2,506 matches
-
vaiete. Iar peste toate, o goarnă, vibrând limpede și puternic, cu ecourile repetate până peste culmile înfășurate în aburi gălbui, pe celălalt versant al muntelui de pe care noi ne retrăgeam, fără să uităm burdufele cu brânză, dezgropate din ascunzătorile ciobanilor goniți din zona de foc. Avioanele cu cruci negre pe aripi, ne dădeau târcoale și obuze miorlăitoare se spărgeau astmatic, scormonind pământul, pârlindu-i iarba măruntă, cu scuipatul prelins din limbile flăcărilor roșii ca sângele, aprinse de explozie și stinse ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
zece zile, tată, fiindcă i-am cerut să-mi dea dimineață cafea cu lapte și corn, în vreme ce băieții ceilalți mâncau cu poftă slănină cu miros de seu. „Eu nu mănânc lumânare”, i-am spus eu patronului. Dar dânsul m-a gonit, de teamă să nu-i stric personalul. Tata zise mai departe: - Fiindcă n-ai vrut să înveți carte, m-am gândit, la început, că legătoria de cărți nu e un meșteșug prea greu de învățat. - Femeia patronului, continuai ca să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
țărmul apelor eterne. Vânt puternic suflă zi și noapte să smucească pomișorii din grădinița bordeiului turcesc, cu ochiul ferestruicii de-a lungul plajei pustii. Luminița farului înfipt în capul istmului, clipește-n beznă , rar și galben. Altădată vântul limpezește cerul, gonind grămada norilor spre larg, lăsând locului luna, ca o mască de sidef cu fața smeadă de călugăriță veselă. Marea se repetă. De patru zile șuieră la fel. O turmă uriașă de berbeci albi se năpustește, lingând nisipurile, ca după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și clocot în cazane, Trec trenuri noaptea pe tavane Și-n întuneric catastrofele Vin groaznice să-mi împlinească strofele Cu scârbă-n suflet, mână-n mână, Stă trupul meu culcat pe-o rână Și-ascult, înghemuit sub pătură, Cum ne gonește cineva, ne mătură, - Cum cineva mă cheamă-n casă, Când silă mi-e de pat și masă, Când doare sufletul cum doare dintele Și-s obosit să mai gândesc cuvintele. Gonit de-a nebuniei palmă, Aștept o zi cu marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o rână Și-ascult, înghemuit sub pătură, Cum ne gonește cineva, ne mătură, - Cum cineva mă cheamă-n casă, Când silă mi-e de pat și masă, Când doare sufletul cum doare dintele Și-s obosit să mai gândesc cuvintele. Gonit de-a nebuniei palmă, Aștept o zi cu marea calmă, Să nu mai miște-n larguri apele Și nici un vânt să nu le-atingă clapele. Aștept un loc pe-un țărm, de-o parte, Să nu se cheme”groapă”, „moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Văd urma paralelă și roțile bastoanelor, adâncite în zăpadă ca niște farfurii cu frișcă, alb pe alb, pe netede întinderi. În pădurea brazilor din dreapta, soarele pitit ricoșează un far de raze pe o scoarță de cristale de-a lungul căreia gonesc funigei de platină. La dreapta, cerul violet, fără game, pare o ficțiune, așa cum e lăsat, ca un fond ultramarin în filigrama de argint a brazilor eșalonați pe un singur front rărit. Și deodată îmi simt dorința confiscată, împreună cu durerea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prin Ham și Canaan, otrava vinului, trecută din sânge în sânge, curge și în zilele noastre, în vinele celor condamnați să ispășească blestemul. Dovada certă o prezintă moșul Isidor, zis și Trotzki, din pricina asemănării ce o are cu doctrinarul vagabond, gonit de apostolii săi din răsărit, după ce săvârșise marea reformă socială. Moșul Isidor are sânge albastru, din nefericire necorcit. Ținea să se cunoască acest amănunt, afirmând cu orgoliu că se trage din profeți. E foarte probabil însă, că dacă bunica lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o lungă toropeală salută înviorați, în dreapta și în stânga, cu legănări de creștete. Zigzagul fulgerător galben crapă pânza cenușie și trage după el o imensă prăvălire de tunet necăjit. Cerul albăstrit rămâne locului. Ultima cârpă zdrențuită și murdară de nor cenușiu, gonește la vale, împinsă de vânt. Trenul suie. Dihania de metal își trage sufletul, cu horcăit în respirație. Când coboară, însă, alunecă hoțește, ca un șarpe negru. Zgomotul de tăvălug al roților îmbucate fier în fier se confundă cu fâșâitul pârâului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
