3,498 matches
-
un câmp electro-statico-magnetic pe care Metamorfo era dator să-l anihileze. Acum e rândul meu! se auzi acesta. Metamorfo-morfo-metamorfo, fu vraja rostită și câmpul dispăru cât ai clipi. Al patrulea obstacol a fost un praf insomnic ce inducea oamenilor un delir asemănător somnului care în câteva ore devenea letal pentru organism. Hall-Shi aruncă praful său magic și pulberea insomnică explodă. Deodată apăru o lumină orbitoare care i-a dezorientat pentru o secundă pe toți. Îndată și-au dat seama că ar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
distinge, o chema... Luptă ca să Încerce să-și ridice pleoapele ca de plumb și, preț de o clipă, i se păru că Întrezărește un chip... Loïc? Era el, era el cu adevărat alături de ea, sau totul se petrecea În haosul delirului ei? Imaginea lui apărea tulbure, iar la răstimpuri frînturi de voce răsunau În tîmplele ei dureroase. Să cunoască adevărul... voia atîta să știe... să spună secretul... oribilul secret... Ajunsă la capătul puterilor, Marie nu mai izbutea să se agațe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dintre aceste mutații minore.” Rătăcind printre europeni, Djerzinski nu a fost Înțeles În timpul vieții sale. O gândire care se dezvoltă În absența unui interlocutor real, subliniază Hubczejak În introducerea la Clifden Notes, poate uneori scăpa de capcanele idiosincraziei sau ale delirului; dar este fără precedent ca ea să fi adoptat, pentru a se exprima, forma discursului refutabil. Se poate adăuga că, până la capăt, Djerzinski avea să se considere În primul rând un om de știință; contribuția sa la evoluția umană i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
în pereți și-n ferestrele oarbe, ca niște aripi grele de păsări de pradă. În casă era întuneric... Doar, candela de sub icoană răspândea rotocoale de lumină roșie, tremurânde, pe pereți. După atâta suferință, Iorgu vindecat într-un fel de întâiul delir... putea gândi un pic mai limpede. În vorbe și în gesturi i se putea citi o mai bună stăpânire de sine, iar în ochi îi mocneau judecăți despre viață și moarte, îndelung meditate. Era obosit. Încercă să doarmă... Puse capul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ridică privirea, o zări pe Vasilica în mulțimea care se pierduse în soare... Tocmai se trezi dintr-o toropeală lungă și grea, de friguri și vise stranii... Se cercetă. Acum i se păru că era "altul”. Tulburat de febră și delir, în mintea lui rătăcită nu mai rămăsese decât ceva confuz, care nu-i îngăduia să cuprindă ce s-a întâmplat cu el. Încet, încet se limpezi. Făcu câțiva pași prin cameră și se opri în fața ferestrei. - Se’năsprește vremea!... murmură
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
în pat... apoi, s-a lăsat încet-încet, simțind o amorțeală între umeri. Nu-și putea aminti tot... doar, și-a șters ochii cu dosul palmelor, și a încercat să-și limpezească gândurile, să-și adune puterile. Tulburat de febră și delir, în mintea lui rătăcită nu mai rămăsese decât ceva confuz, care nu-i îngăduia să lege întâmplările între ele... vedea, doar, imagini ca prin ceată. Si alunecă din nou în somn. ... Pe când se zbătea împotriva fantomelor si febrei... si împotriva
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pe Sima ca pe un găinar”; Pag. 234: „Horia Sima era mai rău decât un câine. Nu era om. Era o reptilă.”; Pag. 319: „Corneliu Codreanu este un infractor recidivist.”; Pag. 320: Corneliu Zelea Codreanu era un monoman (atins de delirul grandorii), dromoman, talasic, o libelulă agitată, un beduin”; Pag. 321: „Suferea de mania ambulatorie (Este vorba tot despre Codreanu)”; Pag. 333: „... poetul și ziaristul cuțovlah, Doru Belimace”; Pag. 336: „Scatofagul Cantacuzino era metec fanariot, ca și Zelinschi-Codreanu, și ca și
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
de mîine nu era o mare grijă, să vină, vom vedea atunci, spuneau tot mai mulți. Carpe diem! - se cînta așa chiar În biserică, pentru cine mai mergea acolo să se roage. De Anul Nou, mai toată suflarea părea În delir, numai În piețe dacă te uitai; Thomas se Înscrisese la un curs de trei zile pentru a fi, cu acte În regulă, timp de o săptămînă, Moș Crăciun. Intra c-un sac plin cu prezervative, donat de o societate feminină
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de manufactura regală de pe bulevardul Gobelins sau de Grădina Botanică, în mijlocul unei configurații de blocuri modeste poate fi creată o grădină de legume înconjurată de trandafiri, mi se pare un început de revoluție ecologică, poate semnul unei treziri civice din delirul globalizării. absolut niciun ghid turistic nu indică această oază unde în jur de treizeci de parizieni își cultivă fantasmele vegetale, reconstituind cu parcelele lor lipite unele de altele un fel de falanster demn de viziunile unor utopiști precum saint-simon sau
