2,240 matches
-
ale omenirii, în care domnește falsul, ignorarea sau minciuna de sine, chinul năpraznic al izbânzilor inaccesibile, nefericirea, sfâșierea, invidia, resentimentul, asuprirea de sine și asuprirea celorlalți - din această lume populată de patimi se nasc maladiile de destin. Ratarea decurge din duelul nefericit cu limita care te desparte pe tine de tine însuți. Ceea ce înseamnă că ratarea nu se poate naște decât într-un univers care este populat de prejudecata faptei și în care promisiunea se însoțește cu așteptarea împlinirii ei. Dar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe care am stat zile întregi. Ceea ce am realizat deci cu Thomas nu a fost numai un creier optim pentru traducerea lui Heidegger, ci, prin Heidegger și dincolo de el, senzația de muncă sălbatică, de dezlănțuire în spirit, pe care numai duelul a două minți care-și dispută ceva ce nu le aparține ți-o poate lăsa. Dar toate acestea nu pot fi povestite, și micul nostru eroism, dobândit într-o bătălie lipsită de fast, trebuie să rămână un secret al nostru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de Loyola. Un destin provocat: în 1521, tânărul de Loyola (avea 26 de ani) se află în fortăreața de la Pamplona, asediată de francezi. Deși pentru spanioli situația era fără ieșire, viitorul sfânt îi convinge să nu se predea. În timpul unui duel de artilerie, o bombardă îi sfărâmă un picior. Suportă câteva operații mutilante. Omul de lume este scos din joc. Se produce o reorientare a energiei vitale. În timpul convalescenței citește viețile sfinților. Nemaiputând să-i imite pe oameni și să se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de acolo minute și minute în șir. La rugămințile mele repetate, epuizate curând și înlocuite de un glas exasperat și devenit poruncitor, fiul meu a ridicat ochii o clipă spre vitrine și apoi a pus din nou nasul în pământ. Duelul lui cu mine era mai important decât toate jucăriile și feeriile lumii. Cu un instinct sigur, îmi simțise nerăbdarea și în fiecare gest al meu putea citi graba recuperării. Acum aflase că intrând pe terenul iubirii mele vinovate mă putea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se duse să-l caute pe Arzubiaga și-i spuse că Silva voia să-l bată, că-l provoca la trîntă În grădina din spate. Julius era și el pe acolo, tocmai Îl căuta pe grăsun ca să-l provoace la duel cu niște săbii de lemn făcute de ei. Martinto văzuse un film În care un spadasin Îi tăia altuia urechea și ardea de dorința de a-l lăsa pe Julius fără o ureche, bineînțeles nu de-adevăratelea, fiindcă puseseră dopuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dorința de a-l lăsa pe Julius fără o ureche, bineînțeles nu de-adevăratelea, fiindcă puseseră dopuri de plută În vîrful bețelor. Așa se jucau În recreație, grasul Încercînd să-i reteze urechea lui Julius, iar Julius provocîndu-l mereu la duel. În dimineața asta Îl așteptase cu nerăbdare, dar uite că acum venea În fugă și-i anunța vestea unei provocări mult mai importante. Arzubiaga spuse că el rămînea acolo, era ușor de găsit și nu fugea de nimeni, era grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
atunci urechea dreaptă de nouăsprezece ori și el nu reușise decît să-l Împungă În burtă de unsprezece. Figura cu nisipul o Învățase de la Cornell Wilde la cinematograf și se săturase de nerușinarea grasului, care nu respecta nici una din regulile duelului. Erau În toiul luptei, În dreptul băltoacei de lîngă șanțurile din fundul curții și grasul se năpustise asupra lui fără nici o tehnică, așa poate să cîștige oricine, dar deodată Julius și-a amintit de film și, În timp ce grasul se retrăgea ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
neînlocuit vechiturile astea!“ Susan se duse chiar ea să aducă puțină gheață văzîndu-l atît de agitat: știa că totul se va Încheia cu glume și rîsete, ia să vedem cine e mai priceput la glume și la zeflemea; era un duel critic plin de iubire și de ironie, În care o mică frază tăioasă sau o comparație exactă avea să distrugă mobila aleasă de celălalt; un duel fără Învingător și fără Învins, de vreme ce Începeau lupta stînd alături pe canapea cu paharele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ia să vedem cine e mai priceput la glume și la zeflemea; era un duel critic plin de iubire și de ironie, În care o mică frază tăioasă sau o comparație exactă avea să distrugă mobila aleasă de celălalt; un duel fără Învingător și fără Învins, de vreme ce Începeau lupta stînd alături pe canapea cu paharele În mînă, ciocnind și spunîndu-și „cin-cin“ Înainte de a bea, deschizînd revista și Îmbrățișându-se Încă o dată. Erau zile În care totul te poartă spre un delicios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
