4,787 matches
-
vizuinii. Spațiul dinăuntru era îndeajuns de mare încât să încapă toți. În mijlocul podelei era o trapă. Aici zăceau trei soldați, aruncați pe jos ca niște păpuși stricate. Erau spintecați de jos în sus, de la bazin până în inimă. Mi se par familiare tăieturile astea... făcu Sergheiov. Asasinatul Eiffel! zise Corvium. Și ar trebui să ne temem cumva? întrebă Velail. Nu. Armele capabile de așa ceva sunt originare din Imperiu. Uite! exclamă Cosmin. La vreo alți zece metri de ei, zăceau pe jos, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cînd se Întîlneau. Prima dată, bărbatul se oprise brusc, și fața i se luminase ca sub efectul unei jubilări. Voise să deschidă gura, ezitase, În timp ce comisarul, Încruntat, se străduia zadarnic să și-l amintească. Silueta și fața i se păreau familiare. Dar cine naiba putea să fie? Unde Îl mai Întîlnise pe insul acela ilar și pe nevasta lui parcă făcută din marțipan colorat? — Zău că nu-mi dau seama... Dar nu avea nici o importanță. De altfel, oamenii de aici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
erau agățate două pălării. O așeză alături și pe a lui, o pălărie de paie, pe care soția i-o cumpărase În același timp cu haina de mohair și de care Îi era puțin rușine. — Intrați, șefule... O voce veselă, familiară, o față și o siluetă pe care Maigret le recunoscu imediat. — Lecoeur! Nu se mai văzuseră de cincisprezece ani, de cînd Désiré Lecoeur, atunci inspector, Încă făcea parte din echipa lui Maigret de la Poliția Judiciară. — Ei da, șefule, așa Îmbătrînește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
a fost asasinată femeia? — Nu. De ce În ziua aceea. De ce nu acum o lună sau un an. Ce vrei să spui? — De cînd ne aflăm aici, Întîlnim aceiași oameni de două-trei ori pe zi și fețele lor ne-au devenit familiare. Dar abia astăzi, din cauza fotografiei din ziar, acest apucat a fost sigur că mă recunoaște și m-a oprit. Iar asta este prima noastră cură, probabil singura. Dacă ne-am Întoarce la anul, vom revedea o parte dintre cei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
6 după-amiaza, ziua ta de lucru s-a încheiat. În vreme ce-ți aștepți autobuzul care te duce acasă, dai fuga la chioșc și cumperi câteva batoane de ciocolată, care să-ți ajute pe drum, după care apare sentimentul acela familiar de teamă, care te cuprinde pe măsură ce te apropii de casă și de cele două perfecte colege de apartament ale tale. Nici serile tale nu se deosebesc una de cealaltă. Din nou singură, simți o ușurare binecuvântată după ce Sophie și Lisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
dinți perfect albi, la care eu mă uit cu uimire, pentru că n-am mai văzut dinți mai frumoși, nici buze mai clar conturate, și nici ochi atât de albaștri. ― Nici a ta pe tine, îmi zice el. Simt o căldură familiară ridicându-mi-se pe față: e roșeața pe care Jemima Jones a urât-o atât de mult, aceeași pe care se presupune că JJ ar fi gonit-o pentru totdeauna. Da, roșesc, și tot nu-îmi pot lua ochii de la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
din minți și-s atât de crud cu tine. Nu mă lua În seamă, draga mea. Chiar te iubesc. Știi că te iubesc. N-am iubit pe nimeni cum te iubesc pe tine. Dăduse-n retorica mincinoasă și atât de familiară din care-și câștiga pâinea. — Ești dulce. — Curvo ce ești! Curvă bogată. Asta-i poezie. Urlă poezia-n mine. Putreziciune și poezie. Poezie putredă. — Termină, Harry. De ce trebuie să te porți ca un monstru? Nu-mi place să las nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
scaunul de piele, proptindu-și piciorul de marginea scaunului pe care stătea Compton. Compton porni motorul și se urcă-n avion. El le făcu cu mâna lui Helen și băieților, și, În timp ce zgomotul sacadat al motorului se transforma-n răgetul familiar, Începură să se Învârtă În cerc, Compie evitând gropile făcute de porci; avionul urui, săltând de-a lungul terenului dintre cele două focuri, și, după o ultimă smucitură, se Înălță, și el Îi privi pe toți cei rămași jos, fluturându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
liniște, iar după aceea se pierduseră cu totul. Minciunile lui erau destul de neînsemnate și constau În a-și atribui lucruri pe care alții le văzuseră, le făcuseră sau le auziseră, și În a servi drept fapte certe anumite Întâmplări apocrife, familiare tuturor soldaților. Nici măcar mințind nu făcuse senzație În sala de biliard. Cunoscuții săi, care auziseră povești detaliate despre nemțoaicele găsite legate de mitraliere În pădurile din Argonne și care nu puteau Înțelege, limitați de patriotism, că existaseră și nemți care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
