68,163 matches
-
separarea aceasta în două secțiuni distincte este doar o glumă enormă. Sau doar o proză veche. Sau doar o ficțiune ilicită. Ce motiv am avea să-l credem pe autorul unui roman de felul Christinei Domestica atunci când, la doi ani distanță, în introducerea unei cărți așa-zis eclectice, ne livrează o poveste despre criterii cronologice, o alta despre criterii stilistice și o alta despre șansele reactivării formulelor textuale ale generației '80 ? Aflăm din cele Câteva cuvinte care prefațează recentul op că
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
lui, cu un dezastru". Elocvent, eticul e privit ca un balast: O depășire a eticului, spune Noica, eticul acesta care e la urma urmei o creație a sec. XIX și de care trebuie să ne eliberăm". E posibil ca și distanțele pe care le-a luat față de literatură să se fi datorat unei de același tip aprehensiuni în legătură cu evocarea umanului în concretețea sa tulburătoare, purtînd inevitabile sarcini etice. Un capitol nou, cu totul diferit, începe în biografia lui Noica odată cu întemnițarea
Noica între extreme (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8513_a_9838]
-
decisive. Cine vrea să-l cunoască pe Marius Vasileanu, trebuie să citescă "Exilul", "Mai aproape de muzica mării" sau "Vîrtejurile de timp". Ele sînt tot atîtea autoportrete, crochiuri pe care scriitorul și le face privindu-se parcă de sus și de la distanță, într-un efort de scrutare nepărtinitoare și autoflagelantă. Aproape că îmi vine să spun că Marius Vasileanu este deja un înțelept: are ceva din seninătatea reculeasă a omului care, tocmai pentru că a reușit să se împace cu sine, poate acum
Sfiala deșteptăciunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8508_a_9833]
-
poziție politică sau alta : "Ori ne așezăm obstinați în raza unor verdicte obtuze și simplificatoare, ori alunecăm într-o simpatie frenetică și nostalgică, o simpatie care, mărind neașteptat proporțiile fenomenului, împrumută un ton elegiac de prohod istoric. În ambele situații, distanța optimă în fața temei dezbătute e ratată. Perspectiva lipsește, iar putința de a vorbi cu o minimă adecvare despre fenomenul legionar piere". Într-atît de pasională e atmosfera ce înconjoară fenomenul istoric cu pricina, încît pînă și plasarea cercetătorului într-un "spațiu
Noica între extreme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8534_a_9859]
-
sutimi", RRA, 10.03.2008 etc.). Examinînd exemplele de mai sus, constatăm că forma de feminin (una, două) se folosește în locul celei neutre sau masculine nu în situații de imediată vecinătate și acord adjectival ("două centimetri"!), ci la o anumită distanță, creată de obicei de bariera prepoziției de; singurul exemplu adjectival (al douăzeci și douălea meci) se poate explica prin dificultățile de flexiune ale numeralelor ordinale românești. În genere, erorile de tipul citat țin de neatenția uneori explicabilă într-o comunicare
"O mie și una de lucruri..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8538_a_9863]
-
Dumnezeu, ca temei al lumii, este o instanță inaccesibilă oamenilor: nu-l putem gîndi și nici nu putem ajunge la el în vreun fel. Inaccesibilitatea aceasta face ca între noi, creaturile lui, și el, creatorul nostru, să se caște o distanță pe care nici o teologie și nici o metafizică nu o pot acoperi. Există o prăpastie între noi și el. O neștiință lucie. Și atunci, tot ce putem face e să compensăm neștiința închipuindu-ni-l pe Dumnezeu în felurite chipuri. Toate
Liturghia filozofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8528_a_9853]
-
în ambele avem de-a face cu aproximații neizbutite. Cum e ființa divină nu știm, dar îi știm idolii pe care ni i-am făcut din ea. Și astfel, idolul este ca o treaptă care, umplînd un gol, ne sugerează distanța care ne desparte de Dumnezeu. Cum s-ar spune, idolul e tot ce a găsit omul în lipsă de altceva mai bun. Acest faute de mieux metafizic e blestemul filozofiei: nu putem vorbi de Dumnezeu decît repetînd întruna că nu
Liturghia filozofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8528_a_9853]
-
tocmai în faptul că gîndirea nu reușește să-l gîndească. Gîndirea se întărește prin neputința ei în fața celui de negîndit. Această neputință îi devine un prim refugiu și o nouă incitare. - Prin urmare, afirmăm: nu numai că trebuie să rostim distanța, dar imposibilitatea de a o rosti ca pe un enunț oarecare o atestă, și chiar o împlinește. Ceea ce noi numim, puțin pripit, o aporie, ascunde de fapt singura adecvare a discursului la acel ceva despre care este vorba." (p. 204
Liturghia filozofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8528_a_9853]
-
