2,142 matches
-
Acesta, condus de logica profitului și a performanței, tinde să reducă individul la un factor de producție înlocuibil și "concediabil" dacă imperativele raționalității o cer. Atunci când sunt resimțite, contradicțiile creează tensiuni și devin surse de schimbare. A.2. Împlinirea personală Individualismul duce la căutarea împlinirii personale, a armoniei intime, la dorința de a se simți bine în propria piele. Această aspirație este conținută în noțiunea clasică a fericirii, dar îi accentuează aspectul personal. Dacă pentru a fi fericit trebuie să contribui
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
a cunoscut și ea devalorizarea, apoi o anume mișcare de întărire. Altădată era ținută la mare stimă, deoarece garanta durata și soliditatea atașamentelor vitale. Trebuia să fii în întregime fidel patriei, familiei politice sau ideologice, instituțiilor, superiorilor, partenerului... Odată cu ascensiunea individualismului și a libertății a devenit normal ca fiecare să își facă bagajele și să plece dacă unul din angajamentele sale se arăta a fi înșelător sau ar fi fost un obstacol în calea dezvoltării sale. Cu toate acestea, de câțiva
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
să exprime sentimentele individuale, asemenea poeților după Petrarca, pictorii după Van Eyck și Masaccio, sculptorii după Donatello și Claus Sluter. Acești artiști reușesc în de-mersul lor, mai ales odată cu apariția operei și a concertelor. Acest proces de individuație devine individualism în momentul în care omul caută gloria sau este glorificat. Exemplele abundă atât în lumea artistică, cât și în lumea militară (condottieri) sau în rândul conducătorilor de stat (Francisc I, Carol Quintul, Henric al VIII-lea...). Individul devine și mai
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
sănătatea, fericirea) nu durează la nesfârșit. Nu mai credem atât de mult în lumea de apoi, dar aspirăm mereu la eternitate. Negăm imposibilul. Totul trebuie să ne reușească. Valorile care se ascund în spatele acestor atitudini sunt valori postmoderne (deja studiate): individualismul, dezvoltarea personală, hedonismul, cu implicația unei satisfaceri imediate. Ele inspiră judecățile și se materializează prin exigențe și revendicări. Altădată răspundeam inevitabilului cu o atitudine care poate fi numită "morală de consolare". Suferiți? Acceptați-vă durerea: ea contribuie la mântuirea voastră
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
un proces și a cere despăgubiri. Acum putem pune cunoștințele moderne în slujba unui proiect care ne are în centru, pe noi, dorințele noastre și, câte-odată, fantasmele noastre. A devenit un drept. Refuzul finitudi-nii se găsește deci la confluența exigențelor individualismului contemporan și a puterii tehnico-științifice cu care suntem dotați. Prin urmare, credem că avem dreptul la sănătate (și nu doar la îngrijiri), la fericire (și nu doar la o existență ferită de sărăcie), la un copil sau, din contra, la
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
des Français. Évolution de 1980 à 2000, Paris, Armand Colin (în ediție). COTTLE, T The Prospect of Youth. Contexts for Sociological Inquiry, Boston, Little, Brown and Co. , 1972. DANSETTE, A. Mai 1968, Paris, Plon, 1971. DUMONT, L. Essais sur l'individualisme. Une perspective anthropologique sur l'idéologie moderne, Paris, Le Seuil, 1983. DUVIGNAUD, J. La planète des jeunes, Paris, Stock, 1975. ESTER, P., HALMAN, L. și MOOR, R. de The Individualizing Society. Values Change in Europe and North America, Tilburg, Tilburg
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
1978). LEFÈVRE, J. și GEORGES, J. Trente-cinq années de notre monde. Les temps contemporains: 1945-1980, Tournai, Casterman, 1982. LE GOFF, J. -P. Mai 1968, l'héritage impossible, Paris, La Découverte, 1998. LIPOVETSKY, G. L'ère du vide. Essais sur l'individualisme contemporain, Paris, Gallimard, 1983. LODGE, D. Pensées secrètes, trad. fr. Paris, Rivages, 2002 (ediția engleză, 2001). MACRIDIS, R. C. și BROWN, B. E: Comparative Politics. Notes and Readings, Homewood (III), The Dorsey Press, a IV-a ediție, 1972. RIESMAN, D.
