată. Avea nas coroiat și profil de oaie. Un ochi părea mai mare decât celălalt și asta Îi dădea chipului o expresie batjocoritoare. De urechea stângă atârna un cercel de aur: un șarpe Înghițindu‑și coada. Încins cu o chingă de in, care‑i servea și ca recuzită de saltimbanc; Într‑o clipită, Împletitura se bățoșa brusc și, sub privirile uluite ale spectatorilor, el se cocoța pe ea ca pe‑un par. Alteori și‑o anina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se va mistui de Îndată. Fetița n‑are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua‑i În cumpănă și că Încet se lasă noaptea. Ea e prinsă cu altceva: urmărește cu privirea salturile amețitoare ale veveriței, a cărei coadă lunecă dibaci de‑a lungul trunchiului, Încât ai impresia că o iau la fugă două vietăți, la fel de sprintene, și totuși atât de diferite: o veveriță cu blană scurtă și roșcată, și o alta care se târăște după ea, cu blană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Berta (adică ea), trei surori de aceeași mamă și de același tată, și totuși atât de diferite. Hana și Miriam au, de pildă, părul negru ca tăciunele, iar ea, Berta, are părul arămiu, un arămiu Înfocat, prins În coamă, aidoma cozii de veveriță. Astfel gândea fetița, călcând pe frunzele umede, În timp ce În pădure se lăsa noaptea. Apoi, ca‑ntr‑un vis, dădu de niște ciuperci cu gâturi lunguiețe, o ditamai grămăjoara de ciuperci cu gâturi lunguiețe, de care - era sigură, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o țigară din buzunarul interior. În acel moment, chiar În acel moment, fetița din pădure scoase oglinjoara rotundă din buzunar, placată În sidef, și și‑o apropie de față. Își văzu Întâi nasul pistruiat, apoi ochii și părul roșcat, precum coada veveriței. Apoi chipul ei dispăru, Întâi pistruii de pe nas, apoi numai nasul, apoi ochii. Peste oglindă se așternu suflarea ei, ca boarea ușoară de pe un măr verde. Iar ea ținea mai departe oglinda În dreptul chipului, pentru că acum vedea pădurea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu tine, dar înainte de a alege, trebuie să mă conving că nu există altul care să-mi placă mai mult. Tapú Tetuanúi era mândru că femeia pe care o curta avea atâta succes și că majoritatea burlacilor insulei stăteau la coadă ca să se culce cu ea - ceea ce dovedea că e într-adevăr adorabila - însă uneori, când o vedea dispărând în desiș în compania vreunuia dintre cei care visau s-o ia de soție, nu putea să nu simtă un gust amar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
numele sfânt de Avei’á. Miti Matái hotărâse că Drumul de Stele din acea noapte să înceapă cu Dânsul Zeului Oró, care avea să apună la nord-vest o jumatate de oră mai tarziu, dar știa că până atunci va avea Coadă Fregatei deasupra provei de la tribord, în timp ce în spate, exact între cele două carene, își va face apariția Undita lui Maui. Întorcându-și capul peste umărul stâng, avea să zărească foarte clar Crucea Sudului, iar deasupra umărului drept vor sclipi Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
temeinic ar fi fost călăfătuite, de aceea erau construite în așa fel încât fundul lor să coboare dinspre capete spre centru, unde se află tot timpul un „aruncător“, care scotea apă cu un fel de pantof mare de lemn cu coada. Era o muncă banală și plictisitoare, dar care trebuia făcută, daca voiau să rămână pe linia de plutire, așa încât toți membrii expediției erau nevoiți să o desfășoare cel puțin două ore pe zi. După ce îi salută cu un zâmbet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
adăpostului celui mai mare dintre porci, îl spinteca de sus până jos dintr-o singură mișcare a mâinii și îi înfipse țărușii în măruntaie. Animalul începu să guițe, agonizând, ceea ce atrase imediat atenția rechinului, care,cu o singură lovitură a cozii, se apropie până atinse peretele navei, însă, fără să-i lase timp pentru a-și da seama ce se întâmplă, Miti Matái aruncă porcul la circa trei metri, în apă. Apă se coloră imediat în roșu și, o fracțiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în expectativă, așteptând o nouă pradă, însă atunci când vârfurile ascuțite ale țărușilor, făcuți din lemnul foarte dur de aito, începură să-i perforeze intestinele, introducându-i în sânge veninul de Nohú, se scutură tot și, cu o violență zvâcnire a cozii, se scufundă în apele întunecate, pierzându-se imediat în beznele adâncimilor. Doar atunci Vahíne Tiaré își dădu frâu liber lacrimilor. Faptul că, pentru moment, Teatea Maó dispăruse în adâncimi nu însemnă nicidecum că nu se putea întoarce în orice clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
