2,961 matches
-
unei realități și a unor deficiențe. Ironia disprețuiește gestul naiv și spontan, fiindcă starea ironică este dincolo de irațional și naiv. Este însă, în ironie, multă invidie față de oamenii naivi. Ironicul, neputîndu-și manifesta admirația lui pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din acest motiv, îmi pare mult mai autentică ironia amară, ironia tragică și agonică, decât cea surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prea tîrziu? Acela care s-a crezut fiul lui Dumnezeu nu s-a îndoit decât în momentele finale. Și adevărata îndoială a lui Cristos nu este cea de pe munte, ci aceea de pe cruce. Sânt convins că Isus pe cruce a invidiat destinul celui mai anonim dintre oameni și, dacă ar fi putut, s-ar fi retras în colțul cel mai obscur al lumii, unde nimeni n-ar mai fi cerut speranță sau mântuire. Și când a rămas numai cu soldații romani
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prohoade și pe la pomene cu Basaltirea și cu Vanghelia (așa-i zicea el) după părinte și luând acel aer de seriozitate și mândrie care-i ședea atât de bine, mai ales când era cu ciubote lungi. Era un spectacol de invidiat. Dar ceea ce făcea ca părintele să fie idolul pădurarului, moș Iftimie Fedeleș, era glasul său, ca și care nu se mai pomenește - de ferească Dumnezeu. Asta era și ideea văcarului din sat și acești doi oameni găsisă într-adevăr un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nihilism. Numai Cel care a luat trup de viață făcător ar putea salva timpul în care - să privim în jur - oamenii nu mai pot spera, ca Heidegger, în venirea unui zeu (nur ein Gott), ci - așa cum prevestea Nietzsche - ajung să invidieze soarta animalelor. În fond, despre invidierea condiției animalelor în subconștientul umanității căzute vorbește cel mai bine nomenclatorul ascuns al aberațiilor erotice. Sex-shopurile care vând obiecte sexuale zoomorfe beneficiază astăzi de o democratică popularitate. „Acești oameni vor voi să moară - dar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a trebuit să plecăm - eu și mama - a doua zi. la amiază eram acasă. nici n-am prea fost bolnav. În aceeași zi, îmi amintesc, am stat lungit pe covor, în sufrageria mare, și am citit cartea „arcașul verde”. Îl invidiasem pe fratele meu - care rămăsese acasă - pentru că o citea în ajun. acum, după aproape o viață, sunt iarăși în orașul acesta - stau în restaurantul de jos - unde atunci n-am intrat - și beau alcool tare. A trecut, într-adevăr o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
epocii”374: v. înnopteanu susține mâine un mare examen - și care nu este numaidecât exclusiv de conștiință - răspunsul pe care-l va adresa, cu credință în constanțele sale lăuntrice, nici nu are de altfel vreo importanță. Mopete de pildă, care invidiază egalitatea de spirit a lui v. înnopteanu știe că există îndoieli, dar că vreea nu nu va sta împotriva distincțiilor de mare mare hotărâre prin care v. înnopteanu va rezolva și această încercare (...) (fals examen de conștiință) Însă majoritatea poemelor
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Problema fundamentală în legătură cu triangulația este însă alta, și anume aceea că orice cercetare se desfășoară în limitele unor resurse financiare, de timp și de personal, la care seadaugă și alte constrângeri practice legate de caracteristicile populației, atitudinea autorităților, competiția (și invidia) celor din breaslă sau din afara ei. Așa încât, la intersecția acestor presiuni intervine, inevitabil, o selecție metodologică - ceea ce nu înseamnă neapărat a opta pentru o singură metodă și, cu atât mai puțin, pentru un singur instrument deinvestigare. Și în cercetările pe
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
de Mihael și Gabriel. Căderea (pedepsirea) Îngerilor este precedată de păcatul Însoțirii Marelui-arhanghel Satan cu o filie născută din propriu-i creștet. Corpul ei este „aerian” și puterea de a seduce enormă. La originea căderii se află, așadar, nu numai invidia, trufia, dar și păcatul (complexul) unui incest. Prăbușirea rebelilor, cu sugestia despicării, surpării universului, constituie partea cea mai frumoasă a poemului: „Bubuie cerul, se scoală Împăratul; Duduie eterul, că pasă urgia; Fulgere, vîlvoare În spațiu șerpuiesc; Focul se-ntinde, curăță
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prima afirmație a fost total greșită. Aceste fapturi sunt foc și gheață, lumină și întuneric în același vlăstar. Fiecare fibră a lor poartă semințele sentimentelor ce au să le călăuzească viața. Nevoia de a iubi, de a urî, de a invidia, de a asculta, de a se spovedi de a fi mamă sau tată și prieten toate se află acolo. Dar atunci cănd semințele încep a crește și se lovesc de vid balanța își pierde echilibru și o stea este ucisă