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
116-117, 130, 146, 203, 212, 235 Grup de referință, 37 H Hedonism, 114, 122, 129, 131, 141, 204 I Ideologii, 24, 36, 44, 92, 108, 167, 188, 207, 228 Iluminism (secolul Luminilor), 113, 119, 126, 148, 154-155, 167-169, 176, 224 Individualism, 19, 114, 121-123, 125-126, 138, 162, 204 Incubație, 33, 35, 115 Integrare, 80, 91, 98, 102, 106-107, 125, 152 Inteligență, 150, 154, 156, 158, 167, 193 Intensitate, 26, 61, 68, 72, 77-79, 83, 85, 97, 106, 122, 129, 131, 189-190
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
exagerare voită, mecanicismul modern (Știință și spirit metafizic, 1935, Religia în școala primară, intitulat apoi Inițierea religioasă a copilului, 1936-1939). Întrucât religiosul și etnicul constituie căile prin care „personalitatea” poate să comunice cu totalitatea („realitatea generală”), B. pledează pentru abolirea individualismului și pentru societatea autentică („etnică”), în armonie cu „misterul lucrurilor” și cu legile realității generale. „Curentul de autohtonizare” a culturii, pe care aveau să-l susțină și alți teoreticieni de la „Gândirea” (în speță, ortodoxiștii), atribuie autenticitate numai formelor culturale dezvoltate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285599_a_286928]
-
și Béatrice Nauwlaerts (Paris), 1963. 87 Analiza noastră a posibilelor și imposibilelor lumii creștine se sprijină în special pe lucrările lui Louis Dumont, care propune conceptele de "individ în afara lumii" și "individ în interiorul lumii". Vezi: Louis Dumont, Essais sur l'individualisme, éditions du Seuil ("Points essais"), 1983. 88 Louis Dumont, 1983, p. 50. 89 Jacques Le Goff, La Naissance du Purgatoire, Gallimard ("Folio histoire"), 1981. 90 Max Weber, L'Ethique protestante et l'esprit du capitalisme, Plon ("Presse pocket"), 1967. 91
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
engleză și americană, încă puțin cunoscută la noi (Nathaniel Hawthorne, Norman Mailer, Truman Capote, John Updike, Edgar Lee Masters, Robert Frost ș.a.). P. debutase însă ca poet, iar versurile lui afirmau familiaritatea cu lirica americană, respirau un aer proaspăt, un individualism juvenil, triumfător, de alură sportivă, un narcisism susținut de elan vitalist intelectualizat, dublat de propensiunea către meditație și introspecție. Poetul producea exerciții de destructurare calculată a percepției și a transcripției imagistice, privilegiind substratul existențial (iar nu livresc), într-un vers
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
aparatelor Morse”, așadar sincronizarea artei, într-o expresie concentrată, intelectualizată, dinamică, în deplin acord cu ritmul vieții citadine, impregnată de tehnicism și mașinism. Reportajul, notația fugară, imediată sunt mai adecvate timpului decât romanul, în accepțiunea constructiviștilor, iar obiectivitatea, renunțarea la individualism și la subiectivitate ar fi o condiție a accederii la „arta integrală, pecete a marilor epoci”. Coordonatele programului formulat de C., unele trăsături comune cu alte mișcări de avangardă, antinaturalismul, antiromantismul, corelarea în formă și conținut a artei cu tehnica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
1. Trebuie menționat faptul că, în alte tipologii, create pe baza altor criterii, Mearsheimer este inclus în categoria realiștilor neoclasici. Totodată, critica lui Waltz la adresa reducționismului lui Morgenthau sau chiar al lui Aron este în primul rând o critică la adresa individualismului lor metodologic. Pe de altă parte, teoria lui Waltz nu este chiar atât de holistă: ea nu explică efectele sistemice direct pe baza structurii sistemului, ci prin intermediul interacțiunilor între actori. Statele fac politica internațională structura nu determină, ci selectează comportamente
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
