54,110 matches
-
sîrg ancheta. Cu Satana aceea care l-a scos pe Șișu basma curată a fost puțin mai greu. Zilnic Liana plătea acatiste, se ruga cu ochii în lacrimi la sfînta icoană și o implora să-l bată Dumnezeu după măsura faptei sale. Într-o zi femeia îl abordează în fața Tribunalului: Dom' avocat, vă rog, doar o clipă. A, mata ești doamna aceea, parcă Liana, da? Da, eu sînt. Vreau să vă întreb ceva. Vă rog. Eu nu-s ca doamna matale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
-i nimic de capul tău", profesorul a cerut hîrtiile. Foile erau goale ca și capul lui Dinu. Ai scris tu ceva aici. Îți dau opt și dacă dorești mai mult vii la reexaminare în toamnă. Mulțumesc, bîiguie Ariceanu. Enervat de fapta la care a fost obligat să-și calce pe suflet, academicianul se calma întrucîtva la gîndul că a rezolvat una din cele mai idoate probleme. Avînd mai multă activitate acum în sesiune, profesorul n-a mai trecut pe la laborator. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să fie eliberat. Ori, deși a fost violat de un grup sălbatic, el rămîne în pușcărie. Nu cred că violatorii din pușcărie vor fi judecați pentru faptele lor. Deși sînt vinovați pentru linșaj, deși culpa lor este cu circumstanțe agravante, fapta lor va fi privită cu o anume îngăduință. Pe undeva și eu simt impulsul să spun "bine i-au făcut!" La o cercetare mai rece îmi dau seama că greșesc. Legea talionului părea sălbatică, prea dură, nu ținea cont de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cont de împrejurări. Pedeapsa a fost socotită prea aspră chiar în timpul de glorie al acestei legi. Revin la tînărul violator. A primit 4 ani de pușcărie, prin urmare instanța a luat în considerație anumite împrejurări în care s-a comis fapta. Supliciul la care a fost supus în celulă este infinit mai sălbatic, mai crud, mai bestial. A fost ars cu țigara, a fost schingiuit, a fost violat în public, nu printr-un raport sexual între două sexe, ci printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Jupuit de viu și pus sare pare a fi cea mai răcoritoare pedeapsă. Și totuși. Un tînăr de 21 de ani, fără o experiență suficientă de viață, trăit poate într-un mediu nociv, cu o educație precară, a comis o faptă oribilă. Instanța, am convingerea că a cîntărit cu grijă pedeapsa acordată. Victima violului, profund traumatizată, se va reface cu încetul, deși experiența prin care a trecut va lăsa urme adînci în viața sa. Pedeapsa tînărului va continua spre învățarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
învățăm să trăim laolaltă, cei buni și cei răi. Celor buni însă nu le este permisă gîndirea bolnavă: Bine i-au făcut! Eu dacă... îl omoram! Poate mai uman ar fi să-i aplicăm legea talionului: a plătit destul pentru fapta sa. A primit o replică mult prea dură și este de ajuns. Într-o logică corectă, tînărul ar trebui eliberat din pușcărie. Consider că și-a ispășit păcatul. Numai că legea este dură. Personal l-am iertat pe tînărul violator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
oferă ca un păcat în tot ceea ce face, Dumnezeu se dăruie ca o iertare în tot ceea ce există. Păcatul nu este o virtute, dar nici necurăție nu este atâta timp cât în el ai fost cu gândul tulbure, cu intenția necugetată, cu fapta nevoită; mustrarea, frica, remușcarea, umilința, regretul domolesc arderea. Părinte, unde începe și unde se sfârșește păcatul de care vorbești? Pune necurăției limite și tot ce o să văd de-a stânga mea voi mărturisi ție, dar până atunci, spune-mi, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu vedem de ce l-am socoti mai puțin valoros decît oricare alt excelent conducător de armate. Cu toate acestea, cruzimea lui nestăpînită și lipsa lui de omenie, împreună cu crimele lui nenumărate nu ne îngăduie să-l preamărim între oamenii desăvîrșiți". Fapta curajoasă și primejdioasă, dovedită într-o împrejurare, nu scuză cruzimea gratuită, desfășurată fără necesitate, irațională. Să recitim o frază definitorie pentru concepția umanistului realist care a scris De principatibus, spre a convinge că machiavelismul nu e totuna cu gîndirea lui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
autorului, o convingere trecută sub tăcere de detractorii lui. Cum mai poate susține astăzi cineva că frazele lui Machiavelli au încurajat crimele gratuite ale revoluției franceze din 1789 și ale altor revoluții de după aceea? O singură dată, în tot textul, fapta de cruzime e acoperită de umbra moralei creștine, atunci cînd se comite paricidul. Voind să aibă pentru sine orașul Fermo, Oliverotto își măcelărește tatăl adoptiv, iar la un an după, nelegiuitul tînăr este prins și sugrumat de oamenii lui Cesare
