2,401 matches
-
enunțului. Vom prezenta acum un caz de polifonie mai puțin vizibilă, cel al proverbelor și sloganurilor, ceea ce ne va permite să reflectăm asupra proceselor de captare și de subversiune care permit enunțiatorului să-și sprijine vorbirea pe vorbirea altcuiva. 1. Enunțare proverbială și polifonie Proverbul Enunțarea este, prin excelență, polifonică; enunțiatorul își prezintă enunțarea ca fiind reluarea unui număr nelimitat de enunțări anterioare, cele ale tuturor locutorilor care au pronunțat proverbul respectiv. Dar nu este vorba de un citat în sensul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
caz de polifonie mai puțin vizibilă, cel al proverbelor și sloganurilor, ceea ce ne va permite să reflectăm asupra proceselor de captare și de subversiune care permit enunțiatorului să-și sprijine vorbirea pe vorbirea altcuiva. 1. Enunțare proverbială și polifonie Proverbul Enunțarea este, prin excelență, polifonică; enunțiatorul își prezintă enunțarea ca fiind reluarea unui număr nelimitat de enunțări anterioare, cele ale tuturor locutorilor care au pronunțat proverbul respectiv. Dar nu este vorba de un citat în sensul obișnuit al cuvîntului, cum ar
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
proverbelor și sloganurilor, ceea ce ne va permite să reflectăm asupra proceselor de captare și de subversiune care permit enunțiatorului să-și sprijine vorbirea pe vorbirea altcuiva. 1. Enunțare proverbială și polifonie Proverbul Enunțarea este, prin excelență, polifonică; enunțiatorul își prezintă enunțarea ca fiind reluarea unui număr nelimitat de enunțări anterioare, cele ale tuturor locutorilor care au pronunțat proverbul respectiv. Dar nu este vorba de un citat în sensul obișnuit al cuvîntului, cum ar fi, de exemplu, cea în discurs direct. A
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
reflectăm asupra proceselor de captare și de subversiune care permit enunțiatorului să-și sprijine vorbirea pe vorbirea altcuiva. 1. Enunțare proverbială și polifonie Proverbul Enunțarea este, prin excelență, polifonică; enunțiatorul își prezintă enunțarea ca fiind reluarea unui număr nelimitat de enunțări anterioare, cele ale tuturor locutorilor care au pronunțat proverbul respectiv. Dar nu este vorba de un citat în sensul obișnuit al cuvîntului, cum ar fi, de exemplu, cea în discurs direct. A spune un proverb (" Așchia nu sare departe de
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
sau semantice: "Cine învinge fără pericol, triumfă fără glorie"; recurge la construcții sau cuvinte arhaice. Din punctul de vedere al ambreierii enunțiative, el este în mod necesar non-ambreiat; este vorba de generalizări care nu sînt ancorate într-o situație de enunțare particulară și a căror sursă enunțiativă a dispărut. Proverbul nu poate deci să facă referire la indivizi sau evenimente unice. În plus, el se rostește cu un ethos specific, pe un ton "sentențios", care contrastează cu fluxul obișnuit al schimbului
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
căror sursă nu o explicitează și pe care co-enunțiatorul ar trebui să o cunoască. Există totuși cîteva diferențe majore între proverb și slogan. În timp ce un proverb poate fi interpretat în afara oricărui context particular, multe sloganuri sînt ancorate în situația de enunțare. Ele pot să conțină ambreiori și nume proprii care, din motive diverse, sînt inseparabile de niște contexte particulare. În sloganuri următoare: "Pensia dumneavoastră poate conta pe noi"42 (Asigurările Athena), "Cu Carrefour sînt mai optimist"43, "SFP, primul factor de
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
primul factor de încredere"44, numele proprii Carrefour și SFP sînt, prin natura lor, legate de cunoștințele enciclopedice ale cititorului și înscrise într-un context istoric particular; cît despre ambreiorii "dumneavoastră" și "noi", aceștia au nevoie de o situație de enunțare particulară pentru a li se atribui un referent. Valoarea pragmatică a sloganului este, pe de altă parte, foarte diferită de cea a proverbului. Proverbul reprezintă o aserțiune despre felul în care este lumea, el spune adevărul. Enunțiatorul se sprijină pe
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
la ironie Polifonie și ironie În cazurile de subversiune pe care le-am expus, enunțiatorul "imită" un text sau un gen pentru a-l discredita. El se opune celui pe care îl descalifică, pentru a-și pune în valoare propria enunțare. Poate însă să existe subversiune fără contestarea unui gen sau text prealabil: în acest caz, enunțiatorul își subminează propria enunțare. Este ceea ce numim ironie. Să presupunem că un locutor spune " Ce om fermecător!", referitor la cineva care tocmai s-a
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
