70,946 matches
-
Oare omul când ajunge la „solstițiu”? P.H.L. își vede eroul ca pe un bărbat aflat pe treapta superioară a echilibrului dintre rațiune și sentiment. (Binomul clasicist „funcționează” și la P.H.L.!) Profesorul a atins vârsta favorabilă unui control rațional al „instinctelor fundamentale”. Părerea scriitorului... După unele indicii, momentul în care începe să imagineze povestea Domnului R. și a Teodorei se plasează în preajma războiului, poate chiar în timpul refugiului românilor dincoace de Prut, după căderea Basarabiei (iunie 1940). P.H.L. avea în jur de 60
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
bărbatul nu știe ce înseamnă minunea apariției unei noi vieți în propriul trup, simțită de femeie ca o adevărată re naștere. Femeia este privilegiată sub raportul cunoașterii, al trăirii acestei fericiri izvorâte din posedarea, fizic și spiritual, a unei certitudini fundamentale. Chiar dacă este urmată de dureri, neliniști, așteptări temătoare, emoții zilnice provocate de ființa fragilă ce palpită la sânul său, sub privirea sa... Ce altă minune există, după Creația divină, dacă nu această repetare „terestră”, a nașterii unui șir nesfârșit de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
posibilitățile cunoașterii senzoriale, precum și cele ale cunoașterii discursive, intelectuale. Această neorealitate necesită un al treilea mijloc de cunoaștere, și anume intuiția poetică, capabilă să pătrundă nemijlocit, fulgurant în inima acestei suprarealități, după legea "totului sau a nimicului" (una din legile fundamentale ale activității inimii!), îngăduind intrarea în funcție a unor receptori particulari ai emoției sufletești și spirituale, receptori a căror sensibilitate variază de la om la om. Dacă pentru Spinoza intuiția ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o poezie induce sentimentul eternității și, prin aceasta, este orfică. Incantația cantabilitatea unită cu caracterul ritualic de instituire a logicii interne a poemului pregătesc absorbția transfiguratoare în inefabil. Exemplu absolut de poezie orfică este eminesciana Peste vârfuri. Melodicitatea poeziei, trăsătură fundamentală a liricii lui Eminescu, care a fructificat în mod unic eufonia, cantabilitatea graiului românesc, împlinește rolul amintit mai sus, de a induce sentimentul mișcării fără sfârșit, "eternitatea în mișcare", proprie muzicii, de care vorbește autorul Dialogurilor. În poezia Peste vârfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și nu șerpuirea ezitantă din debutul Mioriței, balada aflându-se în primordialitatea înălțării din cultura noastră, ea suie perpendicular pământului, către "munții mari", soare, lună și "stelele făclii". Ochiul transcendental al intuiției anonime originare a văzut cu uimitoare revelație adevărurile fundamentale ale Ființei. Eternul feminin din Frumoasa fără corp, postuma eminesciană inspirată de un basm popular, este lumină pură, imaterialitate, este puritate absolută "O idee ce-i menită etern să stee". Dacă în legenda ebraică omul a pierdut nemurirea din cauza "păcatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din Bhagavad-Gîta vede cea mai înaltă etică a faptei în a o dărui, dar apoi să te desprinzi de ea. "Desparte-te de jertfa ta". Cu un al treilea ochi gânditorii presocratici au instituit primele deschideri filozofice, au întemeiat adevărurile fundamentale ale gândirii reluate apoi de întreaga istorie a filozofiei europene, începând cu Platon, care efectuează prima lor sinteză. Câteva exemple. Heraclit afirmă că viața este o moarte vie, repetată de la clipă la clipă, astfel că "toți ne trăim propria moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
taină și scrie cu nespus." Or, taina de dezlegat aici este următoarea: "desăvârșirea este o sclavie, dar este cea mai pură". Pentru că armonia este o finitudine, dar iubirea o transmută în sacralitate și inefabil. Prin urmare, Hafiz postulează un adevăr fundamental: pentru a înțelege ceea ce creează un văz transcendental este nevoie de un ochi cu deschidere afină. Poemele lui Hölderlin se află pe crestele gândirii de unde nu coboară niciodată. Prin excelență, tot ce el a scris sub semnul sublimului la cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
jertfește? Dar oare "nebunia" unor asemenea genii este chiar închidere ? Explicații medicale s-au imaginat și se mai pot imagina multe, mai largi ori mai strâmte, mai verosimile, mai aberante. Se poate însă gândi și altfel, plecând de la o realitate fundamentală: Hölderlin, Eminescu, Nietzsche s-au mișcat în zona extremă a simțirii și cugetării in extasis mentis. Tensiunea nemăsurată a unui intelect eroic, de care vorbea Giordano Bruno, acele "fulgurații intelectuale" din viziunea lui Eminescu, au suit atât de înalt, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