echitate; scopul este doar al apărării drepturilor și libertăților individuale. Ca urmare, singurele constrângeri pe care le poate exercita statul sunt cele destinate apărării acestor drepturi și libertăți; cum spune J. St. Mill, unul din cei mai importanți reprezentanți ai individualismului, singurul scop în care puterea poate fi exercitată în mod drept asupra oricărui membru al unei comunități civilizate, împotriva voinței sale, este acela de a preveni lezarea altor oameni. Cu alte cuvinte, o restrângere a libertății unui om este legitimă
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
că atât convingerile, cât și conduita lui Wittgenstein nu se armonizau cu nici una din tendințele ideologice care se confruntau în Austria anilor ’20: „Datorită disprețuirii tuturor convențiilor, Wittgenstein apărea forțelor conservatoare, clericale, drept socialist; dimpotrivă, socialiștii, care erau suspicioși față de individualismul și atitudinea lui religioasă, presimțeau în el un clerical reacționar.“ (R. Monk, op. cit., p. 208.) 58 Sunt semnificative relatările surorii sale Hermine: „În multe privințe, Ludwig este profesorul înnăscut: totul îl interesează și știe să prindă și să facă clar
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
teoriilor behavioriste, a celor preocupate de costurile tranzacționale sau de modelul agent - principal, producând o ruptură În cadrul economiei neoclasice. În sociologie, organizația devine obiect de studiu În calitatea sa de subsistem social. Prin aceasta induce treptat o criză metodologică: distincția individualism - holism metodologic nu mai acoperă În totalitate diversitatea referințelor empirice și a tipurilor de explicații (acțiune vs structură). Centrarea pe organizație nu mai corespunde nici nivelului individual, nici celui holist de analiză, ci unuia intermediar. Comportamentul organizației nu este În
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
explicat nici de acțiunea intențională orientată spre scop, motivații și dorințe individuale, nici de instituții sau funcții sociale. Organizațiile Împrumută sau exprimă la un moment dat scopuri individuale, dar nu pot fi analizate exclusiv prin prisma acestor scopuri așa cum procedează individualismul metodologic. Pe de altă parte, translatarea cercetărilor de sorginte „pozitivă” ce urmăresc stabilirea de generalizări empirice aplicabile unei populații, de la indivizi la organizații nu a produs rezultatele așteptate. Cât privește analizele structuralist-funcționaliste, acestea s-au confruntat cu dificultatea stabilirii nivelului
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
organizațiilor ca sisteme raționale s-a dovedit și ea limitativă, fiind necesară lărgirea cadrului de analiză și considerarea unor variabile ecologice. Pe de altă parte, a considera organizația ca pe un actor În sistemul social total Înseamnă a Împrumuta premisele individualismului metodologic, „alterând” astfel analiza sistemică a organizațiilor. Problema nu este Însă doar metodologică. P. Drucker (1993) argumentează că emergența organizațiilor În domeniul de studiu al științelor sociale a echivalat cu o „schimbare de paradigmă” În cadrul acestora. Organizațiile sunt surse și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
domenii mai degrabă antitetice până În acel moment. Pe de altă parte, (r)evoluția epistemologică În economie, prin Încorporarea instituțiilor, a Încurajat preocupările sociologilor de a studia piața și relațiile economice. Sociologia Își are propriile ei antiteze: acțiune - fapte sociale (instituții), individualism - holism metodologic. Adaptarea ideii alegerii individuale la considerente structurale socializante a deschis calea unei concilieri teoretice și metodologice În interiorul sociologiei. Astfel, preocupările de studiere a relațiilor economice, din perspectiva mai cuprinzătoare a relațiilor sociale a condus la apariția a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