gen pentru a-l discredita. El se opune celui pe care îl descalifică, pentru a-și pune în valoare propria enunțare. Poate însă să existe subversiune fără contestarea unui gen sau text prealabil: în acest caz, enunțiatorul își subminează propria enunțare. Este ceea ce numim ironie. Să presupunem că un locutor spune " Ce om fermecător!", referitor la cineva care tocmai s-a arătat a fi grosolan. În măsura în care enunțarea orală este făcută pe un ton particular sau dacă sînt prezente diverse indicii, în
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
fără contestarea unui gen sau text prealabil: în acest caz, enunțiatorul își subminează propria enunțare. Este ceea ce numim ironie. Să presupunem că un locutor spune " Ce om fermecător!", referitor la cineva care tocmai s-a arătat a fi grosolan. În măsura în care enunțarea orală este făcută pe un ton particular sau dacă sînt prezente diverse indicii, în scris, care marchează o luare de distanță (puncte de suspensie, cuvinte emfatice etc.), co-enunțiatorul va presupune că este vorba de o enunțare ironică. Aceasta prezintă particularitatea
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
a fi grosolan. În măsura în care enunțarea orală este făcută pe un ton particular sau dacă sînt prezente diverse indicii, în scris, care marchează o luare de distanță (puncte de suspensie, cuvinte emfatice etc.), co-enunțiatorul va presupune că este vorba de o enunțare ironică. Aceasta prezintă particularitatea de a se descalifica ea însăși, de a se submina chiar în momentul în care este pronunțată. Fenomenul poate fi considerat ca aparținînd polifoniei: putem analiza respectivul tip de enunțare ca un fel de punere în
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
presupune că este vorba de o enunțare ironică. Aceasta prezintă particularitatea de a se descalifica ea însăși, de a se submina chiar în momentul în care este pronunțată. Fenomenul poate fi considerat ca aparținînd polifoniei: putem analiza respectivul tip de enunțare ca un fel de punere în scenă prin care enunțiatorul lasă să se audă, prin vocea sa, un personaj ridicol care vorbește serios și de care el se distanțează prin ton și mimică chiar atunci cînd îi dă cuvîntul. Spunînd
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
vorbește serios și de care el se distanțează prin ton și mimică chiar atunci cînd îi dă cuvîntul. Spunînd "Ce om fermecător!", referitor la o brută, enunțiatorul atribuie responsabilitatea acestei replici altuia, pe care îl pune în scenă în propria enunțare. Observăm, astfel, asemănările și deosebirile dintre proverb și ironie. Atît unul, cît și celălalt implică un enunțiator care, prin propria voce, lasă să se audă, folosind un ton specific, vocea altcuiva care este statuat ca responsabil al enunțului. În cazul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
statuat ca responsabil al enunțului. În cazul proverbului, "celălalt" este o instanță valorizată, cu care se mîndrește indirect enunțiatorul, în timp ce în cazul ironiei, celălalt este discreditat. În plus, proverbul aparține unui stoc stabilit, unui patrimoniu cultural, în timp ce, prin definiție, orice enunțare poate fi ironică, chiar și cea a unui proverb. În sfîrșit, proverbul se dă drept ceea ce este, fără echivoc, în schimb ironia este, prin însăși esența sa, ambiguă: ea se menține la limita între ceea ce este asumat și ceea ce este
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
ea se menține la limita între ceea ce este asumat și ceea ce este respins. Natura ironiei face ca ea să fie uneori dificil de identificat, iar co-enunțiatorul să nu reușească să determine dacă enunțiatorul este ironic sau nu. În cazul unei enunțări proverbiale ironice, ar trebui, astfel, să distingem trei voci: - vocea anonimă a "înțelepciunii popoarelor"; - cea a unui personaj ridicol care ar spune în mod serios proverbul; - cea a enunțiatorului care pune în scenă, în propria vorbire, vocea precedentă de care
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
care ar spune în mod serios proverbul; - cea a enunțiatorului care pune în scenă, în propria vorbire, vocea precedentă de care se distanțează. Cîteva exemple În scris, unde nu ne putem ajuta de ton și mimică pentru a interpreta o enunțare ca ironică, cititorul trebuie să fie mereu atent pentru a nu lua enunțul în sens literal. În fragmentul următor: Iată, în sfîrșit, un sondaj util. Institutul olandez NWO a întreprins un studiu legat de populația truditoare, studiu din care reiese
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
cartier sau de "adjutant" prost, fanatic și răutăcios. Este totuși o întreagă tagmă care e insultată aici, domnule! Pierre Georges, Le Monde, 26 noiembrie 1997 În acest caz, ultima frază este clar ironică: ziaristul introduce o ruptură între propria sa enunțare și cea a unui locutor care s-ar exprima în mod emfatic într-o situație de interlocuțiune prea puțin compatibilă cu cea a unui asemenea articol. Sîntem la limita discursului direct liber (vezi cap.12), într-atît este de evident faptul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
