2,590 matches
-
sens în gîndirea politică 6. Alexandru Husar, Lecțiile istoriei 7. Jean Borella, Criza simbolismului religios 8. Stelian Dumistrăcel, Sate dispărute. Sate amenințate 9. Pavel Chihaia, Țara Românească între Bizanț și Occident 10. Petru Ioan, Logică și filosofie 11. Daniel Combes, Epopeea vinului 12. Anton Adămuț, Filosofia substanței 13. I. Saizu & Al. Tacu, Europa economică interbelică 14. Jean-Noël Jeanneney, O istorie a mijloacelor de comunicare 15. Roland Barthes, Mitologii 16. Serge Berstein & Pierre Milza, Istoria Europei, vol. I 17. Serge Berstein & Pierre
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
sec. XV-XVIII) Sec. XVI. De la Carol VIII la Henric II Criza războaielor religioase Franța lui Richelieu și a lui Mazarin Domnia personală a lui Ludovic IV Secolul Luminilor Franța lui Ludovic XV și a lui Ludovic XVI Criza revoluționară Imperiul, epopee și consolidare burgheză Monarhia constituțională Revoluția din 1848 și al Doilea Imperiu Republică parlamentară și laicitate Nașterea unei Franțe noi Expansiunea franceză în lume Războiul din 1914-1918 și criza din anii 30 Franța în al Doilea Război Mondial Eliberarea și
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
este expresie directă, chiar dacă nu unică a aceleiași viziuni despre lume și despre existență ce caracterizează în mod unitar și de neconfundat o cultură”. Miturile apar ca niște scenarii ale arhetipurilor prezentând teme și simboluri au compoziții de ansamblu: epopei, narațiuni, geneze, cosmogonii, teogonii. Pentru Mircea Eliade el este povestirea unei istorii sacre despre „un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al începuturilor”, adică mitul este „povestea unei faceri”. Mitul mioritic, tipic românesc, apare în balada
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
de contact etc. Asemenea funcții sînt comune multor genuri discursive: o funcție ca aceea "de contact" se regăsește atît în conversațiile la cafenea, cît și în condoleanțe, în cărțile poștale etc. 2. Tipologiile situațiilor de comunicare Genurile discursive Etichete precum "epopee", "vodevil", "editorial", "talk-show" etc. desemnează ceea ce se înțelege în mod obișnuit prin genuri discursive, adică dispozitive de comunicare care pot apărea dacă anumite condiții socio-istorice sînt îndeplinite. Genul "raport de stagiu", de exemplu, presupune existența unor întreprinderi, a studenților care
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
sale. La fel se întîmplă în cazul unui filosof care scrie un dialog: el se plasează în rîndul celor care au ca model dialogurile lui Platon. Operele fac astfel referire la niște "prototipuri": Legăturile primejdioase la romanul epistolar, Iliada la epopee etc. În schimb, atunci cînd nu este vorba de opere unice, ci de rapoarte de stagiu, de reportaje sportive televizate, de cursuri universitare, nu există o relație de legătură cu niște opere consacrate: este vorba de rutină, de comportamente stereotipe
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
peste limitele acestei vieți. Geniul adevărat se cunoaște după forța gigantică cu care sparge tavanele și podelele închisorii unde se zbate mizeria umană, și proiectează pe om între lumina paradisului și bezna iadului, cele două dimensiuni extreme ale veșniciei. în epopeea și în tragedia greacă și în general în arta antică, valul existenței se repercutează pe planuri felurite până când, în cele din urmă, se izbește de marginea de sus a Destinului, a tainicei și insondabilei Moira, care încinge laolaltă pe oameni
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mult cu „celălalt tărâm” al basmelor noastre, în el nu se poate vorbi de o fericire, ci mai mult de o nefericire gradată. Chiar atunci când e conceput ca un câmp elizeean, fericiții lui nu sunt invidiați de cei vii. Eroii epopeii și ai tragediei nu se compară niciodată cu fantomele de aici, dar totdeauna cu zeii din Olimp. Hadesul e lumea răsfrântă în apa neagră a lui Okeanos, a Lethei sau Stixului; Olimpul, lumea răsfrântă în azurul cerului. Aici muritorii nu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
timpuri străvechi, în timp ce romanul a apărut relativ recent. Dar explicația nu ne pare corectă. Ca formă artistică, romanul este - așa cum se poate spune în germană - o specie de Dichtung ; în forma lui superioară romanul este, de fapt, descendentul modern ai epopeii - fiind, alături de dramă, una dintre cele două mari forme literare. Cauza o constituie mai degrabă, credem noi, frecventa asociere a romanului cu ideea de distracție, de amuzament si de evaziune și nu cu ideea de artă serioasă - ou alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