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
aici înainte. În plus, pentru a putea săvîrși fapte mari, servindu-se tot de religie, a început să manifeste o cruzime plină de cucernicie, alungîndu-i pe marani și golindu-și astfel regatul, fiind sigur că nu poate să existe o faptă mai mișcătoare și mai rar întîmplată decît aceasta. Sub același pretext, a atacat Africa; a întreprins expediția din Italia și, în sfîrșit, a atacat Franța. Deci a săvîrșit și a uneltit mereu acțiuni mărețe care au întreținut așteptarea și admirația
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ca și ei. De aceea, s-a văzut și se va vedea prin experiență că spaniolii nu pot înfrunta cavaleria franceză, iar elvețienii sînt nimiciți de infanteria spaniolă. Și cu toate că lucrul acesta nu s-a dovedit încă în întregime prin faptă, bătălia de la Ravenna a fost totuși un exemplu în mic a ceea ce s-ar putea întîmpla; căci aici infanteria spaniolă s-a ciocnit cu batalioanele germane care au aceeași ordine de bătaie ca și trupele elvețiene. Grație mișcărilor lor sprintene
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
l-ai cucerit, decît distrugerea lui". Este mijlocul cel mai sigur pentru a evita revoltele. Acum cîțiva ani, un englez a avut ideea sinistră de a se sinucide. Pe masa lui s-a găsit un bilet prin care își explica fapta, arătînd că și-a luat viața pentru a nu se îmbolnăvi niciodată. Iată cazul unui principe care distruge un stat pentru a nu-l pierde. Nu vorbesc de umanitate analizîndu-l pe Machiavelli; ar înseamnă să profanez virtutea. Machiavelli nu poate
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nost’, deie-i Dumnezău zile și noroc!“. După care musafira Își relua jeluirile pentru cîte un necaz, cîte un ghinion. Nu biruiau a se lămuri dacă lumina electrică În biserica din Pișcari, unde pogorîse mai demult Sfînta Fecioară, era o faptă vrednică și de seamă ori o ispită pentru cel ce o hotărîse, adică tot noul primar. După nenumărate vorbe, moșu’ Ștefan a zis: — Ascultați-mă: mai mîndra luminare a bisericii și a icoanelor nu poate fi decît o lucrare plăcută
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Ierusalim”. În Targumim, așadar mai târziu, keriotha e folosit adesea cu sensul de „Ierusalim”. Trădare, trădare, dar s-o știm și noi! Traducerile românești folosesc sistematic verbele „a vinde” și „a trăda” pentru echivalarea verbului grecesc paradidomi, verb ce denumește fapta lui Iuda în Noul Testament. În Mt. 10,4, Iuda apare ca ho kai paradous auton; în Mc. 3,19, hos kai paredoken auton; în Lc. 6,16, hos egeneto prodotes. Etichetarea personajului e strâns legată de sensul acestui verb. Pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cruțat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat/predat (paredoken) pentru noi toți”. În Mt. 20,19 - „ei îl vor preda păgânilor” -, oamenii iau locul lui Dumnezeu. 5. Gradul cel mai avansat de tehnicizare a termenului apare în contextul faptei lui Iuda, caracterizat ca ho paradidous, „cel care a predat”. Ancheta de mai sus, susceptibilă a fi îmbogățită, ne conduce spre o serie de concluzii destul de tulburătoare. Observăm, din inventarul parcurs, că verbul paradidomi caracterizează acțiuni săvârșite de Dumnezeu, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acțiuni săvârșite de Dumnezeu, de Isus, de Pilat, de oameni, în general. Între aceștia se numără și Iuda Iscariotul. Nu există nici o rațiune, cel puțin de ordin filologic, pentru ca verbul respectiv să fie tradus prin „a vinde” sau „a trăda”. Fapta lui Iuda nu poate fi pusă într-un registru separat de cel al acțiunilor săvârșite de Dumnezeu, Isus ori Pilat din Pont. Echivalarea prin „a vinde” este așadar nelegitimă și trebuie abandonată. Când vom ajunge la episodul „remunerării” lui Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
La Marcu, tonul este măsurat, aproape impersonal. După ce femeia cu vasul de alabastru unge cu parfum de preț capul lui Isus, stârnind supărare între cei de față („unii dintre ei erau mâhniți”), evanghelistul trece, fără nici un element de legătură, la fapta lui Iuda: „și Iuda Iscariotul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L predea (paradoi). Iar ei, auzind, s-au bucurat și au făgăduit că-i vor da argint (argyrion). și a început să caute cum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
