16,541 matches
-
ne îndreaptă cu îndelungă răbdare. Fii cu inima deschisă, Dumnezeu nu bate în porți ferecate și nu primește ce i se aruncă pe fereastră. Omul rupe din sine și se oferă ca un păcat în tot ceea ce face, Dumnezeu se dăruie ca o iertare în tot ceea ce există. Păcatul nu este o virtute, dar nici necurăție nu este atâta timp cât în el ai fost cu gândul tulbure, cu intenția necugetată, cu fapta nevoită; mustrarea, frica, remușcarea, umilința, regretul domolesc arderea. Părinte, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe aceasta o trimit acum Măriei Voastre. Și cu toate că ea îmi pare nedemnă de a vă fi înfățișată, sînt totuși pe deplin încredințat că, în nobila Voastră bunătate, această operă vă va fi plăcută, considerînd că nu v-aș putea dărui un lucru mai prețios decît acela de a vă face cu putință să înțelegeți, într-un timp foarte scurt, tot ceea ce eu n-am reușit să cunosc decît într-un lung șir de ani și cu multe osteneli și primejdii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
potrivnic să nu le doboare; afară doar dacă aceia care, după cum am spus, au ajuns principi în foarte scurt inap, sînt atît de capabili încît să știe de îndată să se pregătească spre a putea păstra ceea ce soarta le-a dăruit cu multă ușurință și să construiască acum temeliile solide pe care alții le înalță înainte de a deveni principi. Pentru ambele moduri în care cineva poate să devină principe, prin însușirile lui proprii sau printr-o soartă norocoasă, vreau să dau
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dărnicie. Principele care își poartă armatele pretutindeni și se îmbogățește din prăzi, din jafuri și din biruri, care pune mîna pe bunurile altuia, acela are nevoie să se arate darnic, altfel soldații nu l-ar urma. Într-adevăr, poți să dăruiești cu generozitate din ceea ce nu este al tău și nici al supușilor tăi, așa cum au făcut Cirus, Cezar și Alexandru. Faptul de a risipi bunurile altora nu-ți micșorează faima, ci dimpotrivă, îți aduce mai multă glorie; singurul lucru care
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
eliberatori. Ce diferență între acești napolitani și loreni! Cînd au fost obligați să schimbe dominația, toată Lorena era în lacrimi; poporul regreta pierderea urmașilor acelor duci, care de atîtea secole conduceau acea țară înfloritoare și printre care se număraseră unii dăruiți cu atîta bunătate, încît ar fi meritat să fie exemplu de rege. Ducele Leopold lăsase o amintire atît de scumpă lorenilor, încît atunci cînd văduva lui a fost obligată să părăsească Luneville, toți s-au aruncat în genunchi în fața caleștii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
într-atît, încît vrea ca suveranul său să nu fie decît soldat; face din el un Don Quijote perfect, care nu are în minte decît cîmpuri de bătălie, metereze, planuri de încercuire, linii de bătaie și atacuri. Un principe care nu se dăruiește decît meseriei războiului nu împlinește însă decît o jumătate din menirea lui. Este evident falsă ideea că el nu trebuie să fie altceva decît soldat; și vă puteți aminti ce am spus despre originea principilor, în primul capitol al acestei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
argumentele posedă geniul națiunii franceze: ei atacă viguros, dar sînt pierduți dacă sînt forțați să poarte un război defensiv. Lucru care l-a făcut pe un om de litere să spună că Dumnezeu e tatăl tuturor sectelor, fiindcă el le dăruise tuturor acestor secte arme egale, prezentînd fiecare atît o parte bună, cît și o parte proastă. Chestiunea aceasta referitoare la libertatea și la predestinarea omului e mutată de Machiavelli din sfera metafizicii într-aceea a politicii, care, totuși, e un
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
venit dintre generații. Lanțul de solidaritate se sprijină pe doi piloni: altruismul părinților față de copiii lor și prezența unor ireversibilități inter-temporale. Se consideră că părinții simt o satisfacție din bunăstarea copiilor lor. Aceasta este baza a tot ce le este dăruit, începând cu educația, dar și referitor la tot ce li se oferă pe o bază financiară cum sunt darurile, transferurile private între generații, moștenirile... Ca răspuns, tot în domeniul afectiv, copiii sunt satisfăcuți de bunăstarea părinților, ei participă la realizarea
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
