4,586 matches
-
ierte faptul că mi-am asumat o oarecare libertate în această privință. Nu cred că literatura în sine poate dezamăgi cititorii... Pe de altă parte, un autor poate susține autenticitatea unui personaj central, afirmînd, în același timp, că celelalte sînt fictive, ca în romanul lui O'Grady (1964), Soarele iese din nori, despre un deținut australian. Alți autori atrag atenția asupra unor texte care corespund mai mult realității decît propriile lor opere. Astfel, Banville (1976:vii) alătură romanului său despre Nicolaus
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
oferă, sub titlul de "poveste de dragoste", o descriere convenabilă a romanului contemporan. Distincția făcută de el a fost, totuși, de curînd adoptată de A.S. Byatt (1990), care își numește cartea sa Posesie, poveste de dragoste. Contrastul între real și fictiv a fost diminuat nu numai de noțiunile postmoderniste asupra a ceea ce este clasificat (Barnes 1981:22) drept popularism epistemologic, însă și de apariția unui gen numit "facțiune", în care se pare că autorul spune: "Unele din lucrurile pe care le
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care sînt unele și care celelalte, însă eu nu vă voi indica exact". Probabil romanul Tăticul al lui Modjeska aparține acestei categorii. Incertitudinea generată de facțiune este folosită intens în ziarul ce apare săptămînal în Marea Britanie, Sunday Sport, unde informații fictive (e.g. "Descoperire: dovezi ale prezenței Super-Ligii în 3100 î.e.n.") sînt amestecate cu afirmații autentice plauzibile (e.g. "Nigel Mansell trebuie să-l întreacă pe Ayrton Senna în cursa de Grand Prix care are loc astăzi în Belgia"). Statutul altor afirmații (e.g.
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
principiul lui Horațiu. Unii autori au fost pedepsiți de guverne care nu au acceptat faptul că nu ar fi existat nici o legătură între textul literar și lumea reală. În sfîrșit, apariția genului numit "facțiune" și a altor amestecuri similare de fictiv și real arată că autonomia discursului literaturii este subminată chiar de propriii săi practicanți. În acest capitol am ignorat minciunile intenționate pentru a ne îndrepta privirea, într-un mod care trebuie să fie oarecum superficial, asupra afirmațiilor false spuse fără
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
9. La origine se aplică în special operelor de controversă în materie de teologie, disputelor asupra dogmei, însă polemica poate fi definită, în strânsă corelație cu etimologia termenului, ca orice tip de confruntare umană: fizică și/sau verbală, reală sau fictivă, latentă sau manifestă, rezultată în urma tendințelor de delimitare (eu/noi și celălalt/ceilalți) în complexul proces al autoafirmării personalității individuale sau colective. Conceptele antice agon (luptă) și polemos (război), aflate într-o relație de sinonimie parțială, exprimă ideea de confruntare
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
clar marcată în textul polemic (și nemarcată sau disimulată sub varii formule, în cel pamfletar și/sau satiric) nu ca persoană, ci ca personaj în polemica literară. Dincolo de statutul său real, deseori invocat în polemică, El dobândește și un statut fictiv, grație percepției subiective și, implicit, inventivității polemistului. Un caz particular de discurs polemic este scrisoarea deschisă, acolo unde destinatarii își schimbă doar aparent pozițiile. Adresarea directă redistribuie doar formal rolurile deictice, astfel că preopinentul apare ca actant privilegiat în schimbul polemic
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
calomnioase. Adversarul este vizat, astfel, în calitatea sa de persoană publică, moralmente vulnerabilă, tocmai pe acest palier. Când polemistul este dedublat de pamfletar, identitatea nominală a adversarului dispare, iar personajului nou creat i se construiește o imagine fizică și psihică fictivă și, evident, anamorfozată. Tot teoria argumentării ne furnizează o tipologie standard a argumentelor, care poate fi aplicată cu succes discursului polemic literar, și anume: argumente bazate pe fapte reale sau fictive (și documentul intră în această categorie), pe exemple (folosite
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
creat i se construiește o imagine fizică și psihică fictivă și, evident, anamorfozată. Tot teoria argumentării ne furnizează o tipologie standard a argumentelor, care poate fi aplicată cu succes discursului polemic literar, și anume: argumente bazate pe fapte reale sau fictive (și documentul intră în această categorie), pe exemple (folosite ca puncte de plecare ale generalizărilor) și pe autoritate (poate fi vorba de autoritatea persoanei sau de autoritatea valorii, ca rezultat al consensului general, care se fixează în timp). De asemenea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
