25,049 matches
-
este calea cea mai scurtă spre tine. Dumnezeul meu din camera de gardă a contagioșilor, recomandă-mi un sirop din floare de păpădie, să pot privi luna în ochi când voi fi în grădina ta! 18. Genia a copilărit sub dealurile pleșuve ale Fălciului. Părinții, doi țărani săraci, cum, de altfel, erau toți locuitorii Blăgeștilor, sat la sudul județului Vaslui. Mama-sa a crescut trei fete frumoase, le-a purtat prin școli, s-a îngrijit de ele, fiecare bănuț era bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vechime. Când i-a calculat secretarul fișa de pensie, 58 de zile lucrătoare au ieșit într-un an de muncă, deși până iarna târziu desfăcea la popușoi, sfecla o scotea de sub zăpadă. Iernile erau lungi și drum de bătut peste dealuri, 15 kilometri. Prutul îngheța sloi, mistreții nu aveau patrie, recolta în Basarabia se strângea mai devreme. Paznicii făceau focuri, loveau cu ciocanul în tălăngi, asmuțeau câinii toată noaptea, dar fără folos: nesătulele lighioane devastau coșere întregi de porumb. Erau săraci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
băieții au fost cazați la Ceplenița, iar fetele la Naslău. Între cele două ferme, 6 kilometri, distanță nu suficient de mare pentru a-i ține departe noaptea se goleau dormitoarele. Profesorii erau neputincioși, paznicii de asemenea. Șiruri de băieți coborau dealurile Cătălinei prin rândurile de vie, traversau șoseaua și apoi, tot prin vie, până la Naslău. Podgoria crea o stare de eliberare, podgoria era locul unde cei mai îndrăzneți se simțeau în tot largul. Tinerii, perechi, se iubeau pe sub butucii de vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îndurat de un suflet prigonit, năpăstuit, nevinovat. Îndelung Iubitorul ți-a scos în cale acest sfânt locaș, se vede că ești alesul lui, că te iubește ca pe propriul copil. Puteai să fii abandonat mai în vale sau mai în deal, să te fi aruncat în vreo prăpastie sau să te fi agățat de vreun ulm. Te-ar fi mâncat pustietatea, dar bunul Dumnezeu le-a dat în minte să te lepede aici, lângă casa sa. Ești al douăzeci și doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vene așchii de viață resuscitau instinctele. "La dracu! Nu credeam că există mecanic și pentru rabla asta ieșită din uz. Au îmbătrânit hainele peste mine, au prins crustă anotimpurile deasupra cămășilor, au obosit bocancii să tot urce și să coboare dealurile Năsăudului și eu, prostul, lașul, leneșul, m-am dat bătut odată cu prima brumă. Are dreptate cucoana asta, sunt încă verde! De ce am irosit atâția ani, cui am făcut eu bine? Mie în nici un caz. Uite ce carne are, iapă tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
canoanele, să nu-și facă pravila. Nu are răutate în suflet și inima îi este ca de copil. Poate este alesul Domnului, părinte Gherasim. Numai că vezi matale cât e de bicisnic, mai are o sâmbătă și se duce la deal după protosinghel. De trei ani nu am avut și noi mortul nostru; pe Luca cred că l-am îngropat cu tot cu lopată, de asta nu mai moare nimeni. Este plină mânăstirea cu boșorogi; toată ziulica își târâie hoitul prin curte: "blagosloviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
semne, noaptea întunecă izvoarele sau poate cineva mușcă adânc, adânc din absență, mușcă până ce spurcă și cea mai vagă intenție de așteptare. Starea de om liber i s-a sfârșit într-o primăvară de mai. Era duminică, înfloreau castani pe dealul Copoului. La mijlocul parcului, o poartă din fier forjat, șotronul s-a ridicat în picioare, s-a scuturat de sânge, de praf, și posibil, prin acea poartă, s-a înălțat la cer. Atunci, în decembrie, durerea și-a depășit limitele. Durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îți vei da seama mai bine de cum trebuie apărată, apoi, întrucît ai cunoscut locurile și le-ai străbătut de multe ori, vei putea să înțelegi cu ușurință poziția oricărui alt loc pe care ar trebui să-l iei în cercetare. Dealurile, văile, șesurile, fluviile și mlaștinile care se găsesc, spre pildă, în Toscana seamănă într-o anumită măsură cu acelea care există în celelate provincii; așa încît cel care cunoaște aspectul locurilor unei provincii poate să cunoască ușor aceleași lucruri și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Înainte viața sa fantomatică: mîna retezată de la cot simte că mișcă brațul, piciorului spulberat de schije de la genunchi În jos i se pare că atinge pămîntul, că aleargă, urcă treptele și coboară panta. Treptele sînt de piatră, să pate În deal, coasta e acolo, toate sînt vizibile, palpabile. Pro teza picio rului amputat poate călca anume pe ele. Dar ce e cu lumina din ochii stinși, de unde vine ea? În absența luminii, ochiul e inutil. Liliacul și alte vietăți ale Întunericului
