1,941 matches
-
Ochiul se Îmbată: vă uitați pe mare, Valul alb de spumă trece clocotind... Ce, treherat de delfini cu aripe lucioase, Revarsă ici și colo torente de fosfor”... ................................................................... Într-un poem marea este cristalină, În altul geme cu turbare și se despică În fața corăbiei fragile. Însă, indiferent de stare, calitatea ei fundamentală (lucirea) rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și, pentru a Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc; Niște late cercuri se răsfrîng pe mare Și la focul lunii grațios lucesc.” Mai toate imaginile mării sînt imagini ale privirii: transparența, strălucirea, forfotul colorat de sub apă, mozaicul cîrdului de pești
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
proscrisului Conrad se simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se Înveleau” Într-o culoare pală, prin aer trece o „dulce armonie”, valurile „intoană” un fantastic, melancolic concert, blonda dimineață „despică p-orizonte troienele de ceață”... Iată un vers superb. Ce urmează este de o trivială banalitate, Însă acest vers izolat arată o imaginație inspirată. În acest cadru marin, unde Își dau Întîlnire parfumurile naturii magice și luminile eterului, aici se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
parfumuri și În culori de aur și de purpură. Aici este o eternă, mirifică primăvară: „Îmbălsămînd ferice locașul răpitor D-eternă primăvară, de vise și de-amor.” La Iscia, Proceda și Caprea, acolo unde lucește și delirează cerul, „blonda dimineață” despică pînzele de ceață... Fiind un poet de structură romantică, Bolintineanu iubește ceea ce Mallarmé numea „categoriile perverse”: albul și negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură, În curînd și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind rouă dimineții de pe cîmpul Înverzit.” (Dimineața) „Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. RÎul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce În raza dimineții mișcă solzii lui de aur.” (Malul Șiretului) „VÎnătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, Îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și dă sfaturi călătorului imprudent: „Călător nenorocit, Fugi de-acele căi pocite...” Un tablou mai substanțial nocturn aflăm În Noaptea Sfîntului Andrii din ciclul Mărgăritarele. Descoperim un Bolintineanu mai puțin nebun, un Eminescu fără metafizică: vîntul suflă turbat, stejarul se despică, luna se Îngălbenește, bufnițele țipă, lupii urlă cu ochii ațintiți la lună, cîmpul geme, arama rece din turn bate miezul nopții... Strigoimea, sub ochiul marelui Satan, Încinge o horă lingă turnul creștinesc. Din morminte ies sufletele blestemate: „Acum, iată, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deschide cînd vorbește ibovnica, văzduhul fulgeră cinci „În brață-ți mă țîi”... În poemul citat este indicată, ca simptom al bolii de origine erotică, pierderea simțurilor. În alt loc (Omule, slabă ființă) suferința ia o formă mai concretă: inima „se despică”, În Scrisoare către Zulnia aceeași inimă se sfarmă „de săgeți și de cuțite”. Conachi Înregistrează și amețeala („dar ce-i amețeala asta de care mă văz cuprins?”), junghierea inimii și, din nou, despicarea inimii, risipirea trupului: „Despice-să inimioara În bucăți
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să ne Întoarcem la semiologia erosului și să vedem armele lui de represiune. Am citat deja cuțîtul care pare a fi, dintre instrumentele sîngeroase, acela pentru care Conachi are predilecție. Amorul umblă, așadar, cu un cuțît În mină și Înjunghie, despică, „dă În inimă”... În TÎnguirea dăm peste sugestia unui repetat asasinat: „Săraca [inima] cît oi trăi Nu s-a mai tămădui, Pentru c-are rămas Înfipt Fierul tău cel otrăvit”. Nu lipsește, se Înțelege, arma tradițională; săgeata. Conachi o Înfățișează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nalță din fiecare unghi al patriei mele melodia biruinței oamenilor luminată de razele roșii ale mult așteptatei stele. (Ă)”. (A.E.BACONSKY. - Cântec pentru cartierul meu. În: Viața românească, nr. 1-2, 1949, p.63) * De același autor: „Codrii deși se despică În două se deschid larg câmpiile străbătute de ape Încă spumoase și reci Însăși noaptea larg se deschide la orizont gonește locomotiva 40070. (Ă). Maria s-a născut departe - tocmai la Arad. De mică s-a jucat printre linii și
