2,407 matches
-
premiu „Alexandru Malin Tăcu” la concursul „Autori: copiii”; iunie - premiul „Nichita Stănescu” la Festivalul de literatură „Îngerul cu carte În mâini”; iunie - premiul revistei „Timpul” la Concursul național de literatură; septembrie - locul ÎI la secțiunea Proza, locul III la secțiunea Dramaturgie și Premiul de excelență la secțiunea Poezie, la Concursul național de literatură „Moștenirea Văcăreștilor”. La 14 ani, Constantin Vica are În pregătire la Editură Nemira un volum de proza scurtă”. Dintr-un colț de ,,Convorbiri literare”, ,,zâmbea” informația În chenar
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
felul cum iau naștere și cum se degradează ierburile, virtuțile plantelor și ale animalelor, nu acelea din istoria naturală, ci acelea din știința ocultă, Îngropată În adâncul tradițiilor arhaice și Îndepărtate. Iar Ciprian se consacră la Delphi lui Apolo și dramaturgiei șarpelui, cunoaște misterele lui Mithra, la cincisprezece ani, pe muntele Olimp, sub Îndrumarea a cincisprezece hierofanți, asistă la riturile de evocare ale Prințului Acestei Lumi, pentru a-i stăpâni urzelile; la Argos este inițiat În misterele Herei; În Frigia Învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
profunzimea gândurilor, prin insolitul sentimentelor și prin fragilitatea minții. Vârsta le permite să se descătușeze din ființa care învelește sufletul și să strige tuturor Mă înclin în fața lor și le mulțumesc, deoarece în cuvintele adunate într-o poezie, proză sau dramaturgie am descoperit frumusețea și puritatea, macabrul și disperarea, dezamăgirea, împlinirea.
A doua oară unu by Daniela Pavel () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92916]
-
tensiuni cu supapă, care plonjează în banala distracție, de dialoguri care ascund mereu câte ceva. Ce nu se spune, dar se simte în fiecare hohot de râs sau impuls nervos, e mult mai important decât tot ce ajunge să fie spus. Dramaturgia lui Lagarce e un câmp al așteptării minate. Pe adâncirea într-o poveste repetată doar ca să rupă tăcerea e construită relația dintre personaje în E doar sfârșitul lumii. Golul e constanta din spectacol Se vorbește mult în spectacol, dar se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
calupuri de istorie se pot suprapune.“ Mihaela Michailov a folosit ca surse cărțile apărute despre comunismul românesc, studiile Ruxandrei Cesareanu etc., dar s-a bazat mult și pe memoria ei. Întrebată câți ani avea „la Revoluție“, Mihaela a răspuns: „13“. Dramaturgie performativă sau înapoi la dramaturgie Parte din monologuri au fost scrise discutând cu actorii, notând reacția lor autentică la rol, la trecutul (fiecăruiaă pe care acesta îl evocă, dar și „reacția față de tot ce ni se întâmplă acum“, iar asta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
suprapune.“ Mihaela Michailov a folosit ca surse cărțile apărute despre comunismul românesc, studiile Ruxandrei Cesareanu etc., dar s-a bazat mult și pe memoria ei. Întrebată câți ani avea „la Revoluție“, Mihaela a răspuns: „13“. Dramaturgie performativă sau înapoi la dramaturgie Parte din monologuri au fost scrise discutând cu actorii, notând reacția lor autentică la rol, la trecutul (fiecăruiaă pe care acesta îl evocă, dar și „reacția față de tot ce ni se întâmplă acum“, iar asta a fost posibil grație atelierului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
Cvartet pentru o lavalieră e tipul de performance care folosește toate sursele organice de prezență individuală și colectivă. Care acutizează spaima transmisă de la unul la altul și blocajul în blocaje: locative, interioare, corporale. Un spectacol hiperfiziologic Cei trei dansatori controlează dramaturgia situației cu care se cofruntă până când refuză orice tip de control și clachează. După ce acoperă fiecare colțișor din cabină, se așază pe jos sufocați de vria propriilor lor corpuri. Cvartet pentru o lavalieră e un spectacol hiperfiziologic care mixează mișcări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
an. XXVI, 1973, nr. 5/mai Dumitrescu—Bușulenga, Zoe; Sava, Iosif, Muzica și literatura. Scriitori români, Ed. Cartea Românească, București, 1994 Ene, Ileana, Farmecul discret al manuscriselor, I, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 1998 Florescu, N., V. Voiculescu, în marginea dramaturgiei: Pribeagă, în „Manuscriptum", an. VIII, 1977, nr. 2 Fouilloux, Danielle și colab., Dicționar cultural al Bibliei, Editura Nemira, București, 1988 Grăsoiu, Liviu, Poezia lui Vasile Voiculescu, Editura Dacia, Cluj— Napoca,1977 Grăsoiu, Liviu, Voiculesciana, Editura Nouă, București, 2008 Hangiu, L
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
ațintite spre noi. Spre o lume tot mai insensibilă (el credea că sensibilitatea este adevăratul talent al omului), mai vulgară, egoistă, lacomă de consum, dependentă de el, uniformizată, contabilizată strict, fără mister, fără transcendență. Și simt cum reproșul conținut în dramaturgia sa ne înglobează, că e teribil de actual. Chiar că trăim urât, domnilor! VASILE PROCA POEM TRIST ̶ Pe multe voci psalmii toamna în mahala, moartea miroase a busuioc, are în dar cămașa ta: bocet de vânt și o expresie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
