2,203 matches
-
fericit, Încă se simțea bine În căsuța lui, cu leafa lui de mizerie, alături de o nevastă necredincioasă dar bună gospodină, alături de atâția alții În situația lui și chiar În situații mai umilitoare, cărora nu le trecuse prin cap ideea cu funia, pentru că nimeni nu le garanta că trupurile lor obosite și flămânde, văzute de departe ori de aproape, ar putea fi luate drept semne disperate ale strigării și nu biete cadavre. De ce să-i fie rușine că uită? Nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
unul din hanurile zise csárda care răsăriseră În pustă ca lăptucile după ploaie. Se poate, a zis domnul Tobă. După noaptea petrecută În autocar cu zăluda aia din Senegal ale cărei picioare Încă le mai simțea pe umeri ca niște funii de cărat mobilă, nimic nu i se mai părea peste puterile sale. În local nu era nimeni. S-au așezat la o masă și au Început să citească meniul așteptând să Îi Întrebe cineva ceva. În vremea asta noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
toate piesele negre. Deasupra lor, agățat Într-un cârlig, porcul zumzăia ca un bondar, ca un candelabru care dădea semne de oboseală. VII. Laudă porcului sau Porcul acesta nu este un porc 1. Legat zdravăn de un picior cu o funie groasă cât o parâmă de vapor, se mișca grohăind Încoace și-ncolo În jurul pironului bine Înfipt În pământul Înghețat. Mâncase tot porumbul ce i se adusese cu o seară Înainte și acum nu-i mai rămânea altceva de făcut decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
undeva venea, anume pentru sufletul său, vocea lui Placido Domingo cântând E lucevan le stele, din Tosca lui Puccini. Era cel mai frumos cântec compus vreodată pentru un condamnat la moarte. Se simțea ușor. Dintr-o dată. Nu-l mai chinuia funia aceea nesuferită care Îl ținea legat de piciorul din spate. Era liber. Ușor și liber. Ușor ca un fulg din moment ce iată-l plutind la o palmă deasupra pământului. Apoi și mai sus. Era ca o țestoasă albă Înotând visătoare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la urechi o amestecătură de voci: „Nu-i nici o afuristă de urmă de sânge...“ „Asta-i cea mai oribilă crimă comisă împotriva unei femei pe care am văzut-o în șaisprezece ani...“ „A legat-o. Uite, se văd urme de funie la glezne...“ Apoi răsună un fluierat lung, strident. Cei aproximativ doisprezece oameni încetară cu sporovăiala și se uitară la Russ Millard, care spuse calm: — Înainte ca situația să scape de sub control, haideți să stabilim ce anume n-o să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de sânge închegat, culese de pe saltea. Am cercetat crusta de sânge, ca să văd dacă nu sunt nuanțe de culoare diferite, însă am văzut doar un maroniu uniform și am mai prelevat vreo duzină de mostre. Am etichetat și am împachetat funia, împreună cu paginile de anatomie și pozele obscene. Am remarcat o urmă de bocanc bărbătesc impregnată în sânge, am măsurat-o și am copiat urmele de pe talpă pe o hârtie transparentă. Am trecut apoi la amprente. Am dat cu praf pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fi , doar bucuria individualității veșnice. Să ne odihnim puțin! Trebuie să ne recăpătăm puterile. Conform hărții, nu mai avem mult. Eu zic să coborâm, să stăm puțin la umbră. E abrupt, cam dificil de ajuns, dar frumos acolo jos. Scoatem funia și coborâm pe rând? În acel loc era într-adevăr frumos. Pace, răcoare, viață. Mai târziu cu câteva minute, au pornit iar să se forțeze, să sudeze, să urce munții stâncoși, sub dogoritorul și arzătorul soare de amiază. Erau considerați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
grătar, ciozvârtele de la vreun purcel. Dacă ne-am hotărî odată să faci cinstea. Și să te tranșam, jerpelitule... Cartomanta își clătină căpșorul cochet, cu piele uscată, puțină, lipită direct pe oasele delicate ale feței. Goni Soarele din contra-șir, răsuci funia ce-l ținea atârnat pe Spânzurat de-un picior, întorcîndu-i cartea respectivă pe spate, plie lamele ca pe burduful unei balalăici. Și, când le reîntinse, distribuind primele cărți în cruce, completîndu-le cu trei arcane majore, dispuse în triunghi, extrase, la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
