2,882 matches
-
curent cu ce făcea ea. La rîndul ei, ea n-avu altceva de făcut decît să citească ziarele. La treizeci de ani bătuți pe muchie de la cererea În căsătorie făcută de o puștoaică, Christian Îngenunche În fața ei ca s-o implore pe femeia În care aceasta se transformase să-i devină soție. Îi căzu la piept de parcă nu l-ar fi văzut chiar În ajun și-l trase după ea În cabina mare, lambrisată cu lemn de mahon, care strălucea blînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
stîncii astfel Încît să nu poată fi văzut din vila familiei Pérec. Totul, În mai puțin de un minut. Puterea obișnuinței. Urcă În liniște treptele săpate În piatră și se opri brusc văzînd-o pe Marie despărțindu-se de Chantal. - Te implor, Marie, dă-mi Înapoi brățara. - Nu pot, Chantal, e probă la dosar. Dar, pe cît va fi cu putință, totul va rămîne Între dumneata, Nicolas și mine. - Mulțumesc. - Nu pentru dumneata o fac. Nicolas așteptă ca zgomotul mașinii Méhari să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zis cu noi toți, Își pierdu cumpătul Gwen. - Mai bine deschide ochii, totul s-a sfîrșit deja. Ea percepu adînca lehamite a lui Loïc și intră În panică. - Nu doar tu ești implicat În istoria asta! GÎndește-te la consecințe, te implor! - Tocmai, au fost prea mulți morți. - Alo! Alo!... Închisese. Gwen era lividă. O mînă se lăsă grea pe umărul ei. MÎna Yvonnei, tăbăcită, deformată de reumatism articular, ca o gheară puternică de pasăre răpitoare care arată că știe să apuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mare. Sau care nu mai așteptau. Jeanne Își petrecuse acolo cea mai mare parte a celor mai frumoși ani ai ei, cînd Milic pornea la pescuit spre Terra-Nova sau spre insulele Kerguelen, iar ea venea să Îngenuncheze pentru a o implora pe sfînta Anna să i-l aducă Înapoi. Se afla acolo, singură, În penumbra pe care o Întrețineau vitraliile Înguste, saturate de sare, dar și zorii unei zile mohorîte. Cu capul În mîini, se ruga lui Dumnezeu s-o absolve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dar cineva o Împiedica. Un glas Înăbușit, venind de foarte departe, Îi rostea numele și Îi spunea să se Întoarcă. Glasul lui Lucas. Nu avea nici un chef să-l asculte, era atît de ostenită. Dar glasul stăruia. Rezistă, Marie, te implor. Avu atunci un gînd pentru Ryan, pentru ceea ce el Îi spusese exact Înainte ca totul să sară În aer. Își dăduse viața pentru ea. Avea o datorie față de el. Adresă un zîmbet de regret fraților ei și micuțului Nico, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de culori schimbătoare precum o aureolă boreală. Christian Bréhat făcuse dragoste cu ea, Lucas Fersen Îi revelă dragostea. După ce o aduse la marginea extazului, o Îndepărtă ușor, căutînd În privirea ei Încuviințarea de a merge mai departe, iar ea Îl imploră să continue. În brațele lui, deveni rînd pe rînd sclava ce n-ar fi bănuit niciodată că poate fi și iubita care cutează să se aventureze pe teritorii Încă neexplorate. Pasiune. Contopire. Pentru prima oară de cînd se știa, Înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un pled, Își revenea Încet În simțiri. - Ce caut eu aici? PM reduse viteza, fixă direcția conform indicațiilor GPS și veni să se proțăpească În fața tatălui său, cu o expresie de plăcere sadică. - Amintește-ți, tată, noaptea trecută m-ai implorat sa te ajut să părăsești insula. - Nici gînd! Du-mă imediat Înapoi! tună bătrînul. - Ce păcat! CÎnd avem și noi o dată prilejul să petrecem un moment singuri doar noi doi... Se strică vremea, o să fie grozav! - Îți ordon să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mînă Îl apucă de gleznă, făcîndu-l să urle de groază. Pierric văzu atunci o tînără femeie Încercînd să se aburce afară din deschizătură, fără să-i dea drumul lui PM, care era Înspăimîntat de moarte. În mod vizibil ea Îl implora, dar Pierre-Marie, Îngrozit, nu căuta decît să se elibereze din strînsoare cu lovituri puternice de picior. Copilul Îl văzu ridicînd o piatră grea și izbind, izbind În capul tinerei femei pînă ce ea Îi dădu drumul, iar el putu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bebelușul găsit de Pierric? - Care bebeluș? Dă-mi drumul, mă doare. Aruncă fără să vrea o privire spre