132 Răzvan Codrescu, " Pe marginea unei blasfemii", în revista Rost, nr. 35, ianuarie 2006, p. 35. 133 Piesă premiată în 1992 cu prestigiosul Premiu UNITER drept "cea mai bună piesă românească" a anului, fiind considerat un "proiect de resuscitare a dramaturgiei românești". 134 Dan Bucura, "Preotul exorcist protejat de localnicii din Tanacu", în Adevărul, 18 iunie 2005, p. I. 135 Cătălina Cocoloș, "Preotul exorcist le predă alfabetul colegilor de celulă", în "Adevărul de Iași", p. 2. 136 Adevărul, 21 iunie 2005
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
condiții, decât „un mim funebru” evoluând pe scenă, un mim care caută „să-l reînvie și să-l omoare din nou pe răposat”. Iar Genet, autorul Scrisorilor către Roger Blin (prilejuite de montarea Paravanelor), nemulțumindu-se doar cu înscrierea în dramaturgia piesei sale a unui dialog cu morții, dorește ca întreaga punere în scenă să se ridice la nivelul acestui dialog. El imaginează pentru Paravanele o reprezentație a cărei „deflagrație poetică” ar fi „atât de puternică, atât de densă, încât ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
curgătoare sau de un munte, waki este singurul care vede, care aude fantoma. El reprezintă mediatorul necesar manifestării invizibilului în vizibilul a cărui întrupare e shite. Structura în trei părți a unei piese no „cu fantome” este emblematică pentru această dramaturgie. Într-un loc oarecare sosește waki - de cele mai multe ori, un călugăr pribeag, pornit în căutarea adevărului despre cele întâmplate odinioară pe acele meleaguri, adevăr pe care îl află mai întâi, în prima parte a piesei, din gura unui personaj deghizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
pe bună dreptate, cu o noapte a spectrelor și a vrăjitoarelor. Pentru a înțelege cât de mult se aseamănă noaptea de vară din Visul... cu „noaptea impură” a spectrelor, în ce măsură spiridușii și fantomele - spirits and ghosts - sunt inseparabili în această dramaturgie a nopții care este cea shakespeariană, e de ajuns să ne amintim de dialogul dintre Puck și Oberon ce precede momentul când, la ivirea zorilor, spiritele se retrag. Puck se arată îngrijorat: Să ne grăbim! Ai nopții iuți balauri Sfîșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
lașă vărsare de sânge. Dezmățatul Henric al V-lea, cel ce-și anunțase încă din Henric al IV-lea viitoarea convertire, cel ce rostise atunci cuvintele ispășirii („Voi plăti o datorie pe care n-am contractat-o niciodată”), întruchipează în dramaturgia shakespeariană una dintre rarele figuri ale răscumpărării păcatelor, răscumpărarea unei duble datorii, a sa și a tatălui său. Căci viața voit destrăbălată a prințului („Vreau să păcătuiesc, dar numai pentru că așa o să fac din păcatele mele un merit, răscumpărând greșelile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
dar îl și amplifică vizibil, așa cum se poate observa în numeroase piese ale lui Shakespeare. Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă”tc "Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă”" Cum se explică abundența de morți iluzorii în dramaturgia shakespeariană? Motivul ar putea fi intenția de a da scenelor de recunoaștere toată intensitatea, toată forța confruntării cu indeterminabilul, de a strecura în ele ceva din amețitorul efect al întâlnirii cu fantoma. În Pericle, presupusa moarte transformă scenele de recunoaștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
sau de altundeva? Și despre copilul din Intrusa „s-ar fi putut crede că e plămădit din ceară”. Pruncul n-a țipat niciodată. O fi mut? O fi surd? Copilul va țipa doar în clipa morții mamei sale... Odată cu această dramaturgie a imposibilității închiderii și izolării spațiului uman, permanent amenințat și „locuit”, „infiltrat” de un invizibil înrudit cu moartea, se operează o veritabilă deplasare dinspre frontiera ce desparte viața de moarte către ultimele hotare, către pragurile locuinței umane. Nu încape îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de moarte către ultimele hotare, către pragurile locuinței umane. Nu încape îndoială că o piesă ca Interior reprezintă în opera lui Maeterlinck cea mai clară concretizare, cea mai intensă și mai plină de forță ilustrare a temei fundamentale a acestei dramaturgii: neputința omului în fața destinului. Piesa este construită în întregime în jurul unei case în care trăiesc oameni obișnuiți, supravegheați fără încetare de undeva din afară, dintr-un loc căruia moartea îi este bine cunoscută. În interiorul casei - o scenă de familie, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ale unui mort sau ale vreunui personaj supranatural. În aceeași prefață, Maeterlinck ne explică de ce: pentru că în locul acestui „al treilea personaj, enigmatic, invizibil, dar prezent pretutindeni, căruia i-am putea spune «personajul sublim»” - dispărut, după părerea lui, din aproape întreaga dramaturgie a epocii -, el nu vrea să „introducă nici o fantomă”. Căci acest al treilea personaj reprezintă altceva pentru autorul belgian, reprezintă „ideea inconștientă, dar stăruitoare și puternică pe care poetul o are despre univers și care îi dă operei o semnificație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se substituie unei ființe cu adevărat vii. Sora Béatrice este o piesă care îi dă miracolului teatral dimensiunea unui miracol mistic. Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilortc "Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor" Străinul ca avatar al fantomei Și pentru dramaturgia ibseniană, imposibila izolare a unui spațiu uman, pândit fără încetare de primejdioase forțe exterioare ce sălășluiesc pe tărâmul unei alterități înfricoșătoare, constituie, la sfârșitul acestui al XIX-lea veac, unul dintre principalii pivoți. Intrusul, străinul nu este nici aici, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
înapoiază în mormintele lor. Strindberg - dominația umbrelor și puterea dubluluitc "Strindberg - dominația umbrelor și puterea dublului" Teatru și memorie sau camera și fantomele ei Teritoriu situat între viață și moarte, populat de strigoi și de morți vii, acesta este universul dramaturgiei lui August Strindberg 1. Spațiul teatrului său, înconjurat de invizibil și năpădit de spectrele trecutului, ține deopotrivă de casa bântuită și de încăperea plină de amintiri. Ca și la Maeterlinck sau Ibsen, chiar dacă nu există apariții efective, fantome venite de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
făcută din hârtie sau din mătase neagră. Într-un text din 1909, „Apropo de măști”1, Craig își expune limpede părerile în această privință. Referințele lui în materie sunt, înainte de toate, tragedia greacă și teatrul japonez, marile forme din istoria dramaturgiei în care măștile de teatru își mai păstrează încă străvechea lor semnificație ritualică. Acestea sunt măștile care ar putea constitui, în opinia lui Craig, instrumentele privilegiate ale teatrului imaginat de el: un teatru unde să ne simțim „strămutați într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
altceva istoria unor valori estetice decât o necontenită dezbatere, un șir infinit de aproximări? Vă interesează dacă eu m-aș putea "înhăma" la o istorie literară. Mi-ar fi foarte greu, mai întâi pentru că nu am scris despre proză și dramaturgie, apoi pentru că... domiciliul meu de mic provincial vă dați seama că mă împiedică de la documentarea amplă reclamată de o atare scriere de anvergură. Poate, cândva, dacă Parcele vor mai fi indulgente, se va închega o istorie a poeziei. Care sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și promotor al valorilor românești în lume. Acum, cred că avem o șansă mai degrabă prin prozatori ca Mircea Cărtărescu, Alexandru Ecovoiu, Radu Aldulescu sau Alexandru Vlad, în măsura în care editorii occidentali interesați de opera lor vor fi susținuți și din țară. Dramaturgia cred că ar putea interesa prin autori ca Matei Vișniec (deși eu nu cred în viitorul acestui tip de teatru), Valentin Nicolau și Horia Gârbea. Eseistica noastră, prea preocupată de probleme abisale și de generația lui Mircea Eliade și Constantin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
simboluri centrale); Dezbateri asupra textelor dramatice abordate privind rolul componentelor identificate (Conflict darmatic, didascalii, personaje, problematică, etc. ), Exerciții de identificare a elementelor dramatice în textele propuse; Realizări de compoziții dramatice și de construcții scenice pe baza unui text suport din dramaturgia română sau universală; Prezentări de scenete, spectacole în cadrul unor manifestări culturale și festivaluri. Evaluare Proiectul; Portofoliul; Referatul; Jocul scenic; Interpretarea artistică. Mic dicționar al textului dramatic Acte - articulările teatrului clasic, care în principiu nu comportă între ele decât slabe rupturi
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]
-
vizuale. Drama - specie dramatică tipică pentru perioada modernă. Drama își conturează individualitatea într-un proces îndelungat de renunțare treptată la sistemul normativ provenit din antichitate care prescria regulile creației teatrale. Drama înfățișează subiecte grave, din contemporaneitate sau din trecutul istoric. Dramaturgie - disciplina care are ca obiect de reflecție principiile și regulile de compoziție ale textului dramatic sau ale spectacolului teatral. Genul dramatic - unul dintre genurile literare în care transmiterea sentimentelor se face în mod indirect, prin intermediul personajelor și al acțiunii, modul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Magdalena-Livioara Todiresei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1362]