1,932 matches
-
din penultima strofă (a 9-a), contrară titulaturii regelui Ferdinand I, în timpul căruia s-a înfăptuit unirea, de "cap al oștirii". O variantă pentru compozitorul actualei melodii a cântecului este Iosif Romulus Botto, organizatorul a peste 30 de coruri și fanfare din Banat și Transilvania din perioada interbelică”, conform imnografiei sale: ""Treceți batalioane române, Carpații, cor bărbătesc, Arad, 1942"." Există mai multe cânturi străine cu melodii similare - una dintre ele fiind cântecul polonez "” (“Infanteria gri”), apărut în 1927 (prima versiune documentată
Treceți batalioane române Carpații () [Corola-website/Science/330652_a_331981]
-
a fost interpretată doar melodia "An Extraordinary Life"; restul melodiilor proveneau de pe primele două albume plus câte o melodie de la The Buggles ("Video Killed the Radio Star"), King Crimson ("In the Court of the Crimson King") și Emerson, Lake & Palmer ("Fanfare for the Common Man"). Pe 26 aprilie 2010 formația a lansat următorul album, "Omega". Formația a finalizat un nou album de studio pentru a coincide cu cea de-a 30-a aniversare a formației, intitulat "XXX", și a fost lansat
Asia (formație) () [Corola-website/Science/330863_a_332192]
-
de un nou sediu. Ulterior familia se mută într-o casă de unde fuseseră izgoniți unii evrei. După război Penderecki a invatat începând din 1946 la liceul din localitatea natală. El a luat lecții de vioară de la Stanislaw Darłak, dirijor de fanfara care organizase la Dębica o orchestră a societății muzicale locale. După terminarea liceului Penderecki s-a mutat la Cracovia și s-a înscris la Universitatea Jagellonă. A studiat vioară cu Stanisław Tawroszewicz, iar teoria muzicii cu Franciszek Skołyszewski. În 1954
Krzysztof Penderecki () [Corola-website/Science/330890_a_332219]
-
de către naziști la sfârșitul celui de al Doilea Război mondial, dar mormântul său a fost găsit intact. Ieșiva să, închisă de naziști, si a cărei bibliotecă de 20,000 volume a fost incendiată de ei în public în acompaniament de fanfara, a fost redata micii comunității evreiești suprviețuitoare în anul 2004. În orașul Bnei Brak din Israel, un discipol al ieșivei rabinului Shapira, rabinul Shmuel Halevi Wosner a înființat o ieșivă cu acelaș nume. Rabinul Shapira era un admirator al lui
Yehuda Meir Shapira () [Corola-website/Science/330074_a_331403]
-
constrâns să renunțe la studii din motive de muncă și a emigrat în Statele Unite la vârsta de 16 ani, lucrând la un hotel din Kentucky. În 1896 s-a întors în Italia pentru a face serviciul militar la Alexandria în cadrul fanfarei militare condusă de Giovanni Moranzoni. În această perioada De Lorenzo începe să creeze primele sale compoziții ce vor fi adunate mai târziu în opera sa "Nove studi artistici" ("Nouă studii artistice"), publicată de editorul german Julius Heinrich Zimmermann. După terminarea
Leonardo De Lorenzo () [Corola-website/Science/330348_a_331677]
-
este o structură de specialitate în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Prima fanfara militară a fost înființată la Iași, la 1 iulie 1831, în cadrul "Strajei Pământești". În 1864, în cadrul administrației centrale a Ministerului de Război, a luat ființă o secție specială ce avea în subordine toate fanfarele militare. Secția a stat la baza
Inspectoratul Muzicilor Militare () [Corola-website/Science/330937_a_332266]
-
specialitate în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Prima fanfara militară a fost înființată la Iași, la 1 iulie 1831, în cadrul "Strajei Pământești". În 1864, în cadrul administrației centrale a Ministerului de Război, a luat ființă o secție specială ce avea în subordine toate fanfarele militare. Secția a stat la baza constituirii ulterioare a Inspectoratului Muzicilor Militare. În 1867, în cadrul Ministerului de Război se instituie funcția de "inspector general al muzicilor militare", funcție în care este numit căpitanul Eduard Hübsch. În cei aproape 30 de
Inspectoratul Muzicilor Militare () [Corola-website/Science/330937_a_332266]
-
Război se instituie funcția de "inspector general al muzicilor militare", funcție în care este numit căpitanul Eduard Hübsch. În cei aproape 30 de ani cât Hübsch a fost inspector al muzicilor militare au fost elaborate regulamentele speciale destinate formațiilor de fanfara și s-a asigurat muzicilor militare un nou statut în cadrul oștirii. În perioada de după războiul de independență s-a hotărât că la fiecare regiment de dorobanți să se constituie câte o muzică militară sub denumirea de "fanfara". Începând cu 26
Inspectoratul Muzicilor Militare () [Corola-website/Science/330937_a_332266]
-
destinate formațiilor de fanfara și s-a asigurat muzicilor militare un nou statut în cadrul oștirii. În perioada de după războiul de independență s-a hotărât că la fiecare regiment de dorobanți să se constituie câte o muzică militară sub denumirea de "fanfara". Începând cu 26 mai 1895, la conducerea muzicilor militare, în funcția de inspector, este numit Iosif Ivanovici, autorul celebrului vals "Valurile Dunării". Ivanovici a înzestrat muzicile militare cu instrumente noi, a introdus un repertoriu valoros și divers, sprijinind în același
Inspectoratul Muzicilor Militare () [Corola-website/Science/330937_a_332266]
-
articole care lăudau principiile țării de a integra arta în viața oamenilor. Sistemul comunist a fost acreditat ca un sistem care avea un rol social seminificativ, în care muzica deținea un loc esențial. Elisabeth B. Christ afirmă în cartea sa "Fanfare for the Common Man. Aaron Copland during the Depression and War" că „probabil cea mai clară dovadă care atestă legătura dintre Simfonia a treia, politicile de război ale frontului cultural și ideologiile estetice de stânga, constă în integrarea fragmentelor din