fereastră, ca și cum ar fi vrut să cheme În ajutor, și Înlemni. Marie se apropia. Întoarse o privire imploratoare spre Ryan. - Pleacă, te implor. Făcu semn spre Încăperea cea mare care dădea spre o curticică. - Treci prin spate, ușa dă spre străduță. O zări și el pe Marie și Înțelese. - Dacă ții la fiica ta, nici o vorbă despre vizita mea! Nici un gest suspect, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tragice, al tău, de asemenea, e foarte Împovărat, trebuie să-l distrugi pe tatăl tău. Dar speram... - Ce? - Măcar un moment de blîndețe... Să simt sărutarea copilului meu, măcar o dată În viață. Nu făcu nici un gest spre ea, n-o imploră din privire, Marie fu cea care, fără s-o decidă conștient, Îi dădu o sărutare pe obraz și se lăsă strînsă În brațe. O clipă doar, fericirea lor fu intensă. Brusc, Într-o mișcare pe cît de rapidă, pe atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Cu toate acestea, în momentul când i s-a oferit statutul de partener egal, Sweeting și-a motivat decizia prin presiunea constantă și lipsa timpului liber. M-am obișnuit să am o viață a mea, a spus, în timp ce partenerii o implorau să rămână. Un fost angajat Carter Spink care a refuzat să-și facă publică identitatea a confirmat condițiile de lucru stresante de la firma de avocatură. „Vor să-ți dai și sufletul pentru ei”, a spus acesta. „A trebuit să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mare atenție. Îi trag un zîmbet prietenesc, de genul sîntem-cu-toții-profesioniști. Dar crezi că ai putea... Îhm... să tragem o linie și să recapitulăm un pic care e situația, ca să știm exact cum stăm... Cu cuvinte mai pe-nțelesul meu, Îl implor din ochi. Doug Hamilton și ceilalți indivizi schimbă priviri Între ei. — Nu sîntem extrem de mulțumiți de valorile brandului, spune Doug Hamilton. — De valorile brandului meu ? repet panicată. — De valorile brandului produsului, spune el, aruncîndu-mi o privire ciudată. Așa cum ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
seama ce greșeală Îngrozitoare a făcut că nu m-a promovat. Și mă va ruga să rămîn, dar eu Îi voi spune „Prea tîrziu. Ți-am dat o șansă, dar ai ratat-o.“ După care el va Începe să mă implore „Emma, ce să fac ca să te răzgîndești ?“ Iar eu Îi voi spune... CÎnd ajung la birou, Paul se tîrăște În patru labe În fața mea, care stau cocoțată nonșalant pe biroul lui, cu mîinile pe genunchi (se pare că am un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
un adevărat Rottweiler, și n-am Înțeles deloc la ce se referă. Dar acum, cînd o văd cum se plimbă nervoasă prin cameră, cu ochii scoși din orbite, mi se face frică și mie. — Emma, fă-o să tacă ! mă imploră Jemima. Fă-o să nu mai urle atîta la mine. — Deci... ce s-a Întîmplat ? Lissy mă privește, cu fața Însuflețită de speranță. Eu clatin din cap, fără să scot o vorbă. — S-a... — A plecat. Înghit În sec. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mă uit recunoscătoare spre Lissy. — OK ! spune Jemima, cu lacrimi În ochi. OK ! Îți promit că pun punct definitiv subiectului. Îți promit. Te rog doar să nu pomenești nimănui de depozitul cu reduceri. Te rog. Acum pot să plec ? O imploră din priviri pe Lissy. — Da, poți să pleci, spune Lissy cu dispreț, iar Jemima o șterge rapid. În clipa În care se Închide ușa, mă uit la Lissy. — Pe bune, poza aia cu ea și prințul Williams chiar e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să mă vadă. Urmează o tăcere lungă, sfîșietoare. SÎnt Încordată la maximum de stres. De ce nu spune nimic ? De ce nu vorbește ? Vrea să mă pedepsească ? Așteaptă să-mi cer scuze, din nou ? O, Doamne, e curată tortură. Spune ceva, Îl implor În tăcere. Spune ceva. — Ah, Francesca... — Connor... Poftim ? Mă uit mai bine și mă străbate un Înfiorător sentiment de dezamăgire. Doamne, ce proastă sînt ! Nu e Jack. Și nu e doar o siluetă, ci sînt două. E Connor și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