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
lanțul lung și greu Cerca să Îl sugrume -/Revoltă aprigă mustea Jăratecul sub spuză!/ În beznă se ivise-o stea - Râvnită călăuză./ Poetul clocotea acum De vajnic dor de viață/Setos să Își deschidă drum Prin caerul de ceață;/Și despicând Într-un târziu Însingurării zidul,/În minte Îi pătrunse viu Cu torțe mii - Partidul,/În rând cu trudnicii, porni Cătușele să sfarme/ Și tăinuit, el zi cu zi Le făurește arme. (Ă)”./(St. CAZIMIR. - În rând cu trudnicii porniă Lui
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
organizată pentru a conduce clasa la victorie. Din păcate, latura activă, transformatoare a vieții, nu prea are existență În carte, e de cele mai multe ori strangulată de un schematism vizibil. Prin cursul narațiunii trece un fel de linie de umbră, care despică fenomenele În două. Ceea ce se află la dreapta ei, ceea ce privește aspectele vechilor relații sociale cu meschinăria și contradicția lor e puternic luminat. Ce trece de această barieră se cufundă Într-un fel de ceață deasă care disolvă contururile. Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
al odihnei lor orientale. Cealaltă gravură ne arată cu totul altceva și anume, o corabie cu prova în vînt, în largul mării, chiar în inima vieții leviatanești, cu o balenă lîngă bordul ei; corabia, al cărei echipaj se pregătește să despice monstrul, se apleacă asupra lui, cum s-ar apleca peste un chei; altă ambarcațiune, părăsind în mare grabă această scenă vie, pornește în urmărirea balenelor aflate la distanță. Harpoanele și lănciile sînt întinse, gata să fie azvîrlite; trei vîslași tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
otava jilavă a unor pajiști mlăștinoase, acești monștri înotau cu un zgomot straniu, ca fîșîitul ierbii tăiate, lăsînd în urma lor, pe marea gălbuie, nesfîrșite brazde albastre. Dar ele aminteau de niște cosași numai prin zgomotul pe care-l făceau cînd despicau „britul“. Văzute din vîrful catargului, mai ales cînd se opreau și rămîneau locului o clipă, siluetele lor negre și mătăhăloase aduceau mai degrabă cu niște stînci neînsuflețite, decît cu orice altceva. Și, așa cum cîrdurile de elefanți culcați îi apar, de la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
aplceîndu-se înainte și înapoi pe locul lui, întocmai ca un tigru în cușcă. Ă Ka-la! Ku-lu! răcni Queequeg, de parcă și-ar fi lins buzele înfulicînd o bucată de biftec à la grenadir. Și astfel, cu ramele și cu chiotele, ambarcațiunile despicau valurile. între timp, Stubb, păstrîndu-și locul de comandă, continua să-și îndemne echipajul la atac, fără a înceta să pufăie din pipă. Oamenii vîsleau și se opinteau ca niște apucați, pînă cînd auziră porunca mult așteptată: Ă Ridică-te, Tashtego
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
un asemenea zbucium. Judecînd după lungimea saulei, ce se întindea acum pe toată partea de sus a ambarcațiunii și după felul cum vibra, mai încordată ca strunele unei harfe, ai fi putut crede că ambarcațiunea are două chile - una care despica apa, iar alta care despica aerul - și că-și croiește astfel drum prin amîndouă aceste stihii. La prova se zbuciuma necontenit o cascadă, iar în urma ei fierbea un vîrtej fără sfîrșit; ajungea să-ți miști un deget sau să faci
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lungimea saulei, ce se întindea acum pe toată partea de sus a ambarcațiunii și după felul cum vibra, mai încordată ca strunele unei harfe, ai fi putut crede că ambarcațiunea are două chile - una care despica apa, iar alta care despica aerul - și că-și croiește astfel drum prin amîndouă aceste stihii. La prova se zbuciuma necontenit o cascadă, iar în urma ei fierbea un vîrtej fără sfîrșit; ajungea să-ți miști un deget sau să faci o cît de mică mișcare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
