KorAP: Find »[drukola/base=fotograf & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...75 76 77 ...129 >

3,224 matches

Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

milițieni druzi În picioare, legați la ochi - doi În cădere, unul mândru și drept - și cei șase kataeb maroniți care Îi executau aproape la gura țevii. Victime și călăi, În munții Chuf. Coperta unei duzini de reviste. Consacrarea lui ca fotograf de război, la cinci ani după ce se inițiase În meșteșug. - Dumneata nu poți să fi fost acolo. Protagoniștii au murit, și de tras trăgeau falangiștii libanezi. Necunoscutul s-a clătinat, confuz, fără să-și ia ochii de la Faulques. A stat

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
metalice ale armelor moderne, gloata oțelită ce trecea prin breșa unui zid, chipurile de femei și copii, spânzurații care atârnau din copaci ca ciorchinii, navele ce se Îndepărtau În zarea cenușie. - Astea-s amintirile mele. - Vorbeam de poze. Dumneata ești fotograf. - Am fost. - Ai fost, așa-i. Și fotografii au obiceiul să agațe poze pe pereți. Poze făcute de ei. Mai ales când au luat premii Însemnate. Doar nu ți-o fi rușine cu pozele dumitale, așa-i? - Nu mă mai

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
greu Încercată. Dumneata ai ales titlul? Acela era tocmai opusul artei, a meditat Faulques. Armonia liniilor și formelor nu urmărea decât să ajungă la cheile intime ale problemei. N-avea legătură nici cu estetica, nici cu etica pe care alți fotografi le invocau - ori spuneau că le invocau - drept filtru al obiectivelor și muncii lor. Pentru el totul era doar o mișcare prin rețeaua fascinantă a problemei legate de viață și daunele ei colaterale. Fotografiile lui erau ca șahul: acolo unde

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
mai multe zbârcituri pe față. Chiar și așa, tot n-am dat ușor de dumneata. Am Întrebat prin multe locuri. Am fost la agențiile dumitale fotografice, pe la reviste. Știam puține despre dumneata, dar, pe măsură ce descopeream câte ceva, aflam că erai un fotograf vestit. Dintre cei mai buni, se spune. Că ai lucrat aproape mereu În războaie, că ai luat multe premii. Că Într-o zi ai lăsat totul baltă și te-ai făcut nevăzut. La Început, am crezut că totul se lega

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
cotloane, perspective pentru a situa tot ceea ce, ca un prestidigitator În fața publicului fascinat, vizitatorul scosese rând pe rând din raniță, pe măsură ce lumina tot mai slabă mai Întâi Înroșea, apoi estompa și, În cele din urmă, Înnegrea contururile. Spre surpriza fostului fotograf, nimic din ceea ce spuse ori nu celălalt bărbat, inclusiv moartea lui anunțată, mai mult ca angajament decât ca pronostic, nu părea străin de propria-i prezență În acel loc și de munca la marea frescă de pe zid. Dacă, așa cum susțineau

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
să pictez. Jăraticul țigării a licărit o clipă. - Și de ce te-ai lăsat? Vorbesc de pictură. - I-am pus capăt curând. Când am Înțeles că fiece tablou pe care Îl Începeam Îl făcuseră deja alții. - De aceea te-ai făcut fotograf? - Poate - Faulques continua să surâdă În Întuneric. Un poet francez a considerat că fotografia e refugiul pictorilor ratați. Cred că, la vremea lui, avea dreptate. Dar e adevărat și că fotografia Îți permite să vezi În fracțiuni de secundă lucruri

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
două zâmbete politicoase și oarecum complice, făcuseră un comentariu scurt despre pictura pe care o admirau amândoi (și natura, subliniase ea, are pasiunile ei), Își luaseră un rămas-bun impersonal În tăcere, iar ochiul antrenat al lui Faulques observase gentuța de fotograf care Îi atârna femeii pe umăr, și o ciudată Împletire de pași și hazard prin sălile muzeului, cu altă coincidență scurtă, de astă dată fără vorbe și surâsuri, În fața sticlirii ondulate a apei dintr-un tablou de Diego Rivera, care

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pe de altă parte, nega inocența. Fiindcă ea avea un mod caracteristic de a privi, lăsând nițel capul În jos și ridicând ochii, jumătate ironic, jumătate insolent. O privire de vânător primejdios, gândise imediat Faulques. Diana cu o tolbă de fotograf și două camere foto. Luaseră masa Împreună Într-un restaurant din apropierea pieței Santo Domingo, după ce se plimbaseră prin zarva tiparnițelor artizanale instalate sub portalurile de acolo. Pe la mijlocul după-amiezei, În fața marilor fresce murale ale lui Siqueiros, Rivera și Orozco, ce acopereau

