1,930 matches
-
a văzut deja, forța comunicantă, cum se va vedea ulterior) și ocaziile/oportunitățile de a deveni redundant, toate acestea asociindu-se, până la urmă, cu vârsta persoanei. Într-adevăr, indivizii adulți sunt sau pot fi incomparabil mai redundanți în conduita lor comunicativă decât tinerii sau copiii, tocmai din aceste motive, însă marile lor resurse comunicaționale, precum și faptul că își pot „manipula” oarecum voluntar „intensitatea” redundanței ce se constituie, în principiu, ca avantaje în„anumite” condiții pot genera, surprinzător, disfuncții în comunicarea curentă
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
importante și ele, fără îndoială, ascultarea este și trebuie să devină și o atitudine, și, mai departe, un răspuns specific, acestea fiind singurele trăsături capabile să întregească comunicarea interumană autentică (postînțelegere) cu interpretarea, selecția, retenția, acceptarea și reacția adecvată (consonanță comunicativă). Destul de asemănători din punctul de vedere al „tehnicii” ascultării, adulții se diferențiază însă între ei, foarte mult, în privința planului atitudinal al ascultării în comunicare, ce începe, de fapt, cu însuși efortul de a atenua pentru moment vocea puternică a sinelui
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
în educația adulților, această abordare a dus, de exemplu, la elaborarea de „reguli” asupra predării, în urma unor observări și experimentări sistematice. Abordarea științifică se vrea riguroasă și orientată practic (în sensul că dă indicații de acțiune); - paradigma interpretativă (numită uneori comunicativă sau umanistă), care vede cunoașterea ca fiind subiectivă și construită social, pornind de la asumpția că indivizi diferiți înțeleg lumea în mod diferit. Interpretativiștii consideră că, în educație, este ceva depășit să încerci să descoperi reguli universale, fiind mai util să
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
să învețe și să se adapteze la noi modalități de a munci etc. Bazată pe concepte dezvoltate în alte teorii, precum conștiință critică (cu scop de emancipare politică, noțiune dezvoltată de P. Freire în teoria sa critică), învățare instrumentală și comunicativă (concept dezvoltat de J. Habermas în teoria acțiunii comunicative, 1984), învățare prin reflectare asupra experienței (J. Dewey), interacționism simbolic (G. Mead), sociologia cunoașterii (Luckman) etc., teoria învățării transformative explică cum, prin reflectarea critică asupra unor asumpții, putem deveni cetățeni responsabili
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de a munci etc. Bazată pe concepte dezvoltate în alte teorii, precum conștiință critică (cu scop de emancipare politică, noțiune dezvoltată de P. Freire în teoria sa critică), învățare instrumentală și comunicativă (concept dezvoltat de J. Habermas în teoria acțiunii comunicative, 1984), învățare prin reflectare asupra experienței (J. Dewey), interacționism simbolic (G. Mead), sociologia cunoașterii (Luckman) etc., teoria învățării transformative explică cum, prin reflectarea critică asupra unor asumpții, putem deveni cetățeni responsabili și avizați ai lumii postmoderne. Procesul învățării transformative poate
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și cu istoria individuală. Cadrele culturale de referință creează limitele în care indivizii învață, în timp ce învățarea transformativă înseamnă să descoperim și să fim capabili să escaladăm aceste limite. Reflecția critică asupra acestor cadre de referință și reconsiderarea lor, prin învățare comunicativă, este punctul de pornire ce ne determină să acționăm într-o nouă perspectivă, acest nou mod de a acționa fiind indicația clară că o transformare a avut loc. Aceasta poate avea loc dintr-odată, în mod dramatic, sau poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
în mod real la aceste programe, cine deține puterea și face schimbările, ce rezultate sunt intenționate prin modul în care oportunitățile de educație pentru adulți sunt structurate? J. Habermas, unul dintre principalii exponenți ai acestui grupaj teoretic, în Teoria acțiunii comunicative (1984), vorbește despre cunoștințele tehnice (despre structura materială a lumii), practice (prin comunicare cu alții, prin dialog care stabilește validitatea) și emancipatoare (vizează forțele sociale facilitatoare sau obstaculare și relația dintre viața cotidiană a individului și sistem) pe care individul
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
deși un câmp de studiu relativ recent, ce s-a dezvoltat mai ales în anii’70-’80, a adus contribuții remarcabile la înțelegerea unor fenomene asemenea celor anterior menționate, dezvoltând teorii și modele/cadre analitice, precum cel tranzacțional, ecologic sau comunicativ, aplicate la lumea educațională (Lancy, apud Tuijnman, 1996; vezi și Siebert, apud Sava, 2005). Antropologii au studiat multe aspecte ale educației formale, non-formale și informale, în diferite contexte socioculturale și economice, focalizându-se asupra unor fenomene precum literația și numerația
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
