22,643 matches
-
rușine să umblăm cu cioara vopsită. Inginerului îi picau la suflet grozav de bine vorbele astea, dintr-odată devenea o sferă uriașă, receptivă, era foarte atent cu oamenii, îi ajuta ori de câte ori era nevoie, își crease un adevărat renume. Uneori era conștient că felul său de a se purta, șubrezea poziția, autoritatea șefului de secție, care-l numea în derâdere "Sfântul Petru" și zădărnicea, pe unde mai era posibil, binefacerile lui Marcu, numai așa, de-al naibii, să se vadă că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îndelungată, oferindu-se deseori ca exemplu, ea o adevărată martiră, nu-i așa, o întruchipare a sacrificiului a devotamentului matern și deseori reușea să amelioreze situația, să-i facă pe tineri să fie mai înțelegători unul față de altul, să fie conștienți că au de partea lor tinerețea și dragostea, daruri de care ar trebui să profite din plin, fiind mai presus de toate celelalte daruri. Într-un fel, Sidonia voia să-și demonstreze sieși că de fapt are mână bună atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
comun în toată întâmplarea și doar în răstimpuri, imaginea sa reflectată în oglinda minții s-ar suprapune inexact peste imaginea din față și ar încerca în zadar s-o întoarcă pe toate părțile dorind să regăsească tiparul și, dintr-odată, conștientă de importanța momentului ar sălta pieptul ceva mai înainte și și-ar concentra toată atenția pentru a răspunde cât mai inteligent, ca să iasă cu fruntea sus, victorioasă, din înfruntare. Poate doar rareori simțurile sale s-ar lăsa năpădite de mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
am terminat și ziua asta, alta la rând. Eu nu vreau să ajung aici, să închid lumina și să mă reped orbește în așternut, ca într-o lume mai bună, mai promițătoare și deocamdată pentru mine e suficient. Atâta timp cât sunt conștientă, nemulțumită de mine, atunci când trece o zi degeaba și vreau să schimb ceva, ei, bine, cred că nu-i totul pierdut. Totdeauna mi-a plăcut la tine franchețea, spui lucrurilor pe nume, chiar dacă le complici puțin. În tot cazul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
genunchii și mușchii feței se relaxează și atârnă moi către pernă, poate bărbatul ei alături doarme, ori rememorează absent ultimele evenimente ale zilei, înainte de a se da somnului, în tot cazul, respiră regulat, puțin șuierat pe nări și nu este conștient de ființa ce se metamorfozează alături, pe jumătatea ei de pat, își scoate masca, o lasă să cadă jos, pe covorul grena, ca să rămână lângă el goală, indecent de goală, acoperită numai cu un strat subțire, transparent de celule primordiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tată, să se manifeste în felul acela, cu ocazia unui act atât de important, ce putea fi o răscruce în viața fiului său. Oare își rememora trecutul? Se gândea la acele zile de frenezie care au precedat căsătoria sa? Sau conștient de faptul că amintirile nu sunt niciodată reale, trișează și se umplu de amănunte care ar fi trebuit să existe, dar n-au existat, trișează perfid încât peste ani nu se mai știe dacă așa s-au petrecut lucrurile sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i mai prindă în plasa deasă a voinței sale, a dorinței sale de a atrage, de a-și pune în joc toate mijloacele, inteligența sa, experiența de viață, educația, bunătatea, toate țesute pe acel dram de feminitate de care era conștientă. Se îmbrăca mereu cu o simplitate căutată, severă, nu-și arăta niciodată prea mult picioarele, nici gâtul, îi plăceau nasturii mici ce se încheiau până sus, la ultima butonieră, cine era interesat de dedesubturile ei n-avea decât să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Din aceste date îți puteai reconstitui întregul cu nespusă ușurință, n-aveai decât s-o faci sau să n-o faci, ce importanță avea ea oricând putea exclama: ah, ce greu este să vezi cum te cuprinde bătrânețea, să fii conștient că viața ți s-a scurs printre degete și ce ți-a mai rămas nu mai poate fi nicidecum esențial. Să știi că nu te mai afli nici măcar pe muchia dealului ci jos, în pantă, aproape de finiș. De fapt, Sidonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