à deux"76. Numitorul comun al acestor observații se regăsește în dimensiunea spectaculară a conflictului în genere, care mizează pe predispoziția publicului de a gusta confruntarea și de a-și desemna un favorit al competiției. În această ipostază de "cititor fictiv", naratarul trimite nu doar la "cititorul concret, istoric, ci la unul atemporal, universal și, implicit, cunoscător al obiectului, un cititor receptiv, adecvat momentului narării"77. De asemenea, acest destinatar, deseori marcat în textul polemic prin formulări lipsite de echivoc, ca
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
periphrasis = vorbire ocolită) argheziană este învestită, de regulă, cu o funcție comică, printr-o voluntară abundență a detaliilor care, în comunicarea obișnuită, se știe, ar fi inutilă. Aici, ea prelungește eufemistic raționamentul punitiv recomandat în cazul "recidivei". În sfârșit, ipoteza fictivă mizează, fără îndoială, pe un efect comic generat de incompatibilitatea dintre statutul real al victimei și situația imaginată, ilar-absurdă, în care o proiectează autorul. De la Universitate la grajd, de la grajd în postura de obiect-obstacol și, la urmă, de rebut inutil
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
accentuează imaginea unei pedepse-simulacru, care nu se soldează cu pierderea vieții, ci cu a demintății. În ofensiva morală, dar nu numai, Arghezi nu acuză și nu reproșează, el constată pur și simplu culpa și apoi o introduce într-un scenariu fictiv, hipertrofiind-o în așa măsură, încât execuția vinovatului devine, inexorabil, imperioasă. Bunăoară, lipsa de caracter a omului "cât de cât public" (atributul, evident, lărgește semnificativ categoria incriminaților) este un bun pretext de a justifica agresiunea fizică drept unica metodă punitivă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
celui înclinat să dezvăluie amănuntele sadice. Se pare că evenimentul în sine a existat, ceea ce presupune că punctul de plecare al ficțiunii se regăsește în realul-evenimențial, de altfel pretextat de narator. Dar modul în care este povestită tortura, cu detaliile fictive adăugate, de pildă familia martoră la execuția atipică, prezența copiilor, "obligați să asiste și să observe că i s-au prins părul și barba, că i-a pleznit un ochi, că omul a încremenit ...", a medicului-călău responsabil de resuscitarea "osânditului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
resuscitarea "osânditului la moarte prin carbonizare lentă" și, implicit, de prelungirea chinului, descrierea aproape tehnică a mașinii de tortură o spirală de fir incandescent, al cărei diametru permitea intrarea unui om "de-a bușilea" etc. -, devin un scenariu prin excelență fictiv, în care violența îndelung premeditată a insului dezumanizat apare ca un plan urzit dibolic. Tendința moralistului este de a deveni cinic ori de câte ori realitatea depășește, prin gradul de inumanizare, limitele suportabilității. Dedublarea se insinuează ca o consecință firească în lumea valorilor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în confruntarea deschisă: În avântul dumneavoastră nemăsurat de a boteza cu numele de jidan pe oricine vă contrazice, și cu atât mai vârtos pe cei care ca om politic v-au distrus", pentru ca, apoi, anecdota, în calitatea ei de micro-narațiune fictivă cu tâlc, să destindă complet granița coercitivă a referențialității. Avem așadar, un cap de acuzare fictivizat, purtător al unui umor hâtru, indisociabil de spiritul arghezian: " În pornirea dumneavoastră de a răspândi cât mai mult zvonul că Facla, la care scriu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
directă. Cu toate acestea, ele nu au nimic în comun cu scrisoarea deschisă, fie că sunt scrise în registrul liric-meditativ (Scrisori către învățători, Scrisoare familială etc.), fie în cel satiric-pamfletar (Scrisori de prinți, Scrisoare politică scurtă etc.). Ele sunt creații fictive sau înscenări alegorice în care dimensiunea polemică, dacă există, este implicită. Atunci când intenția autorului este de a satiriza o întreagă clasă politică, el inventează un personaj-tip al cărui nume Ubibene, sugerând cameleonismul și oportunismul demagogilor care se călăuzesc după
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lui modifică întrucâtva schema actanțială susceptibilă de a deveni bipartită. Uzând de pattern-ul scrisorii, instanța auctorială devine ea însăși personaj în dialogul imaginar, adică un alt rol pe care polemistul găsește de cuviință să-l joace alături de un partener fictiv, care totalizează o sumă de însușiri reale. 5.1.2. Articolul tip manifest. Manifestul, înainte de orice altceva, este, incontestabil, un protest public. Din unghiul pragmaticii, manifestul "descrie, justifică și recomandă auditoriului o atitudine, o practică. O teză oarecare, politică, socială
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pamfletarul se erijează în asanator al comunității. Adversarul său e un personaj impalpabil ("năpârcă ți-e numele colectiv") sau abstractizat prin antonomaza polemică și amenințător, cu care se înfruntă direct, într-o luptă imaginară, pe viață și pe moarte. Discursul fictiv, alcătuit eminamente din enunțuri performative, aduce în prim-plan figurile patosului agresiv care mizează pe incitarea la violență extremă. În schema actanțială, cititorului i se rezervă un alt statut: nici de arbitru, ca în schimbul polemic oficial, nici de partener ca