-și clar interesele și nevoile, demersul instructiv și formativ la un asemenea nivel avându-și specificul lui pregnant, nefiind scutit de probleme și dificultăți, începând chiar cu comunicarea. Aceasta pentru că adulții își filtrează, își impregnează și își operaționalizează curent conduita comunicativă personală în raport cu un cuantum prealabil de cunoștințe și experiență, foarte diferit de la individ la individ, dar, oricum, consistent, care le facilitează clar comunicarea până la înțelegere, inclusiv (dar nu întotdeauna și dincolo de ea, până la retenție sau acceptare), știut fiind faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
retușuri sau completări ale comunicării adulților, cum s-ar putea crede la prima vedere, demersul fiind unul de prediagnoză de mare finețe, deintervenții bipolare, după caz, aditive sau reductive și, mai ales, de o perpetuă vigilență și precauție, în raport cu avantajele comunicative aparente ale educabililor adulți care nu se dovedesc întotdeauna reale și pe deplin funcționale, în sensul de plenar profitabile. Într-adevăr, nu de puține ori, ceea ce îndeobște se presupune (inclusiv de către formatori/instructori etc.) a fi o abilitate, o caracteristică
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
formatori/instructori etc.) a fi o abilitate, o caracteristică, o specificitate comunicațională pozitivă asiguratoare pentru un educabil adult, neevaluate corect în prealabil și nevalorificate potrivit cu împrejurările, pot derapa în mod periculos spre zona negativului, a disfuncțiilor, în multe dintre actele comunicative curente din aria educației adulților. De aceea, am considerat necesar să-i avertizăm pe toți cei care activează în ceea ce denumim generic „educația adulților” (și în special pe traineri/formatori) asupra unui potențial fenomen de genul „bun eșuând în... rău
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și în „activ”, și în „pasiv”, precum și pronunțate sinuozități și chiar „enclave” la limita de contact dintre ele. Acest lucru își spune însă cuvântul în comunicarea efectivă dintre doi parteneri adulți, în funcție de modul concret în care se realizează necesara „consonanță comunicativă” ce presupune obținerea, prin suprapunere, a unei zone comune a celor două repertorii de semne, singura în care comunicarea este posibilă. La prima vedere, extinderea și consistența (în valoare absolută) a repertoriului de semne atât al educatorilor, cât și al
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
comunicarea este posibilă. La prima vedere, extinderea și consistența (în valoare absolută) a repertoriului de semne atât al educatorilor, cât și al educabililor implicați în educația adulților promit o astfel de suprapunere generoasă și fecundă și, prin urmare, o consonanță comunicativă pe măsură, în comparație cu servituțile educației formale preadulte, pe toate nivelurile ei (unde repertoriul de semne al copilului/tânărului este incomparabil mai redus decât cel al educatorului adult care se vede obligat să localizeze partea comună favorabilă comunicării lor chiar în
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
suprapunerea „oricum” și „oricât” a repertoriul de semne ale formatorului cu cel al cursantului adult sau mai ales cele ale cursanților adulți, între ei, nu asigură însă, de la sine, eficiența actelor comunicaționale respective, pentru că nu asigură întotdeauna o riguroasă rezonanță comunicativă. Și aceasta pentru că zona comună a celor două repertorii de semne „adulte” (de așteptat fecundă și germinativă pentru o autentică intercomunicare), obținută însă spontan, la întâmplare, poate implica în mod nefericit tocmai subzone „diluate” din „vocabularul activ” ori porțiuni ambigue
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
a văzut deja, forța comunicantă, cum se va vedea ulterior) și ocaziile/oportunitățile de a deveni redundant, toate acestea asociindu-se, până la urmă, cu vârsta persoanei. Într-adevăr, indivizii adulți sunt sau pot fi incomparabil mai redundanți în conduita lor comunicativă decât tinerii sau copiii, tocmai din aceste motive, însă marile lor resurse comunicaționale, precum și faptul că își pot „manipula” oarecum voluntar „intensitatea” redundanței ce se constituie, în principiu, ca avantaje în„anumite” condiții pot genera, surprinzător, disfuncții în comunicarea curentă
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
importante și ele, fără îndoială, ascultarea este și trebuie să devină și o atitudine, și, mai departe, un răspuns specific, acestea fiind singurele trăsături capabile să întregească comunicarea interumană autentică (postînțelegere) cu interpretarea, selecția, retenția, acceptarea și reacția adecvată (consonanță comunicativă). Destul de asemănători din punctul de vedere al „tehnicii” ascultării, adulții se diferențiază însă între ei, foarte mult, în privința planului atitudinal al ascultării în comunicare, ce începe, de fapt, cu însuși efortul de a atenua pentru moment vocea puternică a sinelui
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
bune pentru a abandona o ființ] în voia aceluiași destin. Prin ce altceva am putea identifica linia de netrecut? S] fie vorba despre rațiune sau poate despre limbaj? Dar un cal adult sau un câine sunt mai raționali și mai comunicativi decât un bebeluș în vârst] de o zi, de o s]pt]mân] sau chiar de o lun]. Presupunând c] nu ar fi așa, cu ce ne-ar ajuta acest lucru? Întrebarea nu este dac] animalele pot raționa sau pot
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
