3,459 matches
-
-l liniștea cu nimic: hunii erau un neam primejdios, chiar și atunci când râdeau. Cine era misteriosul mijlocitor pe care trebuiau să-l întâlnească? Se gândeau cu adevărat să-l îmbuneze pe Gundovek? Ce daruri îi duceau? încă de la începutul călătoriei, deslușise, sub bucata aspră de in ce învelea încărcătura catârului, două sipete, iar atunci când Odolgan ușurase animalele de încărcătură, putuse chiar să le vadă și să observe că hunul le ducea cu greu în brațe. Dar, în definitiv, nu asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi văzu imediat erau trei, toți călare. înaintau încet, strângând în mâini armele: o suliță, o secure, un arc cu săgeata pregătită. Căutând să nu lase să se vadă tensiunea în care se afla, aruncă o ocheadă în jur și desluși atunci și alții, răsfirați ici și colo la lizierele pădurii. Nu erau pe cai, dar aveau toți arme: niște oameni slabi și îndobitociți de o viață în mizerie, cu ochii licărind de foame. Unii dintre ei purtau tunici vechi, zdrențuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cine trăsese săgeata, nici cum de putuse Balamber să-și ia prin surprindere adversarii cu atâta ușurință. îl auzi din spate pe Odolgan scoțând urlete ca de fiară sălbatică, dar nu se întoarse. Se îngriji, în schimb, de propria persoană: desluși o spărtură în cercul bagauzilor, ce păreau încă paralizați de uimire, strigă în urechea calului și porni către primul șir de brazi. Goana sa nu fu, însă, prea lungă, căci animalul, lovit în coastă de o suliță, se prăbuși într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja auzeau în spate huruitul produs de caii urmăritorilor pe puntea de lemn, vocea precipitată a Fredianei îi ajunse la urechi ca din altă lume. — Pădurea! E o cărare. Aici, la dreapta! în pădure! în pădure! o auzi strigând. Tânărul desluși cu greu capătul unei cărări strâmte printre carpeni. Cu o sforțare supraomenească, trase violent de frâul lui Rutilan, apoi, îmboldindu-l cu furie, îl îndreptă în acea direcție, aruncându-se cu capul înainte în desiș. Nu mai înțelegea nimic; durerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Frediana și de ceea ce el considera a fi puterea ei: puterea trăsnetului! Deodată, prin aerul înțepător al dimineții, îi ajunse la urechi, odată cu gâlgâitul torentului și ciripitul păsărilor din pădurea trezită acum, un ecou îndepărtat de voci omenești. Deși nu deslușea cuvintele, recunoscu vocea puțin stridentă a lui Odolgan și fu imediat în picioare. Din câțiva pași, ajunse la calul său și, apucându-l de hățuri, se îndreptă hotărât către torent, ca să-și regăsească prietenii. 18 Ducându-și calul de hățuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în coaste, dar Sebastianus o reținu, punând o mână pe mânerul șeii sale. — Sper să te văd curând, deci. Din spatele genelor sale lungi, Frediana se mulțumi să-i zâmbească nesigur - un zâmbet în care lui Sebastianus i se păru că deslușește o umbră de ambiguitate; după aceea, brusc, strigă la cal, îndemnându-l, și se îndepărtă, ajungând din urmă escorta într-un galop rapid. în vreme ce Sebastianus o urmărea îndepărtându-se, lângă el sosi o ștafetă a lui Gundovek, care îi transmise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rang, le lăsă lor comanda acestui sector și se îndreptă către partea dreaptă a aliniamentului, pe fâșia de iarbă ce despărțea râul de pâlcul de copaci. Acolo, Sebastianus, care se postase între arbori, îl pierdu din ochi. Reuși totuși să deslușească, deformate din cauza distanței, strigătele prin care, cu accente dure și poruncitoare, acesta își mobiliza războinicii. — începe, îi spuse Mataurus, care, la adăpostul unui pin gros și strâmb, nu pierdea dușmanul din ochi. întinse apoi mâna și se întoarse către soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de mersul general al luptei. înțelese astfel că, în vreme ce în centru și în zona mai apropiată de el, burgunzii rezistau, ba chiar înaintau vizibil, pe latura opusă a văii, lângă drum, hunii păreau să câștige teren. Căută, zadarnic, să-l deslușească pe Chilperic în vălmășagul de luptători și curând trebui să se preocupe de ceea se întâmpla în vecinătatea sa. într-adevăr, pe buza malului apăruseră dintre copaci câțiva huni, încercând să-i atace pe arcași. însă ilirii săriră de îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i ceară ajutor, dar, după cum au povestit ultimii mesageri, nu părea că ar avea intenția să se miște din Mediolanum. Perplex, Sebastianus își trecu degetele prin