1,984 matches
-
mai românesc. Se știe cu câtă greutate cuvintele franțuzești au fost puse pe calupul limbii românești; așa, pentru verbul publier a fost ezitare între publicarisesc, publicuiesc, publicăluiesc, publiez, publicez, public...1 Și desigur că, pe lângă mania de a între-buința cuvinte franțuzești a celor care voiau să se arate 1 L. Șăineanu, Ioan Eliade Rădulescu ca gramatic și filolog ă Buc., 1892î. învățați, mai era și o întrebuințare exagerată, nevinovată: invadarea cuvintelor netrebuitoare pe lângă cele trebuitoare, intrarea și fără bilet de legitimație
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
am văzut, făcut în numele acestor clase! Această clasă, "burghezia" - zic socialiștii, ca și Eminescu -, venită din Paris, cu gusturile exigente și stricate, având nevoie de un mare import de lucruri scumpe pentru satisfacerea acestor gusturi, dă grâul țăranului pe mătăsurile franțuzești și, cu cât "sus cresc cererile", cu atât "jos", din cauza formelor noi, "se-mpuținează pro-ducția"1. Clasele de jos sunt sărăcite, zic socialiștii, ca și Eminescu, printr-un număr nespus de mare de slujbași, "o droaie de prefecți, subprefecți, comisari
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
mai devreme a aruncat coroana lui Richard cu griji căptușită, și cere șampanie. Într-un moment de mare gingășie și finețe, Sufleorul mimează cum din valizele lui pline cu nuștimceuri mici și pentru dânsul importante, scoate o sticlă de șampanie franțuzească pe care o toarnă în două cupe invizibile și ciocnește pentru viață și noroc. Începe valsul lui Șostakovici, nălucile (una albă, alta neagră, două nonculori care au sens fiecare pentru că cealaltă există) se strecoară printre mișcările de dans ale celor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Număratul banilor cerșiți se consuma într-o bunădispoziție debordantă. Doar în pînzele spaniolilor Murillo și Ribera mai văzusem așa ceva: amestec de sordid și de veselă demență. O singură dată am urmărit scena în care cei doi erau politicos (mde, politețe franțuzească!) îndemnați să-și părăsească locul deliciilor. Polițaii noștri n-au prea fost educați în duhul politețurilor, dar ar putea, în sfîrșit, să le practice acum cu brio. Iar orașul n-ar mai arăta ca un imens Maglavit. Un pic de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
împreună cu gălețile din care s-au scurs, insolite obiecte de joacă pentru copii, călărite de ei cu voluptate nedisimulată. De la experiențele acestea încă plastice pînă la faza... deșeurilor nu-i decît un pas. Pe care "oportunistul" César îl face cu franțuzească nonșalanță. Bîntuie, împreună cu echipa lui de zgomote, cimitirele mașinilor avariate, combină dadaist caroserii divers colorate între care își fac loc ibricele, cratițele, tacîmurile aferente călătoriilor auto totul supunîndu-se, în final, unor puternice prese mecanice. Încît produsul ultim ("artisticul" produs) e
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care variația auxiliarelor s-a păstrat, selecția unuia sau a altuia dintre auxiliare nu este sistematică, adică a fi este preferat numai de verbele inacuzative de (schimbare de) localizare, nu și de cele de (schimbare de) stare, iar verbele reflexive franțuzești îl selectează sistematic pe être, Sorace (2000) realizează o ierarhie bazată pe parametri aspectuali: SCHIMBARE DE LOCALIZARE → essere/être (minimă variație) SCHIMBARE DE STARE CONTINUAREA UNEI STĂRI EXISTENTE STAREA EXISTENTĂ PROCES NECONTROLAT PROCES CONTROLAT (CU MIȘCARE) PROCES NECONTROLAT (FĂRĂ MIȘCARE
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aflate în fruntea ierarhiei ISA (verbe de schimbare de localizare/de mișcare direcționată și două verbe din clasa existență, apariție, dispariție, a se naște și a muri). În plus, se poate observa cu ușurință că există un paralelism între verbele franțuzești care selectează auxiliarul être și verbele românești care selectează auxiliarul a fi, iar lista de verbe cu a fi din limba română este inclusă în cea a verbelor cu essere din italiană. Astfel, se poate spune că româna se înscrie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dintr-un NP. Mackenzie formulează ipoteza că paralelismul dintre subiectul inacuzativ postverbal și obiectul direct se datorează unei structuri informaționale comune: cliticizarea partitivă a unui subiect cere verbului asociat să aibă o ocurență de tip "prezentativ", ceea ce caracterizează și construcția franțuzească cu en. Autorul arată că singurul tip de relație care se poate stabili este următorul: structura informațională de tip prezentativ reflectă sintaxa inacuzativă numai în măsura în care inergativele devin inacuzative când sunt folosite prezentativ. Mackenzie atrage atenția asupra faptului că, deși inacuzativele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Cezar Mărcuș, individ fără însușiri, identificabil prin drama pe care o trăiește în cuplu, este rezolvată de autor prin forțarea unei simbolistici așa-zis freudiene. Ambiția lui M. de a da în Champs-Elysées (1998) un roman cu decor și personaje franțuzești nu își găsește un corespondent în realizarea propriu-zisă a cărții. Poveste de dragoste desfășurată într-un mediu de narcomani intelectualizați, scrierea respiră aerul unui senzaționalism kitsch, prețios și lipsit de culoarea mahalalelor pentru care M. arătase anterior că are, literar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288195_a_289524]
