KorAP: Find »[drukola/base=duh & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...750 >

18,730 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321

precum vederea fulgerului, ochii lui, ca niște făclii de foc, și brațele și picioarele lui erau ca vederea aramei sclipitoare, și glasul cuvintelor lui, ca glasul mulțimii. În Apocalipsa lui Ioan nu există decât viziuni extatice. Vizionarul este răpit în duh („Am fost în duh în zi de Duminică”, 1,10) sau pur și simplu suit pe aripile unei păsări, ca în Apocalipsa lui Abraham, și purtat prin toate regiunile lumii: cele șapte, cinci sau numai trei ceruri; prin sălașul osândiților

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
lui, ca niște făclii de foc, și brațele și picioarele lui erau ca vederea aramei sclipitoare, și glasul cuvintelor lui, ca glasul mulțimii. În Apocalipsa lui Ioan nu există decât viziuni extatice. Vizionarul este răpit în duh („Am fost în duh în zi de Duminică”, 1,10) sau pur și simplu suit pe aripile unei păsări, ca în Apocalipsa lui Abraham, și purtat prin toate regiunile lumii: cele șapte, cinci sau numai trei ceruri; prin sălașul osândiților la chinuri sau prin

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
o epistolă adresată celor șapte biserici din Asia: „Din partea lui Ioan, către cele șapte biserici ce se află în Asia. Har și pace vouă din partea Celui care este, Care a fost și Care va să vină și din partea celor șapte duhuri care stau dinaintea Tronului Său” (1,4). Viziunea a avut loc într-o „zi a Domnului”, așadar într-o duminică, pe când autorul se afla probabil cufundat în rugăciune, în mijlocul liturghiei. Locul viziunii: insula Patmos, transformată de împărații romani într-un

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
se înmulțească pe pământ, li s-au născut și fiice. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor erau frumoase, și-au luat soții dintre toate cele pe care le-au ales. Atunci Domnul Dumnezeu a zis: Să nu mai rămână Duhul Meu în oamenii aceștia pe veci, întrucât sunt carne. Zilele lor vor fi de o sută douăzeci de ani. Atunci, și după aceea, erau pe pământ uriașii: când fiii lui Dumnezeu intrau la fiicele omului și-și nășteau șprunciț; erau

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Iudeea la începutul secolului al VII-lea î.Hr. Ulterior, este admisă în canon și literatura profetică, atât de importantă în perioada de restriște a exilului babilonian. Ageu, Zaharia și Malachia formează ultima serie (în viziunea rabinică) de profeți inspirați de către Duhul sfințeniei (ruah ha-qodesh). În perioada elenistică, se vorbește despre structura tripartită a Bibliei ebraice: Pentateuhul (Torah), Profeții (Neviim), celelalte cărți sau hagiografii (Ketuvim). Urmează perioada „creștină”, când disputele asupra canonului Bibliei ebraice se radicalizează. Abia la sfârșitul secolului al II

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
are toate verbele la trecut, lucru care justifică interpretarea alegorică propusă de Părinți. - Psalmul 118,131. Biblia românească: „Gura mea am deschis și am aflat (sic!) că de poruncile tale am dorit”. LXX: „Gura mea am deschis și am înghițit duh (pneuma), fiindcă am tânjit după poruncile tale”. Părinții n-au scăpat ocazia să fructifice acest pneuma din versiunea greacă, văzând în el harul, chiar Duhul Sfânt, precum Origen în Omilii la Isaia 6,1. - Isaia 6,2. Biblia românească: „Serafimii

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
sic!) că de poruncile tale am dorit”. LXX: „Gura mea am deschis și am înghițit duh (pneuma), fiindcă am tânjit după poruncile tale”. Părinții n-au scăpat ocazia să fructifice acest pneuma din versiunea greacă, văzând în el harul, chiar Duhul Sfânt, precum Origen în Omilii la Isaia 6,1. - Isaia 6,2. Biblia românească: „Serafimii stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau”. LXX (atenție la nuanțe!): „și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
arienilor (1987); Epistole; Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie (1988); Chiril al Alexandriei, Tâlcuirea psalmilor (1989, 1990, 1991); Maxim Mărturisitorul, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești (1990); Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești (1990); Chiril al Alexandriei, Închinarea și slujirea în duh și adevăr (1991); Chiril al Alexandriei, Glafire (1992); Paladie, Istoria lausiacă (Lavsaicon)(1993); Grigore din Nazianz, Cinci cuvântări teologice (1993); Chiril al Alexandriei, Dialoguri despre Sfânta Treime (1994); Dionisie Areopagitul, Opere complete (1996); Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
înconjurat de o lume de ființe spirituale sau de minți de o ființă cu ea care sunt „emanate din ea în mod necesar, chiar dacă Origen le numește create (sic!)”212. Fiul este superior „ființelor raționale”, dar inferior Tatălui. Fiul și Duhul Sfânt sunt două creaturi, „dar există din veci”. Cu ele începe creația „spiritelor inferioare”, care, „în realitate, nu sunt create la fel, dar sunt emanații ale ființei divine”. Ar fi vorba, în realitate, despre un panteism deghizat în doctrină creștină