hotelului și trei băiețandri din personalul hotelului se repeziră cu un aer respectuos spre portiera Mercedesului, crezînd că era doamna și că o să le pice bacșișul de sfîrșit de lună. Carlos Înregistră o victorie netă În pitorescul și zilnicul său duel verbal cu personalul hotelului, Îi lăsă pe toți trei cu buzele umflate; așezat la volan, rîdea cu hohote În sinea lui văzîndu-i pe hamali cum primesc pachetul cu cămăși și, nedumeriți, se uitau cum coboară femeia aceea săracă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-l atace tocmai cînd se grăbea să-și mănînce ciocolata. Fernandito nu se aștepta deloc la așa ceva, cînd deodată se trezi cu o spadă de lemn În piept. ZÎmbi furios și grăsanul Îi răspunse rîzÎnd fericit. „Un nou mușteriu pentru dueluri“, s-o fi gîndit el, dar Fernandito Îl privea atît de insistent, Încît bietul Martinto Începu să oscileze Între sînt un copil fericit și problema răului În lume. Fernandito era furios foc și zîmbetul lui Îl făcu pînă și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În dinți la stăpînu-său, ca să i-o arunce iar. La fel făcu Martinto și crezu că jocul o să continue, fiindcă acum rîdea din nou și spuse ține tu spada că eu mă duc să aduc alta și te provoc la duel. Fernandito zîmbi și mai strîmb și era din ce În ce mai furios, dar grăsanul crezu că așa era felul lui, probabil că se gîndi: „E dat dracului piratul ăsta nou“ și se Întorcea să se ducă să caute o altă spadă, cînd, deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Carax și protectoarea lui. Acum reapare și Jorge Aldaya pe harta acestei tulburi socoteli. Știm că ia legătura cu editorul lui Carax de la Barcelona pentru a descoperi ascunzătoarea romancierului. La puțin timp, În dimineața nunții, Julián Carax se bate În duel cu un necunoscut În cimitirul Père Lachaise și dispare. Nunta nu mai are loc. Începînd de aici, totul devine confuz. Fermín făcu o pauză dramatică, Îndreptîndu-și către mine privirea de Înaltă intrigă. — După cum se poate presupune, Carax trece granița și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu se putea amesteca Într-o asemenea chestiune. Aldaya, totuși, În calitate de civil, se putea deplasa la Paris pentru a se asigura că nunta aceea nu se va celebra niciodată. „Cum?“ Întrebase un Aldaya febril, carbonizat de aversiune. Provocîndu-l la un duel chiar În ziua nunții. Fumero a mers pînă Într-acolo Încît chiar i-a făcut rost de arma cu care Jorge era convins că va străpunge inima aceea de piatră, ce ruinase dinastia Aldaya. Ulterior, raportul poliției din Paris avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a explodat În plină figură. Fumero știa asta cînd i-o dăduse, Într-o cutie, pe peronul gării Francia. Știa prea bine că febra, prostia și furia oarbă aveau să-l Împiedice să-l omoare pe Julián Carax Într-un duel perimat, cu onoare și zori de ziuă, În cimitirul Père Lachaise. Iar dacă, din Întîmplare, ar fi fost În stare să-și adune puterile și s-o facă, arma pe care o purta avea misiunea să-l doboare ea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cimitirul Père Lachaise. Iar dacă, din Întîmplare, ar fi fost În stare să-și adune puterile și s-o facă, arma pe care o purta avea misiunea să-l doboare ea pe el. Nu Carax trebuia să moară În acel duel, ci Aldaya. Existența lui absurdă, trupul și sufletul său aflate În suspensie, cărora Fumero le Îngăduise răbdător să vegeteze, aveau să-și Încheie astfel reprezentația. Fumero mai știa că Julián nu va accepta niciodată să se Înfrunte cu vechiul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se stingă de la sine. Era doar aperitivul. Am aflat că Julián era la Barcelona În ziua capitulării lui Goded, cînd am primit o scrisoare de la Irène Marceau, care ne povestea că Julián Îl ucisese pe