8,806 matches
-
acceptă faptul că discuția despre mediul concurențial implică o discuție despre conceptele de piață sau de industrie, ca loc de manifestare a competiției. Deja binomul piață-industrie este de natură a genera controverse. Acestea există în special între diferite categorii de economiști, în funcție de modul lor de formare profesională. În poziții extreme se găsesc adepții marketingului, care susțin ca fiind fundamental pentru concurență conceptul de piață, și adepții așa-numitei economii industriale (în engleză, industrial economics sau industrial organisation), care susțin în același
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
studii empirice realizate pe câmpuri organizaționale ce conțin de la două la câteva sute de organizații. Din păcate, trebuie recunoscut faptul că instrumentarul matematic asociat, care, de altfel, dă consistență studiului, reprezintă chiar motivul inaccesibilității acestor modele pentru managerii și chiar economiștii obișnuiți. Aceștia preferă mai degrabă studii de caz, decât modele matematice pe care nu le înțeleg. Probabil că această tendință a fost sesizată de Kotler și Porter, care au abandonat argumentarea bazată pe elemente cantitative în favoarea celei bazate pe elemente
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
de influență cu numeroase exemplificări. Din păcate, marea majoritate a exemplificărilor sunt din economia americană, iar posibilitatea de generalizare este scăzută. În plus, exemplificările nu au și argumente teoretice de natură economică, ceea ce ar fi fost de așteptat de la un economist de formația lui Porter. Cele cinci familii de determinanți sunt (Porter, 1980): 1. Determinanții rivalității, manifestați în industrie: • creșterea industriei; • costurile fixe/valoarea adăugată; • intermitența supracapacității; • identitatea de marcă; • diferențierea produsului; • costurile de transfer; • concentrarea și echilibrul dintre concurenți; • complexitatea
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
activități a procesului unei întreprinderi a fost relevată cu mult timp înainte de unul dintre părinții managementului, Henry Fayol (1916). De fapt, legătura dintre costuri și strategie a fost pusă în evidență, de mult timp și sub multiple forme, de mulți economiști sau alți teoreticieni ai managementului, dar și de practicieni. Cu decenii înainte de celebra carte, au existat în economia industrială abordări de interes privind costurile și comportamentul concurențial sau modul de structurare a firmei (vezi, în limba română, Stegăroiu, 2004). De
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
acest fond, se constată că profiturile obținute și bonusurile câștigate, În paralel cu adâncirea deficitelor, nu s-au materializat și În bunăstarea populației, creșterea calității vieții sau Îmbunătățirea condițiilor de mediu și a efectelor schimbărilor climatice. Foarte bine spunea marele economist Stiglitz despre acest „ersatz capitalism” (capitalism surogat) care nu a făcut decât „să socializeze pierderile și să privatizeze câștigurile”. Tocmai de aceea, repet, creșterea economică nu poate fi privită ca o cifră În sine, și atât. Dezvoltarea trebuie reflectată cât
Managementul Cunoașterii. In: Managementul Cunoașterii by Octavian ȘERBAN () [Corola-publishinghouse/Science/233_a_168]
-
poziționare nu corespunde), Grecia, Spania (Țările PIIGS), cărora li se alătură și mare parte din blocul răsăritean și central-european - deficite crescute, datorii publice mari, fiscalizare scăzută, balanțe negative, stagnare sau chiar scădere economică. La nivel european, tocmai pentru stimularea creșterii, economiștii recomandă mutarea accentului, În ceea ce privește fiscalitatea, de pe muncă pe TVA, măsură menită să creeze mai multe locuri de muncă, reducerea angajărilor ilegale, creșterea veniturilor, propensitatea pentru consum. Experiența acumulată arată că impunerea austerității este o măsură pe care guvernele reușesc să
Managementul Cunoașterii. In: Managementul Cunoașterii by Octavian ȘERBAN () [Corola-publishinghouse/Science/233_a_168]
-