pe de altă parte textul propriu-zis, care prezintă semne din ce în ce mai clare ale neasumării cuvintelor. Într-un asemenea exemplu putem vedea forța subversivă a ironiei. În timp ce polemica vizează argumentarea împotriva unui enunțiator exterior, iar parodia distruge din interior o poziție de enunțare care este clar prezentată ca fiind străină și caricaturală, ironia se preface că își asumă vorbirea adversarului, astfel încît acesta se autodistruge. Ironie și ghilimele Funcționarea ironiei seamănă cu cea a ghilimelelor, formă privilegiată a modalizării autonimice. Există, în cele
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
se preface că își asumă vorbirea adversarului, astfel încît acesta se autodistruge. Ironie și ghilimele Funcționarea ironiei seamănă cu cea a ghilimelelor, formă privilegiată a modalizării autonimice. Există, în cele două cazuri, un fel de diviziune internă a instanței de enunțare. În cazul ghilimelelor, enunțiatorul utilizează o expresie și o arată cu degetul, indicînd astfel că nu o asumă cu adevărat; în cazul ironiei, el produce un enunț pe care îl invalidează chiar atunci cînd vorbește. Ghilimelele și ironia sînt, pe
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
enunțiator a expresiei și, la polul opus, altele care se mulțumesc cu o ușoară distanțare, dificilă de interpretat. În același mod, există o ironie extremă, în care personajul pus în scenă este în mod evident descalificat și, la polul opus, enunțări care nu au decît o "culoare" ironică, în care enunțiatorul se distanțează, fără însă ca și co-enunțiatorul să perceapă clar ruptura dintre cele două puncte de vedere. 16 TIPURI DE DESEMNĂRI 1. Diverse moduri de indicare a referentului Instrucțiuni pentru
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
spunînd "Paris" sau "acest oraș". Pentru a accede la referentul substantivului propriu "Paris", co-enunțiatorul trebuie de fapt să facă apel la competența sa enciclopedică; în schimb, pentru a identifica referentul expresiei "acest oraș", el trebuie să țină cont de mediul enunțării. La drept vorbind, un enunț nu face referire: enunțiatorul este cel care, prin enunțul său, dă co-enunțiatorului instrucțiunile necesare pentru a identifica referenții pe care îi vizează într-un context dat. Referința este deci o activitate care implică cooperarea co-enunțiatorilor
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
Acest walkman este ultramodern" sau "Walkmanul este ultramodern", în ambele cazuri facem referire la un obiect și indicăm implicit co-enunțiatorului că acest obiect: - există; - este unic (sau nu, dacă este vorba de un plural); - poate fi identificat plecînd de la contextul enunțării. În plus, pentru cele două tipuri de desemnare, identificarea referentului se poate face: - datorită contextului non-lingvistic: de exemplu, dacă într-un birou un angajat spune altuia "Patronul are probleme cu banii" sau " Această ușă este iar închisă"; - datorită contextului lingvistic
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
o descriere cu articol hotărît poate desemna orice referent ("băiatul pe care l-ai văzut ieri", "sora lui Paul", "fondatorul imperiului persan"), grupul nominal cu determinant demonstrativ desemnează în mod direct un referent prezentat ca fiind apropiat de actul de enunțare, fie în cotext, fie în contextul nonlingvistic. Dacă spunem "bărbatul", acesta este vizat prin proprietatea de "a fi un bărbat"; dacă spunem "acest bărbat", îl vizăm în mod direct. În plus, demonstrativul face distincția între referentul vizat și alți referenți
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
referentului, unei cunoașteri a lumii; - desemnările anaforice, fie că este vorba de pronume sau de substantive cu determinant hotărît sau demonstrativ, presupun luarea în considerare a cotextului (vezi capitolul următor); - desemnările cu ajutorul deicticelor presupun o trimitere la situația actului de enunțare care le conține; - descrierile hotărîte nonanaforice fac apel mai ales la reguli pragmatice de identificare a unui referent în interiorul unui context particular: pentru a ști către ce tren vrea să-mi orienteze enunțiatorul atenția atunci cînd spune "trenul este în
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
narațiune, pentru a înlănțui acțiuni. Catafora este mai degrabă legată de intervențiile enunțiatorului care își comentează propria vorbire: ("O mărturisesc: am greșit") sau anticipează ceea ce va spune ("un lucru este sigur: el a avut dreptate"). Avem aici un tip de enunțare caracteristică oralului, în care enunțiatorul încearcă să se protejeze în avans împotriva respingerii enunțării sale, încearcă să fie convingător: Așa cum am spus-o adesea, mai bine cîștigi de o sută de ori cîte 10 franci decît o singură dată 1
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]