oasele gâtului în vreme ce se chinuia să se uite peste umărul stâng. Se străduia să-și gareze cu spatele Fordul Fiesta micuț, pe aleea din fața casei, comună cu vecinii lor. Ca întotdeauna, operațiunea asta semăna cu încercarea de a trece o funie prin urechea unui ac minuscul. Dintr-un motiv misterios, cu toate că locuia într-o casă semi-detașată din încrengătura urbană a Croydon-ului, vecinii ei simțiseră nevoia să-și achiziționeze un jeep monstruos de mare, cu fante de viteză pe laterale și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
dintre Cerkassov și Gribb lâncezea, el ședea și bea vin de K, pe jumătate ascultând, pe jumătate visând, pe când cele două femei înconjurau încăperea într-o plimbare hipnotică și fără rost. Vrăjitoarele albe își țeseau vraja și-l legau cu funii de mătase. Ele făceau confereau realitate orașului K pentru el. în ciuda teoriilor lui Gribb, în ciuda lui Moonshy și, da, în ciuda lui Virgil. Poate că acceptarea venise din partea lui Cerkasov, dar atracția și primele mreje în care îl prinsese K veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
n-a mai apărut nici un Prepelicar iar pe moment vuietul din urechile lui Vultur-în-Zbor părea să se fi atenuat. Era ca și când insula ar fi așteptat momentul potrivit. Privind retrospectiv, lui Vultur-în-Zbor i s-a părut că i se dăduse suficientă funie ca să se spânzure și pe el, și pe alții laolaltă cu el. Iată cum s-a petrecut totul. Ignatius Gribb își făcea somnul de după-amiază, reușind astfel să doarmă din nou în timpul unui eveniment important. Elfrida și Vultur-în-Zbor erau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să-l direcționeze, nici un Virgil care să-l instruiască. Trebuia să aleagă - pe care din ele? Oricare din ele? Și apoi să mizeze pe alegerea lor. Și să știe ce vrea. Vrăjitoarele albe își țeseau vraja și-l legau cu funii de mătase. Poate orice alegere, chiar și cea greșită, era mai bună decât aceste autoanalize și dezbateri lăuntrice agonizante, ezitante. Fără să fie conștient de asta, Vultur-în-Zbor cădea și el în plasa modelelor naturale de gândire ale orașului lui adoptiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a întors brusc și s-a îndepărtat de puț. — Mă duc acasă, a zis ea, ca și când întoarcerea într-un decor familiar ar fi fost însoțită și de întoarcerea la sentimente familiare. Vrăjitoarele albe își țeseau vraja și-l legau cu funii de mătase, se roteau, se tot roteau, molii în jurul flăcării sale. Terenul de crichet era departe de a fi plat, iar mingile departe de a fi rotunde, dar Irina juca cu concentrarea unui profesionist. Lui Vultur-în-Zbor îi venea greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în seara aceea la el acasă, ca să mai vorbim. Deja se părea că intraserăm într-o conspirație laolaltă cu acest om. S-a întors în cimitir în timp ce eu îmi încheiam treaba, folosindu-mă de un sicriu gol. Ajutându-ne de funii și bețe, am scos Trandafirul din pământ și l-am așezat în coșciug fără să-l atingem. Omul acela își aduse în pădure mașina lui nouă, de teren, și, cu ajutorul ei, am scos pe furiș comoara, ca trei jefuitori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mâna stângă ascunsă în haina lungă, închisă cu nasturi, și cu fața roșie de la whisky. Lângă el se afla Cale-Bătută Peckenpaw, cu căciula de raton îndesată pe cap, haina din blană de urs acoperindu-i statura corpolentă, un colac de funie atârnat pe un umăr și pușca într-o mână. Iar în spatele lor venea P.S. Moonshy, un funcționar nebărbierit, cu ochii furioși. O zeiță a răzbunării ciudată, triplă care se apropia de țintă. Grimus stătea la umbra marelui frasin, lângă casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
toți trei ucigașii se îndepărtau, coborând treptele de piatră, marele frasin ardea în spatele lor, iar trupul unui om, ridicol de mic în comparație cu trunchiul de care fusese legat, se carboniza și se înnegrea în flăcări. Atunci când limbile de foc au atins funia care îl ținea, a căzut brusc și a rămas întins pe pământ, în timp ce vâlvătaia devenea tot mai puternică. Ramurile se prăbușeau în ploi de scântei și fum în jurul și deasupra lui, formând un mormânt incandescent. Iar în jurul coloanei de fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tei pierdute albastru În zare. Uneori, după ore de admirat minunile naturii, adormea covrigit, rătăcit În uitare. În după-amiaza aceea, unul dintre băieții care Își păștea turma de oi, se apropie nevăzut de clopotniță, urcă tiptil scara Înaltă și, apucând funia groasă, Își dădu drumul pe ea cu toată greutatea, trăgând cu forță și râzând satisfăcut. Clopotul mare se dezlănțui cu toată puterea, umplând cerul Întreg de tăria dangătelor sale. El sări ca ars de un bici de foc, cu creierii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
