6,066 matches
-
și pînă la urmă acceptă, cu unele precizări, formula de conciliere (38 și 47 din epistolarul chirilian, prima păstrată și în latină, siriacă, etiopiană; și alte două păstrate în Actele de la Efes), precum și scrisoarea care ne-a parvenit doar în latină sub formă de extrase în care îl apără pe defunctul Teodor de Mopsuestia. Au rămas și fragmente dintr-o predică împotriva lui Chiril rostită de Ioan la Calcedon în 431. Bibliografie. Textele se găsesc în ACO I (sînt depășite edițiile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
enunțuri referitoare la împrejurările modeste ale nașterii lui Isus (în 2 și 3 doctrina lui Nestorie este asociată cu cea a lui Photinus, potrivit căruia cel care se născuse era un simplu om). A patra omilie, păstrată în greacă și latină, este dedicată termenului Theotokos și lui Simion (e scrisă deci pentru sărbătoarea întîmpinării Domnului); cea de-a cincea, păstrată numai în latină, este consacrată tot Nașterii. A șasea ne-a rămas în latină și greacă, însă autenticitatea ei este îndoielnică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
A patra omilie, păstrată în greacă și latină, este dedicată termenului Theotokos și lui Simion (e scrisă deci pentru sărbătoarea întîmpinării Domnului); cea de-a cincea, păstrată numai în latină, este consacrată tot Nașterii. A șasea ne-a rămas în latină și greacă, însă autenticitatea ei este îndoielnică (contrar obiceiului lui Teodot, conține citate din literatura clasică: a IV-a eglogă a lui Virgiliu). Nesigură este și paternitatea unei predici despre botezul Domnului, publicată în 1969, și a unei predici ținute
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unor pasaje din Faptele Apostolilor îi sînt atribuie lui Teodot într-un manuscris catenar editat de Cramer în 1838, însă autenticitatea lor e foarte îndoielnică. Bibliografie. Ediții: PG 77, 1313-1348 (Interpretarea Crezului niceean); 1349-1432 (6 omilii, ultimele două numai în latină; fragmente despre Fapte). Omiliile 1-3 în ACO I, 1, 2, pp. 71-90. Textul grecesc al omiliei 5: M. Aubineau, Une homélie de Théodote d’Ancyre sur la nativité du Seigneur: OCP 26 (1960), pp. 224-232; al omiliei 6: M. Jugie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în fine, într-o scrisoare adresată lui Alexandru de Hierapole, Eutherius reia argumentele împotriva cristologiei lui Chiril, încercînd să salveze măcar în parte frontul antialexandrin. Stilul pătimaș al epistolelor se regăsește și într-o operă transmisă în greacă și în latină printre scrisorile lui Atanasie sub titlul Confutații ale anumitor propoziții, în două recenzii (una abreviată), și pe care Fotie o cunoștea ca operă a lui Teodoret (Biblioteca, cod. 46); însă, așa cum reiese din argumente interne și din citate vechi (Sever
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
rămas și opt scrisori, în parte fragmentare, și alte cîteva ce-i sînt adresate. Cele mai multe s-au păstrat numai în latină, în Synodicon contra Tragediei lui Irineu. Cea mai cunoscută și mai importantă (păstrată, în afară de greacă, în vechi versiuni în latină, siriacă și armeană) este nr. 2, adresată clerului armean și numită în mod curent Tomus ad Armenios. în 435, cîțiva clerici din Armenia îi ceruseră lui Proclus - printr-o scrisoare păstrată în versiune siriacă - o expunere despre credință prin care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
naturii divine; pentru a sublinia acest punct, Scriptura spune că a luat chip de rob (Filip. 2,7) (5-6). Prin urmare, ipostasul lui Dumnezeu întrupat este unul singur (9; cf. infra). Celebru este și singurul fragment rămas (în greacă și latină) din scrisoarea 4, adresată lui Ioan de Antiohia, în care Proclus afirmă: „Mărturisim că unul din Sfînta Treime a fost crucificat după trup și nu hulim considerînd divinitatea supusă pătimirilor”. Acest enunț va provoca vii discuții în timpul controverselor teopaschite din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Proclus a adoptat o formulă preexistentă, pe care a vrut s-o clarifice prin „după trup” și prin a doua parte a frazei, tocmai pentru a evita o posibilă interpretare „eretică”. O Epistolă către toți episcopii din Occident, păstrată în latină (și fragmentar în greacă), conține reflecții despre Treime, întrupare, liberul arbitru și botez; autenticitatea ei a fost negată de E. Schwartz, însă astăzi este acceptată. Un fragment intitulat Tratat despre tradiția divinei liturghii, dedicat celor care au dat o formă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la sfîrșitul lui 428, a devenit primul contestatar al predicilor lui Nestorie, pe care le-a întrerupt pentru a apăra termenul Theotokos. A răspîndit apoi un manifest adresat Bisericii, Diamartyria (păstrat în greacă în actele conciliului de la Efes și în latină în Synodicon contra Tragediei lui Irineu), unde cita perechi de propoziții ale lui Nestorie și Pavel din Samosata pentru a demonstra că primul nu făcea decît să repete greșelile celui de-al doilea, condamnate cu 160 de ani înainte. Devenit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