separare a proprietății de control și apoi a controlului de certificare este consistentă tendinței de diferențiere funcțională a societăților moderne. Managerul a funcționat ca instituție socială a societăților moderne, o instituție modelată cognitiv (practici, rutine), dar și valoric (responsabilitate, autonomie, individualism). Urmare a procesului de construcție instituțională, el devine actorul investit cu capacitate acțională standardizată, produsă de către sistemul educațional, acreditat să conducă „științific” corporațiile și organizațiile de tot felul. Acesta asumă rolul de agent al resurselor sociale și Îi este investită
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
precum Jensen și Meckling demonstrează că diversificarea structurii de capital și separarea proprietății de control În corporații sunt reguli ale jocului (instituții) determinate de presiunile către eficiență; acestea ar fi instituțiile cele mai eficiente În controlarea fluxurilor de capital. Abandonând individualismul metodologic, Jepperson și Meyer (1991) argumentează caracterul macrocultural al instituțiilor și consideră acțiunea ca fiind, la rândul ei, o construcție socială. Instituțiile sunt imersate (embedded) În instituții mai cuprinzătoare legitimate social și sunt determinate de traiectul instituțional și cultural: ele
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
la modă folosit În contextul larg al construirii sau Îmbunătățirii integrării sau solidarității sociale” (p. 26). Plasându-l la nivelul unui funcționalism macrosocial, forța explicativă a conceptului În conjucție cu acțiunea individuală intențională ar fi astfel compromisă. Lin optează pentru individualism metodologic, operând cu un concept al acțiunii intenționale care ține cont atât de resursele personale, direct accesibile individului (capital material, capital uman), dar și de cele sociale, resurse implicate În structura socială (socially embedded) care pot fi antrenate În acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
concepții, ideologii proprii (capital cultural). Câmpul este un tip de organizare socială În același timp instituționalizat, dar care lasă loc acțiunii sociale și care se plasează, din punct de vedere epistemic, Între extremele teoretice ale pieței libere născută din concepția individualismului metodologic și cel al organizației instituționalizate ce rezultă dintr-o poziție macrosocială sau holistă. Câmpurile sunt spații mezosociale În care acțiunea și instituțiile interacționează pentru a explica structurile stabile atât la nivel organizațional cât și social mai larg. Ele rezultă
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
rezultatul practicii sociale a actorilor Înșiși”, și nu la opera de cunoaștere a unor „observatori” sociali (cum ar fi, În acest ultim caz, „categoriile de vârstă”, „categoriile profesionale”); actorii sociali nu operează Întotdeauna cu aceleași clase cu care operează cercetătorii. Individualismul este o construcție culturală, moștenire a unui patrimoniu cultural-simbolic creștin. Friedland și Alford (1991) vorbesc de logica instituțională care reasertează o cosmologie socială. Societățile moderne sunt Însă axate pe finalități, pe stări viitoare, plasând „epoca de aur”, idealul social, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
iluminismului" (Răspunsuri la întrebarea " Ce este iluminismul!?"). Prin "modernitate" Virgil Nemoianu înțelege "un fenomen în care s-au întrepătruns următoarele caracteristici: raționalizarea, alienarea, urbanizarea și viteza (atît istorică, cît și fizică); accentul pe comunicare și informație, pe prezența imediată, pe individualism și autoinventare, pe egalizare și omogenizare; relațiile umane contractuale sau tranzacționale; presiunea utopică spre progres și altele". Între gînditorii asupra cărora s-a oprit în argumentarea prezenței elementelor de continuitate și stabilitate aflăm pe Leibniz și Vico. Leibniz (1646-1716), adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]