putea să fugă un om cu un picior de lemn, urmare a unui accident din tinerețe) Înapoi la teatru. Actul Întâi fusese atât de sublim, că Henry sr. hotărâse că fiul său mai mare trebuia să vadă restul spectacolului și gonise Înapoi acasă, cu o trăsură, pentru a-l răpi În acest scop. Considerat prea mic pentru a-l aprecia pe Shakespeare, Henry fusese lăsat singur cu cărțile la lumina lămpii, contemplând amar această nedreptate. Ulterior, tata Încercase să compenseze ducându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
el, sincer șocat. Dar unde vă mutați? — Am găsit o casă potrivită În Oxford Square, aproape de parc. Și, dacă lumea ne găsește și acolo și vine să se zgâiască la geamuri, o să avem un polițist la Îndemână, care să o gonească. — Nici nu știu ce să spun, Kiki. E sfârșitul unei epoci. Hampsteadul n-are să mai merite vizitat fără tine. Dar tu și cu mine ne vom vedea mai des, prietene. — Asta așa e, deși... — Deși ce? Ca o ironie, eu mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
adunat o societate amestecată: soldați și civili, printre ei mulți copii, de asemenea răniți pe tărgi sau sprijinindu-se în cârje. Și în mijlocul lor un grup de circari, din care făceau parte și niște pitici, toți în costume; alarma îi gonise în pivniță direct de la spectacol. În vreme ce afară bubuia antiaeriana, iar în depărtare, ca și în apropiere, cădeau bombe, spectacolul lor continua aici jos: un gnom ne uluia în chip de jongler, ținând în aer și făcându-le să se răsucească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu gresie și faianță, al cărei ecou îl aud și astăzi, m-a luat din nou prizonier. Zile în care nu s-a petrecut nimic în afara poveștii fără sfârșit a rumegătoarei numite foame, dacă se face abstarcție de zvonurile care goneau, iuți de picior, prin lagăr și în acest timp apucau să facă și pui. Exista temerea că toți prizonierii de origine est-germană aveau să fie transferați forței sovietice de ocupație. Regimente întregi de cazaci care luptaseră de partea noastră se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Când a căzut cortina, ea plângea. De rudele pe care le-am vizitat nu-mi aduc aminte, dar călătoria cu trenul dus și-ntors mi-e foarte clară. La dus văd, după ce ținutul bombardat al Ruhr-ului a rămas în urmă, cum gonește prin dreptul nostru, în stânga și în dreapta, câmpia Westfaliei, care se poartă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic care să răscolească lumea. Iar pe mama o văd cum șade vizavi de mine și tace. Nu-i plac întrebările mele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vrea să stea acolo și el, vrea să aibă partea lui. Relațiile cu asistentele în Jülicher Straße au fost doar de scurtă durată. Ele s-au încheiat brusc atunci când Annerose a intrat în câmpul meu vizual, din care a fost gonită de atunci orice altă femeie care s-ar mai fi înghesuit să pătrundă acolo. Numai pe ea o vedeam, voiam să o văd. Și, ca de obicei la jocul acesta de concentrare a privirii, totul s-a prientat spre luarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe Anna, pe băieți și pe micuța Laura, cea născută în anul ridicării Zidului, un copil serios ce nu zâmbea decât rar, ca și când ar fi vrut să vadă cum e. Speriat el însuși și mânat de frică, ajungea să-i gonească și să-i înspăimânte pe alții. Se vedea urmărit, ieșea din camere mergând de-a-ndăratelea, evita trotuarele, încerca, mergând pe stradă, să-și șteargă urmele, înlătura amprentele, voia să fie ascuns de amenințătorii bărbați întunecați în galeria atelierului meu și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
havană Corona extralungă și, Între două trâmbe de fum și-un banc, a grăit precum oracolul un ciubăr de vorbe, astfel Încât, cu inima grea și tare cătrănit, Ricardo al nostru s-a văzut nevoit să se Întoarcă În Castellammare, neputând goni cu mai mare sprinteneală nici dacă i-ar fi luat urma cei mai sluți douăzeci de mii de paracleți. Întunecate antecamere ale demenței, săli de așteptare ale sinuciderii: În noaptea aceea, Ricardo nu a stat la taifas cu cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