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
esențiale ale controversei, și anume: importanța științei profane pentru mântuirea omului, rugăciunea inimii, vederea luminii dumnezeiești și deosebirea dintre ființa lui Dumnezeu și energiile Sale. În deplin acord cu Palamas, Stăniloae susține inferioritatea științei profane, inclusiv a filozofiei, față de învățătura Duhului Sfânt. În opinia sa, există, pe de o parte, o știință intelectuală, al cărei motor principal este rațiunea omenească, și, pe de altă parte, o știință spirituală, transmisă omului prin har. Prima este naturală, iar a doua supranaturală. știința spirituală

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
încheie totuși o perioadă nefastă (dar necesară, întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril, caricatural. După Vatican II, Biserica intră din nou în rezonanță cu lumea și cu istoria lumii noastre, deschizându-se, în același duh patristic, atât spre celelalte religii, cât și spre curentele pe care până atunci le tratase cu un radicalism neîngăduitor: mă refer în primul rând la ateism și la marxism. Fără compromisuri dogmatice, dar renunțând la morga autosuficienței pedagogice, magisteriul catolic

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
E foarte sugestiv faptul că, odată cu Vatican II, marginalizații, ostracizații revin în prim-planul vieții bisericești, reușind să schimbe nu doar fizionomia unui Conciliu care, începând ca o plenară sovietică, s-a transformat treptat într-o adevărată expresie a lucrării Duhului Sfânt, ci au transfigurat însuși chipul Bisericii pământești. Din acest motiv, Părinții adunați la Vatican între 1960 și 1965 pot fi socotiți pe drept cuvânt replici vii, descendenți fideli ai Părinților din primele secole, când, vorba lui Urs von Balthasar

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
și laicatul catolic au ajuns să caricaturizeze - ori să deformeze - esența importantului aggiornamento, care viza pur și simplu reîmprospătarea credinței pe model patristic, nu altceva. Dar, dincolo de aceste dezamăgiri, aș spune inerente, așteptate oarecum, rămâne, ca un dat incontestabil, manifestarea Duhului Sfânt prin coridorul redeschis lumii al marii Tradiții. Un moment de anamneză poate răscumpăra ori suporta încă o sută de ani de amnezie. Vara lui 1938. Apariția unei cărți fundamentale a lui Henri de Lubac 238, Le catholicisme. Les aspects

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
duhovnicesc, dar se ascunde cu lașitate dinaintea provocărilor Istoriei. Aș spune că, în cazul de față, avem de-a face cu un fel de „scolastică orientală”, care subminează ortodoxia de la căderea Bizanțului încoace, îndepărtând-o, poate fără știrea ei, de duhul însuși al Părinților din care ea rămâne totuși plămădită. Pe când așadar un Vatican II al ortodoxiei? Addendatc "Addenda" „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus!”tc "„Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-o face. Un comentariu al lui Origen te face să iubești chiar și Cartea lui Isus Nave, cu toate atrocitățile descrise acolo. Nu numai s-o iubești, dar s-o și recitești cu atenție. Părinții sunt relee între litera și duhul textului. În al doilea rând, ei sunt relee indispensabile între textul LXX și noi înșine. Datorită lor, acest text și-a traversat mereu proaspăt și incitant epocile. S.M.: Traducerea Bibliei făcută de un grup de laici este cu atât mai

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
dialog, 2004) Cuprinstc "Cuprins" Notă preliminară 5 1. Maria Magdalena de la Dan Brown la evanghelii și retur 7 2. Iuda Iscariotul între damnare și mântuire. Portrete ale celui de-al doisprezecelea ucenic de-a lungul istoriei 43 3. Păcatul împotriva Duhului Sfânt: incursiune biblică și patristică 99 4. Ce pierdem ignorând literatura apocrifă? 123 5. Călătorii apocaliptice în jurul insulei Patmos 141 6. Mitul îngerilor căzuți 199 7. Traducerea Septuagintei în românește 221 8. Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice 241