barba aspră. Chiar dacă în cort era de-acum întuneric, astfel încât silueta Fredianei o putea desluși numai datorită reflexelor venite de la focurile de-afară, simțea o privire severă ațintită asupra sa. Se simți obligat să se justifice: — Eu nu am avut nici un gând să vă înșel. Chiar și acum, când mi-o spui, îmi vine greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și îi împingeau ca să se ducă de acolo; în vreme ce animalele se îndepărtau, plescăind prin apa putredă, torțele fură aruncate pe acoperișul de trestie al construcției. însă la lumina incendiului care urmă, figurile atacatorilor - Sebastianus numără repede șase - deveniră ușor de deslușit. — Hai, îi porunci lui Maliban, murmurând scurt. Alanul își întinse arcul și reflexele flăcărilor, împreună cu lumina unii, îl ajută să recunoască posibilele ținte. Săgeata ce porni se duse să lovească pe acela dintre cei doi bagauzi care conducea caii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
găseau, probabil, la mai mult de treizeci de pași. Sunt aici! Sunt în grădină! Mă urmăresc! strigă răvășită. Cu o circumspecție care ei îi păru absurdă, soldatul îi vorbi într-un murmur confuz, pe care cu greu reuși să-l deslușească: — Câți sunt? încleștându-și brațele, ea continua să strige prostește: — Doi. Vin aici! Au ucis-o pe Flavia și... Soldatul încuviință energic, dar îi puse o mână pe gură. — Du-te de aici, domina. Dar scoate-ți sandalele și caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rezemați de coloane. Sebastianus simți toată durerea și epuizarea ce-i măcina pe oamenii aceia, dar și solidaritatea lor, voința lor de a rezista. Și în primul rând, în spatele a tot ceea ce văzuse până în acel moment - cu tot dramatismul situației - deslușise o organizare eficientă care, date fiind vremurile, era greu de atribuit autorității militare. După ce ocoliră colțul Catedralei, traversară un mic spațiu liber ce o despărțea de un edificiu impunător, construit cu siguranță în perioada primului Imperiu, a cărui intrare principală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dându-și seama că puținii soldați încă în viață primeau ajutor, înaintară să-i întâmpine pe noii veniți, în timp ce tovarășii lor continuau să manevreze cu înfrigurare mecanismul de deschidere a porții. Curând, o șuviță de lumină de culoarea opalului se desluși între cele două canaturi grele și începu să se lărgească. în același timp, scârțâitul lanțului anunță tuturor combatanților că, în afara zidurilor, podul de lemn se lăsa acum peste șanț. Cu toate acestea, Sebastianus încerca mai departe, luptându-se cu furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
soldații se grăbiră să lanseze javeline. Infanteriștii erau cuprinși de o vie agitație - cu siguranță, neliniștea ce le-o producea lupta pe viță și pe moarte pe care aveau s-o ducă în curând. însă ochiul expert al lui Metronius desluși în rândurile lor nu numai frica ce se strecoară întotdeauna apăsătoare în sufletul soldatului prins în bătălie: agitația nervoasă a capetelor, faptul că unii dintre ei se întorceau să privească în spate, schimburile de cuvinte precipitate, cu glas scăzut, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în fața unui maidan de un verde bolnav, invadat de brusturi enormi, mai înalți ca el. Pâlniile frunzelor, de mărimea umbrelei, aveau ceva agresiv și carnivor. Șovăi. Se lăsă totuși înghițit de ele, urmând o potecă lată de o palmă. Nu deslușea nimic în față sau în părți. Se simți strecurându-se prin labirintul rafturilor pline și înalte până în tavan ale arhivei Curții de Casație, în care-și petrecuse 47 de ani de viață. Un acces de claustrofobie începu să-i tulbure
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care ciocăni dintr-o poziție incomodă. Nici un răspuns. Bătu violent cu pumnul și își ascuți auzul. Nici un răspuns. Apăsă pe clanță și intră o dată cu lumina de afară. Din cauza întunericului nu realiza dimensiunile încăperii, căci nici pereții nici tavanul nu se deslușeau. Raza de soare tăia bezna ca o sabie de samurai înfiptă în gheața unui lac. Rămase în ușă, urmărind fâșia de lumină traversată lent de suspensii infinitezimale de praf și fulgerător de molii, stârnite de lumină. în spatele unei lăzi încinse