a acelora de bandă rulantă. Când întâlnește pe afiș nume de regizori precum Șerban, Purcărete, Cătălina Buzoianu, Tompa, Măniuțiu, Dabija, Darie, Galgoțiu, cum și de tineri ca Radu Afrim, dă năvală către sălile de spectacol. Nu-l reține nici chiar distanța dintre Cluj, București sau Sibiu. Cum nu i-a reținut nici pe Clody Bertola și Lucian Pintilie să alerge la Târgu Mureș să vadă Livada cu vișini în regia lui Harag sau pe Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc să ajungă
CÂTEVA CONOTAȚII SUBIECTIVE by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8540_a_9865]
-
tipologie variată (personajul tragic, timidul, arivistul, diplomatul rece sau cel plin de ură, femeia pasională). în portretistică, C. Argetoianu amestecă maliția cu disprețul, având înclinație spre grotesc; el își înjosește personajele, care trebuie văzute ca ficțiuni, uneori, aflate la mare distanță de modelul real. Așa va proceda mai târziu și Petre Pandrea. O vastă pânză epică realizează un alt nescriitor, Ion Ioanid în memorialul închisoarea noastră cea de toate zilele, care surprinde prin tensiunea unui roman de acțiune, de aventuri dramatice
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
aceea, autorul pretindea că putea ști ce se întîmplă în capul fiecărui personaj chiar și cînd acesta nu scotea un cuvînt, cum tot așa putea vedea ce se petrece în orice casă, trecînd prin ziduri și acoperind într-o clipă distanțe uriașe. Convenția aceasta, atît de facilă și atît de nefirească în demiurgia ei, avea să fie desființată de Proust. Pentru francez, autorul nu are voie să vorbească decît în nume propriu, iar nu de pe poziția ochiului lui Dumnezeu. Asta înseamnă
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
ei din sticlă groasă (asemănătoare cu cea în care se vindea laptele) care se găsea (uneori) la farmacie. Eram foarte tînără, nu avusesem în grijă, de una singură, o familie, trăiam încă apărată și, față de mamele cu vechime, la o distanță confortabilă în raport cu acaparantele rețele ale supraviețuirii. Făcusem doar cozi pasagere, suportabile, la urma urmei facultative. Părinții mei trăiau la țară și lucrau în construcții, puteau să procure hrana de bază (foarte greu, în schimb, cafea, cacao, citrice), iar în familia
Tovarășe de drum Experiența feminină în comunism by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Journalistic/8558_a_9883]
-
volume, o carte care ar fi putut fi strălucită, dacă n-ar avea prea multe poezii necontrolate, Necuvintele și... despre ciclul Epica magna, Opere imperfecte și Noduri și semne nu pot spune mai nimic, sunt cărți față de care nu am distanță, și mi le asum, deocamdată, integral. Nu știu ce voi spune, dacă mai apuc să trăiesc zece ani, despre ele". De bună seamă, sunt acestea mai mult mărturisiri... Nichita Stănescu îi elogiază pe înaintași (Cartea de recitire) ca Eminescu în Epigonii, numai
Nichita Stănescu și critica literară by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8570_a_9895]
-
plasă de fier. Zilele trecute ne-am întâlnit din nou. Ianuarie era pe sfârșite, iar eu eram ca un crap pe cale să se altereze. În Cărturești lume puțină. Își plimba paltonul negru pe lângă rafturile de cărți, în timp ce îl adulmecam de la distanță. Din stofa caldă ieșeau valuri mici de țigară abia fumată. I-am privit degetele aninate de buza buzunarului și prin creier mi-au trecut fulgerător o sută de bărbați în erecție, așezați în șir indian. Pe neașteptate, s-a întors
Bărbatul ca o acadea by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/8586_a_9911]
-
se recunoască poziția de inferioritate, cea a ucenicului, dispus să ia în primire porunci. Surescitarea în fața calmului zeflemitor al lui Jiquidi e sugerată cu finețe de autor, tulburarea se materializează epidermic, simte furnicături sub tegumente, "sub pielea gândurilor". Nici semeața distanță a bătrânului nu rămâne nefisurată deoarece și pentru el ivirea supusului predestinat satisface o așteptare. Aflăm că duce lipsă de elevi dotați, se sufocă în carapacea izolării, simte nevoia să încheie o treabă apăsătoare, predarea ștafetei. Reapare astfel releul caracteristic
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
îl gândesc altfel decât ca pe o himeră umedă și rece." (p. 162). E prea puțin însă pentru a salva un volum compromis - nici proză lirică, nici poezie epică, nici măcar discurs acceptabil în acea formă vagă de învățământ numită la distanță. Nu știu cum altfel să spun", se justifică din când în când Ruxandra Cesereanu, pe parcursul sortării ori inventării de amintiri venerice. Poate fi aceasta o scuză valabilă pentru un autor care se consideră profesionist? "Nașterea dorințelor lichide este cel mai bun dintre
Amintiri venerice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8601_a_9926]
-
se înfățișează drept ceva cu totul și cu totul fantastic,... câteodată chiar irațional, cum pare față de un roman ordonat scris, un poem dereglat, nebunesc, a la Lautreamont... Și continuă,... va continua să ni se arate astfel prin imaginile luate de la distanțe incomensurabile cu aceeași claritate de necrezut. Se știe acum și când avu loc Explozia, - Marea explozie. Și că n-ar fi trecut de atunci decât vreo treisprezece miliarde de ani și ceva, ani lumină, de când se petrecu evenimentul. Văzut la