arunca În joc abilitățile de politician, a pus capăt războiului, depunînd armele pe cîmpia Moftinului, la est de Carei, și semnînd cu Habsburgii Pacea de la Sătmar. Împăratul a recunoscut meritele generalului În Încetarea rebeliunii, i-a acordat rangul de conte, dăruindu-i totodată domeniul regal din Ardud și imensele moșii ale lui Rákóczi. Norocoasă răsplată, după atîția ani de Înfruntări necruțătoare și după mai multe incursiuni ale curuților conduși de el pînă sub zidurile Vienei, cînd răzvrătiții devastaseră totul În cale
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Dar cei care se sta biliseră la Gros smaitingen (Moftinu Mare) nu aveau nevoie să se mai deplaseze nicăieri, cîtă vreme aduseseră cu ei sta tuia din lemn a Madonei cu Pruncul, aflată și azi În biserica satului. Le fusese dăruită, ca să-i ocrotească În purcesul lor spre răsărit, de parohia din Weingarten unde se Înalță cea mai mare și mai frumoasă, așa se spune, biserică În stil ba roc din Întreaga Germanie. Floarea de piatră barocă adăpos tește, Într-un
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de sub oleandru ca la propriul ei copil. Credea că o va obține, dar, pînă la urmă, mama i-a făcut un semn mai ciudat Înspre depărtări, În sensul că da, Însă numai după ce ea se va fi dus. I-a dăruit În schimb un exemplar neînrămat. E aceeași fotografie, pusă acum la București Într-un album de unde Nicole o scoate din cînd În cînd ca s-o contemple și să cadă pe gînduri... Dar și pentru ca fotografia, simt asta, În imposibilitatea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
toc mai percepe cu un simț pe care nu l-a folosit niciodată În viața terestră. Evanghelia după Marcu, În capitolul 8, 22-25, pre zintă un astfel de caz pămîntesc de inițiere În simțul vizual nou dobîndit. După ce Iisus Îi dăruiește vederea orbului din naștere, scoțîndu-l pentru asta În afara satului Betsaida și ocrotindu-l astfel de gura căscată a mulțimii, tămăduitul spune că vede oamenii umblînd, dar i se par a aduce cu niște copaci. Adică, fără vedere fiind, omul sesizase
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la ea și mă preocupa felul des tinului de a-și face jocul: de ce adică ea, și nu, să zicem, o fată din București, din Spania sau din Moldova?... Nicolevenea chiar din mijlocul priveliștilor străbătute de mine și care mi dăruiseră imaginea lumii În verde, galben, albastru, În purpuriu, vînăt sau violaceu, sub regimul Înalt al soarelui unei veri fără sfîrșit. Nu puteam respira fără a extinde amintirea acelor peisaje asupra Întregii realități cu care ajungeam În atingere. Aveam nevoie de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lui Avraam, pentru regele Asiriei. Cum-necum, ele au ajuns la ismaeliții care l-au cumpărat pe Iosif. Din punga fraților lui Iosif au trecut apoi în tezaurul faraonului egiptean și de aici la regina din Saba, care i le-a dăruit lui Solomon. Prin Nabucodonosor, monedele ajung în Nubia, de unde sunt aduse la Betleem de Melchior, unul dintre cei trei regi magi. Din grabă sau neatenție, Fecioara Maria le-a pierdut în pustiul egiptean. Ele au fost găsite de un păstor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
grabă sau neatenție, Fecioara Maria le-a pierdut în pustiul egiptean. Ele au fost găsite de un păstor, care i le-a oferit lui Isus drept recompensă pentru o vindecare. Acesta n-a vrut să le primească și le-a dăruit templului. De aici au ajuns la Iuda și apoi la proprietarul Câmpului olarului. Inventatorul legendei spune că ar fi văzut o asemenea monedă la Nürnberg, turnată după un original aflat la Rhodos. Prin urmare, motivul celor „treizeci de arginți” este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să se plimbe. și văzând un dafin, s-a așezat sub el și a început să se roage la Domnul atotstăpânitorul, zicând: „Dumnezeule al părinților noștri, binecuvântează-mă și împlinește-mi ruga precum ai binecuvântat pântecele Sarei și i-ai dăruit fiu pe Isaac!” Ridicându-și privirile spre cer, zări un cuib de vrăbiuțe în frunzișul dafinului și prinse a jeli de una singură, zicând: „Vai mie, nefericita, cine m-a născut? Din ce pântece am ieșit la lumină? Blestem am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a împlinit ruga ta: vei prinde sămânță în pântec și vei naște prunc, iar despre neamul tău se va vorbi în toată lumea”. și a răspuns Ana: „Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, dacă voi naște prunc - băiat ori fată -, îl voi dărui Domnului Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieții sale”. Aducerea Mariei la Templu Lunile se adăugau una câte una la vârsta copilei. Când împlini doi ani, Ioachim îi zise Anei: „Iată, a venit timpul s-o ducem la Templul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sa o femeie care se vaită cu veșmintele sfâșiate și creștetul acoperit cu cenușă 102. La întrebarea iscoditoare a lui Ezdra, femeia începe să povestească: fusese stearpă vreme de treizeci de ani; după îndelungi rugăciuni, Domnul se îndură și-i dărui un fiu, pe care-l crescu și-l educă până se făcu mare, bun de însurat. În noaptea nunții însă se abătu nenorocirea: fiul muri în camera conjugală. Atunci, de durere, ea își luă lumea-n cap și fugi în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un interpret angelic. Cel mai simpatic intercesor de acest fel este fără îndoială Mihail. Ulterior, Mihail va deveni intercesorul prin excelență, protector din oficiu al oamenilor și al creaturilor pământului înaintea lui Dumnezeu. Lui i se datorează recoltele îmbelșugate, întrucât dăruiește roua și ploaia, și tot lui, răgazul obținut de cei păcătoși în infern (a se vedea Apocalipsa lui Pavel). Descrierea spațiilor extramundane și a întâlnirilor cu locuitorii lor pleacă de la experiențe mistice concrete, transfigurate literar. Exemplul cel mai frapant îl
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dea o explicație respectivelor adaosuri, invocând simbolismul cifrei 12 în tradiția creștină. S-ar putea să aibă dreptate, însă felul în care Stăniloae și-a condus proiectul până în 1992 mă face să cred că, dacă Dumnezeu i-ar mai fi dăruit zile, el și-ar fi îmbogățit antologia cu încă vreo câteva tomuri. Pentru că, în ciuda unui anumit respect datorat canonului și tradiției, Filocalia este, prin chiar spiritul ei, un parcurs fără sfârșit, o cercetare a Absolutului, care nu prevede sau impune
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse nu una, ci șapte lumânări câte haruri dăruiește omului Duhul Sfânt. Era zi, ajunseseră la țărm, trăiau. Era Ziua Nașterii Domnului. Veniseră să-și respecte promisiunea. În ziua în care dorul fiecăruia se împlinește, veniseră să împodobească bradul. De aceea se așează de Crăciun șapte lumânări aprinse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să ia o piatră de acolo, se și grăbesc s-o strice: o agață de urechile lor sau o găuresc, o strâng în metal, și-o pun pe deget sau la gât, iar când se plictisesc o aruncă sau o dăruiesc altcuiva... "Tristă soartă pentru ce-i frumos în lumea asta!" șopti către agatul de alături un cristal de ametist. Așa violet cum era, toate celelalte i se plecau pline de respect, ca unui înțelept doar se știe că el fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
are rost să mai existe nici el. Du-te, spune-le asta. Dar cum să le spun, când ei nu aud și, chiar dacă aud, nu înțeleg? Bătrânul surâse cu ochii cerului: Nu e nevoie să le spui ceva. Iubește-i. Dăruiește-le ce le-a dăruit Tatăl nostru dintru început: Iubirea și iertarea. Iubește-i și iartă-i! Iartă-i și iubește-i! Așa o să se vindece pământul. Când a ajuns înapoi, abia dacă mai rămăseseră câțiva oameni pe tot pământul... arșița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nici el. Du-te, spune-le asta. Dar cum să le spun, când ei nu aud și, chiar dacă aud, nu înțeleg? Bătrânul surâse cu ochii cerului: Nu e nevoie să le spui ceva. Iubește-i. Dăruiește-le ce le-a dăruit Tatăl nostru dintru început: Iubirea și iertarea. Iubește-i și iartă-i! Iartă-i și iubește-i! Așa o să se vindece pământul. Când a ajuns înapoi, abia dacă mai rămăseseră câțiva oameni pe tot pământul... arșița pârjolise totul... acum nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de lângă stâna noastră. O să mă întrebați de cel care lipsea. V-am spus, era cel mai curios. Aflase, cine știe cum, ce-l aștepta pe copil. Se dusese acolo, acoperise copilul cu lumina lui ca să-l apere și se mira de ce copilul dăruiește așa de multă lumină (doar știm cu toții că acela care de-abia s-a născut aduce lumină mare cu el), dar lumina acelui copil întrecea tot ce văzuse vreodată îngerul. Și atunci și-a spus: cum să sufere tocmai el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]