clopotul dispăru imediat. De ce-ai făcut asta? întreba Miti Matái, în vocea căruia nu se simțea mustrare, ci doar o simplă curiozitate. —Mă saturasem de el, răspunse el simplu. Și nici ție nu-ți plăcea. Navigatorul-Căpitan îl privi cu coada ochiului și adaugă ironic: Dacă ar trebui să arunci în mare tot ce nu-mi place mie, nu ți-ar mai rămâne mare lucru. Îi făcu semn să se așeze lângă el. Iar acum dă-mi o explicație care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
schimbă culoarea cerului. Dacă vei fi atent, vei ști întotdeauna că ceva s-a întâmplat sau că este pe punctul să se întâmple. Crezi c-am s-ajung vreodată să știu atâtea câte știi tu? Miti Matái îl privi cu coada ochiului, ca și cum și-ar fi pus și el aceeași întrebare, dar în cele din urmă ridică din umeri, recunoscându-și neștiința. Ești foarte isteț, spuse. Și ai învățat multe în lunile astea, dar încă îți lipsește concentrarea. Făcu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care părea să danseze în mijlocul unei furtuni teribile, incercand sa ii îndepărteze cu ajutorul unei sulițe lungi pe cei mai îndrăzneți agresori, care se ridicau, încercând să ajungă până la ei. Unul dintre rechini chiar sărise pe punte și lovea sălbatic cu coada în stânga și în dreapta, încercând să-i ajungă pe cei aflați cel mai aproape. Era o luptă disperată pentru supraviețuire, deși era evident că nu mai aveau nici o speranță de scăpare. Până la urmă, uriașul rechin se întoarse și, cănd făcu acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Whittier, ținând strâns cu mâinile lui tremurătoare și acoperite de pete scheletul cromat al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre mâneca de flanelă gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua în care am ratat ultimul nostru răsărit de soare. La intersecția următoare ne-așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Sora Justițiară deschise săculețul cât să se vadă cele trei găuri ale unei bile de bowling și zise: — E hobby-ul meu... Tovarășa Lătrău își plimbă privirea de la Contele Calomniei, care mâzgălește ceva în carnețel, la părul negru împletit în cozi strânse al Sorei Justițiare, prins cu agrafe din care nu scapă nici o șuviță. — Ăla, spune Tovarășa Lătrău, e păr accentuat. La următoarea oprire, Agentul Ciripel stă pe trotuar cu o cameră de filmat lipită de un ochi, filmând autobuzul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
duce să-și cumpere un morcov și niște vaselină. Să facă niște cercetări pe cont propriu. Apoi își imaginează cum o să arate la casă, doar morcovul ăla și vaselina alunecând pe banda automată înspre casieriță. Toți ceilalți clienți așteptând la coadă, privindu-l. Văzând cu toții ce seară de pomină și-a aranjat el. Așa că prietenul cumpără lapte și ouă și zahăr și-un morcov, toate ingredientele pentru o tartă cu morcovi. Și vaselină. De parcă se duce acasă să-și vâre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o ladă de unelte din metal plină cu tuburi de vopsea de ulei, cu pensule, acuarele și acrilice. Se ridică și ne face s-așteptăm, fluturându-și pletele blonde pe spate și legându-le cu un batic roșu într-o coadă de cal. Stând în ușa autobuzului, Ducele Vandalilor se uită în lungul coridorului la noi toți, luminat de camera video a Agentului Ciripel, și spune: — Era și timpul... Nu, nu eram idioți. N-am fi acceptat niciodată să naufragiem dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
țară, întrucât influența media de aici ajunge la a treia piață de consumatori ca mărime. New York e AID numărul unu. Los Angeles e numărul doi. Dallas, numărul șapte. Locul în care se află ei acum e jos de tot, în coada listei de AID. Matinalul din Lincoln sau E-o nouă zi, Tulsa. Un canal media care ajunge la o piață de consumatori a cărei mărime demografică totală e zero. Un alt sfat util e: fără haine albe. Niciodată să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
care aterizează la jumătatea distanței dintre scări și ușile amfiteatrului. Cu cealaltă mână își masează umărul brațului cu care a aruncat în timp ce Cora Reynolds aduce șoarecele înapoi, și lăbuțele ei stârnesc un norișor de praf încins din covor, ca o coadă de cocoș. Privindu-i, cu un braț îndoit sub piept ca să-i susțină sânii, cu o mână răsucită masându-și ceafa, doamna Clark spune: — La Villa Diodati aveau cinci pisici. Cu o lingură de plastic Sfântul Fără-Mațe halește clătite Suzette
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cursă lungă. Inky spunea mereu că a absenta este noul mod de-a fi prezent. Ieșind într-o seară de la o recepție pentru victimelor armelor de foc, soții Keyes, Packer și Evelyn, coboară scările muzeului de artă și dau de coada obișnuită de nulități în haine de blană așteptând ca valeții să le aducă mașinile. Se întâmplă pe trotuar, chiar lângă o stație de autobuz. Pe bancă sunt așezați un bețivan și o zdrențăroasă pe care toți ceilalți încearcă de zor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]