exclamă Wendy. Ce chestie! Și e un post În engleză. Știrile continuară să se deruleze. Prietenii mei erau hipnotizați. —Global News Network, se auzi vocea groasă a unui bărbat după câteva minute. Unde felul În care comentăm știrea face știrea. Familiarul GNN! Prietenii mei se apropiară să vadă mai bine. De pe ecran le zâmbeau fețele cunoscute ale prezentatorilor de știri. Se liniștiră instantaneu. Erau mai aproape de civilizație decât crezuseră. Chiar atunci Însă unul dintre gemeni a Îndreptat telecomanda spre televizor, schimbând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
urcându-se pe vârful unei piramide. Aceasta scruta o serie de alte piramide care se Întindeau până la linia orizontului. Camera zăbovi pe un bărbat Îngrijit, cu păr Închis la culoare și argintiu la tâmple. Fața lui le era bizar de familiară. —Harry! zbieră Marlena. Splendoarea dureroasă, spunea Harry pe un ton visător. Privea În depărtare, unde i se Înfățișa o panoramă de mai mult de două mii de domuri și turle. Vederea acestei splendori stoice - și se Întoarse cu fața spre cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
privirea concentrată și preocupată a Belindei. Se poate? spuse Harry și, Înainte ca Belinda să apuce să-i răspundă, luă camera din mâinile ei și apăsă pe „rewind“ rapid și Își șterse ochelarii de citit. „Play“. Așa, uite-l, indicatorul familiar, și apoi toată lumea: Dwight, Heidi, Moff... și draga și iubita de Marlena! Ciudat, părea mai bătrână decât și-o amintea. Dar iat-o, lângă el, În China, el cu mâna În jurul mijlocului ei, iar În jur ceilalți. Vii, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
stranie și de brutală prin consecințele ei. îmi pare bine să vă cunosc, domnule Carol! îndrăzni Filip o apropiere verbală. Acum, că vă văd, îmi dau seama că vă cunosc de undeva, dar naiba știe de unde. Figura dumneavoastră mi-e familiară, dar nu pot să-mi dau seama de ce. Poate mă ajutați dumneavoastră puțin. E imposibil să mă înșel în această privință... Vom sta un timp împreună. Sper că nu vă deranjează prea mult și că ne vom înțelege bine... Mie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa ca o imensă cutie de rezonanță, care prelua și amplifica acest sunet abstract, neidentificabil cu vreun sunet produs vreodată. Fu deșteptat din somn de un zgomot familiar. Sirena din port anunță lăsarea nopții, chemând din larg pescarii întârziați, cu micile lor bărci gudronate. Carol stătea în aceeași poziție, pe pat, cu palmele pe genunchi, privind Lumea prin fanta ce i-o lăsa ușa deschisă spre stradă a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
simțul lui estetic ascuțit. Un arhivar pensionat, devenit colecționar de curiozități, inventariază cufărul obținut de la personajul breughelian Rebis. Achiziționează apoi stranii prototipuri de perpetuum mobile care aduseseră ruina unei familii burgheze prospere. Vizitează pe fascinantul conte Augenstein, pasionat vânător și familiar al unui Bestiarium prin care imaginația colectivă rătăcește adeseori. Asistă la un ritual pentru setea pământului, prilej pentru autor să ne ofere din cercetările sale asupra sensurilor mitice ale folclorului. Vizitează un iarmaroc oriental care izbucnește în flăcări la plecarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vreun gând s-o zguduie brusc sau ar fi vorbit fără încetare lucruri mici, aceleași. - Mi-ești drag, mi-ești drag!... Dorința și împlinirea ei nu erau pentru dânsa decât fapte neînsemnate, care nu tulburau șopotul ei dulce. Un gest familiar de-al ei: cum scotea bluza, pe cap, apucînd-o cu mâinile cruciș, de cele două laturi. Toți spuneau: "Cum s-o fi uitând Sandu la ea! Nu e nici prea cuminte!" De fapt, când lipseam, își trecea timpul mereu cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dragostea, chiar dacă uneori declarațiile ei izbucneau tot așa de pasionat. A venit la București anume să mă întîlnească, și cum familia mea toată plecase la țară, am chemat-o la mine acasă. Eram curios s-o văd între obiectele mele familiare printre care trăiam, la care țineam, de care îi vorbisem adeseori și prevedeam cu emoție propria ei emoție, dar m-am înșelat (și dureroasă a fost pentru mine constatarea!). Preocupată de intenții străine, abia observă cum o așteptaseră florile din