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe efectul comic iscat de distonanța dintre formă și conținut. E o strategie prin care imitația în sine devine suficientă pentru a denunța, fără nici un alt demers argumentativ sau demonstrativ, obiectul vizat. Este binecunoscut modelul pastișei jurnalistice, în care informația fictivă devine reportaj verosimil, ilar însă tocmai prin faptul că reproduce "maimuțărindu-se" stilul și limbajul presei de senzație (Groaznica sinucidere din stada fidelității, Înfiorătoarea și îngrozitoarea și oribila dramă din strada Uranus, Boborul! etc.). La fel, sub pretenția emfatică a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
turnată" în forma alegoriei satirice, ea trădează, mai degrabă, intenția estetică, de transgresare ludică a realului, decât cea etic-punitivă. Totuși, formula ambiguizantă se comportă paradoxal: deconspiră, prin mistificare. Realitatea subiectivizată: inepția și ineficiența adversarilor politici, este sugerată prin înlănțuirea faptelor fictive în povestea neverosimilă a nebunului care a provocat un dezastru acvatic. Finalul tragic-comic al basmului iprovizat sfidează ordinea arhetipală a basmului clasic, stârnind râsul: " Toată împărăția fusese înecată, toți locuitorii morți. Nu se mai vedea nimic decât o întindere nesfârșită
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
apare ca o digresiune ficțională, care transpune obiectul în câmpul rizibilului, iar, aici, toate contururile sale intră în disoluție. Din acest unghi, caricatura, ca resursă stilistică a satirei și strategie de bază în pamfletul arghezian, transformă individul real în personajul fictiv, adică într-o proiecție intuitivă, sintetică și stilizată a primului. În portretul caricatural, Arghezi exploatează conjugat întreaga dimensiune fiziologică: de la îmbrăcăminte și hrană, până la aspectele cele mai intime ale umanului biologic. Fie că recurge la îngroșarea unei trăsături, "din fuga
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ideea unei dominații totale și, implicit, a unei poziții ireconciliabile, în raport cu victima sa. Iar râsul nu survine neapărat în momentul prim al metamorfozei, ci, mai degrabă, atunci când personajul, sub noua sa înfățișare, devine animat și se mișcă ridicol, în spațiul fictiv. Poate că așa ar trebui văzute cele mai importante dintre țintele argheziene: ca protagoniști-tip, jucându-și rolul comic într-un scenariu complex care începe în realul-cotidian și se sfârșește în imaginarul autotelic. Așadar, să spunem, o dată cu Mariana Ionescu, că
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a discursului liric arghezian, ar deveni stratageme estetice de persuadare în discusul publicistic. Oricum ar fi privit, un potențial lector al publicisticii argheziene s-ar afla în postura celui care pășește pe nisipuri mișcătoare, pentru că traiectoria discursului este adeseori imprevizibilă, fictivul invadează spațiul referențial și invers, iar jocul sensurilor face dificilă orientarea. Considerăm însă, cu certitudine, că dincolo de mereu invocata agresivitate, obiect de cercetare, pretext de contestare, mobil pentru studiul imaginarului colectiv al românilor, dimensiune recuperată și ideologizată de pamfletari-pastișori ș.
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
op. cit., p. 154. 75 Dominique Garand, în États du polémique, p. 260. 76 Ibid., p. 89. 77 Cornel Munteanu, preluând tipologia narativă structurată de Jaap Lintvelt pe patru niveluri, și anume "Autor concret Cititor concret, Autor abstract Cititor abstract, Narator fictiv Naratar fictiv și Actor Actor", definește Naratarul drept "destinatarul receptor, co-pamfletar care traduce mesajul, sensul enunțului narativ". De asemenea, din unghiul gramaticii textuale, "funcția naratarului este de control și de validare a sensului enunțului. Prin naratar se confirmă actul de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
154. 75 Dominique Garand, în États du polémique, p. 260. 76 Ibid., p. 89. 77 Cornel Munteanu, preluând tipologia narativă structurată de Jaap Lintvelt pe patru niveluri, și anume "Autor concret Cititor concret, Autor abstract Cititor abstract, Narator fictiv Naratar fictiv și Actor Actor", definește Naratarul drept "destinatarul receptor, co-pamfletar care traduce mesajul, sensul enunțului narativ". De asemenea, din unghiul gramaticii textuale, "funcția naratarului este de control și de validare a sensului enunțului. Prin naratar se confirmă actul de îndeplinire a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
parte a lui: eul său imunizat, pus la loc sigur. Prin ea, cel viu se leagă de cel mort. Demonii și coruperea cărnurilor în adâncul cavourilor (în exemplul creștin) găsesc în ea ceva mai puternic. "Adevărata viață" este în imaginea fictivă, nu în corpul real. Măștile mortuare din Roma antică au ochii larg deschiși și obrajii plini. Și, chiar orizontali fiind, gisanții gotici n-au nimic cadaveric. Ei au postura unor înviați, trupuri glorioase la Judecata de Apoi, în orație vie
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]