târgul preoților); la Cina de Taină el iese din masa apostolilor, pune separat întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus își schimbă gândul inițial (vom vorbi mai încolo despre „pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, în cazul Evangheliei după Luca, există nu trei, ci patru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe Isus autorităților nu ca să fie ucis (mobilul adevărat ne scapă: e „marea taină a trădării”). Moartea nu intrase în calculele ucenicului. Imediat după ce află de condamnare, el înapoiază banii primiți arhiereilor și bătrânilor, dovadă limpede că se dezice de fapta sa, care între timp căpătase cu totul alte dimensiuni. Mai mult, aruncarea banilor în templu, urmată de retragerea (anahoresis) de la locul mârșăviei pune o stavilă între el și complicii săi. Iuda realizează că a fost tras pe sfoară, că arhiereii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
al unui exorcism satanicid. Mai mult, imaginarul lucanian, de tip păgân, nu concepe ideea de punițiune divină separată de ideea suferinței fizice. Iuda trebuie să sufere îngrozitor, să simtă mâna lui Dumnezeu asupra lui înainte de a-și da sufletul. O faptă cumplită nu poate merita decât o pedeapsă cumplită. Întâlnim asemenea morți descrise de Herodot (Istorii 4, 205), Pausanias (Descrierea Greciei 9, 7,3), în Cartea a doua a Macabeilor (9,1-4; 12,38) sau la Flavius Josephus (Antichități iudaice 17
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Origen). Ruperea de Isus și de cercul apostolilor este radicală și autodistructivă. Iuda nu poate trăi cu conștiința încărcată, întrucât nu vede pe loc nici o soluție onorabilă: întoarcerea la apostoli, soluția „petrină”, cea mai normală, i se pare imposibilă, din pricina faptei sale. Nici ștergerea cu buretele, evacuarea din memorie a culpei nu reprezintă o soluție imaginabilă în context. Iuda trăiește drama „la secundă”, într-o agitație maximă, orice raționament „la rece” fiindu-i inaccesibil. Klauck propune o explicație „mic burgheză”. După
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înainte de „a crăpa” și că din cauza morții sale „toxice” locul a fost botezat ca atare. Elementul comun este numele: „țarina sângelui”. Probabil bucata de pământ purta deja numele respectiv, iar evangheliștii nu fac decât să speculeze relația dintre toponim și fapta lui Iuda, fiecare propunând o versiune conformă cu propria teologie 43. * În finalul „dosarului Iuda” oferit de Noul Testament aș dori să invoc trei chestiuni spinoase, fără pretenția de a aduce vreun răspuns definitiv. De altminteri, socotesc că ele nici nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
torturilor fizice, dar și pe acela provocat de trădarea de către unul dintre ucenicii Săi. Origen, apocrife, Legenda aurea Părinții Bisericii îl consideră pe Iuda, aproape în bloc, un trădător mânat de pofta de arginți, condamnat la focul Gheenei 45. Dar fapta pentru care nu-l pot ierta nu este trădarea pur și simplu, ci trădarea din necredință și mai ales sinuciderea 46. Iuda Îl dă pe Isus în mâinile arhiereilor întrucât nu-L recunoaște ca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ori, dacă și-l trădează, înseamnă că Maestrul a meritat să fie trădat, pentru că n-a reușit să-și convingă ucenicul de validitatea învățăturii sale. Origen răspunde acestei întâmpinări încercând să pătrundă în psihologia lui Iuda, încercând să-i înțeleagă fapta, fără a i-o justifica sau legitima în vreun fel. În același timp, el trebuie să „salveze fața” creștinismului, murdărită de adversarul păgân. Iată raționamentul său. Celsus simplifică și deformează. El vede în Iuda un trădător „brut”, când, în realitate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în realitate, lucrurile sunt mult mai complicate, după cum reiese dintr-o lectură atentă a Noului Testament. În primul rând, trebuie remarcat faptul că Origen folosește sistematic verbul prodidonai, „a trăda, a vinde”, iar nu paradidonai, „a preda”. Pentru el, așadar, fapta lui Iuda se definește ca trădare, fără nici o ambiguitate. Totuși, spune Origen, Iuda n-a fost nici trădătorul brut, cum îl vede Celsus, nici discipolul fidel, ca și ceilalți apostoli. Iuda este „călduțul”, omul de la mijloc, omul indecis, omul intervalului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]