Jorge Aldaya În cursul unui duel În cimitirul Père Lachaise. Chiar Înainte ca Aldaya să-și dea ultima suflare, un telefon anonim alertase poliția În legătură cu cele petrecute. Julián a trebuit să fugă imediat din Paris, urmărit de poliție, care Îl căuta pentru asasinat. Nu ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cărților de anticariat e o cameră cu ecou. În nu mai mult de două luni, Barceló primea deja oferte din partea colecționarilor din Berlin, Paris și Roma, care voiau să achiziționeze cartea. Enigmatica fugă a lui Julián de la Paris În urma unui duel sîngeros și zvonurile despre moartea sa În războiul civil din Spania conferiseră operelor sale o valoare de piață la care n-ar fi putut visa vreodată. Legenda Întunecată a unui individ fără chip care străbătea librăriile, bibliotecile și colecțiile private
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un apartament și ne-am lăsa păgubași de familiile noastre. Este visul nostru. Și, știți, adineaori, când i-am povestit pățania dumneavoastră, s-a enervat și a spus că omul care se lasă pălmuit și nu-și provoacă dușmanul la duel e un ticălos. De altfel, e grozav de irascibil și nici nu-l mai contrazic. Va să zică Nastasia Filippovna de-abia v-a cunoscut și v-a și invitat la ea? — Tocmai asta-i: nu m-a invitat. Atunci cum vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ar fi râs din prima clipă.“ — Dacă dorești un ceai, poruncesc să ți se aducă, spuse ea după câteva minute de tăcere. — N-am... Nu știu... — Cum să nu știi așa ceva! Ah, da, ascultă: dacă te-ar provoca acum la duel cineva, ce-ai face? Și adineaori voiam să te întreb. — Păi... cine... n-o să mă provoace nimeni la duel. — Bine, dar dacă te-ar provoca? Te-ai speria foarte tare? — Cred că m-aș teme... foarte mult. — Serios? Deci, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
minute de tăcere. — N-am... Nu știu... — Cum să nu știi așa ceva! Ah, da, ascultă: dacă te-ar provoca acum la duel cineva, ce-ai face? Și adineaori voiam să te întreb. — Păi... cine... n-o să mă provoace nimeni la duel. — Bine, dar dacă te-ar provoca? Te-ai speria foarte tare? — Cred că m-aș teme... foarte mult. — Serios? Deci, ești laș? — N-nu; poate că nu. Laș e cel care se teme și fuge; dar cel care se teme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și te fandosești după cum îți e obiceiul, ca să pari mai interesant; spune-mi: se trage de obicei de la douăzeci de pași? Uneori și de la zece? Deci, înseamnă să fii ucis sau rănit cu siguranță, nu-i așa? — Cred că la dueluri adversarii nimeresc rareori ținta. — Cum rareori? Doar Pușkin a fost ucis. — Poate că întâmplător. — N-a fost întâmplător deloc; duelul a fost pe viață și pe moarte și a fost ucis. Glonțul l-a nimerit atât de jos, încât, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pași? Uneori și de la zece? Deci, înseamnă să fii ucis sau rănit cu siguranță, nu-i așa? — Cred că la dueluri adversarii nimeresc rareori ținta. — Cum rareori? Doar Pușkin a fost ucis. — Poate că întâmplător. — N-a fost întâmplător deloc; duelul a fost pe viață și pe moarte și a fost ucis. Glonțul l-a nimerit atât de jos, încât, cu siguranță, Dantes l-a țintit undeva mai sus, în piept sau în cap; însă așa cum l-a nimerit nu țintește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dacă nu cumva v-o fi așteptând chiar acum. Dacă îmi acordați onoarea de a mă alege ca secundant, pentru dumneavoastră sunt gata să-mi dau și viața; de asta v-am căutat, prințe. — Deci și dumneata îmi zici de duel! spuse prințul și izbucni brusc în râs, spre marea mirare a lui Keller. Se umflă de râs. Keller, care într-adevăr stătuse ca pe ghimpi până când reușise să aibă satisfacția de a se oferi drept secundant, mai că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ar fi dorit foarte mult să-și amintească. De altfel, se surprinse gândindu-se la ceva, care, subit, îl făcu să se umfle de râs; deși nu era nimic de râs, îi veni totuși să râdă. Își imagina că ipoteza duelului putea încolți în mai multe minți, nu doar în a lui Keller și că, prin urmare, istoria cu modul de încărcare a pistolului putea să nu fie întâmplătoare... „Ia te uită! se opri el deodată, străfulgerat de altă idee. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]