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse nu una, ci șapte lumânări câte haruri dăruiește omului Duhul Sfânt. Era zi, ajunseseră la țărm, trăiau. Era Ziua Nașterii Domnului. Veniseră să-și respecte promisiunea. În ziua în care dorul fiecăruia se împlinește, veniseră să împodobească bradul. De aceea se așează de Crăciun șapte lumânări aprinse la fereastră: pentru ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Deodată, se făcu tăcere. Se uită la mine cu ochii cerului știam că nu vede, dar, cumva, vedea tot ce se putea vedea. Așa că întrebarea a pus-o mai mult pentru ceilalți decât pentru mine: "Tu L-ai văzut pe Duhul Sfânt ?" Doar știa ce am să-i răspund : sigur, văzusem "roua Duhului Sfânt", făcând să lumineze mâinile preotului, așa, când cobora în pâinea și vinul de pe altar, fiindcă preotul făcea cruce deasupra lor... Sigur, văzusem și cum, după aceea, lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
că nu vede, dar, cumva, vedea tot ce se putea vedea. Așa că întrebarea a pus-o mai mult pentru ceilalți decât pentru mine: "Tu L-ai văzut pe Duhul Sfânt ?" Doar știa ce am să-i răspund : sigur, văzusem "roua Duhului Sfânt", făcând să lumineze mâinile preotului, așa, când cobora în pâinea și vinul de pe altar, fiindcă preotul făcea cruce deasupra lor... Sigur, văzusem și cum, după aceea, lumina era altfel în biserică (se spunea că e de la vitraliu, dar vitraliul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
avea decât câteva cuvinte : "Adevăr, adevăr îți spun: trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă încotro vrea și tu îi auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. La fel se întâmplă cu oricine e născut din Duh". Le auzisem de atâtea ori spuse de bunicul meu, spuse de fratele meu... Cine știe, poate de asta în familia noastră întotdeauna cineva se face preot, cineva pleacă, cineva duce Cuvântul Evangheliei... și cineva e dincolo de frumusețe, așa cum lumina e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
prindă un tâlhar, cu săbii și ciomege, și a adăugat: Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile". Așa că taci din gură și nu vorbi și tu ca tâlharul care-L chinuia și-L mustra când El își dădea duhul pe cruce! Știa El bine ce are de făcut." Și am înțeles, după glas, că plângea. Plângea și unchi-mio. Un timp au mers tăcuți. Mohorâți. Cenușii la față, de parcă piatra și praful drumului îi uscase și pe ei. Le uscase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
nici un cuvânt, nici când Maria, soră-mea, I-a uns picioarele, nici când ceilalți au încremenit de uimire, nici când satul venise să se mire de învierea lui Lazăr, frate-miu, și să-l atingă, nu cumva să fie vreun duh, și acuma... uite ce spune! Mai bine tăcea! Ce mai e și asta?! Ce înmormântare?! Dacă l-a înviat pe frate-miu, te pomenești ca i-o fi tare greu să nu lase moartea să se apropie de El! Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
că eu sunt fratele ei (da' cine nu ne cunoaște acum, de când cu pățania mea!)... Tot vin care mai de care și-mi caută vorbă, să vadă dacă răspund, mă îmbie cu mâncare ce-și închipuie, oare, că sunt un duh și nu eu, Lazăr, de-adevărat ?! Ba unii vin și pun mâna pe mine, pe urmă dau din cap așa, cu îndoială și mirare mare și pleacă iar când ajung la o zvârlitură de băț o rup la fugă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
când erai flămând... eu plângeam toată vremea... tata mă ducea de mână... nu știam încotro mergeam, dar simțeam o mulțime de oameni în jur... când mi-a spus să stau jos, el începuse deja să vorbească: "Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor..." Uite, vezi am auzit multe de la El atunci. Nu ți le pot spune, acuma, pe toate. Poate că nu-mi sar pe buze... Știi, vorbele Lui apar numai atunci când ai nevoie de ele... când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
dar durerea ți-a uscat și lacrimile, iar când te culci, adormi cu gândul să-i visezi... Îi știi dincolo de zare și-i chemi... cu fiecare val pleacă de la tine strigătul și fiecare val se întoarce... singur. Ești sărac în duh și singura bogăție e dorul după ei și iubirea pentru ei... Așa mă simțeam și eu, pierdut, dar când l-am auzit pe El, parcă deodată mi s-a deschis inima... mi s-a făcut cald în piept, știam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]