văzut de drum, nestingheriți, în vreme ce fulgere repezi sfărmau corabia de lîngă el, care ar fi putut duce un soț fidel la brațele doritoare să-l strîngă la piept. O, tu, cap care, deși ai văzut atîtea, încît ai putea să despici planetele și să faci din Abraham un necredincios, nu ești totuși în stare să rostești nici o silabă! Ă Pînză la orizont! strigă un glas triumfător, din vîrful arborelui mare. Ă Da? Prea bine, asta mă bucură! exclamă Ahab, îndreptîndu-și spinarea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ulei! Ce păcat că balena asta nefericită are o buză de iepure! Despicătura ei are o lățime de aproape un picior - pe semne că mama balenei înota în largul coastelor peruviene, tocmai cînd vreun cutremur s-a apucat, să le despice plaja. Peste această buză trecem, ca peste un prag lunecos, în gura balenei noastre. Pe legea mea, dac-aș fi acum la Mackinaw, m-aș crede într-un wigwam indian! Dumnezeule! Pe-aici o fi trecut oare Iona? Acoperișul are
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încolo, peste parapet, am văzut un braț ridicîndu-se din apa albastră - priveliște la fel de stranie ca un braț răsărit din iarba de deasupra unui mormînt. Ă Amîndoi! Sînt amîndoi! răcni Daggoo, cu bucurie în glas. Curînd după aceea, Queequeg fu văzut despicînd vitejește valurile cu o mînă, în timp ce cu cealaltă trăgea vîrtos de chica indianului. Culeși de barca ce-i aștepta, fură aduși grabnic pe puntea corabiei, dar Tashtego își reveni cu greu în fire. și nici Queequeg nu arăta prea grozav
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
răcnea ca un turbat la oamenii lui. Starbuck, Stubb și Flask profitară de prilej și, chiuind, se avîntară înainte și luară poziție pieziș în apropierea ambarcațiunii germane. Peste o secundă, toate cele patru ambarcațiuni intrară, de-a curmezișul, în făgașul despicat de balenă, al cărei vîrtej de spumă se întindea de-o parte și de alta. Era o priveliște cumplită și înnebunitoare, deși îți trezea milă. Balena înota acum cu capul în afară, azvîrlindu-și înainte jetul chinuit, în timp ce unica ei aripă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
rămășag că, undeva pe aproape, se află niscaiva cașaloți dintre ăi pe care i-am gîdilat deunăzi cu drugii, spuse Stubb. Eram sigur c-au să-și arate coada pînă la urmă! Deodată, pîcla ce se întindea în fața noastră se despică și, la oarecare distanță, ni se înfățișă o corabie, ale cărei pînze strînse arătau că lîngă bordul ei se afla o balenă. Apropiindu-ne, am văzut că nava străină arbora culorile franceze, iar după norul de vulturi ce se roteau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lor, în care au vîslit o zi întreagă de-a lungul Ecuatorului, pînă li s-au umflat venele de la încheieturile mîinilor și din care au ieșit doar ca să tragă pe punte lanțurile grele, ca să manevreze cabestanul, ca să taie și să despice și ca să fie alumați și arși din nou, așa nădușiți cum erau, de focurile combinate ale soarelui ecuatorial și ale cazanelor asemănătoare; și cînd, după toate astea, s-au apucat să-și curețe vasul, transformîndu-l într-un fel de lăptărie
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
care erau în viață cu șaptezeci și cinci de ani în urmă, iar această nesfîrșită armată s-ar adăuga actualei populații a globului. Avînd în vedere toate acestea, considerăm că specia balenei e nemuritoare, oricît de pieritoare i-ar fi individualitățile. Balena despică mările într-o vreme cînd continentele încă nu ieșiseră la suprafața apelor; ea a înotat cîndva deasupra locurilor unde se înalță astăzi Tuileriile, castelul din Windsor și Kremlinul. în timpul potopului lui Noe, ea a disprețuit Arca; iar dacă lumea va
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cele trei ambarcațiuni, în frunte cu a lui Ahab, zburau acum sub vînt. în ochii adînci ai lui Fedallah se aprinsese un licăr palid, ca de moarte, iar gura i-era schimonosită de un rînjet hidos. Boturile ușoare ale ambarcațiunilor despicau valurile aidoma unor nautili tăcuți, dar se apropiau încet de dușman. Și, pe măsură ce se apropiau, oceanul devenea și mai neted - parcă și-ar fi tras un covor peste valuri sau parc-ar fi fost o pajiște întinsă sub cerul senin
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-i zvelte și privind-o pieziș cu ochii săi galeși în goana lui spre patul nupțial de pe insula Creta - nici măcar Jupiter n-o întrecea în măreție pe Balena Albă, cînd înota atît de dumnezeiește. Cu fiecare val pe care-l despica și care, spălînd-o, i se revărsa pe cele două laturi strălucitoare, balena arunca parcă o vrajă în jurul ei. Nu-i de mirare că unii vînători, fermecați și ademeniți de atîta frumusețe senină, se încumetaseră s-o atace, pentru a descoperi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]