-
a construit sistemul monografiei sociologice ce a stat la baza cercetărilor monografice de teren în satele românești. Sunt aduse argumente care atestă abilitățile gustiene de a înfăptui o sinteză creatoare, originală a unora dintre cele mai reputate contribuții europene - germane, franțuzești și românești. Este prezentat un exercițiu de sinteză gustian centrat pe analiza cauzalității sociologice, îndeosebi a legii paralelismului sociologic și a principiului interdisciplinarității. În „inventarul schematic” al sociologiei clasice de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
simple: ca gastronom, el trăiește într-o Europă a Națiunilor Culinare; fiecare popor de pe Bătrânul Continent are dreptul la propria și originala sa „bucătărie națională“. Pornind de la simpla evidență că, de pildă, pastele italienești nu seamănă deloc cu les nouilles franțuzești și nici pizza cu la quiche lorraine, Radu Anton Roman trage concluzia: ambele popoare au bucătării naționale. Pentru Păstorel Teodoreanu, lucrurile nu sunt atât de simple. Când vine vorba despre gastronomiile popoarelor, el citează un celebru mot d’esprit, „L
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
De re culinaria, Editura Sport-Turism, București, 1977, carte din care provin multe dintre citatele acestui autor, alături de extrase din volumul Gastronomice, Editura Sport-Turism, București, 1973). În arta culinară, „francezii au atins perfecțiuni uluitoare și incomparabile“, iar acest statut ridică tradiția franțuzească a gătitului la rangul de „bucătărie“, de „școală“, singura existentă în lume. Cât despre noi, „după cum în muzică nu putem pune în fața operei unui Debussy, de pildă, Foaie verde și iar verde, nici cu puiul la frigare și pârjoala moldovenească
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
argilă și copt în jar.“ Carnea „la piatră“, pomenită de Radu Anton Roman, este o rețetă cel puțin la fel de veche și la fel de universal răspândită: maorii gătesc tradițional pe piatră încinsă, peruanii așijderea („huatia“ se numește tehnica); până și celebra galette franțuzească, poate prima creație în domeniul patiseriei, și-a primit numele prin feminizarea cuvântului galet, piatră de formă plată pe care se găteau terciurile din cereale ale Antichității. Păpușile de dragavei, alături de păstrăvul afumat la hârzob (acesta din urmă unic datorită
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
timpuri, strămoașa mămăligii a fost făcută din făină de mei (cereală numită și „mălai“; etimologia acestui cuvânt este incertă, dar ni se pare semnificativă asemănarea cu millium-ul latinesc, care desemnează toate varietățile botanice ale meiului, termen din care provine și franțuzescul millet). Atunci când porumbul („păpușoi“ în Moldova) a luat locul meiului, numele popular al acestuia din urmă, „mălai“, s-a păstrat, desemnând porumbul măcinat. Nu știm ce denumire i se dăduse străvechii noastre fierturi din mei (și soldații bizantini cunoșteau o
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Constantin Brâncoveanu: la masă au fost servite „multe rânduri de bucate deosebite, constând din mâncări alese și scumpe“. Antonio del Chiaro a descris și el ospețele de pe vremea aceluiași domnitor: „Mâncările sunt foarte multe și bine gătite, după moda nemțească, franțuzească sau italienească.“ „Moda nemțească“? Nici nu e de mirare, având în vedere faptul că unul dintre bucătarii de la curtea Brâncoveanu era „Ion neamțul“... Influența italiană descrisă de Franco Siveri se regăsește și în „Manuscrisul brâncovenesc“, considerat a fi aparținut stolnicului
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
adunare și de obiceiul pământului, are să facă o revoluție strașnică în toată Moldova...“ În urma acestei cărți, „viitorimea recunoscătoare ne va da negreșit frumosul nume de: introducătorii artei culinare în Moldova“. Revoluția în cauză reprezintă, pur și simplu, copierea unor rețete franțuzești, a căror transpunere în limba română dă naștere, afirmă Mircea Zaciu, unor „imagini suav-grotești“. Prin „suav“ ar trebui să înțelegem naiv... Câteva exemple: „bou de modă“ („bœuf à la mode“), hulubi în... „papiloturi“, „zalatină“, „babe opărite tare bune“. Cea din