este structurată În cinci capitole: Marea Moderație, Ipoteza Piețelor Eficiente, Dinamica Echilibrului General Stocastic, Economia Trickle-Down, Privatizarea. Conceptul are În vedere faptul că, Înainte de criză, idei precum Ipoteza Piețelor Eficiente și Marea Moderație erau Încă foarte bine Înrădăcinate În gândirea economiștilor, În programele de Învățământ, În cancelarii și trezorerii. Propovăduitorii acestor modele neoclasiciste consacrate erau În ceea ce se numește mainstream, iar prin ei s-a propagat un sistem financiar În care sume impresionante de bani au intrat În inginerii speculative, cu
Managementul Cunoașterii. In: Managementul Cunoașterii by Octavian ȘERBAN () [Corola-publishinghouse/Science/233_a_168]
-
se materializeze În crearea unui vector de dezvoltare bazat pe folosirea intensivă a cunoașterii, decuplarea creșterii economice de folosirea resurselor naturale neregenerabile și redistribuirea justă a produsului, cu accent pe coeziunea socială. 2.2. Noul model Modelul neoclasic impus de economiștii Începutului de secol XX a funcționat până acum, dar viitorul este al unei gândiri economice care să ia În calcul dezvoltarea durabilă, coeziunea socială, omul ca univers de trăiri și aspirații, și nu ca unitate de măsură, „per capita” sau
Managementul Cunoașterii. In: Managementul Cunoașterii by Octavian ȘERBAN () [Corola-publishinghouse/Science/233_a_168]
-
gif 18 Blanchard, O., Cohen, D. (2010), Macoreconomie, Pearson Education, New York. footnote> 2.3.3. Elemente teoretice de analiză a convergenței Pentru a analiza convergența la nivel european și efortul bugetar necesar creării unui echilibru de dezvoltare Între regiuni, marii economiști ai ultimelor decade au dezvoltat abordări analitice elaborate. Așa cum este specificat la Începutul acestui subcapitol, contribuția modelului neoclasic este importantă pentru reprezentarea explicită a creșterii economice. Potrivit modelului Solow-Swan18, funcția clasică de producție implică realizarea progresivă a output-ului, În
Managementul Cunoașterii. In: Managementul Cunoașterii by Octavian ȘERBAN () [Corola-publishinghouse/Science/233_a_168]
-
ed.), Ninth mental measurements yearbook (p. 1621), University of Nebraska Press, Lincoln. Rotter, D.M., Langland, L., Berger, D. (1971), „The validity of tests of creative thinking in seven-year-old children”, Gifted Child Quarterly, 4, pp. 273-278. Rubenson, D.L. (1990), „The accidental economist”, Creativity Research Journal, 3, pp. 125-129. Rubenson, D.L., Runco, M.A. (1992), „The psychoeconomic approach to creativity”, Nerv Ideas in Psychology, 10, pp. 131-147. Runco, M.A. (1984), „Teachers’ judgments of creativity and social validation of divergent thinking tests”, Perceptual
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
poate rezolva o problemă care este deja formulată; dar este nevoie de originalitate pură pentru a formula acea problemă (Einstein și Infeld, 1938). Unii savanți contestă ideea că descoperirea problemelor și rezolvarea problemelor implică procese de gândire diferite; de exemplu, economistul și psihologul Herbert Simon (1985, 1989), laureat al premiului Nobel, a afirmat că toate realizările creative sunt rezultatul procesului normal de rezolvare a problemelor. Însă dovezile pe care le aduce, bazate pe simularea pe calculator a unor mari descoperiri științifice
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
și critici literari, scriitori (Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Bianu, A. Philippide, Sextil Pușcariu, George Coșbuc, Barbu Delavrancea, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Perpessicius), istorici și arheologi (Mihail Kogălniceanu, Alexandru D. Xenopol, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan), economiști (Ion Ghica, Petre S. Aurelian, Ion Răducanu), filosofi (Constantin Rădulescu-Motru, Ion Petrovici), juriști (Andrei Rădulescu, Constantin Hamangiu), reprezentanți ai științelor chimice, fizice, matematice, biologice, geologice, geografice, agricole, medicale, tehnice (Nicolae Kretzulescu, Grigore Antipa, Victor Babeș, Grigore Cobălcescu, Anghel Saligny, Ion
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