precizie de automat, erau suficiente una sau două date minore ca mașinăria să se urnească, repede, cu precizie, să caute asociații, comparații, să sustragă din amalgamul de informații exact pe cele necesare, ca după câteva miimi de secundă, pe ecranul conștientului să apară definiția, răspunsul la întrebarea formulată, rezolvarea problemei. Altădată, când se instaura tăcerea, Carmina ar fi intrat în panică, acum se simțea atât de bine pe colțul bine-cunoscut al canapelei, având în fața ochilor rafturile burdușite cu cărți, pe Alexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
când Sidonia era așa de frântă și pietrificată în ea, încât dacă cineva ar fi împuns-o cu cuțitul nici n-ar fi curs sânge. Își revărsă o parte din nervii zilei pe biata femeie, nu prea mulți, doar era conștientă, se temea să n-o supere și să nu mai calce în casă la ea, doar așa un pic, cât să nu plesnească ca un burduf prea umplut Între timp sosise acasă și Trofin, se salutară în hol mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
respectate, o altă serie de clișee verbale ce trebuiau folosite în diferite momente, zgomotul orașului, stresul permanent, ea care își permitea să șadă ore în șir cu atenția pulverizată în cine știe ce locuri, să fie ingenioasă, să-și compună toalete romantice, conștient desuete, să creeze în permanență un contrast izbitor, plăcut între ea și mobilierul casei, să fie capricioasă, să producă efecte. Poate soțul ei, Dimitrie ar fi rămas prezent doar în relatările amănunțite făcute de Fana, o figură totuși ambiguă, estompată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o studia cu ochii larg deschiși, ciudat de umbriți, parcă plini de panică. Nu înțelegea ce se petrece. L-a privit pe Ovidiu, el, îmbătat de atmosferă, părea aproape absent., Și-a schimbat poziția picioarelor, și-a împreunat degetele, era conștientă de faptul că gesturile sale simple purtau în ele amprenta vinovăției. Era vinovată pentru un moment de absență. Dimitrie a plecat afară cu Ela să-i spargă alunele. S-a reîntors după puțin timp. Își schimbase cămașa și se spălase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
s-o prindă, să-i capteze atenția. Când erau numai ele două, Fana se pricepea de minune să instaureze rapid acea magie verbală, atât de perfidă și imposibil de înlăturat, găunoasă, lipsită de conținut, dar de acest lucru Carmina era conștientă abia după plecarea prietenei, când timpul pierdut o revolta, când își reproșa sieși slăbiciunea și când se lăsa copleșită de dorința de a se revedea și a doua zi și în ziua care urma, mereu, dorința de a fi alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chicotit, femeia i-a mângâiat obrăjorul și a depus boabele adunate în pumn într-o farfurie. În cameră mirosea încă a pește. Se simțeau sătui, relaxați, o umbră de lene le muia trăsăturile. Întrebarea Carminei zăcea îndepărtată, undeva pe marginea conștientului. Apoi Dimitrie s-a ridicat hotărât de la masă. Trebuie să plec, am întârziat deja foarte mult și am o groază de treburi. Dar ne vedem mâine, fără doar și poate. A sărutat mâna Carminei, și-a luat rămas bun de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
plăpândă și vulnerabilă. Femeia nu închidea ochii, se temea să nu adoarmă și somnul să-i scurteze această imensă clipă de voluptuoasă tandrețe, nu, nu voia să adoarmă, voia să trăiască cu orice preț, minut cu minut, să prelungească în conștient prezența lui fizică, atât de certă, atât de aproape, știa că, oricum, peste o jumătate de oră, sau peste o oră, un orologiu care suna perfect în sângele lui îl va deștepta, va avea o scurtă tresărire, pe care va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atunci când ploua. Aș fi vrut să vii atunci, sau să telefonezi măcar. Mă pisezi mereu cu telefonul acesta! Pentru mine nu reprezintă nimic. Și apoi nu trecuse decât o zi. Da, știu, ce importanță avea, dacă era să-mi consult conștientul puteam fi sigură că nu vii. Dar o doream dincolo de logică, știi? Dincolo. Poate ploaia, zgomotul de afară, presant, liniștea din casă, apăsătoare. Uneori te doresc. Ovidiu, îți simt lipsa. Și eu te doresc, iubita, crede-mă, parcurg totul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de excitație, un om al cărui puls devine tot mai normal, a cărui tensiune descrește, al cărui subconștient oscilează între plăcuta beție și o anume stare de luciditate, de contact cu realul, către care vin tot mai des săgeți ale conștientului, impulsuri deranjante. Dormi, iubite, îi spune în gând femeia, în timp ce-i atinge cu vârful degetelor pielea, dormi adânc și uită, uită