3,116 matches
-
celor două concepte, ideologia și utopia, care, în tradiție mannheimiană, au fost tratate antitetic. Elementul de legătură este regăsit, ca și în concepția lui Ricoeur, în realitate. Totuși, asumând în mod clasic pentru proiecțiile de tip utopic sarcina de a configura "modele ale unor societăți bune care nu sunt limitate nici la sfera statului-națiune și nici la o singură dimensiune instituțională a modernității"556, teoria socială și politică a contemporaneității riscă să eludeze aspecte importante ale societății prezente, numai de dragul de
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
ale unor societăți bune care nu sunt limitate nici la sfera statului-națiune și nici la o singură dimensiune instituțională a modernității"556, teoria socială și politică a contemporaneității riscă să eludeze aspecte importante ale societății prezente, numai de dragul de a configura o societate a viitorului. Se poate susține, în acest context, că, eșuând în a se impune ca proiecție teoretică a realității prezente, una a culturii globale omogene, ideologia alunecă înspre utopie. Și totuși, teoria socio-politică are de soluționat probleme specifice
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
direct participation, as a form of imagery, in the construction of the social space the main question would be if they could also be maintained at the level reserved to political understanding. The purpose of the third chapter is to configure an answer to this question. Even if in this paper we consider the political function of ideology as secondary (for our epistemological endeavour, the function related to the problem of knowledge is preeminent) it is clear that we cannot elude
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
îngropăm“ prea ușor unele toponime, invizibile o perioadă, pentru că s-ar putea să descoperim, la un moment dat, că ele „supraviețuiesc“ sub diferite „travestiri“ dialectale, populare sau documentare. Evantaiul divers de „modele“ de viață înregistrate la diverse nume de locuri configurează totuși un specific evident al „viețui rii“ numelor de locuri în raport cu apelativele comune. Este vorba de faptul că toponimele îmbătrînesc și dispar mai repede decît cuvintele comune (să ne gîndim numai la cele cîteva zeci de toponime păstrate din dacă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
spațiului lingvistic și istorico geografic romînesc. Viețile „paralele“ și „confluente“ ale unor nume de locuri reprezentative Prezentarea problematicii generale a numelor proprii din prima parte a cărții și, pe această bază, particularitățile numelor de locuri romînești, din partea a doua, au configurat traiectoriile tipice ale unor categorii importante de toponime, fără a se referi la detaliile sociografice și lingvistice ale unor nume individuale sau chiar ale unor grupuri restrînse de toponime. În felul acesta, au fost asigurate coerența demonstrației, nivelul teoretic și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fuere, fuer, „Fuhr“, nu este atît de vechi. Documentele romîno-slave trimit la un radical fag. Acesta nu mai poate fi pus în legătură cu fugaras, care le sugerase unora că forma „de bază“ ar fi săsescul fugreș, de la care s-ar fi configurat, prin sinarmonie (caracteristică, de fapt, maghiarei, nu romînei) Făgăraș. Legătura sugerată între fag și fugar este și ea, evident, exclusă. Forma cu o, Fogar, de la 1300, precum și suprafața mare a Făgărașului, se opun explicației din n. pers. germ. Fagar, Fager
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atestări au forma Város, Waras, numele romînesc fiind atestat abia în 1581. Emil Petrovici a propus ca etimon magh. *Varosd, *Varasd (< magh. város, „oraș cu cetate“ + sufixul local maghiar -d), sinonim cu sl. grădiște (> Grădiște), după care s-ar fi configurat fonetic în finală (-iște este tot un sufix local), după cum susține Iorgu Iordan. Prezența lui t în locul lui d s-ar putea explica printr-un intermediar săsesc (în germană consoanele sonore sunt frecvent desonorizate, transformate în surde, în finala cuvintelor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
erori de judecare și raționare, așadar deficiențe de natură logică...". Printr-un discurs metatextual, alcătuit din aglomerări de clișee lirice și narative a argumentat cum nu ar trebui să se scrie. Simțul comicului ca instinct nativ, modurile comice, absurdul comic configurează detașarea creației caragialene de sub rigorile tradiționalismului și intrarea în spațiul perenității, prin deschiderea unor inedite căi de acces spre realitatea extralingvistică: "lista telegramată", colajul, autoreferențialitatea, mixarea registrelor stilistice, cuplurile comice, noncomunicarea. Criticul I. Constantinescu a sesizat comentează Loredana Ilie prezența
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
l-a adus pe cap pe acest câine [...] care te înspăimântă și te mușcă atunci când nici nu te aștepți, pentru că râde și mușcă în același timp. Lucrul cel mai ciudat este că acum sunt alcătuit dintr-un amestec..."3. Se configurează astfel chiar din momentul consfințirii satirei ca nouă și hibridă modalitate de expresie dialectică, punctele sale de conjuncție dar și de disociere cu comicul. Deși nu râsul, ci surâsul este efectul scontat de satiră, el este prezent în atitudinea creatorului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