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
for the Common Man. Aaron Copland during the Depression and War" că „probabil cea mai clară dovadă care atestă legătura dintre Simfonia a treia, politicile de război ale frontului cultural și ideologiile estetice de stânga, constă în integrarea fragmentelor din "Fanfare for the Common Man" în deschiderea părții finale a Simfoniei.” De asemenea, ea mărturisește că „"Fanfare" se leagă explicit de efortul războiului și invocă în mod direct o agendă politică progresistă.” Stilul simplificat promovat de Copland în cea de-a
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
dovadă care atestă legătura dintre Simfonia a treia, politicile de război ale frontului cultural și ideologiile estetice de stânga, constă în integrarea fragmentelor din "Fanfare for the Common Man" în deschiderea părții finale a Simfoniei.” De asemenea, ea mărturisește că „"Fanfare" se leagă explicit de efortul războiului și invocă în mod direct o agendă politică progresistă.” Stilul simplificat promovat de Copland în cea de-a treia perioadă de creație a determinat ca în perioada războiului compozițiile sale să fie catalogate drept
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
o agendă politică progresistă.” Stilul simplificat promovat de Copland în cea de-a treia perioadă de creație a determinat ca în perioada războiului compozițiile sale să fie catalogate drept o „idealizare a sentimentului popular” . În acest sens putem aminti lucrarea "Fanfare for the Common Man," care a fost folosită în reclamele comerciale ale "United States Navy" pentru a acompania imagini cu vapoare masive, în scopul stimulării patriotismului. Limbaj Simfonia a treia este o compoziție care solicită prezența unei orchestre mari, formată
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
de la starea inițială de contemplare, la într-o stare care ispiră contrariul: agitația și teroarea. În contrast cu cele două teme se dezvoltă o temă cu caracter militar de la instrumentele de suflat din alamă, care face referire pentru prima dată la lucrarea "Fanfare for The Common Man". Ea are o natură mai îndrăzneață, comparativ cu celelalte două teme și tocmai de aceea, instrumentele la care este plasată sunt trombonii și cornii. După acest episod dramatic însă, o secțiune care implică flautul solo și
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
unui singur corn și unei trompete. Finalul, "Molto deliberato - Allegro risoluto" este cea mai amplă parte, pe care compozitorul a gândit-o ca pe o „coda extinsă, care prezintă o versiune lărgită a materialului din început.” În Simfonia a treia, "Fanfare for the Common Man" este revizuită și integrată tonal și structural în ultima parte. Finalul începe prin această versiune a lucrării "Fanfare" și continuă cu prima temă. Din cauza rolului său de „coda lărgită”, ea aduce multe idei auzite anterior. Finalul
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
ca pe o „coda extinsă, care prezintă o versiune lărgită a materialului din început.” În Simfonia a treia, "Fanfare for the Common Man" este revizuită și integrată tonal și structural în ultima parte. Finalul începe prin această versiune a lucrării "Fanfare" și continuă cu prima temă. Din cauza rolului său de „coda lărgită”, ea aduce multe idei auzite anterior. Finalul Simfoniei este un allegro în formă de sonată, unde "Fanfare" are rolul unei introdurceri lente, care anticipă tonalitățile și relațiile tonale dezvoltate
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
și structural în ultima parte. Finalul începe prin această versiune a lucrării "Fanfare" și continuă cu prima temă. Din cauza rolului său de „coda lărgită”, ea aduce multe idei auzite anterior. Finalul Simfoniei este un allegro în formă de sonată, unde "Fanfare" are rolul unei introdurceri lente, care anticipă tonalitățile și relațiile tonale dezvoltate pe parcursul finalului. De asemenea, fragmente din "Fanfare" mai apar și în alte momente semnificative ale finalului, pentru a articula structura de sonată și pentru a face planul sonor
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
rolului său de „coda lărgită”, ea aduce multe idei auzite anterior. Finalul Simfoniei este un allegro în formă de sonată, unde "Fanfare" are rolul unei introdurceri lente, care anticipă tonalitățile și relațiile tonale dezvoltate pe parcursul finalului. De asemenea, fragmente din "Fanfare" mai apar și în alte momente semnificative ale finalului, pentru a articula structura de sonată și pentru a face planul sonor mai accesibil publicului larg. Reorchestrarea lucrării "Fanfare" a însemnat aducerea unor schimbări semnificative, atât în ce privește partea dinamică, cât și
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
anticipă tonalitățile și relațiile tonale dezvoltate pe parcursul finalului. De asemenea, fragmente din "Fanfare" mai apar și în alte momente semnificative ale finalului, pentru a articula structura de sonată și pentru a face planul sonor mai accesibil publicului larg. Reorchestrarea lucrării "Fanfare" a însemnat aducerea unor schimbări semnificative, atât în ce privește partea dinamică, cât și în ce privește spectrul tonal. Astfel, finalul Simfoniei începe cu pianissiomo în loc de attaca și stabilirea în măsurile 44-46 pe Re major oferă o viziune mai strălucitoare.