tot ce te înconjoară, uită grijile toate. Păstrează doar senzația că mă ai în brațe. Dar el se trezea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sărind treptele două câte două, e plăcută liniștea nopții, e perfectă. Îl mai aude apoi pășind de-a lungul aleii, grăbit, grăbit ca întotdeauna, cum trântește portiera mașinii în urma lui, cum ambreiază motorul și pornește cu amândouă mâinile pe volan, conștient, treaz, stăpân pe toate reflexele. Carmina îl urmărește cu auzul încordat până când zgomotul mașinii lui, devenit pentru ea cunoscut, aparte, ca un glas uman, se pierde în noapte. Adoarme cu un sentiment nespus de ușurare. Se simte bine așa, iubită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la perdeaua din bucătărie, se consultă cu ea asupra locului unde trebuia plasat albumul, nu foarte la vedere, spunea Trofin, albumul trebuia depistat cu timpul. Pe urmă insistă să mai pună o pernuță pentru ace în sertarul noptierei. Erau amândoi conștienți că era un fel de joacă, o joacă, dar reușise să-i răvășească, seara așa cum nu se mai întâmplase de foarte mulți ani, au stat de vorbă în pat mult timp, pe urmă au stins veioza și au așteptat liniștiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
produsese prea brusc... Manifesta o lipsă de trebuințe, de impulsuri, de tendințe. Îi era suficient să zacă într-un fotoliu cu ochii în gol, o imagine ce amintea cumva de un orb. Poate în timpul acesta, mintal, elabora o orientare anticipată, conștientă a resurselor sale nervoase pentru că, foarte curând, după ce traversă acele zile de absență, îi spuse Carminei că el trebuia să se apuce de învățat și ea, ar fi foarte bine dacă i-ar urma exemplul. Probabil că un amănunt, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi găsit-o total nepregătită, ar fi însemnat o umilire ori ea nu era obișnuită să piardă, rareori se avânta în situații ce prezentau un deznodământ îndoielnic și de aceea prefera să se scalde în vorbe, își cunoștea puterea, era conștientă, forța ei consta în dialog, dar încă nu-și găsise suflul, nu se simțea în apele ei. Carmina, să știi, atâta vreme cât am fost rude, eu am simțit că relația noastră pierde în profunzime, poate de vină era maman pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întâmple așa. Fana zâmbea, parcă dădea o rețetă culinară bună de urmat. Carmina se temea că o face deliberat, că indirect îi reproșează lipsa de perspicacitate feminină, o învinuiește pentru motivul că nu folosise trucuri, nu se luptase în mod conștient să-și păstreze bărbatul. Vezi, Doamne, părea să spună, uite-te la mine, țin cu succes cârmele căsniciei, nu-ți trebuie decât un pic de înțelepciune ca să știi că a te lupta pentru un bărbat nu este umilitor, e similar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Atunci, demult, ea tresărise la vorbele Carminei, se întrerupsese din vorbă, își uitase ideea, se înciudase la gândul că pierduse firul frazei, era ceva important, ceva important, dar ce anume, fir-ar să fie de treabă, își spuse, pe urmă conștientul îi tradusese cuvânt cu cuvânt comunicarea Carminei, echivala cu o gonire, ce ciudat, nu și-ar fi putut imagina o asemenea întorsătură! Nu greșise cu nimic, era convinsă de asta și totuși...Pe urmă sesiză că spusele Carminei însemnau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spre care se îndreptau fel de fel de nuanțe, erau alese, scuturate de praf și catalogate după importanța lor. Avea un spirit de observație ascuțit, păcat că și-l irosea doar în vorbe, îl cheltuia fără nici un folos, nu era conștientă de marea calitate cu care era înzestrat creierul său, se risipea în acest gen de conversație superfluă. Își dădu seama că o asculta din nou cu interes, îi dispăruse iritarea, gândul sâcâitor că-și pierde lângă ea timpul, un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a sunat telefonul, era mai comod să refuze, dar vocea interioară, dezmeticită și ea, o îndemnă, du-te, du-te, du-te. Da, spuse repede în receptor, da, bine. Peste cât timp pot veni? Dincolo de vălmășagul din creier, răzbătu în conștient, ca o alarmă, chipul bătrânei de la etajul întâi, cu nasul turtit de geam, fremătând de curiozitate, dornică să vadă și să știe tot. Din spatele ei, fotografiile de pe pereți, imobile în ramele lor, țintuite sub sticle, îi strigau, deschide, deschide fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]