1,970 matches
-
Păianjenul se mișcă cu o viteză uniformă, oprindu-se pentru restabilirea presiunii arteriale hidraulice din picioare, apoi continuă într-un ritm constant. Păianjenul pustnic maro evită situațile de conflict, preferând să fugă. Ziua acest păianjen se ascunde printre pietre, prin crăpături în vizuinile altor animale sau își țese pânze în locuri retrase și uscate: grajduri, dulapuri, paturi, pivnițe. Pânzele sunt neregulate. În casele oamenilor el preferă cartonul, deoarece imite culoare scoarței copacilor pe care trăiește. El a fost găsit și în
Păianjen pustnic maro () [Corola-website/Science/319791_a_321120]
-
mare decât masa maximă specificată. Timp de trei ani, Big Ben a fost oprit și ora fixă a fost bătută de clopotul mic cel mai de jos până la reinstalarea clopotului. Pentru reparații, s-a extras o bucată de metal din jurul crăpăturii, iar clopotul a fost rotit cu 45° pentru ca noul ciocan să lovească în alt loc. Sunetul clopotului Big Ben a sunat de atunci într-un fel neobișnuit și este încă utilizat astăzi cu tot cu crăpătură. La turnare, Big Ben era cel
Big Ben () [Corola-website/Science/319188_a_320517]
-
extras o bucată de metal din jurul crăpăturii, iar clopotul a fost rotit cu 45° pentru ca noul ciocan să lovească în alt loc. Sunetul clopotului Big Ben a sunat de atunci într-un fel neobișnuit și este încă utilizat astăzi cu tot cu crăpătură. La turnare, Big Ben era cel mai mare clopot din insulele Marii Britanii până la turnarea lui „Great Paul”, un clopot de aflat în catedrala Saint Paul din Londra, în 1881. Împreună cu Marele Clopot, turnul cu ceas găzduiește patru clopote mai mici
Big Ben () [Corola-website/Science/319188_a_320517]
-
este al douăzeci și cincilea episod al serialului de desene animate Samurai Jack. Jack se cațără pe un munte stâncos, sub cuvintele unui povestitor care se va înfățișa la sfârșit: regele. Jack găsește o crăpătură în munte, prin care abia încape un om, merge prin ea o jumătate de zi și ajunge pe un promontoriu, de unde vede o bătălie între o armată de oameni echipați ca grecii antici și una de roboți în formă de
Cei 301 () [Corola-website/Science/319313_a_320642]
-
desprindere rezultate în urma alunecărilor profunde și s-au format prin ruperea și căderea pe pante a masei de teren, urmată de împingerea laterală pe un plan de alunecare. Partea alunecată prezintă un microrelief cu numeroase trepte și este străbătută de crăpături transversale. Alunecările profunde sunt de două tipuri: glimee și sub formă de trepte. a) Alunecările de tip glimee (grueți) afectează suprafețe restrânse în și, după raportul lor cu structura geologică, se împart în două categorii: 1. glimee insecvente, dezvoltate pe
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
ocupă o suprafață de 20.000 km, fiind situat în Botswana de nord-vest la gura de vărsare a fluviului Okavango. Delta este delimitată la sud de crăpătura tectonică Kunyere și Thamalakane care este continuarea marelui Rif african (engl. Great Rift Valley). nu are scurgere ci apele lui se înfiltrează o parte în nisipul bazinului arid Kalahari, iar altă parte se evaporă. Această deltă este una dintre regiunile
Delta Okavango () [Corola-website/Science/316707_a_318036]
-
mari, de 3000-5000 m. Acesta este confecționat pe pante abrupte, greu accesibile, de regulă din ramuri așezate într-o semisferă nu prea mare. De-a lungul coastei statului Peru, unde se găsesc doar stânci separate, ouăle sunt depuse direct în crăpăturile din bolovani. Condorii se reproduc o dată la doi ani, în februarie-martie. Femela depune unul sau două ouă albe-albăstrii cu greutatea de cca. 280 g și cu lungimea de 75-100 mm. Perioada de incubație numără 54-58 zile și clocesc ambii părinți
Condor andin () [Corola-website/Science/315078_a_316407]
-
în donițe purtate de cai. Pentru animale și spălat e folosită apa de ploaie colectată în butoaie. Ideea că în puț ar putea exista apă i-a determinat pe oameni să decolmateze avenul. La 10 m adâncime au găsit o crăpătură din care se auzea un vuiet ca de apă în cădere. Preotul satului se prezintă la fața locului și după o analiză amănunțită decide că în fundul avenului se dechide un alt văzduh (tărâm) și trebuie astupat. Și l-au astupat
Avenul de la Mununa () [Corola-website/Science/318784_a_320113]
-