antitetic ; literatura este în orice caz o selecție din viață făcută ou o anumită finalitate. Pentru a stabili care este raportul dintre o anumită operă și "viață", trebuie să avem cunoștințe independente de literatură. 281 Aristotel considera că poezia (adică epopeea și drama) este mai aproape de filozofie decât de istorie. Această idee a lui pare să prezinte un interes permanent. Există, pe de o parte, un adevăr ai faptelor, un adevăr al detaliului specific în timp și spațiu - adevărul istoriei în
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Joseph Frank, oranul modern (Ulysses al lui Joyce, Nightwood de Djuna Barnes și Mrs. Dalloway al Virginiei Woolf) a căutat să se organizeze poetic, adică "autoreflexiv". *5 Acest fapt ne în dreaptă atenția spre un important fenomen cultural : vechile narațiuni (epopeea sau romanul) se petreceau în timp - durata de timp tradițională pentru acțiunea unei epopei era de un an. în multe romane mari, -oamenii se nasc, cresc și mor ; personajele evoluează, se schimbă ; se poate urmări chiar schimbarea unei întregi societăți
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Dalloway al Virginiei Woolf) a căutat să se organizeze poetic, adică "autoreflexiv". *5 Acest fapt ne în dreaptă atenția spre un important fenomen cultural : vechile narațiuni (epopeea sau romanul) se petreceau în timp - durata de timp tradițională pentru acțiunea unei epopei era de un an. în multe romane mari, -oamenii se nasc, cresc și mor ; personajele evoluează, se schimbă ; se poate urmări chiar schimbarea unei întregi societăți (Forsyte Saga, Război și pace) sau ciclul ascensiunii și decăderii unei familii (Familia Budden
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
dezvoltă din familia formelor narative nefictive - scrisoarea, jurnalul intim, biografia, cronica sau scrierea istorică ; el se dezvoltă, ca să spunem așa, din documente ; stilistic, el pune accentul pe detaliul caracteristic, pe mimesis, în sensul strict al cuvântului. Romanțul, oare continuă tradiția epopeii și a romanului .cavaleresc medieval, poate neglija veridicitatea detaliului (de exemplu, reproducerea limbajului individual în dialog), adresându-se unei realități superioare, unei psihologii mai profunde." Când un scriitor își numește opera a românce, scrie Hawthorne, este clar că el dorește
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
țesute în jurul urmăririi unui om : Caleb Williams, Litera stacojie, Crimă și pedeapsă, precum și Procesul lui Kafka. La rândul ei intriga (sau structura narativă) este formată din structuri narative mai mici (episoade, incidente). Formele literare mai mari și mai cuprinzătoare (tragedia, epopeea, romanul) s-au dezvoltat, istoric, din forme mai vechi, rudimentare, ca gluma, zicala, anecdota, epistola ; iar intriga unei piese sau a unui roman este o structură a structurilor. Formaliștii ruși siv-analiștii germani ai formei, ca Dibelius, numesc elementele din care
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
suficient să ne gândim la înrâurirea pe care au avut-o asupra teoriei romanului Tristram Shandy sau Ulysses. Când a scris Paradisul pierdut, Milton îl considera aidoma Iliadei sau Eneidei ; noi insă vom face, fără îndoială, o distincție categorică între epopeea orală și epopeea cultă, indiferent dacă am socoti sau nu că Eiada intră în prima categorie. Probabil că Milton n-ar fi admis că Faerie Queene (Crăiasa zânelor) a lui Spenser este o epopee, deși lucrarea a fost scrisă într-
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
gândim la înrâurirea pe care au avut-o asupra teoriei romanului Tristram Shandy sau Ulysses. Când a scris Paradisul pierdut, Milton îl considera aidoma Iliadei sau Eneidei ; noi insă vom face, fără îndoială, o distincție categorică între epopeea orală și epopeea cultă, indiferent dacă am socoti sau nu că Eiada intră în prima categorie. Probabil că Milton n-ar fi admis că Faerie Queene (Crăiasa zânelor) a lui Spenser este o epopee, deși lucrarea a fost scrisă într-o epocă în
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
fără îndoială, o distincție categorică între epopeea orală și epopeea cultă, indiferent dacă am socoti sau nu că Eiada intră în prima categorie. Probabil că Milton n-ar fi admis că Faerie Queene (Crăiasa zânelor) a lui Spenser este o epopee, deși lucrarea a fost scrisă într-o epocă în care epopeea și romanul cavaleresc nu erau încă separate si în oare se considera că în epopee trebuie să predomine caracterul alegoric ; cu toate acestea nu încape îndoială că Spenser credea
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
indiferent dacă am socoti sau nu că Eiada intră în prima categorie. Probabil că Milton n-ar fi admis că Faerie Queene (Crăiasa zânelor) a lui Spenser este o epopee, deși lucrarea a fost scrisă într-o epocă în care epopeea și romanul cavaleresc nu erau încă separate si în oare se considera că în epopee trebuie să predomine caracterul alegoric ; cu toate acestea nu încape îndoială că Spenser credea că sicrie un poem de tip homeric. 301 Într-adevăr, o