confreriei celor care urcă cu liftul și, câteva minute mai apoi, confreriei celor care coboară În subsol sau rămân blocați de claustrofobie Între raionul de bonete și cel de menaj. Gestul cel mai mărunt, aprinderea sau stingerea unui chibrit, ne gonește dintr-un grup și ne dă adăpost În celălalt. O atare diversitate comportă o prețioasă disciplină pentru caracter: cel care agită lingura e contrariul celui care manevrează cuțitul, dar amândoi aproape coincid În folosirea șervetului, pentru a se diversifica pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să subliniez la moment că luptătoru a fost inervat și să aglomerează ale mai beznite pronosticuri, apare naintașu fenomen și marchează un goal; pentru patrie - Monstru; pentru tagma noastră În adevărată descompunere - camionagiu. Patriotu ăla, pentru care jos pălăria, a gonit ca la patinaj și a oprit brusc lângă cel mai Înviorat din ceata care fugea. I-a aplicat subit masaje care a doua zi, din pricina la cucuie, toți mă confunda cu iapa bălțată a lu brutaru. Dă jos am strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cântându-le În strună, favorurile dă la oficealii d-acolo. Cum iera d-așteptat, Locarno a pus mălaiu la raft, da pân persoana mea l-a avertisit pă Cufăraș că, dacă se Înființa la ogeacu ei, ghiuju ceasornicar o să-l gonească nemilos. VIII La nouă m-am Înființat la Derecția dă Cultură. Dă data aia, Fonseca a ajuns cu noaptea mai În cap ca mandea; Cufărașu dase d-acu la semnat anteproiectu la prima iediție dân Zilele lu Folcloru dă Provincie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mă întreb dacă nu cumva sînt un șobolan ce roade, străluminat de înghițitură, o inimă de înger? Vreau să mă sinucid convins fiind de tîmpenia eternității. În veșnicie, cu toatele-și pierd rostul. Iată: tînără și strălucitoare ca o sabie, mă gonește moartea din urmă: „-Ești nimic! Ești nimic! Schimbă-te iute! Schimbă-te cît mai poți!“ Miriade de nume. Sînt nimic. Numele ăsta mă doare și toți mi-l reproșează împrejur: copiii mei, iubirile pierdute, cărțile, casele lăsate în urmă: „-De
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sugereze decât iubirea dureroasă a liniștii alungite pe trupul suspinelor izgonite parcă pe pletele unui cer răvășit și stingher... Așa m-am trezit alergând pe străzile unui paradis încolțit de mahalagismele orașului în care îmi trăisem un secol din nădușeala gonită spre mine ca un lătrat de lupi, având șansa să mă încolțească o singură dată în sânul meu de himeră... De ce alergăm oare când eu, statuia purificată în tăcerile unei ideii lucide savuram patul transpirând al făpturii ce încerca să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cine poate să-l asculte, Nu se compară cu altul... El privește cu ochii lui mândri până unde poate vedea singurătatea. Pentru ce mi-a mai rămas, Un orb hăituit în noapte ce a simțit corsetul nechibzuinței sugrumându-i carnea gonită pentru iertare. Doamne, ce mi-a mai rămas, Convinge-mă că sunt vie și pot păși pe o lumină spre adevăr și n-am să uit cum de îmi dai puterea clarului de lună adâncită de-a lungul sângelui... Îmi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
începi să sesizezi cât de tineri arată toți bărbații superbi, știi că ai îmbătrânit. Auzeam vocea lui Helen, dar mi se părea că vine de undeva de foarte departe. Era de parcă vocea îi era înecată de vâjâitul sângelui care-mi gonea prin trup, către cap, astfel încât să mă înroșesc într-un fel în care nu mă mai înroșisem de când aveam cinșpe ani. Pe bune, zicea Helen. Miroase îngrozitor a vomă. Nu e vomă, îi explica mama ca o specialistă. Așa miroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
hainele pentru următoarea săptămână. Cea petrecută în viața viitoare. În general, mă număram printre primii sosiți la o petrecere. Și invariabil eram printre ultimii care plecau. Un rotocol generos de fond de ten, întins cu energie pe față, mi-a gonit paloarea alburie și bolnăvicioasă specifică iernii. Eram adepta școlii de machiaj care mizează nu numai pe calitate, dar și pe cantitate. Și cu toate că pielea bronzată era considerată a fi un simbol al anilor ’80 și total demodată în plini ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
un exercițiu concret, totuși frămîntarea nu-ți dispare mai ales dacă ea n-a apucat să ia În gură aproape nimic Încă de dimineață, avînd probleme cu dinții. Ajungi la constatarea că progresul erotic depășește lumea căreia i se adresează, gonești femeia Înapoi În apartamentul ei și citești ultimul paragraf: „Turnați apoi vin pe organele sexuale și sorbiți”. Chiar dacă e vorba de propriile-ți organe, apare problema cum să stai astfel Încît ele să rețină cît mai mult vin Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]