merge, dar te încălzești mai bine cu electricitate și cărbuni."131 În concluzie, "șarja parodică extremă"132 direcționată pe amintitele paliere al discursului didactic, filosofic, dramatic, și, în ultimă instanță, al celui conversațional se subordonează astfel comicului absurdului pentru a configura profilul acestei "comedii a comediei" nu ca pretenție de reper superlativ, ci, dimpotrivă, ca "antipiesă", deci ca expresie a negației și a contestării, specifice avangardei postbelice. Perspectiva asupra conformismului universal, marionetizarea personajelor și, mai cu seamă lucida demascare a crizei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eugen Ionescu și în special această primă piesă a sa, amintesc de viziunea caragialiană, concretizată într-un univers ficțional guvernat de o "mare trăncăneală"133 la fel de ineficientă din perspectiva comunicării. De altfel, așa cum vom demonstra la momentul potrivit, aceste aspecte configurează dimensiunea absurdului din paradigma caragialismului, pentru care Eugen Ionescu este, cu siguranță, unul dintre descendenți. În ceea ce privește coordonata parodiei din aceeași paradigmă, ceea ce rezultă din această succintă prezentare a panoramei literare românești de această factură, este importanța de necontestat a textului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
față de modelul asumat se verifică în maniera originală de prelucrare și revalorizare a unui patrimoniu literar, recunoscut ca atare. Dintre coordonatele caragialismului, marcate pe axele tematice, tipologice și expresive, vizibil recurente în dramaturgia și în proza românească sunt cele care configurează universul tipologic. Mitică, semidoctul, figurile triunghiului conjugal, moftangiul politician, așadar acele tipuri exponente ale scrisului caragialian se regăsesc în contexte literare noi, menite, mai totdeauna, să le adâncească semnificațiile. Mai concret, aceste personaje apar reipostaziate, într-o manieră mai mult
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
redescoperită și îmbogățită în special de prozatorii din generația "de creație" (Tudor Vianu) optzecistă. Cu deosebire formula "transmisiunilor directe" frecvent utilizată de Mircea Nedelciu și de alți "desantiști", încearcă de pe poziții similare reconstituirea cât mai fidelă a tuturor datelor ce configurează o anume secvență din realitate. Ca și "momentele" caragialiene, care la orice lectură prind viață și reactualizează o lume prin magia cuvântului esențial, în proza optzeciștilor reproducerile exacte de conversații surprinse cu fidelitatea aparatelor de înregistrat, tind să conserve mostre
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
arhaice, sub forma iraționalului oniric, ca element al satirei și ca formă de umor6, și că se i pot excava rădăcini viguroase în grotescul baroc, în ironia romantică și în antiraționalismul deliberat al avangardei artistice. Deloc întâmplător, însă, absurdul se configurează în istoria literaturii și a artelor ca structură estetică originală abia în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții artistice, reprezentate în plan literar cu deosebire prin teatrul avangardei postbelice. În mod firesc, noțiuni relaționate absurdului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și ticăloșia, și zâmbim frumos, ca la întîlnirea celor mai bune cunoștințe"15. Tocmai această ignoranță i se pare a fi absurditatea în stare pură și o va demasca fie direct, în unele schițe, fie indirect, prin elemente ce-i configurează în substrat atitudinea critică. Promovarea constantă a nonvalorii, tolerarea senină a prostiei, acceptarea fără conflicte a inacceptabilului, elogierea falsului, etc., sunt paradoxuri care, nepercepute ca atare, revelează o lume nu doar absurdă, ci și tragică în inconștiența ei. Prin reflectarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
-se în tipuri delimitate caracterologic și funcțional, a început să fie zdruncinată de studiile celor care au cercetat opera caragialiană din perspectiva modernității ei. În opinia lui I. Constantinescu, "noneroul" farsei tragice, "omul fără calități" a cărui fizionomie morală se configurează în filosofia lui Heidegger, este prefigurat în personajul caragialian. Așa cum observam la începutul capitolului, Caragiale a văzut absurdul lumii sale și, prin anumite aspecte care țin de construcția aparte a personajelor, a profetizat câteva elemente ale devenirii lor ulterioare. Astfel
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comunicării cu înălțarea tonului pentru a anunța reînnodarea ei. Cenzurarea răspunsului, redus la câteva cuvinte care opresc tentativa de a pătrunde dincolo de sensul lor denotativ, dă senzația ajungerii în puncte moarte ale conversației, fundături ale acestui labirint verbal care se configurează, după reprezentarea secvenței finale, într-o formă circulară, fără fisură. În sfârșit, rotirea amețitoare și sterilă în acest carusel fără oprire este determinată decisiv de confuzia paronimică SapiențiiPacienții. În concluzie, deși motivații concrete canicula și prostia neutralizează absurdul comportamental și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