conciliul de la Calcedon nu mai avem informații despre el. Scrierile sale, amintite aici, s-au păstrat în actele conciliului de la Calcedon: expunerea contra lui Eutihie trimisă lui Flavian și apelurile adresate împăraților și conciliului în versiunea originală greacă și în latină, iar apelul trimis papei numai în latină. Bibliografie. „Diamartyria” în ACO I, 1, 1, pp. 101-102 (în greacă); I, 3, pp. 18-19 (latină); celelalte texte, în ordinea menționată la sfîrșit, în ACO II, 1, 1, pp. 100-101; 66-67; II, 1
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Anastasie Sinaitul (Hodegos 22) s-a păstrat un lung fragment al lui Andrei contra lui Chiril (posterior confutației celor douăsprezece capitole, scrisă de Teodoret), în care este atacată folosirea ambiguă de către Chiril a termenului hypostasis. S-au mai păstrat în latină, în Synodicon contra Tragediei lui Irineu, mai multe scrisori ale lui Andrei, adresate mai ales lui Alexandru din Hierapole, în care discută criza nestoriană. într-o epistolă adresată lui Rabbula din Edesa, scrisă la începutul lui 431 și păstrată în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Isus. în 17 este evocată coborîrea lui Isus în lumea subpămînteană, victoria sa asupra lui Satana și eliberarea captivilor. Această serie de discursuri seamănă foarte mult cu ciclul apocrif din a doua parte a Faptelor lui Pilat, sau, în latină, Evanghelia lui Nicodim (cf. vol. I, pp. 000-000), însă nu e ușor de spus dacă este vorba de o dependență directă și nici în ce sens merge aceasta. în orice caz, avem un exemplu evident de legătură strînsă între materialele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ioan Hrisostomul, însă apartenența la corpusul pseudoeusebian este probabil originară. Pe de altă parte, așa cum am spus, tradiția manuscrisă este complexă; există mai multe redactări, chiar în greacă, ale unor discursuri (13, 14, 15, 16); multe altele prezintă versiuni în latină (15, 16, 17), armeană, georgiană, slavă veche; foarte bogată este tradiția discursului 16 privind respectarea duminicii. Deși limba discursurilor nu este nici pe departe doctă, ele dovedesc capacitatea autorului de a trata cu ușurință teme teologice și teme din sfera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Baluze, care a editat-o în 1683. Orientarea era în opoziție cu cea a lui Irineu, pentru că scrierea apăra cauza lui Chiril și încerca să-l izoleze pe Nestorie chiar în raport cu tradiția antiohiană (Synodicon-ul îl apără și pe Teodoret). în ciuda latinei mediocre și adesea greu de înțeles, culegerea e foarte prețioasă, deoarece reunește multe din sursele referitoare la controversa nestoriană. Bibliografie. Ediții: Epistola către episcopi: ACO I, 5, pp. 135-136. Synodicon-ul, păstrat în două manuscrise într-o anexă a traducerii latine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
despre femeia care avea o pierdere de sînge (Mat. 9,20 și urm.). Se păstrează, de asemenea, două fragmente dintr-o omilie despre cruce, în al doilea fiind atacată cristologia lui Apolinarie din Laodiceea; o omilie despre Bobotează, inedită; în latină, o predică despre înălțarea la cer a Mariei; îi mai sînt atribuite patru omilii despre Naștere, în armeană. Antipater a compus și un tratat polemic contra Apologiei lui Origen a lui Eusebiu de Cezareea (cf. vol. I, pp. 000-000); s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
astfel, lumina materială și strălucirea decorațiunilor unei biserici poate conduce către lumina inteligibilă și imaterială a lui Dumnezeu (S. Gero). Prin serii de manuscrise exegetice s-au transmis numeroase fragmente din opera lui Ipatie. Există trei (din care două în latină) dedicate Psalmilor, insuficiente însă pentru a demonstra că Ipatie compusese un întreg comentariu al acestei cărți. Manuscrisele dintr-un catenar consacrat profeților minori conțin 95 de fragmente referitoare la acest grup de cărți (nu sînt reprezentați Agheu și Maleahi), distribuite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu celelalte surse disponibile, în special cu Istoria Lausiacă și cu apoftegmele Sfinților Părinți. Scrierea este prețioasă în special pentru că relatează viața călugărilor de pe valea Nilului, despre care nu avem alte informații. Cu unele modificări, opera a fost tradusă în latină de Rufin din Aquileia; multă vreme s-a spus că ar fi vorba de fapt de o scriere a lui Rufin, însă Festugière a demonstrat că textul grec e original și că versiunea latină