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de Bohème avec truffes, charlotte Pompadour. Anii lui Carol I și ai lui Ferdinand au consolidat această dominanță franceză în arta culinară „înaltă“, cea a curții regale. Primii bucătari ai palatului Cotroceni au fost germani, dar ceea ce găteau era pur franțuzesc. Unul dintre ultimii bucătari ai Casei Regale, Iosif Strasman, fusese chiar ucenicul lui Auguste Escoffier. În anii ’20 ai secolului trecut, mesele regale cuprindeau silure à la Mirabeau, consommé Celestine, dinde Talleyrand, gelée de mandarines à la crème. Unele tușe
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
20 ai secolului trecut, mesele regale cuprindeau silure à la Mirabeau, consommé Celestine, dinde Talleyrand, gelée de mandarines à la crème. Unele tușe românești își fac apariția sporadic, mai ales în meniurile anilor ’30, încadrate bineînțeles de feluri de mâncare franțuzești: la dejunul de gală de la nunta principesei Ileana cu arhiducele Anton de Habsburg (26 iulie 1931) s au servit „sărmăluțe de noces roumaines“ („sărmăluțe românești de nuntă“). Cele aproape cinci decenii ce au urmat anului 1945 au șters aproape toate
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
o asemenea tentativă a fost încercată și consemnată: la Pavilionul României din cadrul Expoziției Universale de la Paris, bucătăria românească a încercat să-și pună în valoare patrimoniul chiar în templul culturii culinare franceze. Meniul nostru a fost alcătuit pe o schemă franțuzească (brânzeturile apar înainte de desert, deși acest plasament nu este tocmai potrivit pentru telemea ori burduf, care s-ar potrivi mai bine la începutul mesei, conform obiceiului românesc) și în această listă se poate citi strădania de a civiliza, de a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
serviciului mizerabil și unei igiene precare) sunt acelea ultracosmopolite, în care întrebarea „Aveți vreun preparat din bucătăria românească?“ nu primește, în chip de răspuns, decât un zâmbet disprețuitor din partea chelnerului. Avem, în București, zeci de restaurante cu specific italienesc, spaniol, franțuzesc, chinezesc, indian etc., avem și destule „fusion“, multe dintre acestea oferind o bucătărie cu adevărat rafinată și inventivă, dar nu există (nici în România, nici altundeva pe glob) nici măcar unul în care bucatele „specific românești“ (adică acelea suficient de românizate
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
britanic era aproape determinat deja, incluzînd și masele. Astfel, artizanilor din Coventry care, în 1713 ascultă în mod evident de o logică națională a spiritului mercantil atunci cînd strigă: "No English wool for French wine" (fără lînă englezească pentru vinul franțuzesc); strigătul acesta va fi pe deasupra auzit în Parlament, care, în bucuria populară, va respinge tratatul de comerț cu Franța.114 Un alt exemplu: în secolul al XVII-lea, împărțirea catalanilor din Cerdagne între Spania și Franța conduce repede la identificarea
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Naghiu (Un poet uitat. Asesorul Zaharia Boiu), George Sbârcea (Ion Moldovanu), Const. Rîuleț (Epigrama românească). O prezență aparte în sumar o constituie numeroasele traduceri ale lui Al.T. Stamatiad din poezia chineză și japoneză clasică, tot el tălmăcind câteva haikuuri franțuzești și poemul Moartea săracilor al lui Baudelaire. Se publică, de asemenea, o versiune românească a poemului dramatic Tumulusul de H. Ibsen. I.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289312_a_290641]
-
albumele noastre cu fotografii, chipurile femeilor și să regăsesc licărirea aceea de frumusețe pe unele dintre ele. Căci femeile acelea știau că, pentru a fi frumoase, trebuia, cu câteva clipe înainte ca blițul să le orbească, să pronunțe tainicele silabe franțuzești cărora puține dintre ele le cunoșteau înțelesul: „pe-tite pomme...” Ca prin farmec gura, în loc să li se întindă în semn de mulțumire voioasă sau să se crispeze într-un rictus neliniștit, se rotunjea grațios. Astfel tot chipul le rămânea transfigurat. Sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
noastră, arbora, în puținele poze care ne rămăseseră de la ea, acel zâmbet miraculos. Mai era, în fine, un roi de tinere verișoare care-și umflau buzele încercând să țină în loc, preț de câteva interminabile clipe de pozat, acel trecător farmec franțuzesc. Murmurând „petite pomme”, încă mai credeau că viața ce avea să vină va fi urzită numai din asemenea clipe de grație... Perindarea aceea de priviri și de chipuri era curmată din când în când de figura unei femei cu trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-mi dau seama că erau funigei. Insesizabilă și confuză, sclipirea aceea avea să-mi devină totuși dragă, căci reușisem să mă conving că era vorba de o reminiscență prenatală. Da, de un ecou pe care mi-l trimitea ascendența mea franțuzească. Asta pentru că într-o istorisire a bunicii regăseam toate elementele acelei amintiri: soarele de toamnă din călătoria ei în Provența, parfumul lanurilor de lavandă și chiar funigeii aceia unduind în văzduhul înmiresmat. N-aveam să îndrăznesc niciodată să-i vorbesc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]