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Într-o bodegă din piața Garibaldi, bând până după ora Închiderii, vorbind despre pictură și fotografie pe când chelnerii urcau scaunele pe mese și Începeau să măture podelele; când Faulques se uitase la ceas, ea spusese ce surprinsă era că un fotograf de război nu era În stare să bea impasibil sub focul privirilor unor chelneri nerăbdători. Avea un mod unic de a zvârli ici și colo gânduri străine, ca pe niște reflecții spontane ori maxime proprii, de a trece ingenios peste

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
mișcare seacă, urmată de o pocnitură metalică, legată de o lovitură de amintiri: Olvido, cu ochii acoperiți de un fișiu, montând și demontând orbește un AK-47 Într-un grup de milițieni din Bulo Burti, Somalia. Ca și al ostașului, războiul fotografului consta Întotdeauna Într-o mică parte de acțiune, plus un rest alcătuit din plictis și așteptare. Asta era situația. Așteptau ziua În care aveau să fie atacate pozițiile unei miliții rivale, când lui Olvido Îi atrăsese atenția instruirea unor recruți

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
care tipul cu ochelari i-o primise cu un zâmbet uriaș și alb, care Îi dezvelise gingiile, Înainte de a-și muta de pe un umăr pe celălalt pușca și de a se Întoarce la adăpostul umbrei. Atunci, fără să privească Înapoi, fotograful se Întorsese la hotel, rebobinase rollfilmele, le Însemnase cu markerul și le pusese Într-un plic din hârtie groasă, ca să le trimită a doua zi cu un avion Air France. La căderea serii, pe când cina pe terasa pustie a hotelului

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Apoi Markovic și-a scos țigara din gură. S-a aplecat nițel, ca să-i vadă mai bine pe cei doi bărbați ce se băteau În cuțite, Îmbrățișați În prim-plan, În partea de jos a picturii. - E adevărat că unii fotografi plătesc ca să fie omorâți oameni În fața camerelor lor foto? Faulques a dat Încetișor din cap, dintr-o parte Într-alta. De două ori. - Nu. Și, firește, nu acesta a fost cazul meu - a dat a treia oară din cap. Niciodată

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
doi În fundal, deja loviți de gloanțe, cu hainele cutremurate de impact (unul aplecat peste pântec și cu genunchii Îndoiți, altul căzând pe spate cu mâinile ridicate, ca și cum lumea se prăbușea În spatele lui), iar al treilea, cel mai apropiat de fotograf, de vreo patruzeci de ani, brunet, cu părul scurt și barba de două-trei zile, drept și ferm, aștepta stoic glontele care Încă nu sosise, cu fața În sus și ochii legați cu o cârpă neagră, cu o mână rănită, care

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
completă cu o viteză a obturatorului de 1/500 și o diafragmă de 8. A cincea fusese cea mai bună: cea unde muribundul, cu fața abia vizibilă printre propriile-i explozii roșii, ridica brațele și picioarele. Apoi, uitându-se la fotograf (Faulques se apropiase cu o tăcere tactică impecabilă, În timp ce Olvido șoptea nu face nimic, te rog, stai aici și nici nu te mișca), milițianul somalez făcuse un gest fanfaron, ținându-și pușca cu ambele mâini, punând un picior pe pieptul

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
viol? Ai fi respectat codurile? - N-am violat niciodată pe nimeni - croatul se foia, supărat. Nici n-am asistat la așa ceva. - Poate că n-ai avut ocazia. Privirea lui Markovic era neobișnuit de răutăcioasă. - Și dumneata ai comis mârșăvii, domnule fotograf. Ai grijă. Aparatul dumitale a fost de multe ori un complice pasiv. Ori activ. Amintește-ți de fluturele dumitale blestemat. Amintește-ți de ce-s eu aici. - Diferența e că eu mi-am comis mârșăviile singur. Camera foto și cu mine

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Întors brusc. Și dumneata? Într-adevăr ai fost Întotdeauna ceea ce spun pozele dumitale că ești? Pictorul de război i-a Înfruntat privirile fără să deschidă gura. După un moment, celălalt a ridicat iar din umeri. - Niciodată n-ai fost un fotograf obișnuit, domnule Faulques. - Nu știu ce eram. Dar știu ce nu eram. Am Început ca toată lumea, mi se pare: martor privilegiat al istoriei, primejdie și aventură. Tinerețe. Diferența e că cea mai mare parte dintre fotografiile de război pe care le-am