limitează la priveliștea edenică din primul distih ("Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai"), ci are rază infinită. Un univers multivalent de coloratură aparte, dezvoltând deschiderea vizionară a poetului anonim. În Miorița se pune o problemă filozofică fundamentală integrarea cosmică a omului. Această integrare se operează prin nunta cu moartea, înțeleasă aici drept simbol și anume, simbolul comuniunii universale, al contopirii omului cu Natura cu elementele care-i înscriu spațiul fizic și sufletesc: la planul terestru, plaiul luminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Blaga de natură mitică, un spațiu al povestei: "O, lumea este o albastră haină/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vara sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Astfel transferul mitopeic devine un leitmotiv fundamental: "iunie este/ verde poveste"; "Jinduiesc la câte-un astru/ răsărit ca o ispită... peste basmul în risipă"; De la basmul sângelui spus/ Întoarce-ți fața către perete/ și lacrima către apus"; "O fată frumoasă e lutul ce-și umple tiparele,/ desăvârșindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
om în lume anume pentru ca acesta, prin arte, "să o păstorească". * Poezia, arta în general poate să ofere un absolut și care ar putea fi acela ? "Was bleibt aber, stiftem die Dichter" "Ceea ce însă durează, poeții întemeiază" sună altă afirmație fundamentală a lui Hölderlin. Fiind creația sa proprie, realizările artistice constituie o realitate pe care omul o consideră absolută axiologic, fixate pentru eternitate. Sunt "zilele nemuritoare ale omului", de care vorbea Pindar, "prezentul etern" de care vorbesc Platon și Nietzsche. Arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este indestructibilă și veșnică, nu atât ca indivizi, ci identificați cu Viul unic, în beția creatoare din care noi ne întemeiem. "De când omul este om, el a cunoscut prea puțin bucuria. Iată, frații mei, păcatul nostru original". Dionysos, un simbol fundamental în gândirea poetică nietzscheană, constituie personificarea eternei Creației de sine și eternei Distrugeri de sine ale universului în mersul către absolutul Ființei. El este Geniul inimii, adică mijlocitorul dintre Dumnezeu și sufletul omului. Este Eternul-Activ purtând umanul sub toate formele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acest strop de rouă, căzut din toate lucrurile pământului când vei bea acest suflet singular ! Când Fântână a Eternității, senin și teribil abis al Amiezii, când îmi vei resorbi acest suflet în tine?" * Confuzii grave s-au făcut privind viziuni fundamentale nietzscheene, și anume, "moartea lui Dumnezeu", voința de putere, Supraomul. Când el scria "Gott ist tot", Nietzsche nu decreta un deces real, ci constata cu oroare moartea lui Dumnezeu în conștiința oamenilor, și profețea dezastrele morale, crimele inimaginabile care vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
purtând in apex intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind propria sa divinitate, cu excluderea oricărei dependențe. Pentru Nietzsche, problema valorilor este mai fundamentală decât a certitudinii. Unul din criteriile ce duc spre certitudinea unei valori este gradul de intensitate al accepției noastre axiologice apriorice. Sufletul este un sistem de judecăți de valoare și de emoții de valoare. O idee profundă nietzscheană este comuniunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un anumit loc din spațiu și timp, constituie rezultatul "algebric" al interacțiunii a nenumărate linii energetice venind din aproape și din departe, de acum și din totdeauna, așa încât aici în acest moment nu putea avea loc decât înscrierea acestui adevăr fundamental. Ca atare, nu este o întâmplare că un poet a scris un anumit gen de poezie, cu o anumită deschidere sufletească sau spirituală, că într-o anumită zi, la un anumit ceas a creat un anume poem. Întreg universul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să acceptăm totul așa cum este și să serbăm șansa că existăm ? Căutarea sensului ultim nu scoate omul din circuitul existențial ? După ce se întreabă dacă nu cumva "junghiem ființa pe-altarul omenirii", Eminescu opune pesimismului și revoltei din Mortua est! întrebarea fundamentală: dar dacă viața omenească are o solie pe care noi nu o cunoaștem? Din acest motiv nu suntem datori să binecuvântăm poetic viața? Ca atare, soluția cea mai "înțeleaptă", formulată după îndelungul periplu prin civilizațiile lumii, rând pe rând pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mereu spre aceasta comuniune este tocmai neliniștea. Poetul este intermediarul dintre Dumnezeu și oameni pentru că numai el se află mereu în acea tensiune sacră a necesității de a-i fi aproape. Ca atare, pentru poet neliniștea este un impuls ontologic fundamental: poetul există atât timp cât se află nemijlocit în prezența, invocată de liră, a lui Dumnezeu. Doar poetul este liber, în timp ce restul oamenilor sunt supuși destinului capricios; neliniștea este prețul