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pun adesea cailor pentru a nu vedea decât înainte. țintele jilțului formau un fel de aură în jurul unui chip cu pielea lividă, întinsă pe pomeți, cu buze subțiri și nas coroiat, încadrat de șuvițe rare de păr lins, incolor. Nu deslușea dacă e o bătrână sau un bătrân și boteză în gând ființa cu numele de Rebis. "Probabil că materia din care apare și în care dispare omul e asexuată, odată ce caracteristicile sexuale sunt atât de puțin evidențiate în primii și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nici o îndoială; el era motivul mâniei lor și lui îi erau destinate sunetele nearticulate și mișcările smucite ale topoarelor. Trebuia să se apere în vreun fel, dar instinctul de autoconservare acționează cu întârziere în astfel de situații neașteptate. începu să deslușească fețele crispate ale sătenilor și ochii lor injectați de o inexplicabilă ură. Singura lui salvare era castelul de pe versantul opus al dealului. Zidurile și contraforturile erau clădite din blocuri mari de piatră, puse în planuri diferite, astfel că formau un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mâlul răcoros de pe marginea apei. După un cot al râului, zări o mogâldeață afundată în apă până la subsuori, cu glugă pe cap și umeri, ca a hamalilor. Cu grabă și fără zgomot se mișca prin vâltoare, de colo-colo. I se deslușeau doar mâinile, care culegeau icoanele plutitoare și le băgau într-o traistă. Era un hoț de icoane și probabil se ducea apoi la iarmaroc să le vândă la un preț de nimic. De gât i se bălăbănea o mână de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
culese din spatele chilioarei izmă sălbatică și o puse să fiarbă într-un urcior de pământ. Acoperi vasul și înteți focul. Când în apă apărură bășici ca ochii de pește, prinse a bolborosi ceva ca o incantație pe care Bătrânul o desluși cu greu. Era un vechi descântec și sihastrul îl recita pentru a marca timpul de fierbere a izmei. Băură fiertura din căușe de lemn, cu sorbituri lungi, reglându-și respirația. Bătrânul privi împrejur. Spre deosebire de biserică, chilioara nu era trainic clădită
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cel mai curtat. Aici și-a vârât Necuratul coada! grăi moașa și trimise după baba Sempronia, mare meșteroaie, care stătea afară din târg, sus pe dealuri, și despre care se spunea că mănâncă șarpe fiert în șapte ape, de poate desluși limba dihăniilor și poate citi ursita omului ca într-o carte. Le era cam frică de ea și n-o chemau decât arareori, să gonească din târg ciuma sau să țină grindina departe. Se spunea că mă-sa a încercat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
tărâm pe care voise să-l evite ca un mizantrop. Obiectele au un fel ciudat și subtil de a memora. Trebuia să cercetezi cu migală textura lemnului, bulele de aer din carnea sticlei sau gălbejeala hârtiei, pentru a le putea desluși înțelesul și trecutul. Bătrânul se delectase ore în șir mângâind partea de sus a unui vechi jug. Asemenea fildeșului vechi, lemnul de jugastru era lucios, cald și neted de atâta frecare de grumazul bolilor, amestecat într-un efort comun cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
părăsite găsise un obiect pe care îl cărase acasă. îl privise atunci cu luare-aminte, zile în șir, dar nu putuse să-i dea de rost și-l abandonase într-un colț al camerei. Abia acum i se păru că-i deslușește tâlcul. Era o veche valiză cazonă de lemn, țintuită pe canturi ca să nu se tocească, pe care cineva o compartimentase în 12 casete, probabil pentru a păstra în ordine, fără să se amestece, diferite soiuri de nasturi, mărgele, semințe sau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu creioane colorate pe fotografie, pe pieptul gornistului, o decorație pe care o dorea, o aștepta și de bună seamă o merita, o dată ce în caseta alăturată găseai o bucată sfâșiată de tunică, cu buzunarul de la piept, pe care se putea desluși urma nedecolorată lăsată de o decorație, primită probabil ulterior. O mănușă de dantelă, un ceas de buzunar cu capacele aurite și un buchețel de lămâiță din hârtie albă pânzată, înnegrită de vreme, îi marcau nunta. Compartimentul vecin îi desemna meseria
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
prima casetă, cea închisă cu lacăt. Bătrânul se gândi să încerce cele două cheițe din tabacheră și avu noroc, una dintre ele se potrivea. înăuntru găsi surprins o "Planetă de tânăr", veche, zdrențuită și îngălbenită de vreme. Câteva fraze se deslușeau totuși: Ai mintea ageră și ești iute de mână. Vei fi funcționar destoinic sau un meseriaș dibaci. Vei lua o fată cuminte pe care o cheamă Lucreția și nu vei avea necazuri cu ea. Să-ți ții cu grijire stomacul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]