estetica teatrului absurdului sau dacă aceasta, rezultată din dorința de a pune, cu orice preț, ordine în lumea artelor, prin etichetarea oricărei manifestări, oricât de hibride sau de originale, s-a mulat tocmai pe inclasabila viziune ionesciană pentru a se configura. Cu certitudine însă, deși susține că preferă sintagma "teatru al deriziunii", deplasând accentul de pe conținut pe modalitate, Eugen Ionescu este un scriitor al absurdului pentru care deriziunea este, de fapt, simptomul expus prin comic al tragicului existenței absurde, deci al
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
motivul incestului, ilustrările devierilor sexuale din textele lui Urmuz, O plimbare la Căldărușani, o altă scriere care iese din tiparul celor mai cunoscute schițe, prefigurează reprezentările trofice din Paginile bizare. Valoarea documentară a acestui inedit text caragialian, datorată notațiilor ce configurează topografia periferiei bucureștene, este dublată de cea estetică, incontestabilă nu doar prin elementele caracteristice stilului caragialian, în special prin ironia ca antifrază, ci și printr-o remarcabilă aspectualizare artistică a urâtului. Drumul spre Căldărușani, înregistrat cu acuitate cinematografică de naratorul-reporter
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
opera maestrului și că o poate continua exemplar, pe cont propriu. 6.2.4. Reciprocitatea datoriei textuale Depistarea elementelor de caragialism în proza scriitorilor târgovișteni presupune un exercițiu de marcare a transcendenței textuale în ansamblul operelor analizate. Hipotextul caragialian se configurează atât ca prefigurare a unor tehnici scripturale "clasicizate" prin contribuția "Școlii de la Târgoviște", cât și ca sursă de modele tipologice și de limbaj, resemantizate peste timp în noi contexte ficționale. Esențială este, așadar, înțelegerea dublului sens al mișcării presupuse de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ontologic (în texte teologice ori filozofice), în care se consideră esența lor ca fiind obiectivă, depășind ființa umană, fie că sunt transcendente (în sens platonician) ca sursă a lumii fenomenale, fie că sunt imanente (în sens aristotelic) ca forme ce configurează materia (ca un cod genetic), cel antropologic ori psihologic, în care sunt doar o realitate subiectivă, categorii ale reprezentării mentale, fie conștientă (Ficino, Hume, Kant, empiriști), fie inconștientă (romantici, Jung), organizând viața mentală așa cum instinctele o organizează pe cea somatică
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
ce-mi oferă documentele (jurnale, tăieturi, scrisori, bilețele intime, tăieturi de ziar, vederi, fotografii, citate din cărți, citate din memorie, panseuri, bancuri, copii după natură, copii după cultură, anunțuri, știri mărunte, cronici, registre, procese verbale etc.“), al simbolului În favoarea semnului, configurează o retorică a literalității cu consecințe negative asupra capacității de motivare reciprocă, de modelare implicită a temelor 1. - În care Marin Mincu este eclectic - și 2., În care exersează În manieră ironic-ludică. Marin Mincu este, fundamental, un teoretician, iar Intermezzo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
romanului, când, indecis, spre a se lămuri în ce direcție să o apuce, își propune să se ia după prima apariție canină, care însă nu se ivește. Mai există și alt animal premonitoriu, de astă dată o pasăre, care-i configurează în parte destinul lui Augusto: canarul căzut în stradă, cu colivie cu tot, de la fereastra locuinței rudelor viitoarei logodnice trădătoare; cu această pasăre, Unamuno ne trimite analogic și mai departe în trecutul literaturii spaniole, la capodopera lui Fernando de Rojas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
retras ultimul pompier, dând dovadă de un devotament pe care nicicând nu-l voi da uitării, Formento mi-a aruncat o găleată cu apă În față și mi-a restituit luciditatea de trei mii de lumini. Pe durata colapsului, am configurat un poem acrobatic. Purta titlul Călcând În picioare impulsul, iar versul său final era „Eu am Împușcat Moartea de-aproape“. Ar fi fost primejdios să-mi pierd metalul subconștientului. Lipsit de o soluție de continuitate, mi-am concediat discipolul. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
făcând economie de timp, mapü, sau, pur și simplu, pü.“ Mare păcat că tirania endecasilabului a impus cea mai puțin eufonică dintre cele trei vorbe. Cât privește bușeu și al său locus classicus, vă rezerv o mare surpriză: el nu configurează, cum și-ar putea Închipui un mediocru, tipicul artefact de formă cilindrică și culoare Învăpăiată, care asimilează printr-un orificiu; Înainte de toate, carnețelul ne arată că Ginzberg a preferat accepția de „Întâmplător, fortuit, incompatibil cu un cosmos“. În această garnitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]