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
reliefuri felurite. Mi-a scos tocmai mie În cale acele locuri, pentru ca, pesemne, cutreierîndu le și admirîndu-le cu puterile cîte-mi rămăseseră, să iau aminte și să nu uit chipul lumii. Aveam la Îndemînă Pădurea cea Mare și Păduricea, coaste de dealuri, gîrla și bălțile ei, tăpșane cu iarbă, livezi, pante suite de vița-de-vie. Vinul, unul rosé, curgea din toate ulcelele. Îl știu de pe la cinci ani, cînd baciu’ Martin Baumgartner Îmi turna cîte un pahar În care punea o linguriță de bicarbonat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cîte un pahar În care punea o linguriță de bicarbonat de sodiu, ca să facă spumă și să-mi placă mie cum fierbe. Vinul alb nu mi-l amintesc. Această culoare s-a vîndut Însă Îmbuteliată prin anii ’80, sub eticheta Dealurile Răteștilor, după ce Înălțimile din preajma satului fuseseră abundent acoperite cu plantații de viță nobilă, adusă de prin podgorii mai cu faimă. Rătești este, iată, numele satului primelor mele amintiri din viața aceasta, a treia așezare cum vii dinspre nord, de la Sătmar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
partea de sus, Cerhatul, și partea de jos, Schwabendorful, erau două mici sate Împinse unul spre altul din cine știe ce Întîmplare. Totul le deosebea: stilul caselor, umbra, limba vorbită, relieful, iar printre ele curgea cum putea Valea Măriei. Coborai odată cu șoseaua dealul Cerhatului, casele dispăreau și de-a dreapta, și de-a stînga, dar veneau cele două poduri de piatră, primul peste gîrla Îngustă, al doilea peste o baltă din vreo veche revărsare de-a Văii, avînd pesemne izvoare proprii, de vreme ce nu seca
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se putea strecura Înăuntru. În primul rînd, vîntul și țiganii. Căci luminișul ăsta din mijlocul Răteștilor era treimea cea mai atrăgătoare, cea mai ispititoare din Întreaga așezare Întinsă de-a lungul semicercului șoselei pietruite. Aproape de primul pod, pe dreapta, sub dealul Cerhatului, duruia din cînd În cînd o moară. Măcina grîu, dar asta nu era treaba noastră. În schimb, stor sul sîmburilor de floare de soare aduna acolo liota de prunci, fiecare cu cîteva bucăți de pîine de cufundat În uleiul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Îi blestemase scuipînd În vînt și că, dacă scuipatul prinde bine vîntul, blestemul se leagă. A luat-o apoi pe ocolite către coliba lui. Locuia, ca toți ceilalți țigani, de-a stînga Văii Măriei, mai sus de poduri, drept În fața dealului Cerhatului. Ca să urce coasta, „bandele“ de țigani treceau Valea prin vaduri știute și bătute numai de ei. „Banda“, atunci și acolo, era taraful de lăutari - o vioară, un acordeon, o gordună, uneori două viori și, În plus, un țambal de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Banda“, atunci și acolo, era taraful de lăutari - o vioară, un acordeon, o gordună, uneori două viori și, În plus, un țambal de piept. De jos, de la ei, vedeau negreșit care dintre marile uși de lemn ale pivnițelor săpate În deal stătea deschisă și unde era rost de petrecere. Se strîngeau pesemne iute laolaltă și, neauziți, nesimțiți de nimeni, răsăreau În pragul cramei. — Cum, dracu’, făcea taică-meu, cum mama dracului...? N-am auzit scîrțîind o ceteră, n-am văzut umbră
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
tot ce a crescut În timp sub peticul de cer al Răteștilor. CÎnd vii de la sud, dinspre Beltiug, Îți sar În ochi de Îndată ce ajungi Între cele două scurte poduri de piatră. Le vezi din șosea, ușor spre dreapta, sculptate În dealul din față, rînduindu-se pe trei niveluri ca pe platformele nespus de largi ale unei cataracte cu trei căderi, cu cîte un drumeag Între prima și a doua cădere, Între a doua și a treia treaptă. Arată ca niște cozonaci uriași
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