adesea folosit pentru a exprima o acțiune obișnuită, conativă sau incompletă, diferită de acțiunea unică, actuală, terminată. În privința caracteristicilor semantice ale argumentului, Polinskaja și Nedjalkov (1987: 247) formulează observația că marcarea absolutivă a unui NP echivalează cu individualizarea maximă. Diferența comunicativă, opțională, dintre o construcție antipasivă și una ergativă poate fi atribuită factorului individualizare − referentul este numit explicit și neambiguu −, iar antipasivul poate micșora nivelul de individualizare. Numele încorporat și, în special, obiectul încorporat sunt nemarcate în privința individualizării; numele încorporat oferă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
două noțiuni care nu se suprapun; subiectul este un topic gramaticalizat în procesul de integrare în construcția verbală. Tipologia sincronică este rezultatul unui ciclu diacronic în care diferite limbi au urmat diferite strategii; tipologia reprezintă descrierea strategiilor pentru atingerea scopurilor comunicative (Li și Thompson 1976: 483−485). Și alți autori fac observații despre corelațiile dintre subiect și alte concepte. Creissels (1995: 230) susține că există o relație între subiectul (sintactic) și tema (discursivă). Baker (1997: 76) arată că există un consens
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și educație civică; aplicarea cunoștințelor învățate în rezolvarea unor situații problemă; înțelegerea sensului și a semnificației normelor și valorilor morale care călăuzesc viața și activitatea oamenilor în comunitate; inițierea micilor școlari în practicarea unui comportament civic activ, responsabil, tolerant, deschis, comunicativ, autoevaluativ. La gimnaziu, programa școalară la disciplina religie oferă un sprijin important în formarea virtuților și conduitelor morale. Prin studierea Fericirilor, la Unitatea de învățare „Trăirea învățăturii creștine” (clasa a VII-a), elevul se confruntă cu un anume mod al
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
ca un dincolo problematic. Singura realitate este efortul individului de a elabora o ordine socială care să-i organizeze percepția și comportamentul și pe care s-o „semnaleze” celorlalți indivizi. Etnometodologia avansează un indeterminism complet, considerând doar mecanismele cognitive și comunicative individuale ca singură realitate asupra căreia sociologia, ca știință, se poate exercita. Și, într-adevăr, contribuția etnometodologiei se lasă așteptată într-un mod din ce în ce mai dezamăgitor. Ea a atras atenția asupra unor mecanisme cognitive și de comunicare socială care sunt, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
prevadă, la sfârșitul terapiei, o nouă agendă cu diferite activități, și să se știe ce anume îi place cu adevărat pacientului și în ce domeniu s-ar putea realiza. A fi mai puțin nefericit este un obiectiv, a fi mai comunicativ, mai disponibil de a fi fericit este un altul. Acest al doilea obiectiv nu poate decât să întărească trei componente ale stimei de sine, soclu al piramidei încrederii în sine regăsite: dragostea de sine, a fi mulțumit de sine și
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Astfel, comunicarea publică înseamnă răspândirea informațiilor „publicate”. Primul studiu, „Despre comunicarea publică” („A közéleti kommunikációról”), îi aparține lui Horányi Özséb, profesor la Catedra de Comunicare la Facultatea de Filologie din cadrul Universității Pécs. Sunt prezentate conceptele de bază ale comunicării (comunicare, comunicativ, agentul comunicării, tematizare), este explicată semnificația conceptului de viață publică și sunt caracterizate domeniile comunicării din perspectiva comunicării publice. H. Özséb caracterizează domeniile comunicării în funcție de mai multe criterii: pot fi determinate în timp și în spațiu (1), în funcție de agenții care
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
în studiul „Cultura digitală și rețeaua mondială ca public alternativ, procesele, efectele, modurile de reglementare și consecințele politice predictibile” („A digitális kultúra és a világháló mint alternatív nyilvánosság, ennek folyamatai, hatásai, szabályozási módjai, anticipálható politikai következményei”), pornind de la teoria acțiunilor comunicative a lui Jürgen Habermas, analizează caracteristicile și modul de reglementare al publicului alternativ în cadrul rețelei mondiale. Clarifică conceptele legate de cultura digitală (realitatea virtuală și informația digitală), prezintă caracteristicile de bază ale acestora (ușurința multiplicării, inutilitatea logisticii, imposibilitatea blocării), după
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
to Intercultural Communication, 1995. Străinul are o cunoaștere limitată a mediului nou, a normelor și valorilor sale 25. Același lucru se întâmplă și pentru reprezentanții culturii locale. În general, comunicarea cu o altă persoană implică prezicerea sau anticiparea răspunsurilor. Predicțiile comunicative se bazează pe trei niveluri: nivelul cultural, socio-cultural (informații despre apartenența socială a celuilalt) și psiho-cultural (informații despre caracteristicile individului). Comunicarea cu un străin se bazează, câteodată prea mult, pe categorizare, pe stereotipuri, pe prejudecăți, iar cel mai bun mod
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]