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
trecut pe la acea bătrână mânăstire; acum se simțea depășit, deoarece tot timpul ceilalți călugări îi spun că băiatul cu pricina studiază mereu și citește cărți în multe limbi. Părintele Constantin încercă să-i ia apărarea, invocând "invidia multora (urât păcat invidia pentru călugări) față de acea minte neostoită pururi contrazicându-și maeștri". Starețul însă nu-l slăbi, continuă să-l iscodească, să-l urmărească și să pună să fie urmărit pe furiș asfel încât să fie prins asupra faptului. Nu pregetă să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
morții. Desigur, viața nu era decât o trecere, dar de ce s-o reduci la niște ceasuri golite de toate cele, la nimicul zilelor ce l-ar fi încleștat în pustia și oribila curgere a deșertăciunii? În anumite clipe, totuși, îl invidia pe Carlo, ar fi vrut să aibă și el ingenuitatea acestuia, felul de a-și povesti halucinațiile cu atâta seninătate și împăcare. Povestea despre șarpe exact cum alții ar fi povestit că au fost la câmp să sape sau să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
se aprindă asupra operei sale, să afirme sau să conteste; dimpotrivă, aceștia ședeau muți sau omagiau pe omul politic. În ciuda acestei lucidități și a sentimentului de zădărnicie corespunzător, Pomponescu nu putea să-și reprime antipatia față de Ioanide, pe care-l invidia pentru nepăsarea-i copilărească, semn al unei încrederi suverane în meritul său. Îl detesta și pentru că acesta nu apela niciodată la serviciile sale. Pomponescu nu-și făcea iluzii asupra zelului unui Gulimănescu ori Gaittany. Amândoi se prezentaseră în dimineața aceleiași
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
punea în panică. Pomponescu suferea de o neurastenie invizibilă, foarte decentă, de frica de solitudine și de scăderea prestigiului, și făcea politică numai pentru a-și putea întreține un aparat social factice. În fond, cunoștea superficialitatea oamenilor care îl frecventau, invidiind nepăsarea lui Ioanide și totodată mirîndu-se de o existență ce i se părea bizară. De partea sa, doamna Pomponescu ducea aceeași viață de convenție, primind într-un salon adiacent anticamerei pe prietenele sale, mai toate interesate și solicitatoare (lucru ce
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care niciodată un poet nu o va atinge. Cine se va măsura oare cu Alexandru cel Mare, cu Napoleon? Adevărata sursă a gloriei este războiul și numai cine se bate și învinge devine ilustru. (Ioanide: "E zăpăcit de tot".) Am invidiat adesea viața bandiților și am citit ca licean isprăvile lui Iancu Jianu și ale lui Tunsu. Chiar gangsterii din America au ceva măreț în ei, bucuria de a lupta, care e cea mai înaltă manifestare a vieții. Terente al nostru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un spațiu în caz de monotonie locală. Am auzit de un oarecare Cătărău, fost student român sau așa ceva, care a fugit prin Asia și ar fi acum, nu știu pe ce continent, șef de trib, rege. I-am admirat și invidiat.¤ (Ioanide sări iarăși câteva rânduri întregi, care i se părură absurde, unde era vorba de Cătărău, de haiduci, de aventură.) În Sicilia există o veche tendință izolaționistă, din nefericire fascismul a sugrumat violent "spiritul din sud", încît șansele noastre erau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de complicații inutile. Așa aș fi visat eu să trăiesc, dacă nu m-ar fi împins înainte mama. Fără nici o vanitate de a impune numele meu altora, mulțumit să fiu îmbrățișat de toată lumea. Toate casele îți sunt deschise, nu te invidiază nimeni și nu pretinzi a face fapte imposibile. Și mai vrei posturi! În filozofia lui Pomponescu intra o mare doză de egoism. Avea nevoie de Smărăndache fiindcă acesta îi raporta tot ce se vorbea în felurite cercuri. Chiar și în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi trăit în altă țară sau nu s-ar mai fi reîntors de la studii făcea o altă carieră. Măcar liber-docent tot ar fi fost. Orice altă meserie afară de aceea de profesor universitar i se părea lui Gonzalv meschină și nu invidia soarta nici unui om ilustru fără grade în învățămînt. Îl ispitea în ea onoarea ce i se părea că derivă din greutatea accesului. Era singura profesie conferind un soi de nobleță cu trepte după abolirea boieriilor. Treptele se numeau: conferențiar, agregat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de toate strâmbăturile din nas nu