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
arate gazde perfecte, să pară imediat că mă cunoșteau și că-mi erau prieteni. Îmi puneau o mie de întrebări, cu toate că nu m-au văzut niciodată, și aprobau orice părere aș fi avut despre lucruri ce le-au fost lor familiare, le-au discutat înainte zilnic, și era natural ca să fie ei mai competenți. Bineînțeles, păstrau și pentru ei un mic colț unde nu ai voie să intri, când eram ascultat numai cu bunăvoință, căci acolo domnul e specialist și a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu stupefacție că eu nu mai aveam nici un roil. Am trecut la Racine, i-am detailat cum din fiecare vers se desface o nouă definire psihologică, am căutat să reconstituiesc viața fiecărui personagiu. Curând toate piesele lui Racine îi erau familiare, și eu nu mai puteam contribui cu nimic. De altfel, după Andromaca am lăsat-o singură să găsească explicații și eram sigur că va reuși perfect. Iar mai târziu multe înțelesuri mi le-a clarificat ea mie. După ce analiza fiecare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nici o ezitare când ea îmi recomandă o carte, explică pe eroi tot așa de bine ca și pe eroine, și nu o dată m-a învățat multe lucruri asupra lui Neron sau Mitridate ai lui Racine, personagii pentru mine așa de familiare. Inteligență virilă, fără memoria facilă a femeilor. A învățat limba franceză prin muncă și nu a prins-o cu urechea; și singura învățătură ce i-am dat și pentru care îi trebuise mult timp a fost să o deprind să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
între oameni, oricât de prost aveam să mă simt. Mi-era teamă, căci nu puteam întreține o conversație, sau, dacă mă căzneam, vorbele ieșeau nenaturale, și oricâtă bunăvoință aș fi arătat, eram un om incomod. Această panică mi-a fost familiară întotdeauna, și, mai înainte și mai târziu, un amestec de timiditate, de neîncredere asupra importanței mele, și un cuvânt spus greșit mă făcea incapabil să mai continui, năruia toate intențiile, și mulți mă puteau taxa sumar de "prost". Și nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o minciună. Insistase la început numai pe o aventură, deoarece i se păruse cea mai teribilă: se întîmplase cu prietenul nostru, și credea că vina față de mine e, mai ales, în ocazia aceasta, foarte mare. Și acum, când greșeala e familiară, apar și celelalte, cu dreptul lor de a fi spuse. Are poate și scuza că voise să se vindece de mine și nu mai păstrase nimic bun în ea, după cum un om care a furat ucide numai ca să nu mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-l expediază Ada? În schimb, Mihali, cafegiul, personagiu ursuz, s-a prezentat și a dorit toată sănătatea pentru Viky. Cum nu poți cunoaște pe oameni! Ce anost ni se păruse! Speram să-mi iau rămas bun încet de la fiecare loc familiar. Nu-mai întîmplător m-am uitat la mare. Până la șipotele ce făceau deliciile noastre nu ne-am adus aminte să ne ducem. Nici la ponton, nici pe plajă, nici printre magazii. Și acum repede, în fuga automobilului, spre oraș, pe un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sens“. Înainte de toate, unele reprezentări și idei metafizice, indiferent cărui timp aparțin ele. Cu aproape orice viziune speculativă sensul comun al celor existente e lăsat în urmă. Sau e pus în discuție, denunțat în vechile sale pretenții. În locul unei lumi familiare ni se descoperă deodată ceva straniu, „o lume pe dos“ (Hegel). Iar cele cu sens până atunci apar deodată insignifiante, străine sensului comun. Cum neașteptat se exprimă Cicero, . Mai târziu, Wittgenstein pare să-l confirme, căci multe întrebări și propoziții
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceea ce neliniștește în acest fel capătă imediat semn negativ. Însă pentru a vedea în lumea celuilalt însăși sursa răului, in fernul ca atare (JeanPaul Sartre), e nevoie mai întâi să o per cepi în afara sensului, străină oricărei logici comune sau familiare. Cum e posibil totuși acest lucru? O explicație, parțială, ar putea fi regăsită chiar la nivelul acelei metafizici pe care o constituie credințele și reprezentările noastre de uz comun, „de la sine înțelese“. Acceptate cu timpul, acestea intră în rolul unor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]