Hubble by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8605_a_9930]
-
zei mai mărunți, secundari, - până la Dumnezeul creștin, iudaic, islamic se vor topi în eter ca niște schele ce au sprijinit Omenirea în căutarea ei spre Absolut... Miturile vor fi aceste Căutări, pe care azi parcă le-am fi început... Ce distanță între Marele,... Supremul Arhitect,... ori Forța ce ne susține, fără chip uman, având toate chipurile vieții, - și Cel de astăzi,... ANTROPOS..., care ascultă, primește rugile noastre în orișice limbă sau dialect, atent la toate, binecuvântându-l și pe fotbalistul care
Hubble by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8605_a_9930]
-
cu romancierul japonez Haruki Murakami. Scrisul continuu (spune el la 59 de ani, după multe cărți de succes) are un efect otrăvitor, de care trebuie cumva să scapi: el personal - prin jogging, aleargă zilnic 10 km, o dată pe an 42, distanța maratonului, o dată a reușit 100, pe parcursul a peste 11 ore neîntrerupte. E modalitatea lui de a se elibera de presiunea greu suportabilă a creației. Pe epitaf dorește să i se scrie: "Omul care n-a mers pe jos niciodată" (ci
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
am un simț plastic dezvoltat. Mama mă ironiza: cum poate fi estetician unul care nu percepe frumosul? Era vorba de frumusețea naturii, receptată prin văz. M-a bucurat când am revăzut mai viu lumea dimprejur. Nu mai port ochelari de distanță, ci doar de citit. Mă uit totuși cam distrat la mediul înconjurător: vederea îmi bruiază câte un gând. Îmi place viața, dar nu în postură de îndrăgostit. Nu am fost și nu sunt un "jouisseur" (sau, dacă vrei, sunt mai
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
tînguirea unui violoncel care geme neputința și trufia, păcatul și aroganța omului, accentuînd jocul minimalist, impecabil, al actorilor. În montarea regizorului Alexander Hausvater, imaginea suport s-ar dori una de continuu cabaret. Ideea în sine ar putea să fie valabilă. Distanța de la teorie la concret o dă realitatea scenei. Acolo, însă, mai degrabă un amatorism actoricesc se amestecă cu imagini regizorale goale, lipsite de conținut, de mesaj, cu prăfuială și stîngăcie în toată punerea în scenă, cu un decor greu, care
Fiecare cu vioara lui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8609_a_9934]
-
părut, nu-i plăcea subiectul. Un lucru trebuie spus: nu s-a pretat la jocurile lui CVTudor și nici n-a intrat în corul lăudătorilor de partid ai acestuia. În ultima vreme am avut impresia că se ținea la o distanță tot mai mare de șeful partidului și sînt convins că se pregătea să plece din PRM. Sînt la fel de convins că nu era pregătit să plece dintre noi, și asta nu din cauza vîrstei, ci pentru că nu făcea, și probabil că nici
Pruteanu după Pruteanu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8619_a_9944]
-
arabă (manah), "locul unde se pun cămilele în genunchi". Pe urmă, prin metonimie, a ajuns să denumească povestea spusă la locul de popas al cămilelor și, apoi, pesemne, datorită regularității acestor răgazuri de povestire, o scriere care urmează un calendar. Distanța la care sare sămînța unei limbi care nu mai trăiește decît prin cîteva sunete aruncate în alta ne dă, cîteodată, tuturor cîți sîntem obișnuiți cu prima sau a doua "generație" etimologică (cel mai adesea, în succesiunea franceză-latină), senzația privirii în
Drumul brânzei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8641_a_9966]
-
pictor primitiv, cu o minuție breugheliană, ce s-a întîmplat în București în acea teribilă zi, oră cu oră. Față de Cutremurul lui Heliade, poem ce descrie o circumstanță similară, relatarea - copleșitor de vie prin detalii - a lui Anton Pann măsoară distanța dintre literatura ocazională mediocră a poetului "occidental" Heliade-Rădulescu și pasta verbală mustind de sevă a poetului "local", dintre poezia de circumstanță și capodopera involuntară. în același an cu Memorabilul... apare Povestea vorbii. în ea, abilitatea de versificare a lui Pann
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
dînsul bine." Aceste prime versuri din prefața la Hristoitie, la prelucrarea din 1834 după Erasmus, se transformă în principiu al tuturor scrierilor lui Pann: a "îngriji sufletul", a compune versuri doar în sprijinul moralei, iată idealul unei poezii aflate la distanță enormă de pașoptism. însăși atracția esteticului pur i se va fi părut scriitorului dubioasă, cu toate că el însuși i s-a supus uneori, voluntar ori involuntar. Pann credea cu tărie în posibilitatea de a îndrepta lumea cu ajutorul scrisului. Departe de orice
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]