construiește nimic. Greutatea este de a ieși din faza critică a elaborării, când toți cei care te văd la lucru sunt sceptici sau batjocoritori, neputând să se așeze în perspectiva viitorului. Calitatea lui Ioanide, invidiată de Pomponescu, era imperturbabilitatea, incandescența sub durata faptei. În momentul de față Pomponescu nu mai credea în el însuși. Împins de o forță imperioasă, fostul ministru merse într-una din zile la biserica lui Ioanide. O văzuse în grabă din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a construi un oraș, s-aconvins că e o himeră, acum repară și clădește orice. Câștigă foarte bine. . - Dar Gaittany ce mai face? . - Are două mașini superbe, una de zi și una de seară. - E un om pe care l-am invidiat adesea. N-are nici o veleitate de a face vreo faptă neobișnuită, se consumă liniștit ca om de lume. (Aici Pomponescu se înșela. Gaittany avea ferma convingere interioară că toți ceilalți sunt niște simpli meseriași, "puși în valoare" de perspicacitatea lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
foarte depărtați ca avere, ca poziție, ca prestigiu etc. (Epstein, 2008). Incomoda emoție se declanșează atunci când, într-un anumit domeniu (intelectual, artistic, financiar etc.), unul dintre egali "pare să țâșnească ușor în fața plutonului" (idem, p. 71). În provocatoarea sa lucrare Invidia: o teorie a comportamentului uman, H. Schoeck remarcă faptul că "invidia adevărată este rezervată nu pentru cei foarte mari sau foarte hărăziți, ci pentru aceia a căror situație este doar ceva mai bună decât a noastră". Mai precis, "inegalitatea copleșitoare
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
este o acreală îndeobște ascunsă, însă întotdeauna activă, care se insinuează pe ascuns în judecățile și simțămintele noastre (Braud, 2008). Având în centrul ei o puternică notă de răutate, de ostilitate rece, de ranchiună tăinuită și de ciudă (Epstein, 2008), invidia este în raport cu celelalte stări sufletești o emoție ascunsă. Ea constituie un mecanism major, cvasipermanent al raporturilor sociale, însă, în majoritatea copleșitoare a cazurilor, camuflat; este o pasiune cutremurătoare foarte greu sau imposibil de mărturisit (Braud, 2008). Putem recunoaște că suntem
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Putem recunoaște că suntem furioși, fricoși, speriați, triști sau bucuroși, dar aproape niciodată (sau extrem, extrem de rar) că suntem invidioși. Uneori, susțin specialiștii, invidia este atât de ascunsă, încât individul nu este nici el însuși conștient de faptul că aceasta invidia este adevăratul motiv al propriului său comportament 53. Prin urmare, oamenii își pot recunoaște (sieși și/sau altora) celelalte stări emoționale, dar sunt cel mai puțin dispuși să admită că sunt dominați de invidie, pentru că, a face astfel, ar însemna
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ce anume îi lipsește cuiva, cât despre ce anume au alții" (Epstein, 2008, p. 39). De regulă, invidia este destructivă: "urâm obiectul invidiei noastre și ne bucurăm de nenorocirile care i se întâmplă. În mintea noastră, persoana pe care o invidiem este întotdeauna mai mare și mai tare decât noi. Așteptăm îngrijorați să cadă de pe piedestal, suntem permanent atenți la orice fragment de informație care sugerează că nu e atât de perfectă pe cât pare, iar dacă îi merge prost suntem încântați
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
poluează lumea interioară; cât timp ne confiscă, ea "ne blochează claritatea, atât în privința propriei persoane, cât și în privința celei invidiate, și sfârșește prin a ne face să avem o părere proastă despre noi înșine. Nimeni nu poate vedea limpede ceea ce invidiază, susține J. Epstein (2008). Invidia încețoșează gândirea, calcă în picioare generozitatea, exclude orice speranță de seninătate și în final usucă inima" (p. 159). Când încearcă să dezvăluie sursa invidiei, autorii atrași de această incitantă problemă împărtășesc păreri (relativ) diferite. Unii
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ca veninul în colții unui șarpe și așteptând numai o ocazie ca să se elibereze, iar, apoi, ca un demon dezlănțuit, să se stârnească și să urle de turbare" (apud Epstein, 2008); marele gânditor german ne amintește că întotdeauna ura însoțește invidia 54. Mult mai aproape de vremurile noastre (începutul secolului al XXI-lea), gânditorul spaniol Fr. Savater consideră că, în ceea ce ne privește, ca oameni, "când este vorba de lucruri concrete, de bani, de prestigiu, de poziția printre ceilalți, invidia devine un
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]