mari reparații, dar în vara anului 1986 un nou cutremur lovește. Pereții bisericii se crapă și ștucatura superioară cade. În anul 1987 se începe consolidarea pereților bisericii. Cutremurul din 1991 duce la necesitatea consolidării și a turlei, care prezentași ea crăpături. Tot acum se construiește de jur-împrejurul bisericii un pavaj de beton. Anii 2001-2003 vin cu noi și costisitoare lucrări de consolidare a bisericii. Se realizează o subzidire (temelia fiind din cărămidă) cu beton și fier beton. Apoi pereții sunt tencuiți cu
Biserica Buna Vestire din Ploiești () [Corola-website/Science/320067_a_321396]
-
doi bătrâni se opresc la umbra pădurii și își stâmpără foamea cu bucatele ce le aveau la ei. Și cum le lipsea apa, Dumnezeu a făcut câtiva pași și apropiindu-se de o stâncă, atingând-o, face ca dintr-o crăpătură să curgă o apă limpede și răcoroasă. Văzând minunea pe care Dumnezeu a făcut-o, Sf. Petru îi cere acestuia să facă din acest izvor unul din care să curgă numai mană cerească din care să poată bea oricine și
Biserica de lemn de la Schitul Foltea () [Corola-website/Science/320304_a_321633]
-
că și el a fost unul dintre clopotele care au fost trase atunci. După obținerea independenței de către SUA, clopotul a rămas în anonimat mulți ani. În anii 1830, a fost adoptat ca simbol de societățile aboliționiste, care l-au poreclit „”. Crăpătura cea mare care îl caracterizează a apărut cândva la începutul secolului al XIX-lea—o legendă de largă circulație afirmă că a crăpat în timp ce anunța moartea Judecătorului Suprem John Marshall în 1835. Clopotul a devenit celebru după ce în 1847 a
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
considerată reală, chiar și de unii istorici. Începând cu 1885, Primăria Philadelphia, proprietara clopotului, a permis transportarea lui la diverse expoziții și adunări patriotice. Clopotul a atras curiozitatea mulțimilor oriunde a fost dus, dar s-a întors la Philadelphia cu crăpături în plus și cu bucăți luate de vânătorii de suveniruri, iar primăria a oprit aceste plecări după 1915. După al Doilea Război Mondial, primăria a dat clopotul în custodia National Park Service, rămânând însă proprietara lui. El a fost folosit
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
într-unul nou, aflat astăzi la Universitatea Villanova. Nu se știe cum a crăpat clopotul; aceasta s-a întâmplat cândva între 1817 și 1846. Clopotul este menționat în mai multe articole de ziar din acea perioadă, iar prima menționare a crăpăturii este din 1846. De fapt, în 1837, clopotul a fost reprezentat într-o publicație anti-sclavie fără vreo crăpățură. În februarie 1846 "Public Ledger" a relatat că clopotul a fost tras la 23 februarie 1846 pentru a sărbători ziua de naștere
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
februarie 1846 pentru a sărbători ziua de naștere a lui Washington (deoarece 22 februarie a picat într-o duminică, sărbătoarea s-a ținut a doua zi), scriind că clopotul era crăpat de mult, dar că fusese „reparat” prin șlefuirea marginilor crăpăturii. Ziarul a relatat că pe la prânz, s-a observat că de la bătutul din ziua respectivă, crăpătura s-a mărit, și că „vechiul clopot al Independenței...stă acum în marea clopotniță a orașului, crăpat ireparabil și veșnic stricat”. În 1876, a
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
într-o duminică, sărbătoarea s-a ținut a doua zi), scriind că clopotul era crăpat de mult, dar că fusese „reparat” prin șlefuirea marginilor crăpăturii. Ziarul a relatat că pe la prânz, s-a observat că de la bătutul din ziua respectivă, crăpătura s-a mărit, și că „vechiul clopot al Independenței...stă acum în marea clopotniță a orașului, crăpat ireparabil și veșnic stricat”. În 1876, a apărut cea mai frecventă poveste despre crăparea clopotului. Colonelul Frank Etting, curator voluntar al Sălii Independenței
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
Independenței, a spus că ea a apărut în 1835 când a anunțat moartea Judecătorului Suprem John Marshall. Există puține dovezi care să susțină această teză, dar, cu toate acestea, ea este acceptată pe scară largă. Printre alte păreri despre originea crăpăturii se numără poveștile despre avarierea în timpul vizitei marchizului de Lafayette în 1824, sau că a crăpat când anunța adoptarea legii catolicilor din 1829 în Regatul Unit și că au fost invitați niște copii să tragă clopotul, pe care l-au
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
că a crăpat când anunța adoptarea legii catolicilor din 1829 în Regatul Unit și că au fost invitați niște copii să tragă clopotul, pe care l-au stricat. David Kimball, în cartea sa scrisă pentru National Park Service, sugerează că crăpătura ar fi apărut cel mai probabil între 1841 și 1845, fie de 4 Iulie, fie de ziua lui Washington. Clopotul lui Pass și Stow a primit porecla "the Liberty Bell" pentru prima oară în jurnalul Societății Anti-Sclavie din New York, "Anti-Slavery