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
descoperit o ideologie a posteriori. Cu timpul, s-au umanizat, ori s-au prefăcut că se umanizau. Markovic a arătat spre albumul de pe masă. - Eu n-aș zice că pozele dumitale sunt „umanitare”. - Păi, vorba „umanitare” Îl dă gata pe fotograf. Îl face conștient de sine, și așa nu mai vede lumea exterioară prin obiectiv. Termină prin a se fotografia pe sine. - Dar nu de aia te-ai retras dumneata. - Într-un anume fel, da. La sfârșit, și eu mă fotografiam

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Faulques, care punea, distrat, niște pensule În ordine, s-a gândit la Întrebare. - Nu știu. Presupun că În ziua când am plecat de acasă cu o raniță pe umăr, Încă nu. Ori poate că da. Poate că m-am făcut fotograf ca să confirm o bănuială precoce. - Înțeleg. Un voiaj de studii. Științific. Leucocitele și toate celelalte. - Da. Leucocitele. Markovic a făcut câțiva pași prin Încăpere, studiind-o În Întregime ca și cum -ițar fi recăpătat interesul pentru toate: masa plină cu vase pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
dorit. Dar pe unele chiar le-am citit. Și e sigur: am Învățat unele lucruri. În timp ce vorbea, lăsa privirea să lunece peste ferestrele, ușa și catul de sus al turnului. Faulquer a simțit un soi de neliniște. Croatul părea un fotograf care se uita cum să intre și să iasă de pe terenul dușman. Sau un ucigaș care studia viitorul scenariu al crimei. - Nu există pe-aici nici o femeie? Faulques n-avea de gând să răspundă. A făcut-o, cu toate acestea

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Borovo Naselje... Aici s-a Întrerupt, fără să-și ia privirile de la pictor. Impasibil, Faulques continua să spele tava. - Înainte, a continuat Markovic, am vorbit despre groază și defocalizarea camerei foto. Și știi ce cred? Că dumneata ai fost un fotograf bun, fiindcă a fotografia Înseamnă a Încadra, și a Încadra Înseamnă a alege și a exclude. A salva unele și a condamna altele. Nu toți pot să facă asta: să facă pe judecătorii a tot ce se petrece În jur

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
erau de-ajuns. Ori una singură, dacă avea noroc. Nu avea intenția să-l omoare, nici să anunțe apoi poliția. În realitate, n-avea nici o intenție. Era doar enervat și voia să-i facă rău. - Se zice că ea era fotograf de modă și artă, a spus Markovic. Că ai scos-o din lumea ei și ai dus-o cu dumneata. Că ați devenit colegi și... Cum se zice? Soț și soție? Amanți? Faulques s-a șters pe mâini cu o

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
celor retrospective: de la bărbații care aveau s-o vadă cândva mergând prin muzeele, pe străzile și prin odăile cu ferestre care dădeau spre râuri bătrâne, la cei ce o văzuseră În trecut. Știa, după cum chiar ea Îi istorisise, că un fotograf de modă și un designer bisexual fuseseră primii ei amanți. Era la curent cu ei vrând-nevrând, căci Olvido Îi povestise cândva despre ei nitam-nisam, fără ca el să fi pus vreo Întrebare. Întâmplător sau deliberat, i-o spusese, apoi Îl privise

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
După o cercetare și o documentare exhaustive, Înarmat cu permisele de rigoare și cu o Leika fără flash și trepied, cu obiectiv de 35 de milimetri și rollfilme color potrivite pentru fotografii cu lumină naturală și la viteze mici, vechiul fotograf de război se instalase câteva zile În fața fiecăruia dintre cele șaizeci și două de tablouri de război pe care le selecționase dintr-o lungă listă care cuprindea douăsprezece muzee din Europa și America, și fotografiase tabloul și oamenii din fața lui, vizitatori izolați

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Faulques că ea era fusese gata să ghicească și că n-avea să mai rămână mult lângă el, fiindcă și timpul avea reguli vechi. Aritmós kinesios. Aritmetica mișcării după un Înainte și un după. Mai ales un după. Iar un fotograf - ei Îi plăcea să repete această frază, pe care o auzise de la Faulques - nu aparține niciodată grupului din care pare să facă parte. Cu toate acestea, până atunci el avusese speranța absurdă că timpul avea s-o facă tot mai

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-i de ajuns violul? Sângele de pe coapse și copilul care privește? Părea preocupat de toate acestea. Neliniștit cu adevărat. Faulques s-a apropiat agale. Stăteau unul lângă altul, privind pictura. — Deformare profesională, a spus pictorul de război. Presupun. Reflex de fotograf. Femei rase În cap, femei violate. Știi pozele alea vechi de la eliberarea Franței? Într-o poză, violul aproape că nici nu-i apreciat. Trebuie să-l explici, și atunci imaginea nu are efect. Să-l pictezi e ceva asemănător. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]