Simfonia a treia (Aaron Copland) () [Corola-website/Science/335520_a_336849]
-
în cele din urmă devine repetitiv. Această introducere, în natura sa minimalistă și motivul descedent repetitiv, face aluzie la prima parte a Simfoniei nr. 9 a lui Ludwig van Beethoven. Tema este apoi întreruptă de un material cu aspect de fanfară prezentată de clarinete apoi de trompete. O melodie lentă este interpretată de corni, iar motivul de două note descendent este accelerat de clarinete, imitând sunetul unui cuc. Melodia este prezentată inițial de violoncei și preluată de întreaga orchestră. Melodia se
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
se acumulează din punct de vedere dinamic și este apoi interpretată de întreg ansamblul de alămuri. Are loc o dezvoltare, aducând înapoi material din introducere inclusiv alunecarea coardelor, cucul de clarinet și motivul original. Recapitularea este marcată de o nouă fanfară a cornilor francezi iar energie se acumulează ca la început. În cele din urmă motivul de două note preia ultimele măsuri, încheind partea într-un mod înflăcărat și comic. Partea a doua este un menuet și trio modificat. Mahler înlocuiește
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
cornii interpretează în forță o versiune modificată a tiparului de la începutul simfoniei, ca și când lucrarea se apropie de climax. Totuși, acest climax încă nu este realizat iar momentul se pierde într-o altă secțiune lirică, readucând fragmente din prima parte, inclusiv fanfarele. Este inclus de asemenea și material din "Blumine" înainte ca tema primară să revină în minor pentru ultima dată interpretată de către coarde, ducând la repetarea sa în Re major de către alămuri, ajungând la climaxul adevărat. Simfonia se încheie cu materialul
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
inclus de asemenea și material din "Blumine" înainte ca tema primară să revină în minor pentru ultima dată interpretată de către coarde, ducând la repetarea sa în Re major de către alămuri, ajungând la climaxul adevărat. Simfonia se încheie cu materialul de fanfară de la început.
Simfonia nr. 1 (Mahler) () [Corola-website/Science/328471_a_329800]
-
1887), "La Cocarde tricolore" (Paris, 1892), "Le Talisman" (Paris, 1892), "Panurge" (Paris, 1895) și "Mam'zelle Quat'sous" (Paris, 1897). O altă compoziție a lui Planquette, marșul " Le Régiment de Sâmbre et Meuse", a devenit celebră printr-un aranjament pentru fanfara; este tonul folosit de fanfara Universității Statului Ohio. Versiunea orchestrala originală a fost înregistrată de către Boston Pops Orchestră dirijata de Arthur Fiedler și apare pe RCA Living Stereo CD "Marches în Hi-Fi". „The Song of the Cabin Boy”, o barcarola
Robert Planquette () [Corola-website/Science/336520_a_337849]
-
1892), "Le Talisman" (Paris, 1892), "Panurge" (Paris, 1895) și "Mam'zelle Quat'sous" (Paris, 1897). O altă compoziție a lui Planquette, marșul " Le Régiment de Sâmbre et Meuse", a devenit celebră printr-un aranjament pentru fanfara; este tonul folosit de fanfara Universității Statului Ohio. Versiunea orchestrala originală a fost înregistrată de către Boston Pops Orchestră dirijata de Arthur Fiedler și apare pe RCA Living Stereo CD "Marches în Hi-Fi". „The Song of the Cabin Boy”, o barcarola din "Leș cloches de Corneville
Robert Planquette () [Corola-website/Science/336520_a_337849]