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
n-ar fi admis că Faerie Queene (Crăiasa zânelor) a lui Spenser este o epopee, deși lucrarea a fost scrisă într-o epocă în care epopeea și romanul cavaleresc nu erau încă separate si în oare se considera că în epopee trebuie să predomine caracterul alegoric ; cu toate acestea nu încape îndoială că Spenser credea că sicrie un poem de tip homeric. 301 Într-adevăr, o realizare de 'Un tip deosebit a criticii este descoperirea și propagarea unor noi grupări, a
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de trei parale, Alice în țara minunilor. Cit despre Frații Karamazov este clasat în rândul romanelor senzaționale. Textele clasice care stau la baza teoriei genurilor sunt acelea ale lui Aristotel și Horațiu. De la ei am moștenit ideea că tragedia și epopeea sunt genuri literare). Dar Aristotel cel puțin remarcă și alte deosebiri, mai fundamentale, între dramă, epopee și lirică. Majoritatea teoriilor literare moderne înclină să ignore deosebirea între proză si poezie, împărțind literatura de imaginație (Dichtung) în : literatură narativă (roman, nuvelă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
senzaționale. Textele clasice care stau la baza teoriei genurilor sunt acelea ale lui Aristotel și Horațiu. De la ei am moștenit ideea că tragedia și epopeea sunt genuri literare). Dar Aristotel cel puțin remarcă și alte deosebiri, mai fundamentale, între dramă, epopee și lirică. Majoritatea teoriilor literare moderne înclină să ignore deosebirea între proză si poezie, împărțind literatura de imaginație (Dichtung) în : literatură narativă (roman, nuvelă, epopee), dramă (în proză sau în versuri) și poezie (punând accentul pe ceea ce corespunde vechii noțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sunt genuri literare). Dar Aristotel cel puțin remarcă și alte deosebiri, mai fundamentale, între dramă, epopee și lirică. Majoritatea teoriilor literare moderne înclină să ignore deosebirea între proză si poezie, împărțind literatura de imaginație (Dichtung) în : literatură narativă (roman, nuvelă, epopee), dramă (în proză sau în versuri) și poezie (punând accentul pe ceea ce corespunde vechii noțiuni de "poezie lirică"). Viëtor susține, pe bună dreptate, că termenul "genul n-ar trebui să fie folosit atât pentru aceste trei categorii mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
lingvistică, în scrisoarea lui către William Davenant (1605 - 1668), Hofobes a făcut o încercare de acest fel când, după ce a împărțit societatea în lumea de la curte, de la oraș și de la țară, a găsit trei tipuri corespunzătoare de poezie: poezia eroică (epopeea și tragedia), poezia burlescă (satira și comedia) și poezia pastorală. *10 E. S. Dallas, un talentat critic englez, care cunoștea gândirea critică a fraților Schlegel și a lui Coleridge *11, distinge trei tipuri fundamentale de literatură - "Drama, istorisirea și cântecul
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
11, distinge trei tipuri fundamentale de literatură - "Drama, istorisirea și cântecul", - pe oare apoi le analizează elaborând o serie de scheme mai mult în spiritul teoriilor germane decât al celor engleze. 301 El echivalează: drama == persoana a doua, timpul prezent ; epopeea = persoana a treia, timpul trecut; poezia lirică = persoana întâi singular, viitor. John Erskine, care în 1912 a publicat o interpretare a principalelor tipuri literare de "temperament" poetic, este însă de părere că poezia lirică exprimă timpul prezent și, pornind de la
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
o interpretare a principalelor tipuri literare de "temperament" poetic, este însă de părere că poezia lirică exprimă timpul prezent și, pornind de la ideea că tragedia ar reprezenta ziua judecății -asupra trecutului omului - asupra caracterului său acumulat în destinul lui - iar epopeea, destinul unei națiuni, sau al unui neam, ajunge la ceea ce, într-o formulare simplă, pare să fie echivalent cu a identifica drama cu trecutul și epopeea cu viitorul. *12 Ca spirit și ca metodă, interpretarea etico-patologică a lui Erskine este
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
reprezenta ziua judecății -asupra trecutului omului - asupra caracterului său acumulat în destinul lui - iar epopeea, destinul unei națiuni, sau al unui neam, ajunge la ceea ce, într-o formulare simplă, pare să fie echivalent cu a identifica drama cu trecutul și epopeea cu viitorul. *12 Ca spirit și ca metodă, interpretarea etico-patologică a lui Erskine este departe de încercările formaliștilor ruși, cum ar fi, de exemplu, acelea ale lui Roman Jakobson, care doresc să demonstreze corespondența dintre structura gramaticală fixă a limbii
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]