a lui Rufin este o traducere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în întregime în liturghie; data sa era inițial aceea a Bunei-Vestiri (25 martie), apoi a început să fie cîntat în a cincea săptămînă a Postului Mare. A fost foarte răspîndit, a fost tradus în slava veche, în arabă și în latină, probabil de către un învățat din cercul lui Ilduin, în perioada carolingiană (secolul al IX-lea). Data compunerii și paternitatea imnului constituie două probleme încă nerezolvate. Cum acrostihul imnului este alfabetic, numele autorului rămîne necunoscut. Prologul este dedicat „conducătoarei invincibile”, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de sinopsis. Opera rezultată a fost intitulată Istoria bisericească, precum celelalte, iar editorii moderni au definit-o ca „tripartită”, adică „alcătuită din trei părți”. în epoca bizantină, acestei Istorii bisericești i-a fost adăugat un compendiu anonim. Scrierea, tradusă în latină de monahul Epifanie din mănăstirea Vivarium sub îndrumarea lui Cassiodor (p. 000), a cunoscut o largă răspîndire în Evul Mediu apusean. Continuarea Istoriei bisericești, în trei părți purta tot titlul de Istorie bisericească și era alcătuită din două cărți: începea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unui număr de 13 cîntări din Vechiul și Noul Testament, s-au păstrat într-un catenar care conține cîntări biblice. Scoliile lui Hesychius sînt interesante și pentru că reflectă tipicul liturghiei în Biserica din Ierusalim. A ajuns pînă la noi, tradus în latină, un amplu Comentariu la Levitic care pare să fi fost compus în anii 430-450, la Ierusalim sau în împrejurimile acestuia. Cum comentariul s-a păstrat în traducere latină, în text apar referiri frecvente la Vulgata latină a Bibliei, referiri ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tribune recitat-au aici versul/ Nobili vor fi umblat pe stradă cu mândrie ducând toga/ Poate chiar o-unde astăzi falnic stă liceul LOGA." Exhibarea latinității se explică prin faptul că odraslele autorului aveau probleme la limba latină. "Profesorului de latină - comentează Cornel Ungureanu - i se dă ce i se cuvine. De ziua lui, i se închină în Vasiova o poezie entuziastă: " Pentru astă trudă mare/ Vecinic recunoscători/ Am venit astăzi la tine/ Noi, ai tăi admiratori/ Ca să poți ridica neamul
O epopee critică eroi-comică by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17157_a_18482]
-
Manuscris > Povestiri > LIVIU JIANU - CAPCANA Autor: Liviu Florian Jianu Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului Totul fusese minuțios pregătit cu zeci de ani, în urmă. De tinerii profesori universitari Patrașcu, Dumitrașcu, Cătălin-Latina, Emil cu Latina lui, Cătălina, Beșteliu, Trăistaru... Și cei care se mai știu și ei, învățați de Piru. Fără de care nu ar fie existat Filologia. În formă Universitară. La Craiova. Decât iubirea. De fapt, nu e totuna... Știți... Depinde și cum iubești... ca
CAPCANA de LIVIU FLORIAN JIANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381284_a_382613]
-
Ei le aruncau, ca niște mari simțiți ai neamului, acolo, cu bună intenție... lasă... că vin studenții noștri... când vor fi profesori... Cu elevii lor... Și or să le vadă... Și or să se mire... oare cum se spune, în latină, fondator? Oare, ce înseamnă, în romana, Obedeanu? Oare, cum se spune, în trei limbi, fântână? Și care o fi fost, oare, cea mai veche meserie, pe un pământ, plin de lavă? Aceea de nevăzător? Sau aceea de neștiutor? Și or
CAPCANA de LIVIU FLORIAN JIANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381284_a_382613]
-
în timp ce pe ceilalți îi denumea Rhomaioï (Rhomei) (de fapt, rhomaioï era numele generic al locuitorilor Imperiului Roman de Răsărit, �roman" prin tradiție, dar grec, grecofon, în realitate). în plus, Rhomaios avea și sensul "creștin, botezat". Față de aceștia, romanofonii (care vorbeau latina, �barbarica et Scythica lingua"!) erau o etnie străină, cu atât mai mult cu cât, dinspre Dunăre, se deplasaseră spre sud comunități latinofone alungate de Slavi - despre care nu se știa nici măcar dacă erau creștinați (!). De aceea, după invazia Slavilor în
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
în Peninsula Balcanică, începând de prin sec. XI-XII, cronicarii Bizanțului își însușesc denumirea generică slavă Vláhoï (prin care, cu secole în urmă, triburile germanice denumeau pe Romanii italici și pe care au preluat-o Slavii). Termenul slav a trecut în latină (Blacchi), s-a transformat în V(a)lachi, dând naștere chiar unor legende istorice (ostașii unei armate romane conduse de un general, Flaccus, dispărute în Balcani!). în orice caz, din limba Slavilor, prin greacă, denumirea s-a generalizat. Dar Vlahii
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]