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
evul mediu pe acest traseu se afla un tronson din zidurile de incintă ale Parisului. Debarasat de ele pe la sfîrșitul secolului al XVII lea, orașul Luminilor a respirat ușurat și și-a creat o nouă arie de promenadă și de delir colectiv... Cînd teatrele de vodevil și de frisoane sîngeroase s-au înmulțit în zonă, uneia dintre aceste artere, Boulevard du Temple, i s-a spus Bulevardul Crimei. Și nu pentru că s-ar fi comis vreo crimă abominabilă pe trotuarele, în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
scurte, uneori durata acestora poate fi de cîteva secunde, sau chiar mai puțin. în plus, toate aceste concerte sunt polifonice, sunetele vin din diverse direcții, vibrațiile se intersectează, uneori cred că întreaga librărie devine o cutie de rezonanță pentru acest delir muzical al cărților... nu vă faceți griji, însă, pe măsură ce voi reuși să captez cît mai multe astfel de muzici vă voi iniția și pe dumneavoastră... Domnișoara ri fu atît de tulburată încît se lipi de mine și mă sărută lung
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Casa monteoru. Prima dată cînd am pătruns efectiv în inima ei, adică în incinta restaurantului, a fost în primăvara anului 1977. îmi amintesc perfect momentul și contextul. Acolo, în laboratorul secret al vieții literare bucureștene, loc de boemă și de delir literar-uman în același timp, un tînăr ca mine nu putea intra decît dacă era invitat de un scriitor sau de un critic literar confirmat, deja membru al Uniunii scriitorilor și client vechi al stabilimentului. Invitația n-a întîrziat de altfel
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
supraviețuiască și să ajungă la destinatar, la ființele pe care le iubeam. În jurul meu pluteau deja cîteva zeci de asemenea foi purtînd ultimele mele gînduri, cînd cineva m-a atins, m-a scuturat parcă dintr-un vis. De fapt, în delirul meu, în graba mea de a lăsa un gînd în urmă, ceva care să-mi supraviețuiască, nici nu realizasem că scriam cu ochii închiși. în momentul cînd i-am deschis însă (fiind în continuare în vis) am văzut în fața mea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
întîmplă acolo este dincolo de bine și de rău, este dovada pură că omul rămîne fundamental nebun, irațional, megaloman, excesiv, sinucigaș și imprevizibil prin natura sa. îmi amintesc de prima mea călătorie la Las Vegas și de impactul uluitor pe care delirul acelui loc l-a avut asupra mea. Veneam cu mașina de la Los Angeles și mi se spusese că urma să traversez deșertul Mojave. Imaginația mea mă pregătise pentru patru sau cinci ore de mașină pe unul din acele drumuri nesfîrșite
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
al orașului, adăposturile antiaeriene și coridoarele secrete care se intersectează sub oraș. „așa nu se mai poate”, spune Vocea. Știe și el. X este de acord cu Vocea. Uneori are impresia că tot ce i se întîmplă ține de un delir, că el este vinovat de absența celorlalți, că de fapt el este asasinul. ar vrea ca Vocea să-i spună tu i-ai ucis, tu ești vinovatul, tu și numai tu. Dar Vocea are lungi perioade de tăcere. Uneori îi
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
să interacționăm cu realitatea, obișnuindu-ne să purtăm sarea și focul evangheliei prin intermediul vieții noastre dăruite. În trecut, oamenii, conformându-se spiritului și sensibilității de atunci, căutau mijloacele cele mai potrivite, uneori destul de discutabile, de a experimenta extaze mistice, până la delir, sustrăgându-se coordonatelor spațio-temporale. În vremea noastră, grație unei mai bune înțelegeri a evangheliei, care este Isus Cristos, extazul pe care trebuie să-l trăim și să-l facem posibil este acela de a «ieși din sine» pentru a aluneca
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
pierise, nu mai cânta la pian, nu mai G. Călinescu ieșea în oraș, devenise nervoasă. Felix o găsi odată scormonind sertarele, trăgîndu-le pe toate afară cu furie. Vorbea singură: - N-am o mănușă ca lumea. Of, Doamne! Vindecat de întîiul delir al dragostei, Felix putu gândi mai bine. Știa că Otiliei îi place luxul, că era nefericită când n-avea un mărunțiș oarecare de modă, că ținea să se plimbe în trăsură. Colegii de universitate, care-l văzuseră la braț cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