face bine - Cobor acum în astru-mi să-l mîngîiu și pe el ". Din vârf de munte-n lună în spațiu iar s-aruncă, În clipă-ajunge-n norii ai astrului natal, Cu-amor el îl privește, cu o privire lungă, În funii lungi el rupe al nourilor voal. L-întinde, l-împletește, din el își face scară, O-aruncă-în zarea lungă de flutură în vânt, Apoi pe ea cu-ncetul bătrânul se coboară Pe mare, care-și mișcă mii valuri tremurând. Din norii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
neîncetat. Ba-i bolnav, ba n-are vreme Să te ducă la primblat. De faci muzică el cască, Dacă râzi el e ursuz - Să vorbești de vrei ai voie, Da nici glasul nu-i auzi. Când s-apropie, drăguță Fată! - funia de par, Atunci chin! Moșneagu-ntr-una Scîrțiește ca un car. Nu doresc, nepoată dragă, Să ajungi la așa hal... Știi ce pace e aceea? E tăcerea din spital. {EminescuOpIV 530} Alta-i pacea sufletească Care e rodul iubirii - Și acolo e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lopățele, neștiind În ce direcție se Îndreaptă și cu toate acestea, ajungea, deseori, prin nu se știe ce miracol, la „groapă”, iar atunci când miracolul nu se producea și Soarele cobora la nivelul rogozului verde, intervenea Didița de pe mal, trăgând de funie și după multe smuncituri ale ciobacului, speriind copilul, aducea ambarcațiunea „la groapă”. De aici Începea minunea: Dorița, uzând de toate modurile de comunicare, de la rugăminte la amenințare, cobora anevoios și cu sfială, În apa tulbure și murdară, timp În care
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Scurtă și grasă, cu coșuri mari pe frunte, Didița Începea să tragă, ca un tanc, ciobacul cu Încărcătura sa prețioasă. Era Înfricoșată iar puterea cu care trăgea creștea odată cu panica și parcă ara, atunci când cu picioarele Înfipte În țărână, cu funia pe umăr, icnind din greu, trăgea cu obidă ciobacul la mal. Odată ajunși pe iarba verde și simțind pământul sub picioare, Începeau să culeagă racii, să-i numere și să astâmpere copilul legându-i degețelul cu frunze de pătlagină, apoi
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
fost pus să facă o serie de lucruri noi pentru el: să le de-a huța pe cele două fete care aveau pretenția, de neînțeles pentru Va, să le facă zvânt din fața „huței”, un fel de scrânciob făcut dintr-o funie legată de un crac mare al agudului impozant. Atent să nu fie lovit de scrânciob, Va mai ridica privirea către cele două fetițe care chicoteau și scoteau chiote de bucurie și fără să urmărească ceva anume, privirea lui se lipea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
fiecare vaca lui, au legat-o cu funiuța din dotare și au plecat spre casele lor. La fel a procedat și Ochenoaia, mulțumită de efectul produs de nepotul ei, l-a luat pe acesta de mână și pe Dumănița de funie, Îndreptându-se către casă. Ajunseră acasă atunci când ultimele raze ale unui soare preocupat parcă numai de dorința de a se ascunde În mare taină după cel mai Îndepărtat deal vizibil se stingeau Încet-Încet, lăsând amurgul Începutului de vară să cotropească
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
făcu inimă bună cârciumarul. Veni lângă ea și-i apucă brațul alb și cald. Tot nu isprăvise cu bocitul. Stere n-o scăpa din priviri. Trupul ei se cutremura, și pe spatele plin îi jucau cozile negre, împletite ca niște funii. Era prăpădită deplâns. 23 Aglaia râdea. Mai văzuse multe fete plângând. Se speriau la început, dar pe urmă, mamă, mamă, ce le mai plăcea! Bărbații mai vorbiră de una, de alta, muierile se strânseră și ele alături. Dogarul îl întrebă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ele. 143 Începuse munca crâncenă a tăietorilor din prima repriză. Prin poarta de piatră erau împinse vitele. Acestea turbau de spaimă simțind mirosul veșted și cald al sângelui proaspăt. Pocnetele bicelor se întețiră. Tăietorii se aruncară între ele, strângând de funii, și le îmboldiră cu ghionturi și înjurături. De la poarta de fier, ale parlagiilor erau. Bărbații fluierau de plăcere, împingînd odgoanele de fier pe rotilele de deasupra. Mușchii lor jucători se zbăteau sub tricourile rupte care le acopereau trupurile puternice. Pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]