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
-l repare pentru a fi bătut la Expoziția Centenară ținută la Philadelphia, dar ideea nu a fost adoptată; custozii clopotului au concluzionat că nu sunt mari șanse să se obțină un clopot care să sune bine, și a arătat că crăpătura a devenit o caracteristică definitorie a lui. În schimb, s-a turnat o replică în greutate de (câte 1.000 de livre pentru fiecare stat fondator). Metalul folosit pentru clopotul denumit „al Centenarului” conținea părți din două tunuri topite, câte
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
Chicago, clopotul a fost cinstit cu prima intonare a "Marșului Clopotului Libertății", dirijat de John Phillip Sousa. Philadelphienilor au început să le displacă ideea de a-l trimite în alte orașe după ce s-a întors de la Chicago cu o nouă crăpătură, fiecare nouă propunere fiind întâmpinată cu din ce în ce mai multă opoziție. S-a descoperit și că paznicul dedicat al clopotului a extras bucăți din el ca suveniruri. Primăria a pus clopotul într-o cutie de stejar cu geam de sticlă în Sala
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
în sala turn a Sălii Independenței, încăpere în care a rămas până la sfârșitul lui 1975. A fost postată gardă pentru a descuraja vânătorii de suveniruri care ar încerca să ia bucăți din el. Până în 1909, clopotul făcuse șase drumuri, iar crăpătura nu doar că s-a agravat, ci vânătorii de suveniruri îi reduseseră masa cu peste un procent. În 1912, când organizatorii Expoziției Internaționale Panama-Pacific au cerut clopotul pentru târgul din 1915 din San Francisco, primăria s-a ferit să-l
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
lăsat să meargă, deoarece el nu fusese niciodată la vest de St. Louis, iar aceasta era o ocazie de a fi prezentat pentru milioane de oameni care altfel nu l-ar fi putut vedea. În 1914, însă, de teamă că crăpătura s-ar putea mări pe drumul cu trenul, primăria a instalat o structură metalică de susținere în interiorul clopotului, denumită generic „păianjenul”. În februarie 1915, clopotul a fost lovit ușor cu ciocane de lemn pentru a produce sunete ce au fost
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
fie returnat în ambalajul original. În 1958, turnătoria (pe atunci funcționând sub numele Mears and Stainbank Foundry) s-a oferit să toarne din nou clopotul, dar a primit răspunsul că nici Park Service și nici publicul nu doresc să dispară crăpătura. Turnătoriei i s-a cerut, în 1976, să toarne o replică în mărime naturală a Clopotului Libertății, copie oferită Statelor Unite de regina britanică, Elisabeta a II-a, și găzduită astăzi în clopotnița construită pentru Clopotul Libertății, lângă fostul centru pentru
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
Libertății cântărește . Metalul său este compus din 70% cupru și 25% cositor, restul constând din plumb, zinc, arsen, aur și argint. El stă suspendat de ceea ce se crede că este jugul său inițial, făcut din lemn de ulm american. Deși crăpătura pare să se termine la prescurtarea „Philad” din ultimul rând al inscripției, aceea este doar crăpătura lărgită din secolul al XIX-lea șlefuită în speranța că clopotul va mai putea să bată; o altă crăpătură îngustă, continuă spre dreapta și
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
zinc, arsen, aur și argint. El stă suspendat de ceea ce se crede că este jugul său inițial, făcut din lemn de ulm american. Deși crăpătura pare să se termine la prescurtarea „Philad” din ultimul rând al inscripției, aceea este doar crăpătura lărgită din secolul al XIX-lea șlefuită în speranța că clopotul va mai putea să bată; o altă crăpătură îngustă, continuă spre dreapta și ușor spre partea superioară a clopotului, prin cuvântul „and” din „Pass and Stow”, apoi prin cuvântul
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
lemn de ulm american. Deși crăpătura pare să se termine la prescurtarea „Philad” din ultimul rând al inscripției, aceea este doar crăpătura lărgită din secolul al XIX-lea șlefuită în speranța că clopotul va mai putea să bată; o altă crăpătură îngustă, continuă spre dreapta și ușor spre partea superioară a clopotului, prin cuvântul „and” din „Pass and Stow”, apoi prin cuvântul „the” dinaintea cuvântului „Assembly” („Adunarea”) din rândul al doile ade text, și prin literele „rty” din cuvântul „Liberty” („Slobozenie
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]