săptămânile agoniei, și se pare că muribunda Îi destăinuise chestiuni tainice și intime. Deși nu puteai avea Încredere În discreția lui Ravelstein, nu mi‑a povestit niciodată ce discutase cu Nehamah. Mama bolnavei venise din Mea Sha'arim ca să‑și implore fiica să accepte o ceremonie religioasă după datini. - Cum? Pe patul meu de moarte? - Da. De dragul copiilor. Am venit aici ca să le salvez sufletele. Dar niciodată nu poți obține lucrul autentic, comenta Ravelstein. Ceea ce e realmente important trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ce vrei să fac? Ce vrei? GARDIANUL: Rupeți-le gura! Făceți-i să se târască la picioare! Scuipați-i! Călcați-i! Lăsați-i să facă pe ei de frică! Zdrobiți-i! Să-și rupă hainele, să vă roage, să vă implore! Să vă cadă în genunchi... Ș-apoi... (Visător.) privindu-i de sus... muriți demn, cu zâmbetul pe față! ARTUR: Să mă plâng? Împotriva cui? GARDIANUL: Împotriva mea! Spuneți-le adevărul! Spuneți-le că m-am purtat scârbos cu dumneavoastră. Spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să-mi mărturisească... nimic... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Din ce în ce mai dur, chiar justițiar.): Ce-ai vrut să afli, Grubi? Ce-ai vrut să-ți spună? HAMALUL: Am vrut! L-am rugat să-mi spună totul... Da... Și el a tăcut. L-am implorat, i-am căzut în genunchi... Pe vremea aceea doream și eu, ca orice om, să călătoresc și eu, măcar o singură dată, prin ploaie... L-am întâlnit undeva, pe un câmp... și l-am rugat să-mi spună. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vecii vecilor să nu mă mai considere pe mine de teapa lui. Femeia pe care-am adus-o..., începu el. — Ce-i cu ea? am întrebat eu. — Este soția dumitale, zise el. Am contactat-o..., continuă Jones, și m-a implorat să nu-ți spun nimic despre ea. A insistat ca totul să se întâmple așa; ea să apară fără nici un fel de înștiințare prealabilă. — Ca să văd cu ochii mei dacă mai am loc în viața ta, completă Helga. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
în propria-i ființă, încât s-o lase pur și simplu să-i lunece din mâini. Socrul meu observă că vaza era cât pe ce să cadă și se dezlănțui ca un sistem de alarmă. Începu să strige la Dumnezeu implorându-l să-i fie măcar o dată milă de el, măcar o dată să aibă și el o noimă, să-i arate măcar o singură altă ființă umană energică și inteligentă. A smuls vaza din mâinile femeii uluite. Fără nici o rușine, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
te pot felicita pentru gusturile literare, i-am spus. — Nu mai crezi că dragostea este singurul lucru pentru care merită să trăiești? întrebă ea. — Nu, i-am spus eu. Atunci spune-mi pentru ce merită să trăiești - spune orice, mă imploră ea. Nu trebuie să fie neapărat pentru dragoste. Poate fi orice! zise ea gesticulând spre diferite obiecte aflate în încăperea mizeră, dramatizând splendid propriul meu sentiment că lumea este un imens talcioc. O să trăiesc pentru scaunul ăla, țipă ea, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cu alifii ucigătoare, să nu se îmbăieze cumva în otrăvuri ascunse din veac doar în știința ei de măiastră, să nu facă incantațiile acelea groaznice, când stăpânii întunericului, frații paingilor negri, băutorii de cucută, veneau și-i cădeau la picioare, implorând-o să-i lase liberi în lume, când cele nouă fete nebune își porneau hălăduirea prin sufletele singure, să nu care cumva să cheme izmele, amarnicele rânjitoare, aducătoarele de ciumă, holeră și brâncă, să n-o lase să latre, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe platforma de servicii. N-avea niciodată nevoie să ajungă acolo. M-am uitat de cealaltă parte a mesei, la Sophie, care mă văzuse când îi înapoiasem agrafa lui Violet și care înțelesese pe loc ce însemna acel lucru. Mă implora cu privirea. —Adică Violet... ? rosti MM cuvintele care erau în mintea tuturor. — Nu. Cu colțul ochiului, am observat-o pe Sophie cum se relaxează. Nu cred că Violet ar fi atât de prostănacă încât să poarte agrafe cu diamante dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
frică de înălțime și știai cum să prinzi lacătul. — Am greșit când ți-am spus că am lucrat la trapez, recunoscu Sophie. Imediat după ce ți-am spus-o mi-am dat seama ce însemna lucrul acesta. Mi-a luat mâna, implorându-mă din priviri. Rămâne secretul nostru, da? Promit că n-o să mai fac niciodată așa ceva. După aceea mi-a fost atât de frică, pentru mine și pentru cazul în care s-ar fi crezut că Vi a făcut-o, lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]