apa, că focul e o joacă față de ce poate să facă Valea Măriei și ne Înjura gros dacă simțea că nu frînăm cum se cuvine. Nu ne supăram, mai degrabă rîdeam de spaima lui. Într-o zi, cînd suiam la deal cu Vilmoș ca să ne mai dăm o dată, m-a Înhățat tata confiscîndu-ne și sania. Dracu’ ne pusese să ne alegem traseul chiar pe lîngă crama În care-și exercita el autoritatea locală. Era pălincia comunală. Cald și mireasmă tare În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și pe Báholczer János. Baciu` Schimpf ne-a suit În carul lui tras de un cal și ne-a dat fiecăruia cîte o lopată, bucuros că are cine să-l ajute la săpat. Am trecut cele două poduri, iar sub dealul Cerhatului, am luat-o la stînga, apoi la dreapta, suind pe la marginea pădurii. Zoli ne-a atras aten ția asupra unei colibe din crengi Împletite Într un desiș de arbuști. Era mai mult un adăpost deschis pe latura dinspre noi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ziua următoare, cîțiva băieți m-au căutat ca să mergem Împreună ca de obicei. Îmi alesesem Însă un alt drum, de unul singur: o luam pe sub grădini, pe rîtul plin de iarbă, treceam Valea Măriei printr-un vad peste pietre, urcam Dealul Popii și intram În curtea școlii pe poarta din spate, dinspre căminul cultural. Într-o săptămînă totuși, eram recuperat. Toată trupa s-a prezentat la mama Într-o dimineață destul de devreme ca eu să nu fi scăpat deja de unul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
martie 1965, după o iarnă cu zăpadă multă ce se topea cu repeziciune la so si rea precipitată a căldurii, pîrÎul umflat urla din toate puterile. Era un canal de scurgere săpat de localnici pentru colectarea apelor de primăvară de pe dealurile din jurul satului. După Întortocheli complicate prin care părea că se Întoarce de mai multe ori din drum ca să traverseze grădini și chiar curți, se vărsa În cele din urmă În Valea Măriei. În acel martie, auzeai sloiurile lovindu-se din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și a dat să se apropie ca să furnizeze explicații. Rusul l-a ținut la distanță cu același pistol și i-a făcut semn În direcția opusă. Nu cunoșteam nici un amănunt al Întîmplărilor de mai sus pe vremea cînd băteam ulițele, dealurile și bălțile Răteș tilor. Nici Zoli nu mi-a suflat o vorbă. Cred că nici el nu știa mare lucru pe atunci. Iar multă vreme, eu nu am avut nici o informație. Abia prin 1992, tata, care s-a lăsat Întotdeauna
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
primăriei din Beltiug, cinci-șase kilometri mai spre sud. În toți acești ani, moșu’ era Încîntat de ce vede În jur, de mulțimea pomilor și de atingerile mult mai dese ale umbrei. Pe bu nica o bucura belșugul fructelor, dar o supărau dealurile din pricina cărora nu putea, ca la Pișcari, să vadă, dac-ar fi vrut, pînă-n Ungaria. Moșu’ a fost cel dintîi care, Într-o vacanță, a băgat de seamă că-mi slăbise vederea. M-o fi urmărit la joacă și o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe noi ne-a lămurit că ea, auzind că În casa parohială se vorbește românește, crezuse că preotul maghiar e vizitat de autoritățile de Partid. Părintele s-a oprit Îndelung asupra bisericii În care slujea. Rezistase pe coama ei de deal din 1482, un an după ce fusese ridicată cetatea. Mi-o aminteam și eu. Nu În amănunt, ci mai mult ca o impresie, profilul ei ivindu-se impunător de după o cotitură a drumului cînd veneam din spre Rătești cu autobuzul. Mașina
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Nu În amănunt, ci mai mult ca o impresie, profilul ei ivindu-se impunător de după o cotitură a drumului cînd veneam din spre Rătești cu autobuzul. Mașina urca greu serpentinele care Îmbrățișau biserica pe toate laturile. Motorul se chinuia la deal, iar as cen siunea lui gîfÎită și curbele strînse făceau să Înghețe de tot vorbăria călătorilor. La asfaltarea șoselei, au mai netezit serpentinele, le-au mai scurtat și Îndreptat. În jurul acestei biserici se ridicase și crescuse Ardudul, mai ales prin
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
tăiase porcul, dar, din urechi și din coadă, nu a mai găsit nimic. Întors acasă după atîtea ghinioane, dar hotărît să-și facă datoria În gospodărie, a adunat cele șase oi ale familiei și le-a scos la păscut pe deal. Iarba, fiind rară la vremea aceea, le-a mînat dintr-un loc Într-altul În căutarea firelor răzlețe. În perindarea asta, a ajuns lîngă o grămadă de pietre. Se găseau mai multe asemenea movile Înșirate În linie dreaptă Încă din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]