mai bună cale de dezvoltare 25. România oferă probabil cea mai clară ilustrare a acestei tendințe 26. Cercetătorii Înșiși au contribuit la afirmarea acestei dihotomii, chiar și atunci când au Încercat să o critice, având În centrul analizei fie scriitori, fie economiști, fie politicieni. Analizele unor astfel de cercetători sunt infuzate de presupoziții privind modernizarea și dezvoltarea, modernismul și tradiționalismul. Poziția eugeniștilor nu poate fi Încadrată cu ușurință În modelele actuale de analiză a dezvoltării și modernizării Europei de Est În perioada
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
pe care industrializarea le avusese În Occident. Moldovan se distanțase deja de contemporanii săi În disputele asupra devoltării și modernizării prin faptul că Își fundamenta argumentele pe „prosperitatea biologică a capitalului uman”. Politicieni precum Ion Mihalache și Ion I.C. Brătianu, economiști, printre care Mihail Manoilescu, și intelectuali ca Ștefan Zeletin și Eugen Lovinescu Își formulau În mod diferit Întrebările critice asupra meritelor modernizării rapide și a rolului statului. Ar trebui statul să Încurajeze sau chiar să subvenționeze industrializarea sau, dimpotrivă, să
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
adepții ideilor sale, precum Iordache Făcăoaru 63. Conceptul lui Moldovan de stat biopolitic se apropie cel mai mult de acela de stat total, propus de filosoful german Carl Schmitt. În context românesc, cele mai multe similitudini le Împărtășește cu viziunea corporatistă a economistului Mihail Manoilescu. Studiul despre totalitarism al lui Gleason descrie filosofia lui Schmitt ca pe un demers precursor al ideologiilor totalitare ulterioare, mai dezvoltate și mai explicit orientate către aplicarea unor politici specifice 64. Autorul consideră perspectiva lui Schmitt statică, autoritară
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
aceste două lucrări majore, contrar celor sugerate de Bottomore (1964, p. 2). Cel mult, în această privință, putem semnala o evoluție a formulărilor și ceva mai multă sistematizare în Tratat. Vilfredo Pareto (15 iulie 1848, Paris-19 august 1923, Céligny, Geneva) Economist și sociolog italian. După studiile de matematică și de fizică, el și-a început cariera profesională ca inginer. Interesul pentru științele economice i-a fost stimulat de lucrările lui Léon Walras, fondatorul Școlii de la Lausanne. În 1893, îi succede lui
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
considerat ca fiind precursorul unei posturi metodologice noi, constând în separarea binelui de rău, în cadrul politicii moralei, diferențiindu-se astfel de tradiția aristotelică (Burnham, 1943, p. 27). Robert Michels (9 ianuarie 1876, Köln-3 mai 1936, Roma) Michels a fost un economist și un sociolog germano-italian. Împiedicat să-și facă o carieră universitară în Germania din cauza activităților sale politice și sindicale, a predat la universitățile din Bruxelles, Paris, Torino, Basel, Perugia și Florența. Considerat, alături de Vilfredo Pareto și de Gaetano Mosca (care
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
B). Studiul fenomenelor în raport cu teoria elitelor sugerează totuși existența unor tendințe de importanță atât de generală, încât se pare că termenul lege s-a impus pentru a le desemna. Este cazul „legii de bronz a oligarhiei”, prezentată de sociologul și economistul germano-italian Robert Michels (1876-1936), care s-a inspirat consistent din lucrările lui Mosca. Robert Michels și legea de bronz a oligarhiei Bazându-se pe experiența acumulată din observarea funcționării partidelor social-democrate german și italian, Michels arată mai întâi că, în
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Gettysburg, lasă puțin loc unei eventuale elite. Dar mai mulți autori - mai ales Joseph Schumpeter (1883-1950) - s-au străduit să facă deosebirea între democrația ca ideal și cea ca realitate instituțională. Joseph Aloïs Schumpeter (1883, Třešt, Moravia 1950, Salisbury, Connecticut) Economist și sociolog austriac. După studiile la Universitatea din Viena, devine pentru scurt timp ministru de finanțe al tinerei Republici Austriece (1919-1920). Conduce apoi o bancă vieneză. Între 1925 și 1937, este profesor la Universitatea din Bonn. Înainte de cel de-al