asta, lugubră. Bătrânul fu încredințat definitiv. - Ei, papa, ai văzut că este pianul? Unde credeai că o să plece? - Dar ochii? întrebă moș Costache. - Care ochi? - Ochii care mă priveau aseară, pe fereastră! Otilia crezu că bătrânul a avut un mic delir și nu răspunse nimic. După o zi întreagă de neschimbare, după ce Vasiliad însuși văzu pe moș Costache, trebuiră toți să recunoască viabilitatea bolnavului. A-l mai păzi era plictisitor. Bătrânul se mișca pe canapeaua lui, pe care nu voia s-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
social (nu moral), în timp ce G. Călinescu e un cinic jovial. Prin faptul că se aplică acelorași tipuri, aceleiași epoci (cu o diferență poate de o generație și, bineînțeles, într-o viziune despoliticianizată), cu aceeași tendință de a împinge comicul la delir, la absurd, humorul lui Călinescu se înrudește cu cel caragialesc. La ambii autori putem vorbi de amestecul de "moft" și de straniu uman în postură comică, la ambii putem observa inaptitudinea pentru tragic (la Gogol, comicul e tragic). Dar nici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fluide. Tapiseriile de pe pereți primeau prima lor pauză de lumină, din acea zi. Tablourile se scofâlceau ca o piele de sălbăticiune neprelucrată. Oglinzile de pe pereții lambrisați fumegau, iar prin toboganele lor, în salon, erau azvârlite toate spurcăciunile, toate nepotrivirile, tot delirul melancolic și de persecuție al blocurilor de piatră, strânse cu de-a sila, într-o zdravănă construcție de casă boierească, la sfârșitul secolului trecut. În sfârșit, un comutator electric clănțăni și zorile electricității puseră iarăși în evidență rochiile de dantelă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să-i ia pe pacienți la furtune. Asta însemna să le aplice tușeul rectal. Bolnavii adulmecau pericolul și cei care puteau vorbi își reluau fiecare, de groază, ceremonialul verbal, frazele obsedante. Deveneau impenetrabili la argumente, tremurau, se adăpostea fiecare după delirul lui de negație, era modul lor de a striga după ajutor: - Tovarășul director, nu mă pisa. Lasă-mă cubic sau paralelipipedic! (cum implora, pe vremuri, și bietul baschetbalist Bibi). - Ciupește-mă la pix, să-ți fie bine! - Dacă mor cumva
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe care s-o regreți, și totuși simți remușcări. Nu-ți aduci aminte de nimic, dar te năpădește un infinit dureros al trecutului. N-ai făcut nici o faptă rea, dar te simți responsabil de răul universului. Senzații de Satană în delir de scrupul. Principiul Răului în mrejele problemelor etice și-n teroarea imediată a soluțiilor. Cu cât ești mai puțin indiferent în fața răului, cu atât ești mai aproape de remușcarea esențială. Aceasta-i uneori tulbure și echivocă: atunci porți povara absenței Binelui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rău, o victimă a propriilor lui cadavre. Căci pentru el orice iubire este o ispășire. - Oamenii pe care i-a anulat cunoașterea mor în tine; victimele disprețului tău putrezesc în inima ta. Și întreg acest cimitir care prinde viață în delirul de dragoste, în spasmele ispășirii tale! Sublimul este incomensurabilul ca sugestie de moarte. Marea, renunțarea, munții și orga - în moduri diferite și totuși în același fel - sânt încoronarea unui sfârșit, care deși se consumă în timp, destrucția lui este totuși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
loc în care să nu fi suferit, ce alt motiv poți invoca în sprijinul rătăcirii? Și ce o să te lege de spațiu, când albastrul întunecat al nostalgiei te dezleagă de tine însuți? Dacă omul n-ar fi știut introduce un delir voluptuos în singurătate - de mult s-ar fi aprins întunericul. Descompunerea cea mai oribilă, într-un cimitir necunoscut, este o icoană palidă pentru părăsirea în care te afli când, din aer sau de sub pământ, o voce neașteptată îți dezvăluie cât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
egală insensibilității la simbolul acestuia. Posibilitatea ei de a se dispensa de Dumnezeu - deși îndeplinește condițiile inițiale ale apropierii de el - o transformă într-o voluptate, care se satisface creșterii ei proprii și slăbiciunilor ei repetate. Căci melancolia este un delir estetic, suficient sieși, steril în mitologie. Nu vei găsi în ea nimic străin unui vis legănat, căci nu generează nici o imagine peste cursul etericei sale destrămări. Melancolia-i o virtute la femei și un păcat la bărbați. Așa se explică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]