libertății sale vindecată prin poezie. Poezia lui Samuel Taylor Coleridge, Deject Deprimare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de la National Gallery din Londra arta cea mai desăvârșită emană cea mai transfigurată și misterioasă spiritualitate, cel mai pur dincolo transuman: homo sui transcendentalis, cum aspira Friedrich Nietzsche, cel mai poet dintre filozofi. Repetăm: marea poezie pune în acțiune apriorismul fundamental al spiritului omenesc: voința de eliberare din finitudine, din sistemul limitelor, caracteristică a condiției onto-axiologice a ființei umane; oferă o deschidere aflată infinit la distanță de închiderea absolută a cercului, a pătratului și a complotului lor. Căci iată ce scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Are însă conștiință. Își poate da seama de modul cum se desfășoară viața sa și, in funcție de capacitatea pe care i-a dat-o genetica, reacționează și se adaptează solicitărilor din afară și ale propriei alcătuiri psihofizice. Dar o componentă fundamentală, a conștiinței umane este ceea ce Kant și Baudelaire au denumit, "regina facultăților": imaginația. Și dacă pe omul obișnuit imaginația îl ajută practic în viața de fiecare zi poetului, artistului în general, îi conferă capacitatea de a fi creator. Prin excelență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
însușiri supuse voinței imaginarului său, întrecând astfel natura. Mitologia greacă a constituit și constituie încă un izvor de nesecătuit pentru cultura universală și, desigur, propria mitopee pentru culturi cum sunt cea indiană sau chineză. Mitul, basmul, conțin și dezvoltă simbolurile fundamentale ale onto-axiologiei umane în drumul spre a accede la valorile eterne. Marii creatori din toate timpurile și-au luat modele emblematice din această mitologie: de pildă, miturile privind pe Prometeu Apollo, Dionysos sau Orfeu, revin constant în creațiile lor, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tânăr, liberă, virtutea, în curăția picăturilor de rouă, prin dreapta înțelepciune a bărbaților, și se înalță spre Eter care hrănește focul veșnic al astrelor. (Neemeana VIII-a) Privitor la deschiderea metafizică, în poemul Pâine și vin, Hölderlin are o viziune fundamentală: Göttlicher Feuer auch treibt, bei Tag und bei Nacht, Aufzubrechen. So komm ! dass wir das Offene schauen Dass ein Eigenes wir suchen so weit es auch ist. "Focul divin însuși, zi și noapte năzuiește să izbucnească! Vino, deci, să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
purele tării", fapt care ne face să înțelegem "le langage des fleurs et des choses muettes". Dar mai sus încă, iată viziunea poetico-filozofică a lui Giordano Bruno, care se afla în intenționalitatea lui Eminescu privind modificarea Luceafărului. În cartea sa fundamentală, De gli eroici furori despre entuziasmele eroice filozoful italian afirmă că zborul intelectului celor rari nu sfârșește niciodată; Puterea intelectuală nu se află niciodată în repaus, nu este nicicând satisfăcută cu un adevăr inteligibil, ci aspiră mereu și mereu spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
hipostazele ontice cu putință a fi experimentate în lumea polarității pământ-cer, și după depășirea focului heraclitian, teluric, avea să se petreacă și depășirea focului înghețat, astral din finalul poemului. Astfel, sinele va medita la forme ale eliberării ultime, depășind realitățile fundamentale care aparțin ordinei umane. Iată textele esențiale în acest sens: Ah! Cum nu suntem pe atunci când Nici ființă nu era nici neființă , Nimic cuprinzător, nimic cuprins. Nu era moarte, nemurire nu Și fără de suflet răsufla în sine Un ce unic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de cântul său unic: Nu aici ! nu aici ! mereu în altă parte ! Poetul însuși se confundă, devine zborul eliberării radicale, dincolo de dincolo, zbor care nu se mai oprește și care nu mai știe de sine. * Revelația transposibilului a fost experiența fundamentală a vieții mele spirituale. Viziunea din adolescență a constituit ghidul care m-au modelat ulterior în tot ce am trăit și creat, "steaua de care mi-am legat viața și de la care nu mi-am luat niciodată privirea", așa cum cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu odată ne uimesc și pe noi. Aceste ocazii corespund unor momente de creativitate, când, folosindu-ne de resursele și inspirațiile personale, organizăm cunoștințele și deprinderile într-o manieră nouă. Această dispoziție se cultivă, fiind util să-i cunoaștem mecanismele fundamentale, să facem un bilanț al aspirațiilor și să exersăm continuu. Pentru o mai bună integrare în societate și pentru a realiza o educație eficientă și practică este bine ca educatorul să urmărească și dezvoltarea unor abilități de întreprinzător la copiii
Modalități de dezvoltare a abilităților de întreprinzători la copiii preșcolari by Crivoi Mihaela () [Corola-publishinghouse/Administrative/91884_a_92364]