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
referă la elaborarea unor indici care vizează accesul la tehnologiile comunicațiilor și informațiilor, nivelul progresului tehnologic și capacitatea unei țări de a fi participant la „era rețelelor” („Technology Achievement Index”, introdus în Human Development Report, UNDP, 2001; „E-readiness Index”, The Economist Intelligence Unit, 2000). Abordarea dezvoltării sociale prin intermediul indicilor a fost criticată (Atkinson et al., 2002) iar alternativ sunt utilizate seturi de indicatori relevanți pe dimensiuni ale dezvoltării. Printre obiecțiile apărute, menționăm: eterogenitatea dimensiunilor, selecția indicatorilor în urma unor opțiuni metodologice conjuncturale
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
moderne sunt strâns legate de nevoile de expansiune ale capitalismului apusean, care îl împing spre piețele țărilor agricole aflate, la începutul secolul al XIX-lea, în plin Ev Mediu. Credibilitatea evaluărilor sale a fost sporită de analize statistice efectuate de economiști prestigioși, cum sunt cele întocmite de Nicolas Soutzo, I. Brezoianu, C. Băicoianu. Plecând de la statisticile întocmite de aceștia, Șt. Zeletin prezintă un tablou foarte convingător al schimbărilor structurale produse în societatea românească după liberalizarea comerțului (Adrianopole, 1929): dacă în 1831
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
primului deceniu de tranziție, în care se regăsesc evaluări pertinente asupra punctelor pozitive și negative ale reformelor implementate (***, Banca Mondială, 2002). Abordarea comunității științifice din România asupra r. este fragmentară. Lipsește încă o tratare comprehensivă a subiectului. Predomină însă studiile economiștilor, axate pe logica și consecințele măsurilor convenite cu FMI și BM. Punctele de vedere adoptate variază între o linie care acceptă strategia r., dar contestă aplicarea ei, și o linie contestatară la adresa strategiei în sine. Pe de o parte, este
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
și a conceptului de „interes public”. Relațiile inițiator-agent în programele de dezvoltare Orice program de dezvoltare inițiat de o instituție publică implică promovarea intereselor unor persoane definite ca țintă a programului de către profesioniști ai dezvoltării (fie aceștia asistenți sociali, sociologi, economiști, ingineri, medici, cadre didactice etc). Aceste relații se încadrează în tiparul inițiator-agent, care ne atrage atenția asupra riscurilor lor inerente. Un astfel de risc constă în preluarea excesivă a controlului procesului de dezvoltare de către profesioniști, care au o înțelegere clară
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
clasic la un curent ideologic care, deși se apropia în mare măsură de liberalismul clasic, a adus o serie de noutăți care vor marca istoria ideilor economice de după cel de-al doilea război mondial. Liberalismul clasic, interpretat prin prisma scrierilor economistului Adam Smith, promova ideea pieței ca mecanism autoreglator, mână învizibilă care va sancționa, corecta și reechilibra raporturile dintre actorii economici. Mai mult decât atât, piața este văzută ca un furnizor echidistant de bunăstare, cel mai bun mijloc de eliminare a
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
persistența corupției” (Esping-Andersen, 1992, p. 124). Ideile liberalismului clasic sunt puternic zdruncinate la mai mult de un secol de la momentul în care Smith își formulează teoria, odată cu criza economică care a debutat în anul 1929. Acesta este contextul în care economiștii chestionează valabilitatea preceptelor capitalismului de tip laissez-faire și, în special, a ideii potrivit căreia piața elimină sărăcia și asigură în mod obligatoriu bunăstare. Britanicul John Maynard Keynes este cel care prezintă aceste idei, iar prin lucrările sale oferă bazele teoretice
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]